miercuri, 22 aprilie 2015

Despre Gurbane - Sarbatoare traditionala si in localitatea Sirineasa

    
     „ Gurbanele”, este o sărbătoare moştenită din timpul dacilor, păstrata doar de unii localnici ai satului Sirineasa şi consta in  sacrificări de miei  de culoare alba care semnifica mântuirea de păcate şi însănătoşirea celor bolnavi. Gurbanele se fac la marginea unei păduri  iar resturile de la masa se îngroapă acolo, deoarece daca acestea sunt aduse acasă aduc numai necazuri şi pagube.
" Gurbanele sau praznicul celor sfinte este un praznic al rudarilor în ziua de Sf. Gheorghe pe  traditie veche ( 6 mai)sau la Ispas. Acest praznic e făcut numai de "cei luaţi din sfinte, care au rămas damblagii de vre-o mână, de gură, de vreun picior sau de cine ştie ce".
Imediat ce omul e luat din sfinte, pune pe o femeie bătrână, iertată de păcatele lumeşti, să se roage la sfinte, să-i spuie ce trebuie să facă pentru a se vindeca. Sfintele îi spun în vis ce fel de praznic sa facă şi în ce zi.
În ziua de Ispas sau de Sf. Gheorghe, după cum îi e ziua aleasă, bolnavul cumpără un miel alb (să nu fie însă pătat mult cu negru, sau negru de tot), trei sticle de vin, şi pleacă într-o poiană curată în pădure. Odată cu el merg alţi oameni, dar curaţi - să nu se fi alăturat cel puţin două săptămâni de femeie - şi îmbrăcaţi ca în ziua de Paşti. Merg şi femei, tot curate, şi copii, că ei sunt curaţi. Fac o groapă şi junghie mielul deasupra ei, ca să se scurgă sângele în ea, apoi îl jupoaie bine, să nu rămână plotog (urechile trebuie sa rămână în piele). După aceea se şterge cuţitul pe frunze verzi, şi cu el se spintecă mielul jupuit, i se scot măruntaiele, şi se curăţă aruncând murdăria în groapă. Măruntaiele se fierb şi se vâră iarăşi, în miel, cusându-se burta cu un surcel subţire verde, ca să nu pice măruntaele. Astfel pregătit, mielul se vâră într-o frigare de lemn verde, făcută atunci, şi se frige la foc, răsucindu-se numai într-o parte, şi stropindu-se din când în când cu saramură, cu un mătăuz făcut iarăşi atunci dintr-o crecuţă verde cu frunze.
În vremea asta se atârnă căldarea de mămăliga pe cocae (un lemn înfipt lângă vatra focului, pe care se agaţă căldarea la fiert), şi se pune o ulcică nouă cu apă la foc. Se face o mămăligă, două, precum şi cinci azime de făină de grâu curat.
Când mielul e fript se rupe în două, şi o jumătate se pune lângă groapă, iar cealaltă se rupe în trei bucăţi şi se pune pe trei mese. Din azime, două se pun lângă groapă, iar trei se împart, câte una pe fiecare masă. Mămăliga iar aşa: se pune jumătate lângă groapă, iar jumătatea rămasă se împarte pe trei mese.
Se aşează toţi la mese şi, înainte de a începe să mănânce, unul mai bătrân zice :
Voi sfintelor, voi bunelor, să daţi snaga şi puterea lui cutare, că el v-o prăznui din an în an, cu-n berbec gras, cu trei butii de vin şi cu trei cuptoare de pâine. Daţi snaga şi puterea lui, din virtutea lui, că el v-o prăznui din an în an şi v-o prăznui cât o fi el. (Baia de Aramă, Mehedinţi).
Sau se roagă trei inşi (Hinova, Mehedinţi) zicând:
Voi sfintelor şi milostivelor, aduceţi-vă aminte de cutare. Daţi-i snaga şi puterea şi virtutea, în tot corpul lui, în toate oasele lui, că el v-o purta de grijă din an în an, cu-n berbece gras, cu-n cuptor de pâine şi c-o bute de vin.
În vremea acestei rugăciuni bolnavul stă cu mâna dreaptă la piept. Pe urmă mănâncă limba mielului şi după asta pot să mănânce şi ceilalţi. Vinul e băut numai în trei rânduri, bând toţi la rând dintr-o ulcică nouă. După ce termină cu cele puse pe mese, şi nu s-au săturat, pot să mai mănânce, dar lângă groapă.
Tot ce rămâne de la ospăţ, fie chiar o jumătate de miel, se bagă-n groapă. Se spală şi mesele şi tot se pune în groapă. Frigarea în care s-a fript mielul şi cocaia pe care s-a atârnat căldarea de mămăligă se rup în bucăţi, se vâră în groapă şi se bat în pământ cu muchia securei. Se pun în groapă chiar şi cărbunii ce rămân de la foc şi se acoperă tot cu pământ.
Acest ospăţ poate fi făcut de doi luaţi din sfinte în aceiaşi poiană, la acelaşi foc, dar trebuiesc făcute două gropi.
Ceea ce este interesant e că în unele zone (Baia de Aramă, Mehedinţi) e Gurbanele e făcut şi de români care sunt luaţi din sfinte.
Cuvântul "Gurbanele" e cunoscut de olteni numai acolo unde sunt rudari. Românii luaţi din sfinte care nu fac acest praznic, pentru a se tămădui, iau parte la sacrificiul pe care-l fac rudarii.
Când un rudar nu poate sa prăznuiască în ziua numită, se duce într-o poiană curată şi se roagă:
Voi sfintelor, bunelor, să mă iertaţi că n-am putut să vă prăznuiesc.
şi face praznicul altă dată."
Obiceiul chiar a făcut minuni“
Gheorghe Strâmbeanu are 43 ani şi este unul dintre organizatorii din fiecare an a sărbătorii Gurbanelor. Ştie în amănunt ce trebuie făcut şi ce nu şi respectă toate obiceiurile, aşa cum le-a învăţat de la părinţi. “Se face pentru un om bolnav care este îmbrăcat din cap până în picioare în alb. Pentru a se face bine, trebuie să participe trei ani consecutiv la ritual. Dintre noi se aleg trei preoţi, mielul trebuie să fie neapărat alb. Şi coacerea mielului se face într-un mod special. Se pune la câţiva metri distanţă de foc pentru a se coace în mod uniform. De la cinci dimineaţa începe ritualul. Luăm toate măruntaiele şi le fierbem, apoi le băgăm înapoi în stomacul animalului. Le strângem numai cu frunze de fag, nu folosim mirodenii, nu folosim tacâmuri, totul se rupe. Bolnavul e primul care mănâncă din miel, în momentul în care este gata, după ore bune. Îi rupem din creier, inimă şi limbă, mănâncă, apoi ne apucăm şi noi. Când se termină ospăţul, tot ce rămâne, de la oase, piele şi orice altceva, până la frunzele de fag şi tăciunii rămaşi, se îngroapă, nimic nu se ia acasă pentru că aduce mare ghinion“, spune Gheorghe Strâmbeanu, unul dintre “preoţii ceremoniei“. “Şi pentru mine s-a făcut acest ritual ani la rând, când am fost bolnav. Obiceiul chiar face minuni. Ştiu că la un moment dat ziceam că nu mai fac, că mă însănătoşisem, dar când se apropia sărbătoarea mă apuca durerea de picior sau de altceva. Era un semn şi făceam din nou“, completează vâlceanul.
„Preoţii trebuie să fie puri“
Nu oricine poate să fie “preot“ la ceremonia Gurbanelor: “O săptămână înainte de sărbătoare nu facem niciun fel de păcat, nu ne atingem de femei. Niciodată nu încălcăm acest lucru. În plus, la distanţă de 10 - 11 metri de miel se frig şi trei peşti mari, prinşi numai cu mâna. Se pune câte unul pe câte o măsuţă, alături o pâinică făcută pe loc şi trei sticle de vin. Când se frig, se pun cu capul la răsărit. Pe masă se pun cu capul la apus şi ce rămâne de la peşte se aruncă în groapă după terminarea ritualului.“ În momentul în care bucatele sunt gata, preoţii rostesc câteva fraze care s-au păstrat de sute de ani. Zicem aşa: Voi, Sfintelor, Bunelor, Frumoaselor, Milostivelor, să vă aduceţi aminte de corpul lui... (numele bolnavului). Să-i daţi snaga şi puterea şi virtutea corpului lui, că el vă poartă de grijă din an în an, cu un berbece gras, cu un cuptor de pâine, cu o butie de vin. Ce e în casă să trăiască, ce-i afară să izvorască”, spune Gheorghe Strâmbeanu.