luni, 15 iunie 2015

Dragasani : Parteneriat interjudetean ”Iubim Cartea, Iubim Biblioteca”

 Luni, 15 iunie 2015, la Biblioteca Municipala Dragasani, a vut loc o festivitate de premiere, in cadrul careia primarul municipiului Dragasani, ing. Cristian Nedelcu, a inmanat diplome si medalii elevilor merituosi, cadrelor didactice si oamenilor de cultura din municipiul nostru care s-au implicat in toate activitatile cuprinse in proiectul parteneriatului interjudetean ”Iubim Cartea, Iubim Biblioteca”, derulat in perioada 15 ianuarie 2013 - 15 iunie 2015. Cu aceasta ocazie s-a comemorat si poetul Mihai Eminescu, de la a carui trecere in nefiinta s-au implinit 126 de ani. Elevii au primit diplome si medalii pe care era imprimat chipul marelui poet national si de asemenea reviste si carti cu aceeasi tematica, autor profesor Alina Rogobete, profesor la Scoala Gimnaziala ”Tudor Vladimirescu” si  initiator al proiectului. In afara de elevii de la Scoala ”Tudor Vladimirescu au mai fost premiati si cativa elevi de la Colegiul National ”Gib Mihaescu” care au participat la realizarea activitatilor ce s-au derulat la Biblioteca Municipala Dragasani in cadrul acestui parteneriat. Invitatii au primit diplome de excelenta si reviste realizate de elevii scolii , indrumati de doamna profesoara Alina Rogobete.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Barbulescu