vineri, 30 octombrie 2015

Aniversarea a 65 de ani de la inființarea Bibliotecii Județene "Antim Ivireanul" Vâlcea și lansarea Seriei noi a revistei Casa Cărţii vâlcene

Actualizare 1 nov. 2015 - filmul evenimentelor:





Erată: la minutul 37,35 am vrut să spun: "Vânzătorul, mirat de așa situaţíe, i-a răspuns că el nu poate să accepte, întrucât a vândut solul și subsolul laolaltă, deci comoara nu i se cuvine". Mulţumesc pentru înţelegere. (Valentin Smedescu)
_____________________

Informaţia din 30 octombrie:

Dragi colegi bibliotecari,
Stimat public,

Aşa cum anunţam în 7 septembrie a.c., reluăm apariţia revistei Casa Cărţii vâlcene, editată de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.
Seria nouă a publicaţiei este lansată astăzi, 30 octombrie 2015, şi este dedicată aniversării a 65 de ani de la înfiinţarea instituţiei noastre.

Tot de astăzi, revista se poate citi online, cu un mic inconvenient pentru care sper să fiu scuzat: softul demo (nelicenţiat) cu ajutorul căruia am uploadat publicaţia în Internet afişează numele producătorului şi adresa de la care programul poate fi cumpărat. Aceasta nu împiedică, însă, citirea pagină cu pagină a revistei, mărind coloanele şi încadrând în zonă de vizibilitate conţinutul de interes. Desigur, aceasta este o soluţie temporară, vom intra în curând în normalitate.

Adresa la care se află revista - 72 de pagini, cu un conţinut divers şi bogat în informaţii* - este https://issuu.com/bibliotecivalcene/docs/revista_casa_cartii_valcene_octombr

Lectură plăcută!
Valentin Smedescu

__________________________
* Cuprins:
Casa Cărţii vâlcene, reper al culturii tradiţionale, Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului__ pagina 3
Gânduri despre Marea Hăituială, Constantin Mateescu _pagina 4
Acestei instituţii, precum celor care o slujesc, viaţă lungă, încununată de cât mai multe reuşite!, Claudia Codreanu_pagina 4
Un nou început pentru revista Casa Cărţii vâlcene, Remus Grigorescu__pagina 5
Casa Cărţii vâlcene rediviva, Dumitru Lazăr____ pagina 5
Memoria locală a Vâlcii - la dispoziţia lumii întregi, prin www.istorielocala.ro, Valentin Smedescu paginile 6-7
Biblioteca publică – spaţiu de coeziune socială şi convivialitate, Augustina Sanda Constantinescu___pagina 8
Casa cărţii şi a muzicii, Dorina Arsenescu_pagina 9
Octavian Mihail Sachelarie_____ pagina 9
Inna Oncescu____pagina 9
Cum îşi petreceau vâlcenii timpul liber în perioada interbelică, Ionela Niţu ____paginile 10-11
Web 2.0 şi limba engleză în slujba culturii vâlcene şi româneşti, Irina Grigore pagina12
Biblioteca - lumină şi ştiinţă pentru viaţă, Emilian Lovişteanu, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului__pagina 13
Elena Văcărescu, Ecaterina Constantin_pagina 14
George Enescu, 60 de ani, Vasile Cîrsteapagina 15
Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea Tezaur de Lumină şi Cultură, Zenovia Zamfir_pagina 16
Activitatea de promovare a Bibliotecii - dificultăţi şi responsabilităţi, Corina Bedreagă____pagina 17
Publicaţiile seriale: aspecte privind descrierea bibliografică, Alina Matica_____pagina 18
Povestea a două cărţi, GeorgeMirea___pagina 19
Personalităţi locale aniversări 2015, Flori Giţă__pagina 20
Cea mai veche carte din Biblioteca noastră, Alina Nicola_____pagina 20
O emoţie şi o satisfacţie de excepţie: întâlnirea cititorilor cu autografele dedicate lor, Ioan St. Lazăr_pagina 21
Grigore Vieru - Poetul divin al neamului nostru, Ioana Pîrnuţă___paginile 22-23
Managementul calităţii informaţiei în relaţie cu colecţiile, Irina Comănescu__pagina 24
Spaţiu de suflet pentru o viaţă de bibliotecar, Mariana Zamfir_pagina 25
Voluntariatul - schimb de experienţă. Punct şi de la capăt ...în Bibliotecă!, Crina Popescu_____paginile 26-27
Un Om între oameni: ALEXE RĂU (1953 – 2015), Flori Giţăpaginile 28-29
Biblioteca virtuală • un nou serviciu oferit de Secţia de carte în limbi străine, Dragoş Marinoiu____pagina 30
Dedicaţiile-autografe, palier al memoriei culturale şi însemn de nobleţe, Colectivul Sălii de lectură a BJAI__pagina 31
Centrul de Informare Comunitară – pionier al noilor servicii de bibliotecă,
Dana Rădulescu/ Ioana Mazilu-Manolescupaginile_____________ paginile 32-33
Personalităţi locale, comemorări 2015, Flori Giţă _____pagina 34
Emisiunea Bibliotecii la TV Etalon, Rozvita-Monica Cosac_____pagina 35
Lucian Blaga, poetul-filosof, filosoful-poet • invitaţie la relectură Rozvita-Monica Cosac __pagina 37
Atlasul etnografic român, Elisabeta Pearcu____pagina 38
Primul Război Mondial, Magdalena Văduva___pagina 39
Perspective de dezvoltare a bibliotecii prin proiecte şi colaborări internaţionale, Cristiana Olteanu__pagina 40
La o aniversare, Lavinia Coman_pagina 41
Biblioteca, precum bătrâna casă părintească..., Georgeta Stoleriu____pagina 41
Profesia de bibliotecar, între datorie şi pasiune, Ionela Plăviţu_pagina 42
Cartea - cel mai fidel prieten, biblioteca - cetatea spirituală a ghidării mele prin viaţă, Corneliu Ioan Bucur_pagina 43
Donaţia lui Bill Gates pentru bibliotecile vâlcene, Valentin Smedescu_pagina 44
Poveşti de demult, Emilia Smedescu___pagina 45
Cum l-ar privi copilul zilelor actuale pe copilul ce am fost eu?, Diana Smedescu_____pagina 45
Alecu Ivan Ghilia - portretul unui donator, Daniela Dobre____pagina 46
Biserica Străchineşti, Ilie Fîrtat__pagina 47
Lansări de carte la Tomşani, Georgeta Elena Cîrstea___pagina 50
Familia de olari Vicşoreanu, Adrian Edupagina 51
Biblioteca - spaţiu de cercetare multiculturală, Aylar Hassanpour/ Bogdan Dobre Serafim__pagina 53
Principele Ferdinand şi Elena Văcărescu, Redacţia ____pagina 55
Ce spun utilizatorii calculatoarelor din bibliotecile publice vâlcene, Valentin Smedescu_____pagina 57
Manuscrisele Cronicii universale a lui Mihail Moxa (I), Dumitru Lazăr_pagina 59
Omul de la porţile cărţii, Mihai Sporiş____paginile 61-68
Gheorghe BOGORODEA: „Eu scriu pentru că nu vreau să trec prin viaţă dormind”, Felix Sima_____pagina 62
România EduCab în judeţul Vâlcea, Valentin Smedescupagina______pagina 63
Patriarhul Justinian Marina - un fiu al Vâlcii străbune, Zenovia Zamfir___paginile 64-65
Biblioteca „Antim Ivireanul” Vâlcea formează Oameni, Ioana Mazilu-Manolescu_paginile 66-67