joi, 16 iunie 2016

Castigatorii etapei locale Pausesti Maglasi a concursului "Valcea - colt de rai" - 2016

  Castigatorii etapei locale a concursului  "Valcea - colt de rai" - 2016 sunt:
Sectiunea desen/pictura
Locul I: CER SENIN, cu lucrarile:


Locul al II-lea: CIRESICA, cu lucrarile:


Locul al III-lea: VIORELA, cu lucrarile:


Sectiunea Proza
 Locul I: EIRTIMID, cu lucrarile:



Cel mai frumos zbor sau zborul spre lumină


S-a ridicat, deodată, din prăpastia întunecoasă, umedă a munților falnici și, doritor de lumină, în această dimineață, scăldată de soare, a întins aripile, ca o flamură deasupra brazilor bătrâni.
Razele aurii ale soarelui i-au mângâiat vulturașului ciufulit trupul fraged, și totuși puternic, în timpul primului lui zbor din cuibul părintesc. Dorința de a zbura dincolo de prăpastia întunecoasă unde văzuse lumina zilei, dădea aripilor curioasei vietăți o putere de care ea nu se credea in stare înainte de ivirea zorilor acelei zile. Plutea deasupra lumii în înălțimea liniștitoare a cerului, unde nimic și nimeni nu îl speria, unde nu exista umiditate și întuneric, unde era căldură și lumină, multă lumină. Ochii lucioși de bucurie priveau cu încântare palatul de smarald al codrilor de brazi, din care pornise tânărul prinț al înălțimilor, să exploreze lumea. Fețele muntelui, scăldate în roua dimineții, străluceau ca argintul și vulturașul amețit de atâta frumusețe își spunea că nu poate să existe un loc mai frumos, în care să se joace cu vulturașii de-o vârstă cu el, să-și clădească, într-o zi, palatul său. Lumina ochilor săi strălucea ca un diamant la vederea colierelor de cristal, formate de pârâiașele repezi, care împodobeau gâtul golaș al muntelui. A zburat zi de vară până-n seară, fără odihnă și fără hrană. Odihna lui a fost încântătorul zbor, hrană i-au fost minunățiile lumii de sub cer. Izvorul rece de la poalele muntelui i-a amintit  că un strop de apă ar face fericirea lui deplină. A zburat lin la marginea izvorului, a sorbit apa rece cu o delicatețe de adevărat prinț, și-a văzut chipul frumos în oglinda izvorului, și-a deschis hotărât aripile și a început să zboare spre soare repetându-și în gând: ''Ce minunată e lumea, ce minunată!''…Deodată un sunet de armă și o durere de nedescris a aripii drepte i-au curmat gândurile și i-au îngreunat zborul… Simțea că ceva îl trage în prăpastia întunecoasă și umedă din care se ridicase în zori, dar căldura luminii de deasupra palatului de smarald îl striga cu toată forța ei… Trebuia să-i răspundă cu orice preț, trebuia să rupă sfoara nevăzută care îl trăgea în întuneric. Durerea îi învăluise tot corpul și picături de sânge din aripa-i frântă cădeau peste brazi și peste ape tulburând imaginea perfectă a lumii de sub cer, dar el continua să zboare spre înălțimi acolo unde nimic și nimeni nu îl speria, unde totul era liniște și lumină, multă lumină… În sfârșit a reușit să-și strângă ghearele cu putere pe creanga unui brad din vârful muntelui. Pe voioșia tânărului prinț al înălțimilor a pus stăpânire o imaginară pânză de păianjen prin care, eroul nostru, a continuat să privească lumea cu fascinație, cu blândețe…
Era atât de fericit că aparține lumii acesteia minunate încât, cu ultimele puteri, a întins aripile ca o flamură a învingătorilor în lumina sângerie a soarelui la apus și a scos un strigăt de încântare, de uimire, de iertare, de fericire, care a trecut dincolo de soare, dincolo de lumea asta încântătoare…

                                                                                      Eirtimid




Poveste cu un norișor

Supărat pe toată lumea care-l arătase cu degetul și-l certase astă-toamnă, pentru că lăsase robinetele deschise la butoaiele cu apă de ploaie pe care le avea în grijă, prea multă vreme, sau pentru că astă-vară a strâns prea tare robinetele butoaielor din dotare și n-au căzut pe pământ decât vreo doi-trei stropi de ploaie, un norișor s-a gândit că mai bine se odihnește cât e anul de mare, decât să mai fie criticat că n-are grijă cum trebuie de butoaiele cu apă de ploaie.
Pe la sfârșitul lunii iulie, însă, un tunet mânios că nu se mai poate odihni din pricina arșiței verii, a bătut cu putere la poarta norișorului adormit să-l certe pentru că n-a mai udat natura de multă vreme. Norișorul, trezit pe neașteptate din dulcele-i somn și speriat de puternicul zgomot al bătăii tunetului în poarta sa, a fost foarte nepoliticos. N-a vrut să-i deschidă poarta prietenului său tunetul, trimițându-i, în schimb, printr-un fulger înspăimântător, mesajul:  ''Lasă-mă să dorm, tunet rău!''.  Tunetul, mâniat peste măsură, a scris în grabă un bilețel în care-l judeca serios pe norul, întors pe dos, și s-a grăbit să i-l dea personal somnorosului nor. A bătut din nou, cu toată forța sa, la poarta norului. Necăjit de îndrăzneala tunetului de a se întoarce sa-l certe, norișorul din povestea noastră a fulgerat cu atâta putere, încât a ars bilețelul Tunetului, a aprins sălciile bătrâne din marginea râului, precum și butoaiele cu apă din cămara sa. Într-o clipă butoaiele s-au făcut scrum și apa din ele s-a scurs pe pământ.  N-am cuvinte să vă povestesc câtă veselie a produs sub cer apa căzută cu "butoiul'' pe pământ. Tunetul a dat uitării conflictul cu amicul său norul. A căscat, după atâta neodihnă, l-a felicitate pe norișor pentru răcorirea atmosferei și s-a grăbit să doarmă nițel, cât mai era puțină răcoare sub cer. Livezile i-au zâmbit ștrengărește norișorului obosit, florile parfumate și-au ridicat capetele aplecate și l-au salutat cu mare prietenie pe norișorul bosumflat, care le-a adus atâta bucurie.
Copleșit de atenția care i s-a acordat, fără să fi făcut un lucru bun, intenționat, norișorul din poveste a lăcrimat. Lacrimile sale au limpezit apa de ploaie, care avea în stropi puțină cenușă din butoaiele făcute scrum de mânia sa îngrozitoare. Apoi, a hotărât să doarmă mai puțin vara și să-și facă mai cu simțire treaba, deschizând, când e nevoie, robinetele la butoaiele cu apă de ploaie. Astfel, gândea norișorul, nimeni nu-l va mai certa, prietenia cu tunetul gălăgios nu se va mai strica, prietenoasele livezi îi vor zâmbi ștrengărește și florile parfumate îl vor privi cu mare drag, după fiecare ploaie răcoroasă de vară…

                                                                                               Eirtimid




                         Povestea unui copil de Craciun

    E seara. Ninge frumos de-o vreme peste satucul nostru de la poale de munte.Gerul a pus stapanire pe tara. In casuta noastra e cald, miroase a cozonaci cu nuca , a sarmalute cu cimbru, a cetina de brad…e ajunul Sfintei Sarbatori a Craciunului.
     Pregatirile pentru  Ajunul Craciunului sunt , aproape , gata. .Mi-am facut baita,mi-am pus hainute  curate si –ncerc s-o ajut pe mama sa facem ultimele pregatiri petru intampinarea  marii Sarbatori a  Nasterii Domnului. Anul acesta ne bucuram de bucate alese si de magia  Sfintei Sarbatori : eu si …mama, doar noi, caci  tata…tata-i  departe…a plecat, in urma cu doi ani, sa munceasca intr-o alta tara…a plecat pentru ca a trebuit sa plece….pentru noi, pentru  familia noastra…”sa ne fie bine intr-o zi”, cum spune mama,….sa putem pune  acoperis  casei noastre, sa pot merge la scoala la care-mi place, sa pot face tenis, sportul meu preferat, sa nu-i  lipseasca mamei bani pentru medicamente..Cand a plecat  am fost gata sa renunt la  toate visele mele, numai ca tata sa ramana acasa….si am fi putut sa mai stam si fara acoperis la casa …dar  m-am gandit la mama, la medicamentele mamei…Am inteles , in cele din urma ,ca trebuie sa plece , desi mi-a fost tare greu…cine stie cand aveam sa-l mai vad… la plecarea  tatei, nu stiu cum, m-am trezit cu ochii in lacrimi , ne-am imbratisat si i-am promis ca n-am sa mai plang , ca voi fi” barbat” si voi avea grija de mama. S-au scurs  doi ani din acea zi…mi-e  atat de dor  de  tata…acum merg la tenis si la  scoala  la care-mi place, mamei ii ajung banii pentru medicamente  si  acoperisul casei e aproape gata, am tot ce mi-am dorit, dar tata …tata  nu-i aici ..Mi-a spus, ca e posibil sa vina la vara…si -am sperat  sa-l vad venind , in fiecare zi … si-a terecut si  vara  aceasta…cat mi-as fi dorit sa-i vad chipul, sa jucam  tenis si  fotbal impreuna , sa-mi regleze  vitezele la bicicleta, sa mergem impreuna cu mama in drumetii cu bicicletele, prin locuri stiute numai de noi …De cate ori aud vocea tatei la telefon  imi stapanesc cu greu lacrimile…pentru ca i-am promis sa nu mai plang…. si nici nu vreau sa ma vada mama plangand…e de ajuns ca stie ca- mi lipseste tata si eu  stiu , ca si ei ii e dor de tata si , ca nu-i e usor sa-mi fie si mama si tata..Mama , draga mea mama, e bolnava, desi se comporta ca si cum nimic n-ar avea…e operata, merge in fiecare an la doctori , face , de cand ma stiu, tratamente pentru ca vrea sa fie sanatoasa pentru mine, pentru familia  noastra. Cu toate astea , mama alearga ca o albinuta de colo pana colo, are  grija  de mine si de toata gospodaria noastra,  merge la serviciu… munceste mult., dar nu se plange nicicand. Oricat de obosita ar fi,  zambeste mereu si nu uita sa ma-imbratiseze cand ne despartim si ne-ntalnim , sa-mi spuna povesti inainte de culcare, sa ma sarute de noapte buna, sa ma asculte, sa ma incurajeze tot  timpul, sa se bucure ,cu tot  sufletul ,de orice bucurie a mea. ..Am devenit nostalgic si   nu-mi place, nici mamei nu-i place sa ma  vada asa..e ajunul Craciunului, toata lumea trebuie sa fie fericita, sa astepte cadouri de la Mos Craciun…Colegul meu, Marius,  mi-a spus ca nu exista Mos Craciun…ca , doar bebelusii cred asa ceva, ca primesti cadouri doar daca are mama sau tata bani…si cate si mai cate rautati…am fost tare suparat…cum sa nu existe Mos Craciun?...nu mai sunt bebelus, stiu si eu ca Mos Craciun nu are loc pe horn, dar cred ca Dumnezeu stie cat am fost de  buni sau de rai, ce ne dorim  fiecare , de Craciun, si trimite Mosului, prin ingerasi, gandurile fiecaruia dintre noi…Mosul le citeste si trimite, prin spiridusi(tot un fel de ingerasi) cadouri… Mama spune  ca am  fost baiat foarte cuminte anul acesta…eu stiu ca am mai  si gresit, pesemne, mama” a  uitat”…asa ca , nu stiu daca Mosul va fi uitat ,si el ,de prostioarele mele…Daca  ma gandesc bine nici nu stiu ce dar mi-ar placea sa primesc de Craciun…puzzleuri …am cateva…carti, asemenea, jocuri…am si dintr-astea , cateva…nu prea stiu..Privesc afara prin ochiul de geam..gradina si ulita noastra seaman cu trena unei rochii de mireasa, sclipitor de alba si de frumoasa…In capatul ulitei imi pare  ca vad o silueta ce-ncearca sa-si croiasca cale spre casa noastra…sa fie Mos Craciun…ce prostie!...Mos Craciun nu se arata niciodata… si , totusi zapada  scartite  strivita sub pasi grei, obositi, dar tare , tare grabiti…imi lipesc nasul si fruntea de geam…oare, am inceput sa visez cu ochii deschisi…
“_Te astept in sufragerie, dragul mamei… masa e gata!”…vocea mamei ma trezeste  din visare..Imi dezlipesc nasul din geam ,  dau fuga in sufragerie, aprind luminitele in bradut,si ma asez la masa alaturi de mama mea ,draga. Mama aprinde o lumanare rosie si-o pune in mijlocul mesei, s-aduca mai aproape spiritul Craciunului..cata magie in gesturile mamei si-n casuta noastra!...gandul imi zboara la tata…o fi avand, si el,  o lumanare rosie aprinsa pe masa….in curand ne vom auzi la telefon…anul trecut, mama , mi-a spus ca , vocea mea va duce , cu siguranta , spiritul Craciunului  cat mai aproape de tata…ne indreptam privirile spre rasarit si-i multumim Domnului pentru  ce suntem si pentru ce avem…
      Un zgomot de clopotel si-o bataie grabita in usa, sporeste magia din casuta noastra cu bradut luminat si masuta incarcata cu bunatatri…tresarim…mama ma priveste mirata, parca intreband, din priviri:”Cine sa fie, oare ,la usa noastra ,pe-o astfel de vreme”…raspund , fara sa ma gandesc vr ún pic….”spiridusii lui Mos Craciun…au venit cu daruri.’.Usa se deschide si’n  prag…minune! …pe cap, cu stelute de ger, cu luminite de fericire in ochi, cu bratele deschise pentru imbratisare, ne asteapta …tata…
Bucuria este adevaratul dar al Craciunului!..

                                                                                   Eirtimid



  Sectiunea poezie: 
Locul I:IMIDNAROG, cu lucrarile:
 


                                  Dor de Eminescu

Când vorbesc de România și de mândrul ei popor,

Mă gândesc la Eminescu și "La steaua " sa din cer.

Când vorbesc de Eminescu, de băietul visător

Gândesc la copilăria  fără griji și fără nor.

Când recit din Eminescu, din poetul tuturor,

Simt ca trec prin zări cețoase ca un soare-nvingător.

Când vorbesc de Eminescu si de geniu-i cu mult dor,

Mă gândesc  la veșnicie, la palatul ei din cer.

Când recit din Eminescu în răcoarea din pridvor,

Simt ca zbor prin ani de glorii ai românului popor.

Când vorbesc de Eminescu si de murmur de izvor,

Mă gândesc să trăiesc clipa cu iubire ș-adevăr.

Când vorbesc de Eminescu ca d-un spirit răbdător

Mă gândesc la "Rugăciune" si la îngerii din cer.

Când recit din Eminescu, având câmpul drept decor,

Mă gândesc la "Floare albastră"și la omul plin de dor…

Când vorbesc de România și de mândrul ei popor,

Mă gândesc la Eminescu și "La steaua" sa din cer.

                                                                     
                                                               IMIDNAROG





                                             Mama


                      Mama-i ființa  care știe

                      Ce te doare-n orice zi

                      Și cu grijă te-ngrijește,

                      Sănătos  mereu sa fii!



                      Mama-i soarele ce apare

                      Să alunge negrii nori,

                      Ce se adună-n zile rele

                      În  suflet și-n ochii tăi.



                      Mama-i zâna din poveste

                      Care știe ce-ndrăgești

                      Și-ți oferă cu iubire

                      Tot ce știe că-și dorești.



                      Mama-i ființa care pune

                      Mai presus de orice averi

                      Copilașii săi ,ce-i vede

                      Înțelepti ca niște zei.



                      Mama te iubește , copile

                      Și te iartă oricât ai greși

                      Oferă-i, si tu mangaiere

                      Și-mbrățișaz-o –n orice zi!







                                                         IMIDNAROG



               
                                             La mulți ani, România!

               
               Azi e ziua ta, țărișoara mea draga

               Cu mândrie am arborat drapelul la poartă

               Și cu bucurie-ti cânt"La mulți ani, țară"

               Înțelepciune, liniște și bucuri îți doresc țărișoară

               Și te salut cu stimă ,neprețuita mea țară.



               Azi te sărbătoresc frumoasa mea țară,

               Tărâm de basm unde-am rostit prima dată "mamă"

               Ș-am învățat, cu mândrie să-ți scriu numele"țară"

               Unde Dunărea ,si marea ,și munții se țin de mână

               Și ne apără de nori , de rele , de furtună…





              Azi te sărbătoresc mult încercata mea țară

              Cu istorie zbuciumată și viteji de legendă

              Care au sorbit  îndrăzneală din infinita-ți coloană

             Și au privit cu seninătatea albastrului de Voroneț orice luptă

             Ca să  fii liberă si mândră, țărișoara mea sfântă.

 

             O emoție fără de margini mă-ncearcă

             Când steagul românesc sus, tot mai sus se-nalță

             Și imnul țarii noaste solemn se intonează,

             Iar lumea ne privește si exclamă:

             "Ce oameni dârji …

             Ce-ncântătoare țară!... 

 

                                               IMIDNAROG



                                            Bibliotecar, Ioana Goran