vineri, 9 iunie 2017

Costești - Vâlcea colț de rai, 2017

Etapa locală


Creații video:


Realizat de iDefne


Realizat de GOKU SSJ


Creație literară:

Pas cu pas prin România nemaivăzută

     De când mă știu am fost îndrăgostită de frumos, de natură, de locuri încărcate de istorie. De la munții Carpați până la locul sfânt, Ierusalim nimic nu mi-a scăpat.
Astăzi fără remușcări sau vreo părere de rău am părăsit, a nu știu câta oară, orașul care îmi displace enorm, Bucureștiul, cu un singur gând, să merg undeva unde nu am mai fost. Câțiva prieteni mi-au spus că locul care mi s-ar potrivi este satul Bistrița din comuna Costești, județul Vâlcea. Dornică de aventură și necunoscut, mi-am făcut bagajele rapid și am plecat. După vreo patru ore obositoare de mers cu mașina, am ajuns în sfârșit în Paradis.
     Comuna Costești  este unul dintre puținele locuri care se pot lăuda că au cei mai buni paznici, munții, care sunt gata, în orice moment, să-i apere pe localnici de accesele de furie ale mamei Natura. Chiar la intrarea în sat, m-a întâmpinat școala, mama cărturarilor… O clădire veche dar strașnică totuși.
Aici aerul curat și copacii nemuritori  fac legea. Pentru a contempla așa cum se cuvine acest sat în care modernul și poluarea nu au reușit să-și pună prea puternic amprenta, ai nevoie de minim două zile.
      Pentru că este printre cele mai cunoscute mânăstiri din țară, am decis să-mi încep ziua vizitând mânăstirea Bistrița. Această mănăstire are o istorie bogată. Din cele spuse de ghid, am aflat că mânăstirea a fost ctitorită de boierii Craiovești între anii 1492-1496. Atunci când Barbu, ban al Craiovei a mers la Constantinopole pentru a cumpăra moaștele sfântului Grigorie, spre marea sa uimire dar și a turcului de la care le-a cumpărat, a plătit un preț foarte mic. El a plătit, în aur, contravaloarea greutății moaștelor. Acestea se ușuraseră parcă știind că se vor întoarce în pământ românesc.
Cu toate că a fost clădită strategic, de-a lungul timpului mânăstirea a fost distrusă de două ori. Atunci când turcii încercau să ne cotropească, în trecerea lor încercau să fure și moaștele sfântului dar călugării, simțind pericolul, le duceau în tainică ascunzătoare în peștera Liliecilor (numită și Grigorie Decapolitul) loc în care cu greu se putea ajunge.
   În secolul al XVII-lea călugării construiesc în peșteră două bisericuțe: Ovidenia și Sfinții Arhangheli. Biserica Ovidenia, prima construită are hramul sfântului Grigorie Decapolitul, sărbătorit în fiecare an pe 21 noiembrie. O deschidere în peretele peșterii face ca soarele să o îmbrățișeze în clipe de lumină.
Bisericuța Sfinții Arhangheli este săpată în stâncă. Hramul este al sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, sărbătoriți de lumea creștină pe 8 noiembrie.
În peșteră un izvor susură și azi. Din el au băut, în vremuri de bejanie, locuitorii satelor din împrejurimi și pustnici ce-și căutau loc liniștit de rugăciune.
Dacă pentru istorici și iubitorii de natură este o bucată de rai, nici pentru biologi nu este mai prejos, peștera adăpostind șapte specii de lilieci.
Cărarea care urcă la peșteră se află în spatele mânăstirii. Este ușor accesibilă cu condiția ca cei care o folosesc să poarte încălțăminte adecvată unei drumeții montane.
     Tot din spatele mânăstirii încep și Cheile Bistriței, chei săpate, de vijeliosul râu, în calcar, fiind unele dintre cele mai înguste din țară. Peșteri și pâraie au spart calcarul muntelui oferind privitorului forme ciudate, figuri de uriași cu ochii în orbite și temute vrăjitoare.
Râul Bistrița a dat și numele satului, un sat care mai păstrează urma Jianului, cruci săpate în stâncă și câteva case cu o arhitectură deosebită.
    Călătoria mea s-a încheiat la mânăstirea Arnota, mult deasupra cheilor Bistriței, pe vârful cu același nume. Se spune că, urmărit fiind de turci, Matei Basarab a fost salvat de un arnăut al său care i-a dat hainele lui. Sacrificiul arnăutului și propria salvare l-au făcut să ridice aici falnică mănăstire care peste timp i-a devenit loc de odihnă alături de soția sa Doamna Elina.
Cele două zile s-au dublat și încă nu am terminat călătoria pentru că de aici mi se deschid potecile spre cel mai mic Parc Național din țară, Buila-Vânturarița.
       Da, Costeștiul un loc binecuvântat încă de la intrare, Muzeul Trovanților, mânăstirile Bistrița și Arnota, Cheile Costești, Cheile Bistrița, Parcul Național Buila-Vânturarița, bisericuțele de lemn Grușetu și Grămești, bisericuțele rupestre Ovidenia și Sfinții Arhangheli, schiturile Peri, în al cărui cimitir sunt îngropați luptătorii anticomuniști din grupul Arnota, 44 de Izvoare și biserica Ciorobești.
Hei, călătoria mea, continuă!

Floare de Colț
Costești, iunie 2017

Pictură


Realizat de „Suflet de copil”

Mihaela-Silvia Marinescu - bibliotecar
Biblioteca Publică „G-ral Nicolae Ciobanu” Costești