duminică, 18 iunie 2017

Concursul "Valcea - colt de rai ", etapa locala Danicei

FINALISTII CONCURSULUI "Valcea - colt de rai ", etapa locala, Danicei,  iunie-2017

In urma jurizarii lucrarilor, pe sectiuni, clasamentul este urmatorul:

SECTIUNEA Proza:

Locul I - Stefi V., VII


                                        Satul bunicilor                                                                             
           
           Mi-a dat trezirea cocoşul bătrân cumpărat acum 2 ani de bunicul de la târgul obişnuit de sâmbătă. E ora şase dimineaţa, dar bunica nu mai e de mult în pat. Îmi amintesc vag că am auzit-o dându-se jos. S-a aşezat lângă pat, s-a rugat, m-a sărutat pe frunte şi apoi a ieşit afară. Nu am avut energia necesară pentru a rosti un „bună dimineaţa”, dar am zâmbit şi apoi m-am cufundat înapoi în lumea viselor. 
            Face aşa în fiecare dimineaţă. Acum, când scriu, privesc pe fereastră soarele însângerând bolta cenuşie. Bunica e în grădina din spate, smulge buruienile. Din câte ştiu, a hrănit deja animalele, a trimis vaca la turmă, iar bunicul a plecat în sat să ducă laptele la câteva familii.
            Ador vacanţa de vară. Ador satul acesta mic în care s-au născut părinţii mei şi în care timpul pare că stagnează. Aceiaşi oameni, tipici, condiţionaţi şi legaţi de mediul în care s-au născut şi care nu ar renunţa la locul lor natal pentru nimic în lume.  Ei au ales să trăiască simplu, ordonat, frumos şi cuviincios. Şi nu ar da pacea, liniştea şi fericirea lor simplistă pentru nimic în lume.
            Imediat o să ies afară, bunica o să îmi scoată apă din fântână ca să mă spăl şi apoi o să mă trimită în şură să adun ouăle lăsate de găini pe acolo. O să inspir cu nesaţ aerul curat, o să o ajut pe bunica să frământe pâine, iar bunicul o să mă ia la o plimbare prin pădurea din apropiere.
            Viaţa în satul acesta mic e  anonimă, dar satisfăcătoare. Trec ore bune până auzi trecând vreo maşină pe aici, iar dacă o va face, va fi doar pentru a aproviziona micuţul şi rudimentarul magazin din centru.
            Trebuie să menţionez că „centrul” nu e cine ştie ce. Primăria, magazinul şi un bloc.
            Primăria a construit blocul cu puţinele fonduri care i-au fost alocate. De ce vorbesc atâta de acest bloc? Pentru că e singurul lucru „modern” din satul acesta. În rest, timpul stagnează, viaţa aici stagnează, oamenii stagnează. Aici lucrurile rămân veşnic neschimbate. Acelaşi aer curat, lapte proaspăt, multă muncă şi o cămară plină toamna. Iarnă grea, dar primăvară care aduce renaştere. Nu aş da toate aceste momente, toate aceste experienţe trăite nici pentru toate oraşele din lume!

Ştefi V.
Locul II - Andreea T., VIII


                                              Bucuria Sfintei Sărbători
                                                                                         
Lumina lumânării sfinte îți înveselește obrajii îmbujorați de frigul dimineții  in timp ce ochii lacomi asista la slujba de Înviere. Ascultă vocea groasă a preotului ce îti liniștește sufletul. Atâta pace, atâta alinare, așa cum n-ai simțit niciodată! Te detașezi parcă de toate, pătrunzi în lumea credinței, în lumea liniștii, făcând abstracție de tot ce te înconjoară...
Mama, am luat Lumină! Se aude incetișor, în timp ce ușa se inchide ușor și lasă dincolo toate gândurile de până atunci. Ea, Lumina, își ocupă locul de onoare și acaparează întreaga încăpere, trimițându-și razele vestirii Invierii Domnului în tot locul.
Noaptea nici nu poți dormi de fericire, de emoție că ziua următoare va fi sarbatoarea mult așteptată. Ouăle frumos încondeiate cu cea mai mare îndemânare așteaptă în coșulețulde nuiele împletit de bunica. Mâine este ziua cea mare, când vor fi ciocnite, iar cel mai puternic va fi întronat. Costumul popular asteaptă înălbit și apretat pe spătarul scaunului din odaia  mare. Și el va avea un cuvânt de spus în marea zi. Va fi în centrul atenției, ca, de altfel și ia cusută cu mărgele colorate de mâinile dibace ale bunicii ce se potrivește de minune cu fusta subțire tradițională și cu opincile noi, abia croite de bunicul.
Cozonacii  cu miez gălbui și coaja puțin crocantă încă sunt la gura vetrei. Pasca gustoasă cu brânză dulce abia scoasă din cuptorul de pământ ce a muncit toată ziua  suportând limbile de foc, împrăștie mireasma prin casa plină de fericirea și emoția zilei ce vine. Totul e pregătit: casa curată, bucatele alese pe masă, lumina sfântă guvernează locul, innobilând sărbătoarea, straiele noi stau aliniate pe macatele și cuverturile bunicii ce și-au arătat și ele fața pentru această măreață zi așteptând să fie îmbrăcate pentru a se putea făli că ele sunt cele mai frumoase.
Doar mama încă trebăluiește ... niciodată nu se odihnește. De fiecare dată găsește câte ceva de făcut... Bunica a pus deja capul pe pernă – pentru ea bătrânețea își spune cuvântul - în timp ce bunicul  încă moțăie lângă sobă, gândindu-se la ultimele lucruri pe care le mai are de făcut. Încet, încet luminile din casă se sting. Lumina sfântă rămâne să vegheze sosirea marii sărbători. Mai sunt doar câteva ore...Hristos a Înviat!


Andreea T.
Locul III - Nico M., VII


Muzica, pasiunea mea

           Eram în clasa a V-a  şi îmi amintesc că îmi plăcea atât de mult să umblu pe aleile şcolii, să simt parfumul florilor , să mă plimb cu paşi mărunţi şi şovăielnici pe coridoarele lungi ce îmi vorbeau în şoapte înţelese numai de mine.
              Insă nu coridoarele, nu florile, ce aveau un farmec aparte ,mă atrăgeau atât de mult ,ci o fiinţă cumpătată ,calmă ,pe care o vedeam adesea mergând cu chitara in mână ori stătea uneori ascultand şoaptele gâzelor ,incercând să fure ceva din armonia cântecului lor. Era profesorul de muzică.
              Nu ştiu ce mă atrăgea atât la firea lui. Poate caracterul său de atâtea ori vesel şi tot de atâtea ori melancolic. Chipul luminos şi zâmbetul cald , genele in clipiri timide ori galeşe…gândul lui aplecat asupra notelor  muzicale, risipind de fiecare dată un cu totul alt farmec…Avea  o adâncitură scurtă intre sprâncene ce-i dădea un aer de gravitate. Dar acest profesor nu era rău , nu era aspru ,ci intelegător, tăcut şi calm.
   Iubeam şi  datorita lui, incă iubesc orele de muzică .Nu pentru că aş avea anumite planuri de viitor in legatura cu  acest domeniu, nu pentru că vreau să ajung cântăreaţă, ci pentru că făcliile sufletului meu se aprind mereu atunci când incerc să-mi amintesc de profesorul copilăriei mele.  Imi plăcea să ascult cum cânta la chitară ,imi plăcea să ascult imbinaţia versurilor cu notele muzicale,îi auzeam fiecare răsuflare scurtă. Avea vocea puternică  şi melodioasă . Melodia se desfăşura lent şi atunci simţeam sunetele. Notele cu o intensitate disproporţionată aşa cum se auzea palpitaţia inimii in adâncurile pădurii. Ascultãm muzica lui  pentru a trãi în linişte şi pace , pentru a simţi bucuria rãsăritului de soare sau de-a zâmbi adesea .
   Drumeţiile şi excursiile pe care le făceam impreună cu domnul profesor erau de neuitat. El ne spunea adesea:,,Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.”
              Prietenul sau cel mai bun era chitara şi nu pleca nicăieri fără ea .Acea chitară insemna totul pentru el. Era un instrument de culoare maro şi avea gâtul lung delimitat cu ajutorul corzilor. În lateral i se formau  ,,umerii” aşa cum spunea domnul profesor.
            Îmi amintesc într-una din zilele în care am plecat la plimbare, am mers la un spectacol de folk…Ne-am luat biletele şi am intrat în sala imensă. Scaunele erau îmbrăcate în pluş, înconjurate de zidurile înalte ca şi coloana infinitului. Eu nu mai intrasem niciodată într-o astfel de sală.
   Spectacolul a început…Domnul profesor parcă ,,trăia”fiecare notă transmisă de soliştii de pe  scena. Noi eram uimiţi  de spectacolul la care ne adusese domnul profesor. Acum înţelegeam vorbele spuse adesea de acest muzician…

SECTIUNEA Poezie:

Locul I - Andreea T., VIII


Şcoală dragă…


Te-am cunoscut la  început de drum în viaţa
Cu holuri lungi solemnă ca un imn
Şi n-am ştiut că o să-mi fii povaţă
Dar tu ai fost bolta cerului senin.


N-ai fost un cimitir, cum credeau alţii
Ci ne-ai format cu drag încă de mici
Vai cu cât drag trecut-am pragul porţii
În prima zi eram numai un pici!


Şi azi la scumpa ta aniversare
M-alătur şi eu plin de dor
Şi spun că nu te voi lăsa-n uitare
Mă alătur si rostim cu toţii in cor


Să auzim mereu doar lucruri bune
Şi veşnic şcoala mea să dăinuieşti
Profesorii în fiecare zi s-adune
Roadele tale, şcoala noastră eşti.


Şi vei rămâne pururi şcoala noastră
Podoaba anilor de mult apuşi
Îţi mulţumim de educarea noastră
Pe veci de veci la suflet ai pătruns!




Andreea T.

Locul II - Nico M., VII


O NOUĂ PRIMĂVARĂ DE VISURI...


O nouă primăvară de visuri şi păreri
se joacă de-a căldura cu razele de soare
şi-un verde crud şi dulce ce duce la plăceri
                                       şi inima vuieşte cu drag a transformare;
un fir de ghiocel zâmbeşte din zăpadă
cu raze de lumină pierdute în nesomn
şi risipeşte-n taină trecută şi uitată
pe iarna mofturoasă şi rea ca şi un om.

O nouă primăvară de visuri şi păreri
Se joacă azi cu mine şi râde amuzată
De verdele din suflet ce duce la schimbări;
Că doar e primăvară şi lumea e schimbată
De-o nouă dimineaţă de visuri şi plăceri...
                                                  





Nico M.
Locul III - Stefi V., VII


Toamnă … în gând


E toamnă iar, îmi vine în minte un cântec
E un ecou al unui timp îndepărtat
Pe care anii l-au uitat
Pe care eu îl vreau descântec
E toamnă iar, bucură-te dragă cu mine
Plouă, și e atât de bine...
Oare toamna asta vine
Cu tine?
Oare toamna asta o să mă aline?
E toamnă iar, plouă cerul un cântec
Of, anilor, cum l-ați uitat
Știu că-i ecou îndepărtat
Dar pentru mine e descântec
e toamnă iar…


Ştefi V.
 SECTIUNEA Desen:
Locul I - Ana Z., V


Locul II - Dani T., V
 
Locul III - Ana D., VI




Bibliotecar,
IOANA STOICA