vineri, 15 septembrie 2017

Biblioteca Publică Locală Livezi – Prezentare material Copiii au nevoie de noi și atunci când încă nu sunt în pericol


    Ca urmare a participării la conferința Părinți reali pentru copii digitali, ce a avut loc pe data de 16.06.2017 la Biblioteca Națională a României, având susținerea doamnei profesoare Nedeloiu Ana Maria dar și a doamnelor învățătoare Olaru Nicolița ș Ionescu Gabriela, am prezentat materialul Copiii au nevoie de noi chiar și atunci când încâ nu sunt în pericol.
   Azi 15.09.2017, ne-am bucurat de faptul că materialul prezentat a fost privit cu interes, nu numai de către cei mici, dar și de părinți și cadre didactice. Pe lângă informațiile de educație parentală, am dezbătut problema site-urilor de socializare, a pericolelor ce ar putea să se ascundă în spatele unei cereri de prietenie, am adus în atenție faptul că multe site-uri ne cer date personale, pe care nu ar trebui să le dăm ori de câte ori ni se cere de către un domeniu neaccesat până acum. Am subliniat faptul că, fiind la început de drum în lumea digitală, copiii nu pun accent pe autenticitatea unui site, ci pe conținut, și că au nevoie de ghidare, control și ajutor în găsirea a ceea ce le este benefic și sigur.
    Așa cum am precizat și în prezentare, nimeni nu este perfect și am îndemnat părinții ca de fiecare data când au nevoie de ajutor, să-l găsească apelând la cadrele didactice,la specialiști dar și la mine, bibliotecarul. Am adaugat faptul că există numeroase programe de control parental gratuite, sau care se află deja în calculatoarele nostre, dar nu am știu că sunt acolo, care pot împiedica un pericol la care poate fi supus copilul nostru în urma unei simple navigări pe internet.
    












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu