Cu ocazia sărbătorii religioase ,, Izvorul Tămăduirii”, a avut loc la Căminul Cultural Cremenari, concertul ,, Izvorul Bucuriei”, ediția a IX- a, organizat de Biblioteca Galicea, în parteneriat cu Primăria Galicea, Consiliul Local Galicea și Parohia Galicea.
Programul a cuprins un concert de pricesne, poezii și cântece tradiționale românești interpretate de
,, Corul- Vocea Topologului” și două concursuri:
- Concurs de costume populare autentice;
- Concurs de încondeiat ouă;
Au fost acordate premii, constând în diplome și cadouri.
Bibliotecar,
Tițu Maria
File
▼
miercuri, 26 aprilie 2017
luni, 24 aprilie 2017
Drăgășani : Evenimente culturale dedicate scriitorului Gib Mihăescu și zilei internaționale a cărții și dreptului de autor
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu
vineri, 21 aprilie 2017
Drăgășani: Gib Mihăescu - 123 de ani de la naștere
23 aprilie 1894 - 23 aprilie 2017.
123 de ani de la naștere
ORGANIZATORI:
- Primăria Municipiului Drăgășani;
- Asociația Rusidava Culturală;
- Palatul Culturii;
- Club T Drăgășani;
- Biblioteca Municipală Drăgășani
P R O G R A M:
Orele 13,00 -Vizită la cimitirul „Eternitatea” la mormântul scriitorului;
depunere coroane de flori, alocuțiuni personalități.
Orele 13,30 -Vizită la casa memorială Gib Mihăescu,
întâlnire cu urmașii scriitorului, fam. Floroiu,
ghid și prezentare poetul Teodor Barbu.
Orele 14,00 La Club T Drăgășani;
Prezentări și dezbateri despre viața și opera scriitorului;
Lansarea antologiei de versuri la nivel național„Doamnele Metaforei” și Volumul „Prietenii Poetice” realizate și coordonate de poetul, jurnalistul, criticul literar, Ioan Romeo Roșiianu.
SEARĂ DE MUZICĂ ȘI POEZIE
cu invitați speciali:
Poetul oltean Constantin Triță, poetul vâlcean Nicolae Nistor, îndrăgitul solist de romanțe și muzică de petrecere, colaborator al televiziunilor naționale Sava Regățeanu București, poeta Liliana Ghiță Boian din Drăgănești Olt, poeta drăgășăneancă Gabriele Zidaru Amzulescu, solist muzică folk Viorel Trandafir, Drăgășani, poetul Ioan Romeo Roșiianu din Baia Mare, Maramureș,Maria Alexandra și Tanți Triță două debutante în poezie, vor mai fi prezenți membrii ai cenaclurilor literare din Vâlcea, Craiova, Drăgășani.
Va fi prezentă și televiziunea VL 1.
Moderator Marian Bărăscu
miercuri, 19 aprilie 2017
Galicea- Concerte cu ocazia sărbătoririi Sf. Paști
Luni 17 Aprilie a avut loc primul concert susținut de ,, Corul Vocea Topologului”, din cadrul evenimentului ,, A înviat Domnul Iisus Hristos”, desfășurat la Căminul Cultural Galicea, în parteneriat cu Biblioteca Galicea, Parohia Galicea și Primăria Galicea.
Ne- am bucurat de prezența copiilor- utilizatori de carte, de părinți, bunici, consilieri locali și de administrația publică locală care a dăruit cadouri copiilor participanți.
Marți 18 Aprilie a avut loc la Parohia Sf. Parascheva , din orașul Rm. Vâlcea, un concert de pricesne și poezie religioasă, din cadrul proiectului ,, Lăsați copiii să vină la mine”, cu participarea aceluiași cor.
Bibliotecar,
Tițu Maria
Ne- am bucurat de prezența copiilor- utilizatori de carte, de părinți, bunici, consilieri locali și de administrația publică locală care a dăruit cadouri copiilor participanți.
Marți 18 Aprilie a avut loc la Parohia Sf. Parascheva , din orașul Rm. Vâlcea, un concert de pricesne și poezie religioasă, din cadrul proiectului ,, Lăsați copiii să vină la mine”, cu participarea aceluiași cor.
Bibliotecar,
Tițu Maria
joi, 13 aprilie 2017
Galicea- Program activități, concerte, cu tematică religioasă.
În săptămâna 9-14 aprilie la Biblioteca Publică Galicea avem în program următoarele activități
- Poezii și cântări religioase de Sf. Paști;
- Tradiții și obiceiuri de Sf. Paști;
- Încondeierea ouălor de Sf. Paști.
Biblioteca
Galicea în parteneriat cu Parohia Galicea vor desfășura un program religios-
poetic, ce are ca obiectiv marele
eveniment al Învierii Mântuitorului - ,,
A înviat Domnul Hristos”.
Utilizatorii de carte ai Bibliotecii Galicea împreună cu ,,
Școala catehetică de duminică” și Corul
,, Vocea Topologului- Galicea”, vor susține trei concerte
după cum urmează:
1.
Luni ( a II- a zi a Sf. Paști) la Căminul
Cultural Galicea, ora 1730.
2.
Marți ( a III- a zi a Sf. Paști) la Biserica
Cuvioasa Parascheva din Rm. Vâlcea, ora 1130.
3.
Vineri ( Izvorul Tămăduirii) la Căminul Cultural
Cremenari, ora 1730.
miercuri, 12 aprilie 2017
Drăgășani: Proiect ecologic ”Green Life”
Miercuri, 12 aprilie 2017, la Biblioteca Municipală Drăgășani, a fost prezentat proiectul ”Green Life”, axat pe ecologie, pe sport și pe un mod de viață sănătos.
Green
Life
este un proiect care se desfășoară în Drăgășani pe o perioadă de 1 an de
zile.
Voluntari din mai multe țări precum Spania, Georgia, Turcia, Iordania și
Ucraina sunt aici să promoveze un stil de viață sănătos. Au participat
la această activitate elevi de la Liceul Tehnologic I.C.Brătianu, ei au
primit informații despre proiect, au cunoscut voluntarii și au vizionat
filmulețele lor de prezentare. În această seară sunt invitați la o altă
activitate intitulată ”Intercultural night” ce se va derula la Liceul
Tehnologic I.C.Brătianu, unde vor afla mai multe lucruri interesante
despre țările de unde provin voluntarii și despre activitățile pe care
le vor organiza. De asemenea vor servi produse tradiționale românești
precum și produse gătite de voluntari, specifice țărilor lor.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu