Flavius Cătălin Sîiulescu
La sfârşitul primului război
mondial, în spaţiul românesc au loc trei substanţiale prefaceri, care nu s-au
manifestat simultan la nici un alt popor: desăvârşirea unităţii statale,
reforma agrară şi reforma electorală.
Excepţionalele acte de unificare statală
înfăptuite plebiscitar şi democratic în 1918 (unirea Basarabiei[1], Bucovinei[2], Transilvaniei,
Banatului, Crişanei şi Maramureşului[3] cu România)
împlineau simetria existentă între poporul român şi pământul românesc, mărginită
de Dunăre, Marea Neagra, Nistru şi Tisa. „Pe un pământ aşa de unitar clădit
– scria Simion Mehedinţi – era firesc să se nască şi un neam tot aşa de
unitar. Acesta este neamul românesc”[4], „orice despărţire
a unei bucăţi înseamnă o suferinţă şi o pagubă pentru toată partea rămasă”[5]. România întregită
avea, în anul 1920[6], o populaţie de 15 541 424
locuitori şi o suprafaţă de 295 049 kmp[7], fiind, din acest
punct de vedere, una din ţările mari ale Europei interbelice.
Unirea politică trebuia consolidată
printr-o intensă activitate legislativă, rolul principal, în acest sens, revenind
Parlamentului. Cu o structură bicamerală (Senat şi Adunarea Deputaţilor),
Parlamentul României întregite era unul cu adevărat reprezentativ ca urmare a
decretului–lege din 16 decembrie 1918, act care prevedea votul universal,
direct şi secret pentru toţi cetăţenii de sex masculin, de 21 de ani. Între
1919 –1922, în România Mare s-au organizat, în 1919 şi 1920, două scrutinuri
electorale, durata mandatelor primelor două parlamente fiind cuprinsă
cronologic între noiembrie 1919 - martie 1920 şi respectiv între iunie
1920 - martie
1922.
Primele alegeri parlamentare
ale României Mari au avut loc în noiembrie 1919, rezultatele lor fiind
semnificative în ceea ce priveşte schimbările petrecute în societatea românească.
Guvernul format, primul al României întregite, guvernul Blocului parlamentar
era rezultatul înţelegerilor politice şi avea ca prim ministru pe Alexandru
Vaida Voievod. Blocul cuprindea partide din Vechiul Regat (Partidul Naţionalist
Democrat al lui Nicolae Iorga, Partidul Ţărănesc condus de Ion Mihalache) şi
partide din provinciile revenite la patria–mamă (Partidul Naţional Român din
Transilvania şi Banat condus de Iuliu Maniu, Partidul Democrat al Unirii din
Bucovina condus de Ion Nistor şi Partidul Ţărănesc din Basarabia condus de Ion
Inculeţ). Reprezentativitatea acestui Parlament este dovedită şi de faptul că
83 % din deputaţii aleşi se aflau pentru prima dată sub cupola forului
legislativ din Dealul Mitropoliei[8].
În spaţiul Vechiului Regat au fost
înscrişi pe listele electorale 1.229.823 de alegători[9], dintre aceştia,
în judeţul Vâlcea numărul alegătorilor era de 42.882 de alegători[10]. Alegerile au
avut loc în zilele de 2, 3 şi 4 noiembrie 1919, prezentându-se la urne doar
29.692 de alegători, 4.363 de voturi fiind anulate [11].
La 20 noiembrie 1919, regele Ferdinand I
Întregitorul deschidea şedinţele primului parlament, cerând aleşilor neamului
reîntregit „înalta îndatorire de a pune aşezământul viitor al Patriei pe
temelii solide, astfel ca poporul român să rămână neclintit santinela civilizaţiei
latine în răsăritul Europei”, exprimându-şi mândria de a se afla „în mijlocul
reprezentanţilor din Vechiul Regat, Basarabia, Bucovina, Ardeal, Maramureş, Crişana
şi Banat, unite pe vecie în statul Român”.[12]
Trăind sentimente de înaltă simţire
românească, în acel moment se aflau în Parlamentul României şi cei 8 deputaţi
vâlceni, aparţinând Partidului Naţional Liberal (Ion Gh. Duca, Nicolae Budurăscu,
Dumitru Drăghicescu, Petre Partenie, Mihai Mihălescu şi Ion G. Fărcăşanu) şi
Ligii poporului (dr. Gheorghe Sabin şi Dinu Şincău)[13].
Deşi P.N.L. pierduse alegerile la nivel
naţional (având 103 mandate faţă de 122 ale P.N.R.), acest partid le câştigase
la nivelul judeţului Vâlcea (candidaţii P.N.L., trecuţi pe lista nr 1, obţinuseră
78.688 de voturi[14]). În momentul
validării acestor alegeri în Adunarea deputaţilor, deputatul Cezar Spineanu a
depus o contestaţie, acuzându-i pe liberalii vâlceni de fraudă electorală. Neregulile
semnalate de Cezar Spineanu se refereau la lipsa creioanelor pentru selectarea
candidaţilor, pătrunderea în cabine peste alegători şi violarea urnei la Zătreni,
aducerea ţăranilor la vot sub escorta jandarmilor şi obligarea acestora de a
vota crucea (însemnul electoral al liberalilor) la Zăvideni, acuzaţii dezminţite
de Ion Gh. Duca, iar contestaţia fiind respinsă de plenul Adunării[15].
Prima intervenţie în Adunarea Deputaţilor,
care vizează exclusiv probleme ale vâlcenilor, o are dr. Gh. Sabin constând în
interpelarea ministrului Domeniilor, referitoare la distribuirea vitelor aduse
din Ungaria pentru văduvele, orfanii şi invalizii de război, insistând asupra
distribuirii vitelor din depozitul de la Câineni[16]. Deputatul
Gheorghe Sabin devine şi mijlocitorul unei întâlniri între reprezentanţii
Camerei de Comerţ din Vâlcea şi ministrul Lucrărilor Publice, Comerţului şi
Industriei pentru „a înlesni transportul alimentelor şi mărfurilor destinate
judeţului Vâlcea, căci sunt alimente şi mărfuri de luni de zile prin gări, iar
populaţia suferă de foame, neavând zahăr, gaz, peşte nu are de 5 luni,
porumbul, necesar populaţiei sărace se plăteşte cu 1 leu şi 50 de bani şi nu se
găseşte, plus celelalte mărfuri lipsesc, tot din cauza transportului pe C.F.R.”[17]. Această intervenţie,
prin care se zugrăvea tabloul dramatic al suferinţelor de după război şi se
semnala funcţionarea defectuoasă a instituţiilor statului, a fost considerată
de Nicolae Iorga, preşedintele Adunării, drept „întâia chestiune de interes
general care ni se prezintă”[18].
În şedinţa Camerei din 20 decembrie 1919
lua cuvântul şi D. Drăghicescu pentru a protesta contra abuzurilor săvârşite de
comisiile de clasare a invalizilor de război în judeţul Vâlcea, arătând
cinismul unora dintre medicii examinatori: „unul dintre doctorii care examina
un invalid, cu mâna dreaptă tăiată, l-a clasat cu 30 %, ceea ce înseamnă 30 de
lei lunar; iar când acesta s-a plâns că e prea puţin, doctorul i-a spus că dacă
vrea mai mult, n-are decât să-şi taie şi cealaltă mână”[19]. Deputatul Drăghicescu
cerea guvernului constituirea altor comisii şi mai ales găsirea de soluţii
pentru mărirea ajutorului dat invalizilor, în contextul în care „bănicioara de
grâu sau porumb era de 50 de lei”. Dovedind constanţă faţă de necesităţile celor
nepăstuiţi de război, D. Drăghicescu propunea cedarea indemnizaţiei de deputat
pe o zi pentru a se oferi daruri de Crăciun copiilor orfani de război,
indemnizaţia zilnică a unui deputat fiind de 100 de lei pe zi[20].
Cele mai multe intervenţii le-a avut deputatul
liberal I. Gh. Duca, dar subiectele abordate vizau apărarea politicii liberale şi
a lui Ionel Brătianu din vremea războiului.
Dreptul de petiţie a fost folosit şi de
locuitorii judeţului Vâlcea, Camera primind petiţii din partea soldaţilor activi
din comunele Marcea şi Ioneşti, care cereau votarea legii pentru anchetarea celor
îmbogăţiţi de război[21], din partea învăţătorului
Petre P. Georgescu din Broştenii Vâlcii, care cere împroprietărire şi izlaz[22], cel mai activ
petiţionar fiind inspectorul silvic Em. Obrogea din Râmnicu Vâlcea, cel care
cerea în patru petiţii reorganizarea serviciului silvic, înfiinţarea unui
Polytehnicum român şi reactivarea sa din statutul de pensionar[23]. Alarmantă este şi
petiţia agro-nomului I. Stroe prin care protesta contra înstrăinării avutului
moşnenesc, cerând legiuitorului stoparea acestei înstrăinări[24].
În perioada guvernării Blocului
parlamentar, deputaţii vâlceni au susţinut şi adoptat hotărârile majore cu
privire la consolidarea unirii şi modernizarea societăţii româneşti, din care
amintim doar legile privind ratificarea unirii Basarabiei, a Bucovinei, a
Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România din 29 decembrie
1919[25].
Guvernarea Blocului parlamentar ia sfârşit
în 13 martie 1920, prin demisia guvernului condus de Alexandru Vaida Voievod,
urmând noi ale-geri organizate de un guvern condus de Alexandru Averescu.
În Vâlcea, alegerile parlamentare au loc
în zilele de 25, 26 şi 27 mai 1920, numărul deputaţilor vâlceni fiind redus la
5. Pentru Adunarea Deputaţilor sunt depuse 10 liste, fiind chemaţi la urne
40.353 alegători, din care la vot se prezintă 34.532, fiind anulate 2.236 de
voturi. Cele mai multe voturi le primesc candidaţii Partidului Poporului
(125.337 voturi), cei cinci deputaţi vâlceni aparţinând exclusiv acestui
partid: generalul Gheorghe Cantacuzino Grănicerul, ing. Constantin Schitănescu
– Schiteanul, Adam Ionescu – Vaideeni, preotul Ion Tomescu şi Gheorghe Pleşoianu[26].
Generalul Gheorghe
Cantacuzino Grănicerul va candida pentru funcţia de preşedinte al Adunării
deputaţilor, fiind devansat de Duiliu Zamfirescu, generalul obţinând 120 de
voturi, în timp ce contracandidatul său a obţinut 180 de voturi din totalul de
300 de voturi valabil exprimate[27].
Liderul deputaţilor vâlceni,
generalul Gheorghe Cantacuzino Grănicerul va interpela în dese rândui guvernul,
apărând interesele locuitorilor din Vâlcea: cere refacerea grabnică a localităţii
Câineni, bombardată de inamic, dar mai ales de trupele comandate de el în
timpul războiului[28], solicită un spor
de scumpete pentru funcţionarii vâlceni din staţiunile balneare, în contextul
în care „frumosul judeţ Vâlcea este presărat de staţiuni balneare, unde viaţa
este mai scumpă decât la oraş”[29], somează guvernul
pentru a acorda ajutor urgent şi substanţial pentru locuitorii judeţului
Vâlcea, pentru că „Vâlcea a suferit mai mult ca orice alt judeţ de pe urma
inundaţiilor [n. ns. –
din vara lui 1920]”[30] şi face un apel
pentru organizarea, cât mai grabnică, a alegerilor locale din Vâlcea[31].
Dezbaterea parlamentară s-a
concentrat în această perioadă asupra a două măsuri vitale: reforma agrară[32] şi unificarea
monetară[33], ambele generând
intervenţii şi propuneri legislative din partea deputaţilor vâlceni. Deputatul
Ion Tomescu propunea, de la tribuna Camerei, coborârea cotei de expropriere, în
ceea ce priveşte păşunile, de la 100 ha la 50 de ha în zonele de deal şi munte,
motivând că „numai în judeţul Vâlcea, vor rămâne aproape 30 de comune care nu
vor putea lua izlaz”, iar în materie de vânzări, propunea ca statul şi obştea
comunală să aibă drept de preemţiune[34]. Propunerea
preotului deputat Tomescu, privind înfiinţarea unor fâneţuri artificiale, era considerată
de ministrul de stat C. Garoflid - preşedintele Comitetului agrar – ca fiind
„interesantă şi foarte bună în teorie, dar greu de aplicat”[35]. Toate aceste
amendamente aduse proiectului legii agrare de către Ion Tomescu au fost
respinse de plenul Adunării.
În ceea ce priveşte reforma
monetară, deputatul Adam Ionescu – Vaideeni propunea Camerei proiectul de lege
privind reducerea restului de plată de 40 % din suma coroanelor declarate spre
preschimbare, având un raport variabil, în funcţia de provincia reunită; astfel
de la 1 la 100.000 coroane declarate să se schimbe 40%, procentul scăzând până
la confiscarea coroanelor care sunt peste cifra de 500.000 de coroane[36]. Proiectul a fost
admis fiind utilizat de Nicolae Titulescu în cadrul reformei financiare
încheiate în iunie 1921[37].
Deputatul C. Schitănescu adresează
în aceeaşi sesiune o interpelare în care deplânge proasta funcţionare a CFR, arătând
că porumbul necesar primăriei Horezu a făcut „15 zile de la Ţigăneşti
(Teleorman) până la Slatina, unde a mai stat 10 zile, nemaiştiind nimic de el”[38].
Deputatul Schitănescu „se
remarcă” în cameră ca fiind un tip conflictual, ponegrind pe nedrept personalităţile
vremii, cazul lui Nicolae Iorga[39] sau al lui Virgil
Madgearu[40], fapt ce l-a
determinat pe dr. Lupu să-l diagnosticheze drept bolnav de nervi[41]. Şi preotul
Tomescu are o altercaţie verbală cu deputatul brăilean Bălan, pe care-l acuză
de atentat asupra lui C. Argetoianu,
acuză taxată drept fabulaţie şi care îi aduce din partea opoziţiei apelativul
de Iuda[42]. De
altfel, preotul deputat Tomescu era privit de către adversarii săi ca o
„persoană politică sus-pusă”[43], unul dintre argumente
fiind şi acela că făcea parte din trei comisii parlamentare permanente (agricultură,
produse şi domenii; financiar-bugetară; muncă şi asigurări de prevederi sociale
şi economice)[44]. Spre deosebire
de el, ceilalţi deputaţi de Vâlcea făceau parte doar dintr-o singură comisie:
generalul Cantacuzino Grănicerul din comisia de armată şi marină militară, iar
C. Schitănescu din comisia lucrărilor publice, căi ferate, poduri şi drumuri[45].
Locuitorii judeţului Vâlcea
continuă să adreseze petiţii Adunării, sătenii din Robeşti cer fonduri pentru
rezidirea şcolii distruse de război[46], în timp ce
Victor Iliescu din Sineşti şi Ion P. Nicolaescu din Slăveşti acuză autorităţile
locale de corupţie şi fraudă în distribuirea zahărului destinat populaţiei[47].
Perioada deselor schimbări
guvernamentale[48] este curmată în
ianuarie 1922 când PNL revine la guvernare, prin alegerile parlamentare din
martie 1922 asigurându-se stabilitatea politică şi deschizându-se o nouă etapă
în procesul de modernizare a societăţii româneşti.
[1] vezi Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studii și
documente, Chişinău, 1993; Ioan Scurtu ş.a., Istoria Basarabiei
de la începuturi până în
1998, Bucureşti 1998; Ion
Calafeteanu şi Viorica-Pompilia
Moisiuc, Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România. 1917 – 1918. Documente,
Chişinău, 1995.
[2] vezi Ion Nistor, Istoria
Bucovinei, Bucureşti, 1991; idem, Unirea
Bucovinei. Studiu și documente, Bucureşti 1928; *** Zece ani de la Unirea Bucovinei cu
România, Cernăuţi, 1928; Ion Calafeteanu şi Viorica-Pompilia Moisiuc, op. cit., Chişinău, 1995.
[3] Vezi *** Unirea
Transilvaniei cu România – 1 decembrie 1918, Bucureşti 1972; *** Desăvârșirea unificării statului național
român. Unirea Transilvaniei cu vechea Românie, Bucureşti, 1968; Ştefan Pascu, Făurirea statului național unitar român, 2 vol, Bucureşti, 1983.
[4] Simion Mehedinţi, România, Bucureşti 1923, p. 205.
[5] Ibidem,
p. 54.
[6] Sabin
Manuilă, Mitu Georgescu, Populația României,
în *** Enciclopedia României, vol
I, București, 1938, pp. 133-154.
[7] Simion
Mehedinţi, George
Vâlsan, România, Bucureşti 1929, p. 5.
[8] Silviu
Curtişteanu, Gheorghe
I. Ioniţă, Electoratul
din România în anii interbelici, Cluj- Napoca, 1981, p. 16 şi urm.
[9] Ibidem.
[10] Dezbaterile
Adunării Deputaților (în continuare DAD), în
„Monitorul Oficial” (în continuare “M. Of.”), nr 6 din 3 decembrie 1919, şedinţa din 17 noiembrie
1919, p. 47.
[11] Ibidem.
[12] Mesajul
regelui Ferdinand I, în DAD, ședința din 20 noiembrie 1919 în „M. Of.”, nr. 1 din 21
noiembrie 1919, p. 1.
[13] DAD,
ședinţa din 27
noiembrie 1919, în „M. Of.”, nr. 6 din 3
decembrie 1919, p. 47.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem, pp. 48 – 49.
[16] Ibidem, ședința din 13 decembrie 1919, în „M. Of.”, nr. 12 din 16
decembrie 1919, p. 117.
[17] Ibidem.
[18] DAD, ședința din 13 decembrie 1919, în „M. Of.”, nr. 12 din 16
decembrie 1919, p. 117.
[19] Ibidem, ședința din 20 decembrie 1919, în „M. Of.”, nr. 17 din 4
decembrie 1920, pp. 199 - 200.
[20] Ibidem, ședința din 25 decembrie 1919, în „M. Of.”, nr. 21 din 17
decembrie 1920, p. 265.
[21] Ibidem, ședința din 4 februarie 1920, în „M. Of.”, nr. 30 din 6
februarie 1920, p. 395.
[22] Ibidem, ședința din 13 februarie 1920, în „M. Of.”, nr. 44 din 25
februarie 1920, p. 675.
[23] Ibidem, ședința din 24 februarie 1920, în „M. Of.”, nr. 45 din 26 februarie
1920, p. 743.
[24] Ibidem, ședința din 8 martie 1920, în „M. Of.”, nr. 56 din 10
martie 1920, p. 917.
[25] „M.
Of.”, nr. 206 din 1 ianuarie 1920.
[26] DAD, ședința din 23 iunie 1920, în „M. Of.”, nr. 4 din 26
iunie 1920, pp. 15 -16.
[27] Ibidem, ședința din 30 iunie 1920, în „M. Of.”, nr.11 din 4 iulie
1920, p. 169.
[28] DAD 1920 - 1921, anexa nr. 1 din 2
septembrie 1920, p. 3.
[29] Ibidem, anexa nr. 2 din 8 septembrie
1920, p. 10.
[30] DAD 1920 - 1921, anexa nr. 4 din 16
decembrie 1920, p. 9.
[31] Ibidem, p. 9.
[32] Legea pentru reforma agrară în Oltenia, Muntenia,
Moldova
și Dobrogea a fost publicată
în „M. Of.”, nr. 82 din
17 iulie 1921.
[33] Legea pentru retragerea din circulație a
coroanelor și rublelor a fost publicată în „M. Of.”, nr.
105 din 13 august 1920.
[34] DAD, ședința din 23 august 1920, în „M. Of.”, nr. 52 din 2
septembrie 1920, pp. 1245- 256.
[35] Ibidem, p. 1249.
[36] Ibidem, ședința din 26 februarie 1921, în „M. Of.”, nr. 47 din 2
martie 1921, p. 949 şi urm..
[37] vezi Ion M. Oprea, Nicolae Titulescu, Bucureşti, 1966, paragraful Reforma financiară, pp. 62-86.
[38] DAD, ședința din 26 febr. 1921, în „M. Of.”, nr. 47 din 2
martie 1921, pp. 943-944.
[39] Ibidem, ședințele din 1 iulie 1920 și 10 iulie 1920, în „M. Of.” nr. 12 din
6 iulie 1920 şi nr. 18 din 15
iulie 1920.
[40] Ibidem, ședința din 17 august 1920, în „M. Of.”, nr. 51 din 1 septembrie 1920, pp. 1159-1166.
[41] Ibidem, ședința din 4 august 1920, în „M. Of.”, nr. 39 din 13
august 1920, p. 795.
[42] Ibidem, ședința din 14 decembrie 1920, în „M. Of.”, nr. 10 din 18
dec. 1920, p. 191.
[43] Ibidem.
[44] Ibidem, ședința din 13 decembrie 1920, în „M. Of.”, nr. 8 din 15
decembrie 1920, pp. 375, 377, 378.
[45] Ibidem,
p. 376 – 377.
[46] Ibidem, ședința din 14 martie 1921, în „M. Of.”, nr. 61 din 18
martie 1921, p. 1234.
[47] Ibidem, ședința din 27 august 1920, în „M. Of.”, nr. 56 din 8
septembrie 1920, p. 1378.
[48] Între 12 decembrie 1918 şi 19 ianuarie 1922 au funcționat 5 guverne; demisia
guvernului Averescu din 17 decembrie 1921 s-a datorat în mare măsură scandalului afacerii Reșița, în
care se pare că a fost implicat şi deputatul vâlcean C. Schitănescu.