Biblioteca publică, în conformitate cu legea bibliotecilor, nr. 334 din 31 mai 2002, republicată, este biblioteca de tip enciclopedic pusă în slujba unei comunităţi locale care asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente şi dezvoltării personalităţii utilizatorilor, fără deosebire de statut social sau economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religie ori naţionalitate.
Misiunea ,,Bibliotecii Publice Galicea” este de a servi interesele de informare, studiu, educaţie, lectură şi recreere ale utilizatorilor din Comuna Galicea, oferind acces liber, gratuit şi nediscriminatoriu la informaţie şi cunoaştere prin bazele de date şi colecţiile proprii.
Prin întreaga sa activitate, biblioteca îşi propune satisfacerea într-o măsură cât mai mare a nevoilor pe care utilizatorii le au faţă de un serviciu public din domeniul culturii.
Lectura, studiul cu cartea, reprezintă o modalitate complexă de învătare, de muncă și tehnică intelectuală independentă, care contribuie într-o mare măsură la îmbogăţirea și aprofundarea cunoștințelor, la formarea și dezvoltarea capacităților intelectuale, la formarea teoretică a acțiunilor aplicative și totodată de cercetare, proiectare în toate domeniile de specialitate.
Deși anul 2020 a fost un an atipic, Biblioteca Publică Galicea a continuat să aibă aceleași obiective prioritare, pe care le-a implementat online, pe platformele de comunicare, facebook, youtube, Google Meet, Zoom, Webex:
· Consolidarea rolului bibliotecii ca rol cultural în rândul comunităţii deservite;
· Organizarea şi funcţionarea bibliotecii ca centru cultural, informaţional şi educaţional;
· Cunoaşterea şi satisfacerea nevoilor utilizatorilor reali şi potenţiali ai bibliotecii;
· Asigurarea progresului în procesul de modernizare a serviciilor oferite prin competenţele profesionale ale personalului;
· Extinderea parteneriatelor din comunitatea locală, unităţi şcolare, ONG-uri, instituţii culturale;
· Promovarea şi implementarea unor proiecte inovative .
În anul 2020 au fost achiziţionate şi prelucrate 107 unități de carte, în valoare de 3045.10 lei. Documentele intrate în gestiune au fost cărți achiziționate de Primăria Galicea în valoare de 3025.10 lei și primite ca donații de la Ordinul Arhitecților, 2 u.e.cărți,în valoare de 15 lei, și de la Organizația Ovidiu.Ro.- 1 u.e.cărți, în valoare de 5 lei.
Toate cele 107 documente intrate în gestiune în cursul anului 2020 au fost verificate, stampilate, prelucrate în ISBD și înregistrate în regim tradițional în evidență globală (RMF) și cea individuală (registru de inventar) și apoi distribuite pe cele 10 clase de evidență, pe rafturi.
S-a întocmit ,, Raportul statistic de utilizare a bibliotecii,CULT1”, care se transmite anual la Centrul de Statistică, Rm. Vâlcea.
Documentele pot fi puse la dispozitia utilizatorilor numai dupa prelucrarea lor biblioteconomică și după transferarea lor în gestiunea bibliotecii.
În vederea asigurării accesului utilizatorilor la informațiile conținute în documente, biblioteca are obligația ca, în continuarea operațiunilor de evidență, să realizeze și activități specifice de prelucrare curentă a documentelor intrate și ieșite sau aflate în colecții, prin efectuarea operațiunilor de catalogare, clasificare și indexare în regim tradițional și automatizat prin soft-ul de bibliotecă TinRead.
În cursul anului s-au înscris 19 utilizatori noi, având activi 299 utilizatori care sunt repartizați după statutul ocupațional astfel: 46 profesii intelectuale, 7 tehnicieni, 5 funcționari, 75 muncitori, 45 elevi, 7 studenți, 33 pensionari, 45 casnice, 2 șomeri și 34 alte categorii.
Repartizarea după vârstă: 16 sub 14 ani, 29 peste 14 ani,12 între 14-25 ani, 139 între 25-40 ani, 80 între 41-60 ani, 23 peste 61 ani.
Repartizarea după naționalitate: 299 români.
Repartizarea după sex: 88 bărbați și 211 femei.
În cursul anului biblioteca a fost vizitată de 1936 persoane dintre care 1030 vizite directe la bibliotecă, 93 număr solicitări telefonice, 85 număr vizite virtuale,172 număr vizite la servicii organizate în exterior și 556 număr participanți la programe și evenimente culturale.
In afara de îndrumarea și orientarea utilizatorilor, oferirea spre consultare sau împrumut la domiciliu a documentelor, biblioteca a oferit în anul acesta cu totul special, servicii online, pe platformele Google Meet, Zoom , Webex, facebook și youtube.
În anul 2020 au continuat parteneriatele încheiate cu Biblioteca Județeană Antim Ivireanul, Centrul Europe Direct, Organizația Code.ro, Școala Gimnazială Galicea, Școala Catehetică de Duminică din Parohia Galicea, activitățile fiind organizate pe platformele online de comunicare.
14-24 ianuarie 2020, la Biblioteca Publică Galicea s-au implementat patru proiecte educaționale:
2. Nicolae Vlăduț Trucmel - cod TNV24;
3. Ioana Alexia Stan - cod SIA2005;
4. Ioana Alisa Bîrsoianu - cod DREAM2005;
5. Alexandra Gabriela Costea - cod CAG2005;
6. Eliza Elena Antonoiu - cod AEE03;
7. Elena Nicoleta Clăianu - cod NICO2008;
8. Maria Cosmina Idu - cod IMC2005;
9. Maria Diana Vulturu - cod VMD14;
10. Sabina Georgiana Petrică -cod PSG2019;
11. Bianca Georgiana Botea - cod BBG2007.
Secțiunea Poezie: Premiul al II-lea: Nicolae Vlăduț Trucmel / Galicea și Ioana Alisa Bîrsoianu / Galicea
Mențiuni:
1. Alexandra Gabriela Costea / Galicea
2. Elena Nicoleta Clăianu / Galicea
3. Ioana Alexia Stan / Galicea
4. Maria Cosmina Idu / Galicea
5. Maria Diana Vulturu / Galicea
6. Eliza Elena Antonoiu / Galicea 7. Elena Andreea Ștefănescu / Galicea
Secțiunea Pictură / Desen
Premiul ”Anton Pann”: Sabina Georgiana Petrică / Galicea
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană „Matei Basarab” Vâlcea/ a premiat galiceanca, Ioana Alisa Bîrsoianu, la secțiunea poezie.
Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului a premiat galiceanca, Bianca Georgiana Botea, la secțiunea Pictură.
3.
,, Noi nu ne uităm istoria”, proiect ce s- a implementat duminică, 19 ianuarie 2020, la Biserica Sf. Nicolae, în baza parteneriatului încheiat cu Școala Catehetică a Parohiei Galicea, la cele două evenimente: ,, Ziua Culturii Naționale ” și ,, Ziua Unirii Mici”.
Duminică, 19 ianuarie 2020, ora 11.00, Biblioteca Publică Galicea în parteneriat cu Școala Catehetică de duminică, din Parohia Galicea, a implementat proiectul
,, Noi nu ne uităm istoria”, cu referire expresă la cele trei mari evenimente: ,,Ziua Culturii Naționale”; 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu ( 15 ianuarie 1850) și ,,Ziua Unirii Mici” ( 24 ianuarie 1859). Recitalul de poezie și muzică s-a desfășurat la biserica Sf. Nicolae din Dealul Galicei unde au participat galicenii interesați de cultura și istoria neamului românesc. Din partea Parohiei, copiii și tinerii, ce fac parte din corul ,,Vocea Topologului”, dar și toți participanții au fost binecuvântați cu o iconiță protectoare.
4. ,
,Importanța și semnificația zilei de 24 ianuarie”, videoproiecția poveștii ,,Moș Ion Roată și Unirea”, de Ion Creangă, în baza parteneriatului educational încheiat cu prof. înv.preșcolar, Neacșu Carmen, de la GPN Galicea, cu participarea Grupei Mijlocii Fluturașii.
5 februarie 2020, ,,Ziua Internațională a Cititului Împreună"(ZICI) 2020, cu CIR (Citim Împreună România). Am sărbătorit ,,Ziua Internațională a Cititului Împreună", alături de prichindeii Grupei Mijlocii, de la G.P.N.Galicea, împreună cu prof. înv.Neacșu Carmen, elevii clasei a IV- a, Ceaușescu Gabriel, Clăianu Nicoleta, Petria Vasilica și bibliotecar, Tițu Maria. Am citit pentru a vindeca planeta, din cartea ,,Știi de ce aerul este viață?", din care am aflat: ,,Cum este aerul", ,,Ce face aerul: susține, transportă, deplasează,te face să te simți bine, ne ajută să comunicăm, lucrează pentru noi și ne face să trăim. Am confecționat moriști și avioane din hîrtie reciclabilă, pentru a vindeca planeta. Am continuat activitatea, cu elevi din clasa a VI- a. Toți participanții au primit insigne, din hîrtie reciclată, cu sloganul ,,Zici pentru Aici: ,,Citim împreună pentru a vindeca planeta!".
În săptămâna 7-14 februarie 2020 s-a desfășurat la Biblioteca Publică Galicea ,
,Săptămâna Siguranței pe Internet”, în baza voluntariatului încheiat cu Organizația Salvați Copiii.
Cele trei activități s-au desfășurat conform planului propus de echipa Ora de Net. Prima activitate a avut loc în sala de clasă, din cadrul Grădiniței cu Program Normal Galicea, alături de copiii de la Grupa Mijlocie-Fluturașii, coordonați de dna prof.înv.preșcolar Neacșu Carmen Elena iar celelalte două s-au desfășurat în sala de lectură a Bibliotecii Publice Galicea, alături de clasele a VI-a și a VII-a, de la Școala Gimnazială Galicea, coordonați de profesorii Mănoiu Simona Elena și Deaconu Daniela.
Campania desfășurată s-a numit
,,O lume fără frică”- Stop Cyberbullying, care a presupus introducerea în temă și vizionarea resurselor video, pe grupe de vârstă, în cazul de față 3-5 ani, respectiv 11-12, 12-13 ani.
Temele abordate în cadrul sesiunilor au fost legate de înțelegerea fenomenului de hărțuire online- cyberbullying și caracteristicile sale, folosirea lucrului în echipă și discuții libere legate de personajele din resursele utile puse la dispoziție de
,,Ora de Net”, de modul în care acționează și se simt în legătură cu situațiile de abuz și la cine să ceară ajutor în caz de pericol.
Mi- a plăcut modul de organizare, oferit de Organizația Salvați Copiii, resursele materialele oferite. Am învățat să- mi planific activitatea după planul oferit de organizație și am fost plăcut surprinsă de interesul cadrelor didactice și al elevilor, de la Școala Gimnazială Galicea, pentru această temă dezbătută.
Sunt facilitator Ora de Net, din anul 2017, când m-am alăturat Organizației Salvați Copiii, în derularea programului ,, Ora de Net”, program european care promovează utilizarea creativă, utilă și sigură a internetului de către copii. Am fost impresionată de modul concret și precis de derulare al activităților propuse și de suportul oferit. Am descoperit importanța desfășurării activităților în echipă și interesul pentru temele propuse.
Copiii înscriși în proiect au fost interesați de activitatea propusă, au participat la vizionarea tutorialelor vedetelor, cu situațiile de cyberbullying, au răspuns întrebărilor adresate.Pe perioada derulării activităților au fost multe episoade semnificative, cum ar fi acela când am adresat întrebarea ,, Care sunt tipurile de emoții pe care le trăiți în mediul online și la care am primit doar răspunsuri pozitive, legate de emoții pozitive și anume bucurii, surprize, fericire, deci nu au avut surprize neplăcute în mediul virtual, spunând că ei nu au în lista de prieteni persoane care să-i hărțuiască.
Aceste activități au fost primite cu mult interes din partea elevilor participanți.Toți preșcolarii de la grădiniță au primit în dar câte un CD educativ, de la Organizația Salvați Copiii, primite în baza voluntariatului încheiat cu Biblioteca Publică Galicea.
Sărbătoarea
,,Ziua dragostei la români - Dragobetele”, o amplă manifestare culturală, începută în anul 2009 la inițiativa Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea și a Administrației Publice Locale s-a desfășurat și anul acesta, în comuna noastră, ajungând prin continuitatea pe care o facem an de an, la a XIII-a ediție, unde tineri și tinere promovează tradiția, folclorul, datina și obiceiul și își manifestă bucuria prin poezie și cântec, prin voie bună și tandrețe, arătându-și dragostea, iubirea și patriotismul printr-o petrecere anuală.
Cele două spectacole organizate la cele două Cămine Culturale, Cremenari și Galicea, în baza parteneriatelor încheiate între Primăria Galicea, Consiliul Local Galicea, Biblioteca Publică Galicea, Școala Gimnazială Galicea și Școala Catehetică de Duminică, din Parohia Galicea, au fost încununate de un real succes, programele oferite de tinerii galiceni bucurând sufletele invitaților. Pe toată durata evenimentului desfășurat la Căminul Cultural Galicea s-a vizionat videoproiecția intitulată ,,
Iubirile memorabile ale marilor scriitori români”, în care am redat paragrafe din scrisorile de dragoste scrise de marii scriitori: Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Emil Cioran, Lucian Blaga și Nicolae Iorga. Menționez că fără educație, tradiție și cultură un neam nu poate exista.
,,Biblioteca citește cu voce tare”, în ,,Anul omagial al lecturii”! Luni, 02 Martie 2020, ora 12.00, la bibliotecă am ,,citit cu voce tare” un referat despre istoricul, semnificația, legenda mărțișorului și am pătruns în lumea de poveste a autorului copiilor, Ion Creangă-Mărțișorul literaturii române. Dragostea de lectură și de cărți este unul dintre cele mai mari daruri pe care orice adult le poate oferi unui copil și de aceea în ,,Anul omagial al lecturii” am hotărât să organizăm mai multe sesiuni de citit împreună cu cât mai mulți copii, pentru a atrage atenția asupra importanței cititului și să formăm o comunitate de cititori care să arate lumii că oricine are dreptul la alfabetizare.” Credem că atunci când citim împreună cu copiii, schimbăm lumea!
Anul acesta societatea a fost zdruncinată de pandemia Coronavirus- Covid 19, perioadă dificilă pentru toate instituțiile mondiale. Bibliotecile s-au adaptat și au continuat activitățile online, pe platformele de comunicare ZOOM, Google-Meet, Webex,facebook, youtube. Biblioteca Publică Galicea a continuat activitatea virtual pe rețelele de socializare.Până pe 15 mai, perioadă în care biblioteca nu a avut contact direct cu utilizatorii de carte, am desfășurat online diverse activități educaționale, culturale, menite să sprijine utilizatorii comunității. În această perioadă am desfășurat următoarele activități:
1.Promovarea informațiilor privind emisiunile online de pe platforma Edupedu și emisiunile de pe TVR2- TeleȘcoala.
2.Distribuirea online de comentarii audio, de pe site-ul
www.lecturi-audio.info, ale operelor necesare susținerii examenului de bacalaureat: Iona, de Marin Sorescu; Baltagul, de Mihail Sadoveanu; Ion, de Liviu Rebreanu; Luceafărul, de Mihai Eminescu; Riga Crypto și Lapona Enigel, de Ion Barbu. 3.Programe pentru a învăța online pentru toate clasele și disciplinele.
4.Promovarea materialelor online pentru supraviețuirea cititorilor pe perioada pandemiei- Covid 19, prin prezentarea unui ghid de supraviețuire cu câteva activități puse la dispoziție de Editura Nemira, de exemplu, exerciții literare, citește 50 de pagini pe zi, rearanjează biblioteca de acasă, recitește o carte care ți-a plăcut, ține un jurnal de citit; distribuirea online de povești pentru copii: Aventurile lui Fram, ursul polar; Bețișorul fermecat; Ridichea uriașă; Aleodor împărat; Micul prinț; Cenușăreasa; Ursul păcălit de vulpe; Basmul ,,5 pâini” ;Fata moșului și fata babei; Copacul darnic; Vulpea și barza; Motanul încălțat ; Desene animate educative pentru copii; desene animate terapeutice Povestea Paștelui pe înțelesul copiilor; Biblia pentru copii; Povestea iepurașului de paște; activități creative + vânătoarea de ouă.
5.Am recomandat utilizatorilor următoarele activități online: site-uri de petrecere a timpului liber ,, Stând Acasă”, de exemplu UNESCO,
https://www.wdl.org care a deschis accesul la Biblioteca Digitală Mondială, pe internet; cursuri online pe
https://cursuri.eos.ro/ gratuite pentru elevi, profesori și părinți, cursuri de educație ,, Informatica 365”; informații pentru reîncărcarea online a cartelelor de telefonie ,, Vodafone România”; teatrul online pentru copii; materiale oferite de Cucea Roșie, pentru clasele I-IV, lecții online pentru evitarea Covid-19; repere de informare corectă legate de evoluția crizei provocate de Covid-19; sfaturi pentru utilizarea corectă a măștilor medicale pentru a ne proteja pe noi și cei din jur.
6.Difuzarea de resurse online pentru efectuarea lecțiilor de matematică, engleză, română, clasele II-VIII, cu sprijinul prietenilor de la EduCab.
7.Recomandare accesare platforma online pentru copii cu deficiențe de auz și vedere, afostodată.net, omologată de MEC.
8.Recomandare idei de activități, pentru părinți împreună cu copiii lor; exerciții și teste online practice pentru clasele I-IV; simulare online pentru evaluarea națională, un examen compus din 60 de întrebări. 9.Recomandare pentru cadrele didactice care vor să predea online, pe platforma Microsoft Teams. 10.Pe 10.Am sărbătorit ,, Ziua Națională a Portului Tradițional Românesc”, prin prezentarea datelor informative despre costumul galicean, din Monografia Comunei Galicea, autor, Prof.Anton Ceaușescu. 11. ,, Ziua Internațională a Familiei”, sărbătorită, online, în fiecare an pe 15 mai.
12. Repere istorice despre Sf.Împărați Constantin și Elena.
13. În perioada 5 mai-1 iunie 2020, Consiliul Județean Vâlcea, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Vâlcea și Societatea Tinerilor Creatori și Artiști Vâlcea a organizat Festivalul- concurs, județean de creație literară și artă plastică ,, Vâlcea Artistică”-2020, ediția a XXIV-a.
Biblioteca Publică Galicea promovează talentele galicene și a sprijinit și coordonat înscrierea la concurs a elevului, Trucmel Vlad Nicolae, din satul Bratia din Deal, comuna Galicea, clasa a VIII- a, Școala Gimnazială Galicea, la secțiunea ,,Creație literară-Debut”, cu 5 poezii, care a câștigat premiul al II-lea, la această secțiune de concurs.
Utilizatorii de carte, cititorii comunității s-au putut informa online, zilnic, prin implementarea virtuală a proiectului
,, Sănătatea personală și sănătatea publică”, în care am abordat cinci teme tratate cu noutăți infomative:
1.Viața și sănătatea ( Sănătatea personală și publică), Coronavirus-Covid 19;
2.Igiena Personală și Familială( îngrijire și curățenie);
3.Autoritate legislativă( legi,norme,ordonanțe);
4.Autoritate Publică Locală (supraveghere și vigilență comunitară);
5.Autoritate morală și etică( teamă și frică, curaj și speranță). Noutățile zilnice s-au referit și la comemorări scriitori, oameni de cultură, știință, recomandări și noutăți către cititori, utilizatori de carte. Izolarea la domiciliul și statul în casă au fost benefice pentru socializare familială, culturalizare personală și meditație spirituală.
Proiectul ,, Biblioteca de acasă!”
În perioada, 01 aprilie 2020 – 14 aprilie 2020, zilnic la ora 12.00, ne-am întâlnit online, citind din cărți pentru copii, din biblioteca de acasă. Am ales 3 cărți cu tematică religioasă, pentru copii, autor Leon Magdan, ținând cont că ne-am aflat în postul Sfintelor Sărbători Pascale, și anume:
* Cele mai frumoase pilde ortodoxe și povestiri cu tâlc, o cărticică cu povestioare urmate la final de câte o pilda și o întrebare adresată cititorilor, la care trebuia să răspundă pe facebook, la comentarii;
* Ce înseamnă numele meu, dicționar ortodox pentru copii;
* Cele mai frumoase poezii ortodoxe pentru copii. Este o experiență pe care nu am mai trăit- o până acum, dar ținând cont de situația în care ne-am aflat cu toții, trebuie să învățăm ,,Stând Acasă" să interacționăm și online cu comunitatea noastră, să fim aproape unii de alții, chiar și dacă numai virtual.
La prima postare de pe 01 aprilie 2020 am citit online povestioara ,, Sfânta treime” din cartea ,,Pilde ortodoxe și povestiri cu tâlc, de Leon Magdan.Tema propusă a avut următoarele răspunsuri corecte: crezul, Avraam, roșul. Au răspuns corect următorii utilizatori de carte: Adiana Stătioiu ( Ionuț și Nicu), Ileana Stanca ( Sofia și Paula), Elena Roxana Comăneci ( Ianis), Mihaela Bănescu, Larisa Elena, Ana Maria Clăianu ( Nicoleta și Victor). Postarea a avut 1042 vizualizări, 184 like, 54 comentarii, 22 distribuiri.
,,Ziua Internațională a Cărților pentru Copii și Tineret", omagiată anual pe 2 aprilie a fost prilejul ideal pentru promovarea cărților pentru copii și pentru stimulare dorinței de lectură a celor mai mici cititori, oferind în dar, spre audiție, o nouă poveste cu tâlc ,,Cele patru piersici", de Leon Magdan.
Tema propusă:
1. ,,Care dintre copii și- a întristat tatăl? Răspuns cel lacom;
2. ,,Cât timp a trecut de când ai dăruit ceva?
3. Amintește-ți o faptă bună pe care ai făcut-o? Au răspuns utilizatorii bibliotecii: Bebe Clăianu( Nicoleta și Victor), Mihaela Bănescu, Ileana Stanca ( Paula și Sofia), Adriana Ionela Stătioiu ( Ionuț și Nicu). ,, Ziua Internațională a Cărților pentru copii”, am sărbătorit-o împreună cu
Citim Împreună România Reading Together Romania. Brandi ne-a propus o carte delicioasă, pe care am ascultat-o online, scrisă de Alexandra Sarpe,
Editura Vellant, Jennifer Hoffman-Williamson şi Studioul.
Proiectul a continuat cu lecturarea pildei ,, Casa Domnului”, după care copiii au avut ca temă să compună două proverbe biblice, pornind de la cuvinte încrucișate din imaginea dată. Cele două proverbe biblice sunt: ,, O inimă veselă este un leac minunat”. și ,, Leneșul vâră mâna în blid, dar nu o mai duce înapoi la gură”. Au răspuns utilizatorii bibliotecii: Bebe Clăianu ( Nicoleta și Victor), Mihaela Bănescu, Ileana Stanca( Paula și Sofia), Adriana Ionela Stătioiu ( Ionuț și Nicu).
O nouă săptămână de povestiri online, din cartea ,, Povestiri și activități biblice”, de Leena Line. Am început sesiunea cu povestioara ,, Grădina cea frumoasă”. Utilizatorii online au răspuns la activitatea biblică propusă de bibliotecar care presupunea să găsim cele zece cuvinte, care sunt relatate în ceea ce am citit și să fie enumerate la comentarii. Și a doua activitate, să găsească cuvinte cu sens opus pentru cele date în imaginea atașată și să le menționeze. Răspuns corect : mare; cer; pământ; eva; plante; pomi; păsăriI; animale; pești; Adam. Bucuros=Trist, b) Întuneric=Lumină, c) Gol=Plin, d) Iubire=Ură, e) Nisip=Mare. Au răspuns corect Bebe Clăianu( Nicoleta și Victor), Mihaela Bănescu, Ileana Stanca( Paula și Sofia), Adriana Ionela Stătioiu ( Ionuț și Nicu).
O nouă zi, o nouă povestioară ,, Dușmanul în grădină”. Tema propusă, completarea literelor care lipsesc din jocul de cuvinte din imaginea atașată. Răspunsurile au fost oferite de utilizatorii online ai bibliotecii noastre.Filmarea o gășiți la adresa https://www.facebook.com/100010553657424/videos/1099593593735752/?t=89
Proiectul ,,Biblioteca de acasă” a continuat în aceeași manieră, citind povestea religioasă ,, Corabia cu trei punți”, filmare pe care o găsiți la adresa
https://www.facebook.com/100010553657424/videos/1100375820324196/?t=38, Activitatea individuală a presupus găsirea a 10 cuvinte, rearanjând literele din cuvintele date: arcă, grădină, orz, creator, animale, soție, rai, copac, slavă, ascultă, Luca, an.
,, Ploaie, ploaie și iar ploaie”, poveste religioasă, iar ca temă, copiii au trebuit să găsească ce este greșit în fragmentul dat, răspunsul corect : Noe, pământ, apă de jur împrejur, corb, zburat, frunză de măslin.
Proiectul
,, Biblioteca de acasă" s-a încheiat cu povestioara ,, Călătoria lui Avraam”, Tema propusă are răspunsul: Iair, doctori, rugăminte, fiică, încredere, sol, jeleau, odaie, miracol, doisprezece.Filmarea o găsiți la adresa,
https://www.facebook.com/100010553657424/videos/1102754363419675/?t=51.
Proiectul ,,Biblioteca de acasă” a avut un număr mare de vizualizări, 2521,cât și comentarii și distribuiri.
Din data de 03 aprilie s-a demarat proiectul
,, Citim împreună, online”, pentru a fi mai aproape unii de alții. Cum am procedat: copiii s-au filmaț citind o poveste sau o poezie, filmările le-au trimis pe whatsapp, sau pe messenger și eu le-am postat pe facebook- ul bibliotecii noastre. S-a alăturat provocării de a ,,Citi împreună-online", prietena bibliotecii Clăianu Nicoleta, elevă în clasa a IV- a, la Școala Gimnazială Galicea, care ne- a trimis mai multe filmări pe care am audiat-o împreuna ,,stând acasă". Eleva Clăianu Nicoleta a citit mai multe povești:
-Povestea ,,Licuricii”, din cartea Povești cu talc, de Ștefan Sgandăr a avut 278 vizualizări, 54 like, 14 comentarii și 5 distribuiri;
-,,Poveste găsită”, din cartea Povestiri cu talc, de Ștefan Sgandăr care a avut 207 vizualizări, 28 like, 5 comentarii,5 distribuiri;
-Cum l-a înfrânt Traian pe Decebal, din cartea Povestiri Istorice, de Dumitru Almaș care a avut 126 vizualizări, 25 like, 3 comentarii, 2 distribuiri.
Au dat curs provocării și alți utilizatori de carte:
- Clăianu Victor, elev în clasa a II- a, la Școala Gimnazială Galicea, un iubitor al poveștilor, ne-a citit din cartea Recreația Mare, de Mircea Sântimbreanu, povestea Negustor de pești, care a avut 256 vizualizări, 50 like, 8 comentarii,4 distribuiri;
-Vladu Erica Ștefania, elevă în clasa a II-a, la Școala Gimnazială nr.10 din Rm. Vâlcea ne-a trimis o filmare cu povestea Acul și barosul, de Ion Creangă,care a avut 126 vizualizări, 49 like, 8 comentarii;
-Stanca Maria Paula, clasa a III-a, la Colegiul de Informatică Matei Basarab, ne-a trimis filmarea cu povestea ,,Cerul, pământul și lumea”, din cartea de Pilde ortodoxe și povestiri cu talc, de Leon Magdan cu o audiență de 558 vizualizări, 97 like, 20 comentarii și 12 distribuiri;
-Stan Alexandru, clasa a III-a, de la Școala Gimnazială Galicea, ne-a recitat poezia ,,Pentru tine primăvară”, de Otilia Cazimir, cu 133 vizualizări, 46 like și 9 comentarii;
-Stătioiu Ionuț, de la Școala Gimnazială Galicea, care a recitat poezia ,,Pițigoi”, de Tudor Arghezi, cu 158 vizualizări, 39 like, 12 comentarii, 1 distribuire; -Popescu Nicolae Marian, elev în clasa a IV-a, la Școala Gimnazială Galicea,ne-a citit poezia ,,De câte ori iubito”, de Mihai Eminescu, cu 110 vizualizări, 42 like, 5 comentarii, 1 distribuire.
-Predescu Florin, clasa a IV-a, Școala Gimnazială Galicea, ne-a citit poezia Somnoroase păsărele, de Mihai Eminescu, cu 102 vizualizări, 30 like și 3 comentarii.
Biblioteca Publică Galicea a realizat în perioada, 13-17 aprilie 2020, proiectul
,,Paștele,sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos”, dedicat în special utilizatorilor adulți ai bibliotecii noastre și nu numai, cât și celorlalte categorii, care în această perioadă au trăit cu intensitate spirituală, cu emoție și credință, așteptând minunea care se va săvârși, anume ,,Învierea lui Iisus Hristos”, chiar dacă a fost o sărbătoare atipică, pe care am trăit-o cu intensitate maximă în sufletul nostru și fără prezența în sânul Bisericilor. Am ales să prezint în fiecare zi din această săptămână, câte o tematică ce are legătură cu acest eveniment important care are loc în întreaga lume și anume ,, Învierea lui Hristos”.
Temele dezbătute au fost:
Tema 1: ,,Semnificația ultimei săptămâni din postul Sfintelor Sărbători Pascale”.
Tema 2: ,,Obiceiuri și tradiții creștinești”, din săptămâna patimilor.
Tema 3: ,,Simbolistica ouălelor roșii de Paști, pasca și cozonacul”. La această temă am provocat la a posta la comentarii, pe messenger sau whatsapp, o fotografie cu ouă încondeiate de cititori, cu pască sau cozonac, sau chiar filmări cu rețete de cozonac și metode de încondeiat ouă. Toate au fost postate pe pagina de facebook a Bibliotecii Publice Galicea. Bonus pentru gospodine: Rețetă Pască și Cozonac
Tema 4: ,, Tradiții în joia patimilor”. Bonus pentru gospodine, rețetă de vopsit ouă.
Tema 5: ,,Taina Învierii” .
,, Veniți de primiți lumină.Lumina lui Hristos, luminează tuturor!" În fiecare an, în a doua zi de Sfintele Paști, sărbătorind Învierea Domnului, Biblioteca Publică Galicea în parteneriat cu Școala Catehetică de Duminică din Parohia Galicea, sub îngrijirea Administrației Publice Locale, desfășura Concertul
,, A înviat Domnul Hristos".
În această conjunctură actualizată, adaptându- ne noilor metode de educație, cultură, știință și tradiție, prin rețelele de socializare, pe facebook-ul Bibliotecii Galicea am redat imagini din anii trecuți, de la spectacolele anterioare și am pregătit un spectacol online, oferit de copiii și tinerii utilizatori de carte cu noi înregistrări, de poezie religioasă, înțelegând continuitatea prin aplicarea noii tehnologii, fiind prezenți în concert: Nicoleta Clăianu, Alexia Ploae, Marin Popescu, Băete Beatriss, Victor Clăianu, Ana Cristoloveanu, Rareș Popescu, Florin Predescu.
Începând cu 27 aprilie, pe o perioadă de 4 luni, Biblioteca Publică Galicea a implementat proiectul
,,Cunoști Biblioteca din Comuna ta?”, în cadrul căruia zilnic am prezentat opera scriitorilor reprezentativi, pe care îi deține biblioteca, date bibliografice despre fiecare în parte și recomandare de lectură din opera fiecărui autor în parte.
De
,,Ziua Națională a Portului Tradițional din România”, am prezentat din cartea ,, Comuna Galicea-Vâlcea-Studiu Monografic”, autori Anton Ceaușescu, Mihaela-Marcela Pârvulescu, Emil Pârvulescu, date de referință despre portul galicean. Am oferit în dar, din arhiva bibliotecii, poze cu galiceni, păstrători de tradiții, care au participat la evenimentele culturale desfășurate la Biblioteca Publică Galicea.
15 mai
,, Ziua Internațională a Familiei”, zi în care am prezentat online, familii de scriitori, alcătuind o prezentare Power Point pe această temă.
,,Săptămâna Școala Altfel”, proiect desfășurat online, pe Platforma Zoom, în perioada 25-30 mai, 2020, a avut ca teme următoarele:
1. ,,Protejarea mediului înconjurător de către tineri”, am pregătit un material ce a cuprins idei simple pentru a proteja natura. Ne dorim cu toții, ca tinerii galiceni să fie responsabili în soluționarea problemelor de mediu, ne dorim să-și formeze un comportament ecologic, să fim cu toții o echipă în ceea ce privește protejarea comunei noastre;
2. ,,Drumul cărții până la bibliotecă”;
3. ,,12 sfaturi pentru o memorare mai uşoară şi mai eficientă”;
4. ,, Metode de lecturare”;
5. ,,Viața lui Teodosie Rudeanu”, prezentare Power Point.
,,Întru iubire, credinţă şi lumină - Cultura şi dragostea de aproapele nostru în vremuri de restrişte”, proiect inițiat de B.J.A.I., la inițiativa doamnei Zenovia Zamfir, bibliotecar și realizator de emisiuni la o televiziune locală, la care am fost invitați să ne alăturăm şi noi, online, în ideea de a- mi exprima iubirea şi solidaritatea pentru semenii noştri de pretutindeni, pentru semenii noștri galiceni care trebuie să cunoască originile locurilor natale, personalitățile acestor meleaguri, încercând să realizez acest lucru printr-o postare legată de evenimentul cultural care se derula an de an în ultima sâmbătă din luna mai și anume
Simpozionul de cultură, istorie și spiritualitate ,, Teodosie Rudeanu”, marele logofăt al domnitorului Mihai Viteazul, ctitor al Mănăstirii Flămânda, astăzi biserica cu hramul Sfinții Petru și Pavel, sat Valea Râului, comuna Galicea, eveniment în care galicenii, omagiau personalitatea marelui logofăt. Anul acesta, la împlinirea a 399 de ani de la trecerea la cele veșnice, am sărbătorit a XVIII-a ediție, a acestui eveniment, numai online, rememorând clipe de înaltă trăire spirituală pe care le-am simțit alături de oamenii de cultură din județ, de reprezentanții Administrației Publice Locale, de consilierii locali, de colegii bibliotecari și nu în ultimul rând, de utilizatorii Bibliotecii Publice Galicea. Nu am uitat nici în acest an de cinstirea eroilor neamului, 28 mai,
,,Ziua Eroilor”, moment marcat printr-un moment poetic realizat de prietena bibliotecii Băete Beatriss, prin recitarea poeziei ,,Dragilor eroi” și oferită cetățenilor comunei noastre pe facebook-ul bibliotecii.
,,Maratonul de povești”, proiectul inițiat de Biblioteca Națională București și Biblioteca Județeană Brașov s-a derulat pe data de 1 iunie cu ocazia ,, Zilei Internaționale a Copiilor”, proiect în care 70 de bibliotecari din țară și din Republica Moldova au citit online, pe platforma Zoom. Ne-am alăturat și noi acestui eveniment de amploare prin care am adus bucurie în rândul copiilor, părinților, bunicilor, fiind vizualizați de un număr de 29.095 utilizatori, din țară și din străinătate. În cadrul maratonului am citit online ,,Povestea măgărușului încăpățânat”, din cartea ,,Zece povești pitice”, de Vladimir Colin. Maratonul a fost pregătit anterior prin întâlniri zilnice, timp de o săptămână, pe platforma Zoom, pentru a face ca ziua de 1 iunie 2020 să fie una de neuitat în rândul auditoriului.
Începând cu data de 02 iunie am redeschis gradual ușile bibliotecii noastre, respectând măsurile impuse de Ordinul Ministerului Culturii, nr.2855/830/2020.
5 iunie, zi cu mare însemnătate pentru cultura românească, am celebrat împlinirea a 131 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, prin miniexpoziție de carte din fondul bibliotecii și filmare video, realizată de bibliotecar cu tema
,,Și Eminescu a fost copil!”. În cadrul parteneriatului încheiat cu organizația nonguvernamentală ,, Salvați copiii” am participat la webinariile organizate pe platforma Zoom, cu tema ,,Scriere, implementare și evaluare proiecte educaționale” și ,,Știrile false pe înțelesul tuturor”.
Și anul acesta, pe 24 iunie 2020, Biblioteca Publică Galicea, pentru a IV-a oară consecutiv, a sărbătorit
,, Ziua Universală a iei” , de această dată pe platforma de comunicare online, google meet, încercând să fim aproape de galicenii din întreaga lume, pentru a descoperi povestea iei tradiționale, românești și semnificațiile motivelor decorative. Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Primăria Galicea, Consiliul Local Galicea, Biblioteca Județeană ,,Antim Ivireanul”, Biblioteca Publică Pietrari, Biblioteca Publică Păușești- Măglași și Școala Gimnazială Galicea.
În program:
*Istoria evenimentului, referat bibliotecar, Tițu Maria;
*Sărbătoarea religioasă ,, Nașterea Sf.Ioan Botezătorul”, referat prezentat de elevul, Neacșu Alexandru Nicola;
*Istoria și semnificația spirituală a iei, referat prezentat de eleva, Iordache Amalia;
*Tradiția sânzienelor și drăgaica, referate prezentate de elevii, Fumuru Ștefan, Butuc Teodora și Clăianu Nicoleta;
*Moment poetic, susținut de elevii: Botea Bianca, Ploae Alin, Popescu Ana Maria, Băete Beatriss, Ploae Alexia, Clăianu Victor;
*Invitați de onoare: documentarist, Popa Ramona-B.J.A.I.; bibliotecari, Popescu Crina-B.P.Pietrari, Goran Ioana-B.P.Păușești-Măglași, Cătălina Popa-Biblioteca E.A.Baconsky, Călimănești-Căciulata; prof. Deaconu Daniela și prof. Antonie Natalia, de la Școala Gimnazială Galicea, care au susținut alocoțiuni pe această temă.
Începând cu data de 18.06.2020, până pe 1 septembrie 2020 am fost partener în proiectul
,, Trenulețul cu povești”, inițiat de Biblioteca Publică Pietrari, în parteneriat cu 13 biblioteci din țară și Biblioteca Națională din București, proiect mediatizat în presa locală și națională.
Proiectul s-a adresat copiilor, colegilor bibliotecari, părinților, cadrelor didactice aducând un surplus de cunoaștere prin vizita virtuală a celor mai mari biblioteci din țară. Copiii galiceni participanți la proiect au fost fascinați de serviciile oferite de biblioteci, de patrimoniul pe care îl dețin și au fost foarte activi la activitățile desfășurate. La ultima întâlnire de la Biblioteca Națională din București, copiii galiceni au creat câte o poveste pe care au citit-o online. Scopul proiectului a fost acela de a cunoaște valorile pe care le dețin bibliotecile chiar și atunci când nu pot fi vizitate fizic.
,,Vacanța online, la bibliotecă”, proiect derulat în fiecare vară în perioada iunie- septembrie, a atras un număr de 25 copii, cu vârste între 9-14 ani, care au participat zilnic, online la activitățile propuse de bibliotecar. Cele 6 proiecte implementate pe o perioadă de 90 de zile, în perioada iunie-septembrie: 1.
,,Bucuria lecturii”, proiect implementat zilnic, desfășurat în cadrul ,,Clubului de lectură” al B.P.Galicea, care a cuprins un număr de 25 utilizatori de carte, ce au participat la implementare, prin lecturare din minibiblioteca personală, dar și din fondul de carte al bibliotecii din diferite domenii. Au prezentat scurte referate despre importanța cărții și a cititului, despre bucuria lecturii și beneficiile ei, bibliovoluntarii: Clăianu Nicoleta, Neacșu Alexandru, Fumuru Ștefan. Am avut ca partener în acest proiect pe doamna profesoară de franceză Deaconu Daniela.
2.
,,Tur virtual în muzee”, unde am vizitat online: Muzeul de istorie, București; Muzeul de aviație; Muzeul Național al țăranului roman, Muzeul Antipa.
3.
,,Olimpiada de benzi desenate”, proiect inițiat de autorul de benzi desenate Mihai Grăjdeanu, care s-a desfășurat sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român, în parteneriat cu Academia Olimpică Română-filiala Caraș Severin, Radio România Cultural, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România a fost un concurs internațional de benzi desenate, de promovare a spiritului olimpic și conștientizarea valorilor culturale naționale, europene și internaționale în rândul elevilor. Tema acestei ediții ,,Povestea inelelor olimpice” a atras atenția tinerelor talente galicene: Neacșu Eleonora-Teodora, clasa a VIII-A; Fumuru Ștefan-Robert, clasa a VI-a; Butuc Teodora Ioana, clasa a VI-A; Clăianu Nicoleta-Elena, clasa a V-a; Ploae Ștefania-Alexia, clasa a II-a, care au participat cu lucrări realizate la Biblioteca Publică Galicea, parteneră în acest proiect. Jurizarea lucrărilor s-a realizat până pe 20 noiembrie. Am fost mândri că am făcut parte din acest proiect,am promovat comunitatea noastră la nivel național și internațional prin această participare, fiind difuzate știri pe această temă la Radio România Cultural și în presă scrisă, națională și internațională.
4.
,, Biodiversitatea- lumea plantelor și a animalelor”, proiect realizat în parteneriat cu doamna prof.de biologie Antonie Natalia, în cadrul căruia am descoperit Terra, Grădini zoologice, am învățat să mâncăm sănătos și am aflat multe curiozități despre tot ceea ce ne înconjoară.
5.
,,Clubul curioșilor”, în care am citit zilnic, curiozități, noutăți din toate domeniile, matematică, științe, etc.
6.
,,Trenulețul cu povești”, proiect inițiat de Biblioteca Publică Pietrari, în care am fost și noi parteneri, ne-a dat ocazia să facem turul virtual a 13 biblioteci din țară, inclusiv Biblioteca Națională a României, din București.
Sărbătoarea
,,Anul omagial al lecturii”- 2020, a avut loc pe 10 septembrie, pentru a omagia cartea, lectura, și a prezenta și evalua atelierele de vacanță, care au avut loc la Biblioteca noastră în perioada iunie-septembrie, pe platformele de comunicare online, Google Meet și Zoom, cât și evaluarea proiectului
,, Citim împreună online”, desfășurat pe parcursul lunii aprilie. Prin toate aceste activități susținute am avut ca obiectiv, dezvoltarea capacității copiilor, de a acumula noi informații necesare dezvoltării intelectuale și de a pune în practică cunoștințele pe care le-au dobândit, fie prin lectură individuală sau în grup, toate acestea realizându-se, online, la Biblioteca Publică Galicea. De asemenea au avut loc discuții libere legate de temele dezbătute, de ceea ce au învățat în această perioadă și transmiterea mai departe, prin propriile mijloace creative a ceea ce au învățat la bibliotecă, pentru a atrage către cultură și alți copii ai comunității noastre. La încheierea acestei perioade s-au premiat copiii participanți, prin acordarea de diplome și premii constând în rechizite și gheozdane, cu sprijinul Administrației Publice Locale.
Pe parcursul lunii august am participat la următoarele webinarii, online, pe platformele de comunicare, google meet și zoom:
1.,,Împreună pentru comunități digitale dezvoltate”- experiența bibliotecilor publice în proiectul COLIBLITE, proiect cofinanțat de U.E. prin programul Erasmus+, organizat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România( ANBPR) în parteneriat cu Asociația ActiveWatch; 2.,,
Genial.ly pe înțelesul tuturor", inițiat de Prof.Cristina Grosu MNC, program de realizare online a lecțiilor digitale pentru elevi;
3.,,Cyberbullying-ul”, conferință cu blogger Alex Zamfir și psihoterapeut Andrei Chișcu;
4.,,Timpul excesiv petrecut în fața ecranelor”, invitat psiholog clinician, Mihaela Dinu;
5.,,Școala online”, invitat expert parenting Otilia Mantelers;
6.,,Motivațiile și barierele fetelor și femeilor în domeniile STEM și TIC”.
Tot în luna august m-am înscris ca voluntar în campania
,,Citim povești online”, proiect al Asociației Tricycle-Incubator 107 Sibiu, proiect educațional dedicat preșcolarilor din zona rurală a județului Sibiu, intitulat ,,Joia cu carte”, în care am citit povești pentru copiii defavorizați.Filmările le puteți vizualiza pe youtube, link-uri:
https://youtu.be/cYf1wQrOaUk;
https://youtu.be/OUep5_7jdmQ ,,Un nou elan pentru democrația europeană! Stă în puterea ta să schimbi ceva!” Sub acest slogan, în săptămâna 21-24 septembrie, Biblioteca Publică Galicea, la invitația Centrului Europe Direct Rm Vâlcea, am participat alături de Echipa şi voluntarii Centrelor Europe Direct București, Târgovişte și Vâlcea, la un schimb de experiență cu alte centre EDIC din Uniunea Europeană, desfășurat pe platforma online ,, Webex”. În primele două zile s-a pus accent pe integrarea într-un grup nou și dezvoltarea abilităților necesare unui actor de teatru forum, argumentație și public speaking, susținut de profesor de artă dramatică și engleză, formator, actrița Natalie Ester. Obiectivul acestor conferințe a fost acela de a atrage elevii talentați spre arta teatrală și încurajarea tinerilor care dezvoltă abilități necesare unui actor de teatru forum, de a participa la primul concurs de acest gen din România, Monolog Slam România.
În perioada 30 septembrie-2 octombrie am participat la Conferința Internațională organizată de Programul Național Lectura Central, AB din Republica Moldova, cu tema ,,Lectura ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare”, ediția a 2-a, în contextul Anului Bibliologic 2020 - Anul Lecturii. Conferința a avut ca scop centrarea eforturilor bibliotecilor, pe dezvoltarea lecturii și competențelor de cultura lecturii, subliniind importanța lecturii, fiind percepută ca un mod de viață care prelungește viața omului și susținerea eforturilor pentru înlăturarea analfabetismului funcțional. Au participat oameni de cultură, ambasadori, profesori, bibliotecari din Republica Moldova și România.Toate informațiile difuzate în această conferință ne vor ajuta în activitatea de bibliotecar pentru a le insufla utilizatorilor dragostea față de carte și lectură.
Luna octombrie a debutat cu proiectul
,,Prietenie pe o sfoară virtuală", derulat la inițiativa Bibliotecii Județene Brașov, prin doamna bibliotecar Melania Luana Butnariu, la care am participat și noi. Proiectul a constat în studierea operei autorului copiilor, Roald Dahl și a fost o adevărată atracție pentru cititorii noștri, reușind să citim zilnic, online, între orele 1300-1500, pe platforma Google Meet, toate titlurile pe care le deține biblioteca noastră: Matilda, Charlie și fabrica de ciocolată; Charlie și marele ascensor de sticlă; James și piersica uriașă; Marele uriaș prietenos; Vrăjitoarele. Personajele din operele citite au căpătat viață prin desenele realizate de utilizatorii noștri și de micii parteneri în proiect, de la Grădinița Galicea, coordonatoare prof. înv. preșcolar, Neacșu Carmen. Lucrările au fost scanate si transmise virtual prin wetransfer către B.J.Brașov unde au fost expuse pe o sfoară, alături de lucrările celorlalte biblioteci partenere, originalul lucrărilor fiind expuse în biblioteca noastră.
Pe 7 noiembrie, între orele 10-12, la postul Radio România Cultural, s-a vorbit despre proiectul ,,Prietenie pe o sfoară virtuală", la care a participat și Biblioteca Publică Galicea, alături de partenerii ei, Grădinița, Școala Galicea și celelalte biblioteci din țară.
5 octombrie 2020,
,,Ziua Mondială a Educației!”-
,,Ziua Centrului Europe Direct- B.J.A.I.Rm.Vâlcea”, am sărbătorit-o alături de partenerii săi, de colegi bibliotecari, aducând o recunoaștere publică a meritelor celor care se străduiesc să pună educația în centrul preocupărilor lor. Au fost alături de doamnele Dana Rădulescu și Mazilu Ioana, reprezentantele Centrului Europe Direct, bibliotecarele din comunele Pietrari, Vlădești, Păușești-Măglași și Galicea.
,, Olimpiada de Benzi Desenate”, proiect care s-a desfășurat în intervalul martie-noiembrie, sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român, în parteneriat cu Academia Olimpică Română-filiala Caraș Severin, Radio România Cultural, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România a fost un concurs național de benzi desenate, de promovare a spiritului olimpic și conștientizarea valorilor culturale naționale, europene și internaționale în rândul elevilor. Tema acestei ediții: ,,Povestea inelelor olimpice”. Au participat tinerele talente galicene: Neacșu Eleonora-Teodora, clasa a VIII-a; Fumuru Ștefan-Robert, clasa a VI-a; Butuc Teodora Ioana, clasa a VI-a; Clăianu Nicoleta-Elena, clasa a V-a; Ploae Ștefania-Alexia, clasa a II-a. S-a calificat în etapa finală, Neacșu Teodora Eleonora, din clasa a VIII- a, din satul Ostroveni, comuna Galicea. Galiceanca noastră ne- a făcut cinste și a obținut mențiune, adică un loc pe podiumul de premiere. Lucrarea a fost expusă la ,,Muzeul Municipiului București", alături de celelalte lucrări finaliste, expoziția câștigătorilor având loc până pe 31 martie 2021.
Un nou proiect educațional
,,Insula de povesti!", s-a implementat pe parcursul lunii noiembrie, de Asociația OvidiuRo, în parteneriat cu Biblioteca Publică Galicea, Grădinița Galicea, Fundația Progress și Dedeman și alte biblioteci din țară. Scopul proiectului a fost acela de a oferi copiilor preșcolari din medii rurale defavorizate, cu vârste între 4- 5 ani, șansa de a descoperi frumusețea cărților și a poveștilor. Bibliotecara a organizat ateliere de lectură pentru cei cinci copii înscriși în proiect, fizic și online, citind din cartea ,, Omida cea flămândă”, care a fost oferită la fiecare copil participant la proiect. Cadre didactice partenere, Rogojinaru Stan Floarea și Neacșu Carmen.
Pe 18 noiembrie, am participat la întâlnirea online a grupului de bibliotecari din țară, legați printr-o prietenie virtuală
,,Prietenie pe o sfoară virtuală", in care bibliotecarii dezvoltă proiecte educative, culturale, colaborări benefice bibliotecilor, toate acestea fiind implementate și promovate la nivelul comunităților locale dar și în ziarele naționale, internaționale și pe posturile de radio naționale.
Proiectul
,, Comuna mea, comuna ta”, derulat în parteneriat cu Biblioteca Județeană ,,Panait Istrati”, din Brăila, proiect care a reușit să promoveze valorile locale prin cei mai sinceri ambasadori, copiii comunității noastre, din clasele a III-a, învățător Stan Narcisa și a IV-a, învățător Preda Simona, de la Școala Gimnazială Galicea, care au realizat o compunere și un desen semnificativ despre comuna noastră. Fiecare bibliotecă parteneră a trimis bibliotecii organizatoare un montaj video/filmuleț care a conținut 20 de lucrări ( 15 desene și 5 compuneri), care a fost transmis prin wetransfer și postat pe youtube-Biblioteca Publică Galicea, link, https://youtu.be/q6EzoecKInc.
În perioada 25 noiembrie- 7 ianuarie, alături de colegii din bibliotecile vâlcene, dar și de 100 de colegi din țară, am participat la cinci întâlniri cu reprezentanții EduCab, din seria „
Cum gestionăm schimbările aduse de pandemia de COVID-19”, care și-au propus o incursiune într-un domeniu care ne preocupă intens, mai ales în astfel de momente critice: sănătatea publică și răspunsul autorităților în timpul crizelor sanitare cum este și pandemia de COVID-19.
La invitația Centrului Județean pentru Conservarea și promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, am participat, online, pe platforma Google Meet, la Colocviul metodic
,,Activitatea culturală în teritoriu în perioada de criză- schimbări, provocări, oportunități". Scopul acestei întâlniri a fost acela de a promova cultura tradițională din fiecare comună, de a pune accent pe tradițiile și obiceiurile autentice.
Ca în fiecare an, Biblioteca Publică Galicea a sărbătorit
,,Ziua Națională a României". Și de această dată, încercând să păstrăm tradiția, conservând și promovând poezia și cântecul patriotic, punctând evenimentul istoric atât prin activitățile desfășurate online și prin mesajele Administrației Publice Locale, în cadrul proiectului
,,Unire- n cuget și- n simțiri", pe canalul de youtube - Biblioteca Publică Galicea, Vâlcea, link:
https://youtu.be/hDukKLrrYlg și pe facebook, postările având sute de vizualizări și comentarii.
Programul a cuprins mai multe activități:
*Referat despre importanța evenimentului, pregătit și înregistrat de bibliotecar, Tițu Maria;
*Expoziția de carte istorică, intitulată ,,File de istorie”;
*Cunoașterea eroilor galiceni, care au participat pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei, prezentare din Monografia comunei Galicea;
*Pregătire film-video și publicare pe facebook și youtube, pe 1 decembrie, a unui program de recitat poezii patriotice, program realizat în parteneriat cu Școala Gimnazială Galicea, profesor Deaconu Daniela, la care au participat 30 elevi, utilizatori ai B.P.Galicea. Scopul evenimentului a fost acela de a cultiva în rândul tinerilor din comunitate sentimentul patriotic, dragostea de țara în care s-au născut, prin poezie și promovarea a tot ce este românesc.
Pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie a avut loc faza locală a proiectului- concurs,
,,Vâlcea, Colț de Rai”, aflat la cea de-a IX-a ediție, organizat de B.J.Antim Ivireanul și bibliotecile publice din județ, un concurs de creație, poezie, eseu, proză scurtă, desen, legende-povești locale. În această etapă s-au înscris 24 de elevi ai Școlii Gimnaziale Galicea, îndrumați de doamnele profesoare, Mănoiu Simona, Deaconu Daniela și o elevă de la Școala Gimnazială Nr.10, din Rm. Vâlcea. Lucrările participanților au fost transmise online iar jurizarea, realizată de cele două doamne profesoare și bibliotecar a avut loc tot on-line, pe platform Google Meet. Lucrările calificate în faza județeană se găsesc la adresa:
https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2020/12/galicea-valcea-colt-de-rai-etapa-locala.html Campania
,, Advent Calendar din Povești de iarnă", organizată de ,,Incubator 107”, Sibiu, o organizație care se ocupă de alfabetizarea copiilor defavorizați din mediul rural, din județul Sibiu, s-a derulat în perioada 1-25 decembrie și am participat ca voluntar, citind povești, înregistrările fiind postate online, pe youtube, Link
https://youtu.be/l2WfoaDZuuw.
Biblioteca Publică Galicea a facilitat înscrierea la Festivalul-Concurs Județean
,, Datini și obiceiuri de iarnă”, ediția I, Rm.Vâlcea, a două galicence talentate, Ursei Elena Luiza si Comăneci Anamaria Ramona, care au reprezentat cu success comuna naostră, obținând două premii importante, premiul al II- lea, respectiv premiul al III-lea. Au participat în concurs cu două colinde: Galbenă gutuie, versuri Adrian Păunescu și ,, În staul de dobitoace”, colind religios. Concursul s-a desfășurat online, pe 15 decembrie.
Biblioteca Publică Galicea s- a alăturat proiectului național
,,Crăciun împreună", organizat de grupul
,,Prietenie pe o sfoară virtuală”, în cadrul căruia 70 de bibliotecari din țară au prezentat online câte o poveste, pentru a promova tradițiile specifice sărbătorii ,,Nașterii Domnului". Am participat cu o filmare despre ,,colind”, realizată de bibliotecar și cu două colinde interpretate de Luiza Ursei și Comăneci Ramona.
Ca în fiecare an, Biblioteca Publică Galicea, alături de partenerii săi, Administrația Publică Locală, Școala Catehetică de Duminică a Parohiei Sf.Nicolae-Galicea și Corul Vocea Topologului, au sărbătorit
,,Nașterea Domnului Iisus Hristos!”, prin două spectacole de colinde și poezie religioasă, online, pe youtube și facebook, Biblioteca Publică Galicea, în zilele de 25 decembrie, ora 14.00 și respectiv 26 decembrie, ora 15.00. Proiectul intitulat ,,Astăzi s-a născut Hristos”, dedicat marii sărbători a Nașterii Domnului Hristos, s-a implementat cu participarea a 35 utilizatori ai bibliotecii, cu scopul de a păstra și promova tradițiile strămoșești, colindul și poezia religioasă, chiar dacă și numai online. Filmările realizate de bibliotecar le găsiți pe youtube, la adresele:
https://youtu.be/tFqSuR48BQk și
https://youtu.be/Th276YjmMJI.
Pe tot parcursul anului am participat la toate solicitările făcute de B.J.A.I. în calitate de bibliotecă metodică, am publicat articole în revista ,,Casa Cărții”, editată de B.J.A.I., am promovat la nivel național și internațional, imaginea comunei Galicea prin participarea la diferite proiecte, alături de utilizatorii bibliotecii, am apărut în presa scrisă și radio, locală și națională ca de exemplu, ,,Curierul de Râmnic”, blogul ,,Biblioteci Vâlcene” (promovare activități locale), ,,Radio România FM Brașov”
( promovare proiect național ,,Prietenie pe o sfoară virtuală”), ,,Radio România Cultural” (promovare ,,Olimpiada de benzi desenate”), am publicat activitățile pe paginile bibliotecii, facebook și youtube, având 2588 prieteni, 686 urmăritori și mi de vizualizări, cât și pe blogul bibliotecii vâlcene.
Pe tot parcursul anului am promovat lectura în cadrul
,,Cercului de lectură” al bibliotecii, făcând întâlniri săptămânale, online, cu utilizatorii, citind și celebrând cei mai importanți scriitori, citind din toate domeniile STEM ( Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică).
Participare la lansări de carte:
1.,,Rememorări cu gust de pelin”, autor ing.Sorin Zamfirescu, lansare organizată online la B.J.Antim Ivireanul.
2. Lansare carte pentru copii, Buburuza Bia", autor Felicia Mihaela Rusu. Au participat 100 de copii din țară, pe platforma Zoom.
Biblioteca Publică Galicea, prin persoana doamnei bibliotecar, ec.Tițu Maria, pe lângă aprecieri a fost onorată cu diplome, premii și adeverințe de participare, la proiectele naționale și internaționale desfășurate în parteneriat cu alte unități de cultură, și anume:
1.,,Diploma de excelență-Maratonul de povești, ediția I”, acordată de B.J.,,George Barițiu”, Brașov;
2.,,Diplomă pentru perseverență și dorință de inovare”, acordată de Fundația Progress;
3.,,Diplomă de participare”,la webinar ,,Împreună pentru comunități digitale dezvoltate”, acordată de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România;
4.,,Diplomă de excelență”, pentru participarea la proiectul național ,,Trenulețul cu povești”, acordat de Biblioteca Publică Pietrari;
5.,,Diplomă de participare”, la Olimpiada de benzi desenate, ediția I, acordată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român;
6.,,Certificat de participare”, la webinarul ,,Genial.ly pe înțelesul tuturor”, acordat de EduMNC;
7.,,Adeverință-Ora de Net”, acordată de Organizația Salvați Copiii.
În concluzie, biblioteca publică joacă un rol vital în comunităţile deservite, fiind principala instituţie care oferă servicii de informare şi documentare sub diverse forme şi în contexte diferite. Astfel, aceasta contribuie la dezvoltarea personală a utilizatorilor prin educaţia formală, prin educaţia pe tot parcursul vieţii, prin activităţile desfăşurate după încheierea orelor de şcoală, prin cultura informaţiei, activităţi de petrecere a timpului liber sau acces la informaţii. Un alt aspect pe care încercăm să-l promovăm la biblioteca publică este legat de coeziunea socială, spaţiul instituţiei transformându-se într-un loc al întâlnirii şi un centru pentru dezvoltarea comunitară. Identitatea culturală şi locală reprezintă probleme cu un impact semnificativ asupra comunităţii şi care trebuie să fie popularizate prin intermediul bibliotecii publice, iar imaginaţia şi creativitatea dezvoltă interesul publicului pentru activităţile culturale. Toate acestea demonstrează că biblioteca publică deţine un rol social special în comunitate, iar serviciile oferite de către aceasta sunt axate pe îndeplinirea acestui rol.
Întocmit,
Bibliotecar,
Tițu Maria