Premiul I - Porumbita
Ocnele Mari
Îmi iubesc oraşul, pentru că este
locul unde am văzut lumina zilei şi am copilărit. Este locul în care mă simt în
largul meu şi chiar dacă pare că nu se deosebeşte cu mult de altele din zonă,
cu siguranţă că şi ceilalţi locuitori sunt mândri de ea, fiindcă este încărcată
de un farmec aparte şi de o istorie ce ne duce până la originile noastre:
dacii. Buridava, deşi e acum doar o ruină, stă mărturie pentru valoarea
locurilor în care m-am născut.
Dacă străbaţi oraşul Ocnele Mari de la un
capăt la altul, vei observa că oamenii au o amabilitate ieşită din comun, că
stilul rustic al plaiurilor şi al vieţii cuprinde locul care-ţi creează
impresia că tradiţiile ancestrale sunt păstrate cu sfinţenie de generaţii la
rând.
Nimic din ceea ce se întâmplă în
oraşul mea nu este întâmplător, cu toţii punând suflet în ce întreprindem şi
acţionăm. Suntem o comunitate de oameni ambiţioşi şi mândri că-i aparţinem. Pe
unde mergi, întâlneşti oameni foarte harnici, muncitori, simpli şi foarte plăcuţi
la vorbă, de la care poţi afla multe poveşti despre cei care au fost şi despre
faptele lor incredibile, despre începuturile vieţii pe aceste plaiuri.
„Festivalul Naţional de Poezie
Vasile Militaru” este un eveniment cultural cheie al locului, la care am
participat ca elevă de gimnaziu în fiecare an, cu mândrie şi am dovedit că
poezia e în sângele nostru, în sufletul nostru de oameni mici ca vârstă, dar
mari ca speranţe şi devenire.
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru
locurile şi oamenii care m-au făcut să devin ceea ce sunt.
Oltenia
În Oltenia convieţuiesc oameni pentru care tradiţia a
însemnat ceva aproape sacru, cu reguli de bunăcuviinţă conturate şi respectate
cu sfinţenie.
Oamenii din Oltenia sunt mândri, iubitori, sociabili, îşi
iubesc locul şi nu ezită să-l arate celor ce doresc să-l vadă. Oltenii sunt
oameni foarte superstiţioşi si astăzi există credinţa în moroi, strigoi, iar pe
secetă încă mai joacă paparudele.
Oltenii vorbesc foarte repede utilizând timpul perfect
simplu, care este ca şi o etichetă pentru ei. Deoarece oltenii sunt foarte
mândri, şi-au numit capitala Craiova cu un nume german care în realitate este
numele unui aliment popular numit praz. Aşa că au numit-o Craiova Prazburg!
Râmnicu Vâlcea
Râmnicu Vâlcea, petec oltenesc scăldat de apele Oltului şi
umbrit de dealurile de la poalele Carpaţilor, oferă frumuseţea mirifică a
locurilor şi ospitalitatea locuitorilor de pe aceste meleaguri, cu tradiţiile
şi sărbătorile care le-au adus faimă în întreaga lume.
Călători prin veacuri, oamenii şi-au
împletit trăirile, prinosul frumuseţii sufletului, tradiţiile sau iarba
codrului şi cu misterioasa lume de dincolo de viaţă. Ctitori ai altarului
creştin, într-o vatră creştină, oamenii
locului au transmis din generaţie în generaţie
obiceiuri, tradiţii sau sărbători, unele dintre acestea păstrându-se
aproape intacte din vremuri imemorabile ca simboluri ale nepieirii de neam şi
de ţară.
Naşterea,
căsătoria sau trecerea în nefiinţă îşi au ritualuri bine statornicite în
tradiţiile şi serbările locului, în doinele, adevărate nestemate de inedit şi
valoare!
Premiul II - Laleaua
Legenda
Cetăţii Buridava
Cu mult timp in urmă Cetatea Buridava a
fost locuită de Daci, care au lăsat în urmă o cetate minunată al cărei nume
vine de la oraşul Burilor.
Fântâna nu este prea interesantă la exterior, dar
in interior este de-a dreptul spectaculoasă. Înăuntrul fântânii sunt câteva
pasaje subterane,săpate de către Daci . Aceştia au lăsat in urmă mii de cioburi
si chiar vase întregi si farfurii cu diferite inscripţii si chiar numele
regelui dacilor.Aceasta fântâna reprezinta un talisman plin cu istorii ale
zonei si cu pozele care au mai rămas in amintirea noastră.
Ultimele ruine care au rămas din cetate zac
acolo de peste 50 de ani, aşteptând un nou început.
De aceea ador acest oraş fascinant .
Colț de rai
Sfânta Mânăstirea Arnota este una din cele mai
frumoase Biserici găzduită de munţi stâncoşi, care acoperă atmosfera cu
prospeţimea unui aer pur.
Aceasta aflându-se după cariera de piatră unde
muncitorii muncesc neîncetat, printre stâncile măreţe care acoperă peisajul cu
o plapumă de frumuseţe si florile crude de salcâm care fac un dans artistic de
reginuţe albe.
Printre copacii înalţi se zăresc mormintele
înalte, îmbrăcate cu flori de rouă cu minunate inscripţii în piatră şi cele mai
drăguţe şi colorate flori care întrec orice trandafir. Minunatele cruci şi
culorile vioaie ale Bisericii îţi sar în ochii creând o atmosferă plăcută plină
de lumină şi bucurie.
Mânăstirea
Arnota, se poate mândri cu cele mai frumoase peisaje de munte, putându-se
observa Mânăstirea Bistriţa fiind înconjurată de brazi înalţi cu tulpini
groase.
În Mânăstirea Arnota se află Moaştele
Sfântului Apostol Grigore.Această Mănăstire este un motiv pentru care
Judeţul Vâlcea se mândreşte.
Obiectiv turistic
Salina Ocnele Mari reprezintă judeţul
Vâlcea ca fiind o ramură importantă în turism. În fiecare zi vin numeroşi
turişti din toată ţara,care admită pereţii spectaculoşi din sare.
Intrând în salină se poate vedea cartea cu
fiecare părere a fiecărui suflet intrat in locul acela inventat cu multă
bucurie. Apoi se poate observa Biserica Sfânta Varvara şi cuceritoarea fântână.
Mai departe sunt distractivele jocuri şi terenurile de fotbal, baschet şi tenis
unde mulţi păşesc pentru prima dată. Urmează restaurantul ce cele mai alese
bucate şi crama cu cele mai rafinate şi dulci vinuri. Şi îşi mai are locul in
salina o binemeritată sală de sport.
Dar in cele din urmă Salina Ocnele Mari va
suferi o schimbare radicală. Se va face un nou obiectiv turistic , adică salina
se va muta în alt loc, mult mai mare şi mult mai distractiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu