Concursul ”Vâlcea - colț de rai”, etapa locală, s-a încheiat în data de 10 iunie 2016. Pentru a stabili câștigătorii acestei etape s-a întrunit o comisie formată din următoarele persoane: prof. de limba și literatura română, Alina Rogobete, prof. de desen, Andrei Luță și bibliotecar, Cristina Prunel-Bărbulescu. Elevii au participat cu lucrări la următoarele secțiuni : proză, poezie, desen și pictură religioasă precum și la secțiunea videoclip.
In urma jurizării lucrărilor înscrise la etapa locală au fost desemnați următorii câștigători:
SECȚIUNEA PROZĂ
Premiul I - FALLEN ANGEL cls. VII-a
Premiul II- ELY cls. VI-a
Premiul III- KAY cls. V-a
Mențiune - MIRI cls. VI-a
Taina sufletului care plânge…
Oare ce am făcut ca să merit așa ceva? De ce sunt pedepsit ca pentru o
crimă pe care de fapt nu am săvârșit-o? De ce moartea mea să fie în van? De ce
doar a mea? De ce nu și a altora? De ce să fiu eu singurul care își dă viața
pentru ca alții să fie salvați? Și destinul meu e prețios, eu țin la el, e
singurul pe care îl am și nu am de gând să îl dau nimănui…n-am de gând să îl
schimb pe promisiunea unei libertăți din acest Holocaust contemporan. Cineva
mi-a spus „Dacă
vrei să trăiești, fugi sau luptă cu prețul vieții. Poate că într-o zi, vei
ajunge și tu ca mine și îi vei spune altuia să fugă și să fie salvat. Probabil
că te întrebi de ce ai pune alt om mai presus de tine…știu, pare un nonsens
desprins parcă dintr-un film horror.”
Dacă stau, voi arde în sufletul meu ca într-un iad fără de sfârșit dar,
dacă plec, pot doar spera că voi ajunge de partea cealaltă a cuștii care mă
ține captiv. Măcar aici nu voi fi singur, voi îmbrățișa tainicele șoapte
întunecate … sângeroase și mă voi înveli cu teama că nu voi mai vedea ziua de
mâine pentru că,nu am pe nimeni…sunt singur…nu e nimeni acolo care să îmi
ridice noaptea când întunericul va veni aproape. Sunt făcut din cioburile
inimii frânte ce își tânjește libertatea veșnică. Dar, oare îmi pot permite așa
un sacrificiu? Mă simt slab, mă simt mic…poate că, cu această otravă voi putea
trăi în această lume infectată sau poate că nu.
E un foc care-mi arde în suflet și oțelul rece mă strigă pe nume dar,
acum am fugit de durerea care mă sfâșia…voi țipa, voi țipa și mă voi elibera
pentru că a venit timpul să îmi înfrunt soarta față în față. Nimic nu mai e
alb, nimic nu mai e bine sau rău, toată lumea a fost trădată la un moment dat
dar, acum, poate că e timpul ca cineva să întoarcă roata. Mă simt ca un om
într-un deșert pustiu, cu o armă cu un singur glonte în mână care pretinde că e
fără inimă. Era fragil și înghețat când destinul l-a lovit, dar acum , parcă e
din ce în ce mai distrus pe clipă ce trece. Nu știe ce să facă, să rămână sau
să plece. Și-ar dori să adoarmă și să nu se mai trezească niciodată. Nu ar mai
vrea să trăiască, dar nici să moară, și-ar dori doar să mai aibă pe cineva
aproape care să-i mai ia din durere, cineva a cărui căldură să-i încălzească
sufletul distrus de mult. Și-ar fi dorit ca cineva să-l trezească din coșmarul
în care se afundase și în care nu mai știa cine era cu adevărat. Se îngrozea de
persoana care devenise dar nu mai avea cum să își repare greșelile…își omorâse
soția, își bătuse copiii…îi lăsase orfani și la granița dintre viață și moarte.
Avea nevoie de un erou care să îl salveze însă, trebuia să lupte pentru a mai
trăi încă o zi, deși credea cu tărie că cineva va veni și îl va ajuta tocmai la
timp. Dar, în speranța că va găsi liniștea…cu ce s-a ales… nu mai avea familie,
nici copii, nu mai avea acum pe nimeni care să îi țină greutatea pe umeri și
să-l mai care un pas…și încă unul…
Deși sună a scenariu de film, aceasta este poveste vieții mele. De ce?
Din cauza dorinței de violență care m-a consumat, dorind să le ofer cât mai
multe celor dragi, am sfârșit rănindu-i. Îi iubeam în punctul în care aș fi
putut muri pentru ei în orice clipă însă, nu mai e nici o cale de întoarcere
acum, nu mai am de ales decât să merg pe calea pe care mi-am făcut-o și să lupt
în continuare…pentru că ,aceasta este taina sufletului care plânge…
FALLEN ANGEL
Grăunte de
spirit ...
Ai fost vreodată forţat să iubeşti ce cândva urai de moarte?
Când am păşit prima oară pe scena vieţii nici nu închipuiam un spectacol care
să schimbe atâtea… La dracu, n-a crezut nimeni c-o să mă schimb într-atât! Nici
Iadul n-avusese un astfel de coşmar precum este trecerea timpului! Dar
se pare că vine o zi când şi dracul se preschimbă în cel mai bun heruvim.
Gloata îmi reproşa cândva că el
însuşi n- ar urî atât.
Drept urmare, am închis ochii, am pus mâinile
pe piept şi m-am coborât în Iad; l-am găsit pe drac şi-am dat să-i mulţumesc pentru refuzul de a-mi ţine concurenţă, însă el s-a grăbit
să-mi răspundă sobru cum c-ar vrea chiar podiumul! I-am vândut sufletul ca să mă-ntorc printre
cei vii. Am venit la ei plin până peste cap de surprize; le-am adus chiar şi o
replică: le-am spus să- i facă o vizită bunului Lucifer şi să-i transmită că
podiumul urii este deja al meu şi că, deci, n-are decât să-şi pună pofta-n cui!
Nu-mi pare rău, nici
azi, c-a trebuit să fac această călătorie între două Timpuri diferite dar
totuşi asemănătoare, căci ştiam că pot, oricând ca să adun destule resurse ca
să-mi răscumpăr trecerea graniţei către Timpul în care mă uitase Dumnezeu ca să
trăiesc şi să-mi plătesc păcatul…
Păcat! Păcat că primul păcat este
mereu urmat de un întreg şir! Căci asta este timpul pentru noi, cei de aici: o
simplă înşiruire de păcate...
Cât mi-aş dori să fiu acum
păcatul care le prezicea pe oricare dintre cele ce aveau să îi urmeze! Cât aş
vrea să fiu dur ca atunci, acum că nu mai pun preţ pe nici una din vieţile pe
care reuşisem
să le cumpăr pentru mine însumi!
Asta e, vine o zi când le- ai da
pe toate doar să mai poţi cumpăra-napoi pe cea în care nu ştiai nici vorbi,
nici râde, nici auzi, ci doar te bucurai că respiri viaţa din plin!
Aceste fraze-s probabil
devoratoare de zile pentru un copil care se-ntreabă doar cum să plătească
pentru păcatele altora şi de ce nu răspunde nimeni singurei sale nevoi. Orice ar face,
joacă aşa cum îi cântă unii sau alţii. E- atât de greu, într-un Timp care
înnoadă sforile şi-l vezi ţopăind cu faţa înflorită de zâmbete. E imposibil
de-nchipuit; e ca şi cum te- ai aştepta să auzi fie şi doar un început de
rugăciune din gura unui drac răstignit în ştreangul vreunei spânzurători uitate
într-o margine de Timp…
Singur,
în haina- i veche ― mulţimea scuipă, râde şi cântă ― e copilul nimănui, iar
asta-l doare şi mai tare când i se vorbeşte iar şi iar că de mâine, timpul l-ar
putea pune la aceeaşi masă cu greutăţile unei alte vârste… Şi tot asta îl
îngroapă de viu când se înalţă, de te miri de unde, ca florile după o râvnită
ploaie, capete seci şi inimi fără dram de sânge care îi cer ori să uite, ori
mai rău, să afişeze o cruntă nepăsare. Ce să fac, draci cu cozi dar fără pic de
minte, doliul şi lacrima n-au cum să fie-n vogă într-un timp din care au fugit
toate cele sfinte! Mai am doar o singură dorinţă ― s-apuc să trăiesc ziua când
să vă văd cum m-am văzut pe mine: muntele îndoit peste un coşciug întrebându-mă-nainte
de-a vărsa vreo lacrimă dacă există-ntr-adevăr, un timp în care
să se merite, fie să mori,
fie să trăieşti ?! …
Până
atunci, însă, luaţi cu toţii aminte: vine o zi când scopul nu mai scuză
mijloacele, însă acestea schimbă situaţiile, le face mult prea greu de
suportat. Cu alte cuvinte, într-o lume-n care sentimentele devin ori lanţuri,
ori cătuşe, gândurile unui păcătos, la fel şi trăirile-i sunt coşciugul celui
mai sfânt dintre sfinţi.
Un
copil ce are doar un zâmbet prefăcut, doar câteva râsete triste şi rare; faţa
îi e stană de piatră, i-a modelat-o durerea ― a paralizat şi aşa va rămâne ― căci
nimeni nu-l iubeşte, totuşi toţi simt că-ar vrea să poată să-l urască şi mai
profund! Oare, chiar mai e nevoie?
Sorţile
par dependente de droguri ― azi trăiesc la extrem, mâine trăiesc din pariuri ― mai
cumplit e că poimâine le poţi găsi învârtind ruleta cu zâmbetul pe buze. E ca
un biet ţânc încolţit care caută timp. Timp ca să se gândească cum şi ce vină
să arunce pe oricine poate, doar să scape cu încă o clipă de linişte, o clipă
în care să nu-l certe nimeni pentru cum a încurcat borcanele. La toate astea,
mai aduni şi toată vina care, în cele din urmă, tot doar pe el cade de parcă
Dumnezeu ar vrea să-i probeze puterea de a înfrunta totul ca un bărbat.
Bătut
de soartă, această putere-i tot ce mai are. Plictisit însă, îşi visează mai
departe coşmarul. Dumnezeu de-ar fi, tot ar spune că e un simplu om.
Astfel,
în zilele-ntunecate, rămâne în trecut, fumând o ţigară la fereastră,
privindu-şi sentimentele cum îl droghează. Din când în când, o bufniţă mai
naşte o lacrimă-n plus. Oare chiar n-are nimic altceva de făcut? Uneori, îi
pare că viaţa curge prea încet ― lumea trece prin el ca prin silueta fără
contur ori culoare a unei fantome prizonieră a propriului său destin ― iar alteori,
când viaţa pare a fi pe ducă, îşi dă seama că-i doar un drog care nu-l mai
poate droga…
Doamne,
doar de-aş putea să sar măcar un capitol, l-aş sări chiar de următorul s-ar deschide deasupra unei prăpăstii;
oricum, mai adâncă decât cea pe-al cărei fund sec înot acum, nici c-ar putea
săpa cineva!
Cea
mai fierbinte ură se răceşte din ce în ce mai mult, chiar scufundată fiind în
smoala încinsă a Tartarului. Nu pot s-o-ncălzesc, dar nici nu mă obosesc
să-ncerc! Acum, probabil că faci poze pentru prima pagină de mâine: drogatul
sinucigaş ce înscenează sfârşituri pentru
furie! dar, să fiu sincer cu tine, chiar cred că mi-ar prinde bine o
pauză, acum!
Îmi pare că mă lasă puterea; oare să cedez, ori să-ncerc
înc-odată să-mi plimb
crucea prin acest iad ―
poate doar oi afla o creştinare a dracilor din el!
Am
avut un singur rost pe lume: s-arăt cât de uşor poate fi învins oţelul… Nu-i
nemuritor cum credeau toţi,
căci oricâte zile ar sfida sclipirea soarelui cu strălucirea lui, vine o zi când
şi aceasta se va supune ruginii.
Vine
însă o zi când putrezeşte şi osul ce cândva rupsese paloşul în două…
Vine şi-o zi când
tot ce ai e un gând şi o cerinţă: vreau
o minune, vreau să pot eu spune "să se stingă lumina!" şi... să se
stingă-ntocmai! Dar, constaţi că...
“ Pentru
fiecare grăunte de spirit
Există un grăunte de nebunie,
Pentru fiecare lucru ce ai pierdut
Ai câștigat ceva.
Și pentru fiecare lucru câștigat
Pierzi ceva…”
ELY
ELY
Lacul in noapte
Noaptea….Cea mai calmă parte a zilei. Până și
lacul adoarme răcorit de vântul care suflă încetișor nuferii, să se găsească
unul pe altul. Cerul e de abanos. Trist. Întunecat….fără viață. Parcă noaptea
aceasta este cea mai neagră dintre toate. Până și trestiile dorm liniștite,
legănate și ele , la rândul lor, de vânticelul verii.
Luna plină e singura ce dă lumină,
oglindindu-se în lacul întunecat ca un abis. Apa tremură ușor în răcoarea
nopții înalte. Cerul sărută pământul. Luna sărută undele de întuneric.
Mă cuprind fiori. Eu, veșnicul îndrăgostit de
frumusețile naturii divine, în seara asta mare simt o teamă. Ce teamă? Că
mirajul va dispărea! E prea frumos aici! Uite o zână! A venit să se scalde în
lac …Altele! Dar ce se întâmplă? Toate și-au dat întâlnire aici? Le privesc
uluit . E adevărat. Noaptea zânele vin și se-mbăiază în lacul din pădure.
Bunica îmi povestise, dar cine s-o creadă? Voi să mă credeți pe mine, de aceea
sunt lacurile așa minunate, că le-au vrăjit zânele. Îmi întind piciorul gol
spre oglinda apei clare, dar alunec. M-am udat! Ce rece este apa!...Aici sunt
un alt om. În singurătatea ce mă înconjoară e ceva dureros de dulce. Pe oglinda
lucie aleargă cercuri după cercuri, născându-se unul dintr-altul….Câtă magie!
Deși e noapte-naltă, nu simt aici dimensiunile
timpului. Pentru mine orologiul a stat la clipa magică a dansului ielelor.
Înveșmântate în albul feciorelnic, le-am văzut
dansând într-un cerc magic. E oare cercul vieții? Nu știu ce să cred, dar
așa simt : că mi-a fost dat să văd cum se rotește viața. Așa trebuie să știți :
că orice clipă trebuie trăită frumos, căci sfera timpului nemilos își ia prea
repede tributul.
Ceea ce v-am povestit este doar rodul
imaginației mele! Fiecare undă produsă de vânt ascunde în ea un rubin magic, ce
străluce. Din când în când, mai auzi : ”pic, pic”, cum cad picăturile de roua
dimineții în lacul vrăjit. Tăcerea nopții este stinsă cu o rază de lumină care
luminează falnică lacul solitar. Păsările și broscuțele se întorc de unde au
venit, de pe lac, de pe nuferi, de peste tot și totuși , chiar dacă e noapte
sau zi , viețuitoarelor nu li se pare o mare diferență. Pentru ele , lacul e
tot lac și zi și noapte. Doar pentru noi este….oglinda vieții.
KAY
Ape tainice
Eram nespus
de fericită! Îmi zburda inima în piept ! Ajunsesem la bunici și la casa lor de
odinioară.
Cât îmi plăcea să stau acolo! Să privesc către
cer, către pământ, către falnicul Olt!
Într-o seară de mai, sunt martora solitară a
unui spectacol divin. Luna-și revărsa razele luminoase către apa lină a Oltului
bătrân….Boarea plăcută mă învăluia. Pietrișul alb strălucea ca și argintul.
Priveam la el, la Oltul cel sfânt.
În oglinda
de cristal își contura mândru chipul. Ce se întâmpla acolo era ireal!
Doream sa-l
ating. Dar….mi-era teamă. Nu știu de ce…nu știu!Cu mine se petrecea ceva ciudat.
Mi-era frică! L-am atins și nu s-a întâmplat nimic.
Am văzut cum
își legăna peștișorii de aur cu atâta tandrețe, eleganță, iubire. Își despletea
undele și alerga către Dunărea albastră.
-Dar, vă rog…..nu plecați! Mai stați cu mine! Vreau să vă vorbesc, îl
rugam disperată.
Vântul moale și răcoros mă răsfăța în fiecare clipă. Îmi mângâia parul, mi-l
împletea și mi-l despletea cu atingeri gingașe . Era o joacă pentru el.
-Ce faci tu aici?
-Ce? Cine vorbește?
-Sunt eu, bătrânul Olt.
- Tu…..! Am rămas blocată o vreme. Nu-mi venea să cred. Visez oare! Mi-am
revenit în cele din urmă.
- Am venit la bunicii mei, îmi plac foarte mult aceste locuri.
- Îi iubești mult, nu-i așa? Mă întreba cu un glas tainic venit parcă din
veacurile de mult trecute.
- Da…Foarte mult. Sunt ca ceva sfânt pentru mine.
În acea clipă mi-a atins mâinile rumene, stropi răcoroși au țintit
obrajii grăsuți și ochii mici ca două fire de colb. Am ațipit legănată de
susurul lui tainic . De dimineață, o rază de soare îmi luminează fața. Deschid
ochii și mă întristez, chipul acela misterios nu se mai reflecta în undele
reci, plecase, dar îmi dăduse cel mai de preț lucru : ”Binecuvântarea” Sa. Era un
dar nemărginit și o amintire sacră. Poate spiritul lui va mai apărea în acel
tainic loc…vreodată!
MIRI
SECȚIUNEA POEZIE
Premiul I - FALLEN ANGEL cls. VII-a
Premiul II - KAY cls. V-a
Premiul III -MIRI cls. VI-a
Mențiune -ELY cls. VII-a
FALLEN
ANGEL
ELY
SECȚIUNEA DESEN ȘI PICTURĂ RELIGIOASĂ
SECȚIUNEA DESEN
Premiul I - KAY cls. V-a
Premiul II- DEA cls. VII-a
Premiul III- ALE cls. VII-a
Mențiuni:
- SIM cls. IV-a
- FALLEN ANGEL cls. VII-a
Premiul I
KAY
Premiul II
DEA
Premiul III
ALE
Mențiuni:
SIM
FALLEN ANGEL
SECȚIUNEA PICTURĂ RELIGIOASĂ
Premiul I - FALLEN ANGEL cls. VII-a
Premiul II - KAY cls. V-a
Premiul III - DEA cls.VII-a
Premiul I
FALLEN ANGEL
Premiul II
KAY
Premiul III
DEA
SECȚIUNEA VIDEOCLIP
PANDURUL cls. VI-a
FALLEN ANGEL cls.VII-a
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu
Premiul I - FALLEN ANGEL cls. VII-a
Premiul II - KAY cls. V-a
Premiul III -MIRI cls. VI-a
Mențiune -ELY cls. VII-a
Pandurul Tudor
Vladimirescu
pui de lele,
Ia
hangerul de prăsele,
Bagă
spaima in ciocoi
Și
ascultă ici la noi!
Boierii,
pământul ne-au luat
Zile
fripte ei ne-au dat
Mor
de foame pruncii-n case
Că
de noi lor nu le pasă.
Tot muncim din zi în noapte
Că
pământul ne dă roade
Dar
hambarele ni-s goale
Că
boierul ia pe toate,
Mămăliga
și cu apa
Ne
sunt hrana noastră toată,
Hainele
pe noi îs rupte
Și
tot plângem pe-ntrecute.
Domnul
Tudor, când aude,
Ia
hangerul și-l ascute
Dete
pintenii la cal
Sus în deal la Drăgășani,
Strânge
ceata de panduri
Și-i
deșteaptă pe români.
Luptă
zi și luptă noapte
Și
le dă la prunci bucate
Nu
vă fie frică frate
Să
izbiți ciocoiu-n spate!
Nu
poate fi el stăpân,
Pe
pământul de român!
MOTTO:
,, Patria ne e norodul
Nu tagma jefuitorilor,,
Imn la
Drăgășani
E-n slove
scris de-un milion de ani
Că Dumnezeu trăi un timp aici, la Drăgășani.
Și căutând
argila cu care să se joace
Întruchipă-n
Geneză și om și poloboace.
La om, lăsă
poruncă să se spetească-n vie
Și de atunci
trudește pe deal la crâmpoșie.
Când și-a
adus aminte venind printre mireni,
El a găsit
podgorii și-n ele podgoreni.
Că-i
respectau porunca nu s-a mirat defel
Și l-a mirat
să vadă excesul lor de zel
Cum răstigneau
butucii, la rând, pe șpalier
Urcându-i într-o rugă cu joardele spre cer.
Cu zăibărel,
Geneza, din nou ei vor s-o scrie
Și-l vor pe
Dumnezeu ca truditor în vie
….De-un
milion de ani, în vie și la cramă
Cu cofa
ridicată, pe Dumnezeu îl cheamă….
KAY
Sunt....
Sunt ziua ce
s-a născut din noapte,
Sunt
scrisoarea pierdută pe front de război,
Sunt vântul
ce țipete duce departe
Sunt tot
ce-i în mine, sunt tot ce-i în voi…
Sunt tot un
om, o avere pierdută
Ce-a greșit
drumul și-a luat-o pe altă rută
Sunt un pom
ce aduce rod câteodată,
Doar când
inima mea nu e atât de întristată.
Sunt tot ce
nu vreau și totuși sunt…
Cea mai
nobilă creație de pe Pământ.
Aș vrea să
fiu pește cu solzi de argint
Să nu vadă
vreun pescar, să mă fure din ghiol
Unde ani de
zile am trăit și conviețuit
Cu ceilalți
pești de argint.
Și nu vreau
să zbor cu aripi de păcat
Spre cer și
pe drum s-adorm și să mă las purtată
De-un înger
de foc spre alt abis întunecat
Unde
tristețea-și are sălașul și bucuria-i uitată.
MIRI
MIRI
Privind
Printre
îngeri,
Cu demoni și
oameni
Ce te rănesc
la fiece cuvânt,
Printre
”uită-mă” și ”iartă-mă”
Sau ”te
urăsc”, ”te iubesc”, ”stai”
Printre
vise…
Într-un colț
fără lumină,
Un copil
plânge
Din suflet,
Privește
lumea.
Privește
visul.
Privește coșmarul
Sau poate
idealul…
Iartă. Uită.
Urăște.Iubește.Stă.
Am auzit un
țipăt înăbușit
Cănd duhul
întunericului
Își desfăcea
aripile aupra unei lumi
Inmărmurite….
ELY
SECȚIUNEA DESEN ȘI PICTURĂ RELIGIOASĂ
SECȚIUNEA DESEN
Premiul I - KAY cls. V-a
Premiul II- DEA cls. VII-a
Premiul III- ALE cls. VII-a
Mențiuni:
- SIM cls. IV-a
- FALLEN ANGEL cls. VII-a
Premiul I
KAY
Premiul II
DEA
Premiul III
ALE
Mențiuni:
SIM
FALLEN ANGEL
SECȚIUNEA PICTURĂ RELIGIOASĂ
Premiul I - FALLEN ANGEL cls. VII-a
Premiul II - KAY cls. V-a
Premiul III - DEA cls.VII-a
Premiul I
FALLEN ANGEL
Premiul II
KAY
Premiul III
DEA
SECȚIUNEA VIDEOCLIP
PANDURUL cls. VI-a
FALLEN ANGEL cls.VII-a
Cristina Prunel-Bărbulescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu