File

joi, 2 februarie 2017

Biblioteca Publică Galicea- Raport activitate pe anul 2016



Biblioteca Publică Galicea
Comuna Galicea
Judeţul Vâlcea

  Raport activitate pe anul 2016
Biblioteca publică este biblioteca de tip enciclopedic pusă în slujba unei comunităţi locale care asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente şi dezvoltării personalităţii utilizatorilor, fără deosebire de statut social sau economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religie ori naţionalitate.
Povestea Bibliotecii Publice Galicea
După o perioada de reamenajare a spațiului și reinventarierii fondului de carte, galicenii pot din nou să împrumute cărți, să citească și să participe la activitățile educative și culturale oferite de bibliotecă.
Activitatea bibliotecii cât și cea a bibliotecarului se subscrie  dezideratului de a pune la dispoziția publicului galicean servicii moderne de informare, formare și culturalizare.
Lectura, studiul cu cartea, reprezintă o modalitate complexă de învătare, de muncă și tehnică intelectuală independentă, care contribuie într-o mare măsură la îmbogăţirea și aprofundarea cunoștințelor, la formarea și dezvoltarea capacităților intelectuale, la formarea teoretică a acțiunilor aplicative și totodată de cercetare, proiectare în toate domeniile de specialitate.
Slujba de sfințire și inaugurarea deschiderii Bibliotecii Comunale Galicea ce a avut loc în binecuvântata zi de 21.01.2016, a înscris o nouă pagină în istoria culturală a comunei, aducând cititorilor de carte un surplus de bucurie și încredere în administrația publică locală.
Cartea reprezintă unul dintre cele mai importante acte de memorie ale omenirii şi ale cunoașterii ei.         
Devenind prin centralizare o singură unitate culturală, ,,Biblioteca Comunală Galicea”, numărul de volume începe să crească, astfel că, în anul 1968, găsim în inventarul cărților peste 9000 volume. Ultimul inventar făcut în anul 2015 centralizează un număr de 9306 cărți, reviste și  ziare.
           Începând cu anul 2016, Biblioteca Publică Galicea și activitățile ei educaționale și culturale vor căpăta o nouă înfățișare printr-o altă viziune și altă proiectare culturală.
Parteneriatele încheiate cu Biblioteca Județeană Antim Ivireanul, Școala Gimnazială Galicea, Şcoala Primară Galicea, Școala Catehetică de Duminică din Parohia Galicea, Fundația World Vision România şi Parohia Sf. Parascheva din Rm. Vâlcea au adus noi proiecte în dezvoltarea culturală a copiilor și tinerilor din comună. 
            Am avut în atenție:
1.      Înnoirea și îmbunătățirea fondului de carte;
2.      Crearea unei biblioteci virtuale prin conexiunea la internet şi crearea unei adrese de facebook;
3.      Achiziționarea de calculatoare și aparate de proiectare pentru copii și elevi;
4.      Pregătirea de noi activități de creație și inovație cu copii și tineri;
5.      Organizarea unor evenimente culturale cu ocazia unor sărbători naționale.
 Agenda Culturală şi activităţile educative pe anul 2016
            În luna ianuarie s-a întocmit ,,Agenda Culturală pe anul 2016” care cuprinde toate activităţile culturale ce s- au derulat pe parcursul anului, cu menţiunea că trei activităţi s- au derulat în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Vâlcea, sub îndrumarea doamnei profesor Stoica Elena. Aceste trei activităţi sunt:Dragobetele- Sărbătoarea dragostei la români, în data de 24.02.2016; ,,Anul nou de primăvară”, în data de 13.03.2016; ,, Ziua Comunei Galicea”, în data de 28.05.2016.
Celelalte activităţi au fost derulate în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Galicea, având la bază ,,Contractul de parteneriat educaţional” încheiat  în luna ianuarie cu valabilitate pe un an calendaristic, prin care şcoala se angajează să participe cu elevii cel puţin o dată pe lună la activităţile derulate la bibliotecă.
În luna ianuarie s-au organizat activitățile pentru inaugurarea bibliotecii, în data de 21.01.2016, concomitent cu organizarea activităţii ,,Unirea Principatelor Române de la 1859”.
    
 Pe data de 28.01.2016, Biblioteca Comunală Galicea, în parteneriat cu Școala Gimnazială Galicea a implementat proiectul pentru copii ,,Cartea, prietenul cel mai de preț al omului”. Proiectul, încadrat în aria ,,Consiliere și orientare”, s-a desfășurat în sala de lectură a bibliotecii și a avut mai multe obiective.
            Beneficiarii direcți au fost elevii clasei a V-a, îndrumați și pregătiți de doamna profesoară de limba și literatura română, Simona Mănoiu.
         Pregătirea materialului didactic și prezentarea cărților din bibliotecă a fost realizată de bibliotecarul unităţii.
 În perioada 14 februarie- 2 martie s-a derulat proiectul ,,Ziua cititului cu voce tare”,în parteneriat cu Consiliul Elevilor al Școlii Generale Galicea şi Consiliul Parohial al Parohiei Galicea, sponsorul fiind Fundaţia World Vision România - biroul zonal Vâlcea, iar localizarea proiectului Biblioteca Comunală Galicea.
Justificarea implementării acestui proiect constă în combaterea analfabetismului instituţional, funcţional şi atragerea elevilor către citit.
Beneficiari ai proiectului au fost 50 de copii de la Şcoala Gimnazială Galicea, clasele V- VIII.
Proiectul a avut mai multe etape de derulare şi anume:
v  în perioada 14-19 februarie s-au selectat cărţile pentru citit de către bibliotecar, în colaborare cu profesorii de limba și literatura română;
v  în perioada 21-27 februarie a avut loc întâlnirea Consiliului Elevilor cu Consiliul Parohial și cu elevii participanţi pentru recomandări, pentru un citit corect şi eficient şi prezentarea unor eseuri scrise în urma cărţilor citite, prin descrierea tematicii legate de cartea citită;
v  în data de 2 martie s-a organizat la Biblioteca Comunală Galicea o întâlnire cu cei 50 de elevi şi cadrele didactice menţionate, întâlnire care a marcat ,,Ziua cititului cu voce tare”, eveniment sărbătorit pentru prima dată în România pe 24 februarie.
Creaţiile literare cele mai bune au fost premiate şi publicate în revista ,,Viaţa Galicei”. Elevii participanţi au primit premii constând în cărţi şi rechizite donate de Fundaţia World Vision România.
În comuna Galicea, în ziua de 24 februarie s-au desfăşurat ample manifestări culturale, printre care şi ,,Dragobetele- Sărbătoarea dragostei la români” , începută în anul 2007 la inițiativa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din județul Vâlcea. Parteneriatul între Biblioteca Comunală Galicea, Primăria Galicea, Consiliul Local, Școala Gimnazială Galicea, Școala Gimnazială Bratia Deal și Școala de Duminică de la Parohia Galicea, a dus la implementarea unui proiect comunitar prin reluarea acestei sărbători anuale, unde tineri și tinere promovează tradiția, datina și obiceiul și își manifestă bucuria prin poezie și cântec, prin joc și voie bună, arătându-și dragostea și patriotismul alături de cei dragi şi iubiți, inclusiv faţă de părinți și bunici.                    
Pe 29.02.2016, Biblioteca s- aimplicat în organizarea ,,Zilei Porţilor Deschise” şi ,, Ziua Protecţiei Civile”, ambele proiecte desfăşurate în aceeaşi zi, în sala Consiliului Elevilor de la Şcoala Gimnazială Galicea, prin prezentarea documentaţiei specifice primită de la I.S.U. Vâlcea.
Luna martie a debutat odată cu sosirea primăverii organizând, ,, Ziua Mărţişorului” o activitate de confecţionare de felicitări şi mărţişoare, unde au participat un număr de 20 elevi din clasa a V-a.
În data de 2 Martie a fost sărbătorită ,,Ziua Cititului cu voce tare”, proiect unde cei 50 de elevi participanţi au avut de prezentat o creaţie literală (eseu, proză, poezie) dintr- o varietate de cărţi recomandate spre studiu, de comisia de evaluare,acordându- se 3 premii şi o menţiune.
În urma proiectului, Fundaţia World Vision a donat  cărţile necesare pentru dezvoltarea şi reînnoirea fondului vechi de carte pe care îl are biblioteca. Conform contractului încheiat s-a întocmit raportul proiectului.
Sărbătoarea ,,Ziua Tradiţiei- Anul nou de primăvară”, organizată de Biblioteca Comunală Galicea, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Consiliul Local Galicea, Primăria Galicea,  a adus în sala de studiu a Bibliotecii, noi utilizatori  și cititori  de carte din cele nouă sate ale  comunităţii.
Omagierea poetului, prozatorului, memorialistului şi publicistului român, George Topârceanu, născut la 20.03.1886,s- a făcut prin organizarea unei miniexpoziţii cu operele scrise şi deţinute de bibliotecă. Un grup de elevi din clasele I- IV a prezentat biografia autorului şi a citit diverse poezii și balade.
În data de 15.03.2016, la Biblioteca Galicea s-au prezentat unui grup de elevi de la Şcoala Primară Galicea, operele scriitorului Ionel Teodoreanu  este considerat un minunat evocator al vieţii şi gândirii copiilor şi adolescenţilor, Garabet Ibrăileanu numindu-l pe drept „scriitorul unei generaţii” (scriitorul generaţiei sale). Am organizat o miniexpoziţie cu volumele deţinute de bibliotca noastră.
O realizare importantă pentru biblioteca noastră a fost primirea echipamentelor oferite de B.J.A.I. pentru înfăptuirea obiectivelor programului ,,Biblionet - lumea în biblioteca mea”.
În data de 21 martie am organizat o videoproiecţie a biografiei lui Ion Creangă, povestitorul copiilor şi vizionarea filmului ,, Amintiri din copilărie”. A participat un grup de elevi din clasele I-IV .
Tot în data de 21 martie s-a organizat „Ziua protejării mediului” și „Ziua Francofoniei ” prin proiecția de documentare pe temele respective, expoziții de fotografii, vizionare filme .
 „ Ziua Internațională a Poeziei”,  a fost omagiată în data de 22.03.2016 cu scopul de a promova  cititul, scrisul, publicarea și predarea  în școli a poeziei.
             În aceeaşi zi am sărbătorit „Ziua Mondială a Apei” prin prezentarea unei  videoproiecții despre importanța vitală a apei pentru organismul uman.


În data de 23.03.2016 a fost sărbătorită „Ziua Internațională a Meteorologiei” prin prezentarea unui desen şi a  unei video proiecții  privind încălzirea globală.
„ Zilele Teatrului Românesc”au fost sărbătorite în săptămâna 28-31 martie prin prezentarea de scenete(I.L.Caragiale) elevilor din clasele a II-a, a III-a, a IV-a şi prin vizionarea pieselor de teatru: D-nul Goe, Bubico, Vizită.
Împlinirea a 138 ani de la nașterea poetei Elena Farago a fost sărbătorită în data de 29.03.2016 cea care a scris versuri închinate copiilor, pasteluri, traduceri din literatura universală       
            În data de 31.03.2016, l-am omagiat pe Nichita Stănescu.
Activitățile pe luna aprilie au debutat cu omagierea poetului Octavian Goga, publicist și om politic. L-am sărbătorit printr-o mini-expoziție  a volumelor deținute de bibliotecă cu participarea unui grup de elevi al claselor I – IV care au dorit să citească cu voce tare anumite poezii.                            
             În data de 05.04.2016  l-am omagiat pe scriitorul Fănuș Neagu, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român printr-o mini-expoziție a volumelor din bibliotecă, prin citirea biografiei autorului și povestea „Păpușa”.
  Operele autorului au fost vizualizate la videoproiector și prezentate de un grup de elevi din clasele II-V de la Școala Gimnazială Galicea.
„Ziua Sportului Internațional pentru Dezvoltare și Pace”,a fost sărbătorită în data de 06.04.2016 prin activități sportive pe Stadionul Şcolii și mini-expoziție pe această temă la Bibliotecă, punând accent pe importanța mișcării și a sportului în viața de zi cu zi.     
În data de 07.04.2016, am marcat „Ziua Mondială a Sănătății”, prin tema „Prevenirea diabetului zaharat de tip II”. Sloganul evenimentului a fost „Farfuria albastră ține diabetul la distanță”.
Am avut ca activitate la bibliotecă desenarea mai multor farfurii în culoarea albastru, farfuria conținând meniul pe care trebuie să-l consumăm pentru a preveni diabetul, legume, fructe, proteine și cereale. Copiii participanți au împărțit farfurii  trecătorilor.

În data de 08.04.2016, l-am omagiat pe scriitorul și filozoful  Emil Cioran, prin mini-expoziție de carte a autorului.
L- am omagiat şi pe scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea, în 11.04.2016,printr- o miniexpoziţie de carte deţinută de biblioteca noastră. Copiii participanţi au citit pasaje din cartea ,,Apus de soare”.
 Luna aprilie fiind considerată luna omagierii lui William Shakespeare, în fiecare zi din săptămâna 11-15.04.2016 am citit din scenetele lui.
              
În data de 12.04.2016 s-a sărbătorit ,,Ziua Mondială a Cărţii”, utilizatorii citind din ,,Legende Istorice”, de Dimitrie Bolintineanu.
Ziua de 13.04.2016 ne- a adus în atenţie pe marele pictor Nicolae  Tonitza, grafician şi critic de artă, considerat pictorul copiilor.Copiii participanţi  au vizionat la videoproiector, picturile cele mai reprezentative ,care a redat pe pânză imaginile copilăriei sale dramatice.  
Biblioteca Galicea, în baza Contractului de parteneriat încheiat cu Şcoala Gimnazială Galicea şi Parohia Galicea, a participat, împreuna cu Ansamblul ,,Vocea Topologului”, la manifestările derulate de Şcoala Gimnazială Stoileşti, cu ocazia implementării proiectului ,,Stay in School”, în parteneriat cu delegaţii din ţările:Olanda, Grecia, Cipru, Turcia şi Spania.
        Vineri, 15.04.2016, am fost invitaţi de Biblioteca Judeţeană„Antim Ivireanul”, în urma parteneriatului încheiat cu Ansamblul,,Vocea Topologului” la implementarea proiectului ,,Tradiţii şi Obiceiuri Pascale”.La eveniment şi- au dat concursul membrii creatori ai Societăţii Culturale Anton Pann şi invitaţiilor.
Vâlcenii participanţi şi oamenii de cultură s-au bucurat de glasul copiilor din Ansamblu ,, Vocea Topologului”, care au cântat pricesne religioase şi de glasul solistei Mariana Ştefan care a interpretat cântări pascale.                                          
Săptămâna 18-22 aprilie 2016 a fost dedicată activităţilor educaţionale şi culturale realizate în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Galicea, săptămâna intitulată ,,Săptămâna Altfel la Bibliotecă” iar proiectul ,, Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

            Săptămâna  Altfel  - ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun!”
Biblioteca Comunală Galicea în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Galicea, a iniţiat,,Săptămâna Altfel  la Bibliotecă“, pentru cititorii şi participanţii la activităţi de creaţie,educaţionale şi culturale.

Program
Luni - 18 Aprilie 2016, ora 10:00 -  ,,Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor”; participă elevii clasei a III-a, de la Şcoala Gimnazială Galicea, învăţător Stan Narcisa.
        
Marţi - 19 Aprilie 2016, ora 10:00 - ,,Datini Pascale şi Obiceiuri Româneşti”; concurs de recitat poezii religioase; participă elevii clasei a IV-a, de la Şcoala Bratia Deal, înv.Lupu Vasilica şi Tudorescu Daniela.

Miercuri - 20 Aprilie 2016, ora 10:00 - ,,Sărbătorirea  veteranilor de război”; cinstirea veteranilor de război, participă elevi  din clasele V-VIII, de la Şcoala Gimnazială Galicea, prof. Floroiu Laurenţia şi veteranul  de război, Popescu Ion, în vârsta de 90 de ani.
                                  
Joi - 21 Aprilie 2016, ora 10:00 - ,,Activităţi cultural- educative”, participă elevi ai Şcolii Gimnaziale Galicea.
Vineri - 22 Aprilie 2016, ora 10:00 - ,,Tradiţii şi obiceiuri româneşti”, cu ocazia celor două mari sărbători:
v  ,,Frunza de fag”, simbol al sărbătorii Sfântului Gheorghe, având simbolul de oprire a forţelor malefice, de purificare a spaţiului;
v  ,,Salcia”, simbol al Duminicii Floriilor, simbolizând ramurile verzi cu care a fost primit Iisus în Ierusalim, salcia devine unul dintre principalele elemente vegetale investite cu sacralitate.
Toate aceste activităţi sunt publicate pe blogul ,,Biblioteci vâlcene”, unde în perioada 02.04.2015-02.04.2016, au fost vizionate de peste 30000 utilizatori, S.U.A. şi Rusia fiind în topul ţărilor care ne vizualizează postările.
Acest public a vizionat şi accesat, de asemenea, postările bibliotecii noastre; proiectul derulat în 13 martie 2016, „Ziua Tradiţiei”, „Anul Nou de Primăvară”, a fost de interes pentru publicul nostru fiind poziţionat pe locul 7.
 În săptămâna 25-29 aprilie am pregătit proiectul ,,Zilele Pascale”, eveniment ce a avut loc în data de 02.05.2016, la Căminul Cultural Galicea, cu participarea  Corului „Vocea Topologului”, în prezența a peste 200 invitaţi.S-au cântat pricesne şi cântări bisericeşti, s-au recitat poezii religioase, s-au ciocnit ouă roşii cu invitaţii.
În data de 06.05 2016 a avut loc spectacolul ,,Zilele Bucuriei” la Căminul Cultural din satul Cremenari, comuna Galicea, unde ne-au onorat cu prezenţa peste 200 invitaţi. Cea de-a IX-a ediţie s-a dovedit a fi un real succes pentru promovarea tinerilor galiceni.
,,Săptămâna Naţională a Voluntariatului”,desfăşurată în perioada 9- 15 mai, a fost dedicată ,, Voluntariatului comunitar” prin implicarea cetăţenilor în proiectele Administraţiei Publice Locale.
Biblioteca noastră s- a bucurat de  finalizarea procesului de achiziţie al soft-ului TinReade, pentru a avea o ,,bibliotecă digitală”. Au fost înregistrate în program 300 documente.
Pe 21.05.2016 am omagiat scriitorul român care a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea liricii româneşti, Tudor Arghezi.
                                  
            Festivalul Teodosie Rudeanu

Primul proiect de mare anvergură culturală, „Simpozionul Teodosie Rudeanu”, mare logofăt, cronicar şi ctitor al bisericii Sf. Apostoli Petru şi Pavel din satul Valea Râului, comuna Galicea, județul Vâlcea.
Biblioteca Comunală Galicea s-a bucurat de vizita a mari personalităţi culturale din Forumul Cultural Vâlcean, Asociaţia Culturală Anton Pann şi Cultul Eroilor Regina Maria, profesori universitari, cadre didactice, prozatori, romancieri, istorici, preoţi şi studenţi, care au prezentat studii, documente, eseuri legate de personalitatea lui Teodosie Rudeanu şi a istoriei comunei.
 S-au lansat  trei cărţi cu implicaţii directe în istoria şi tradiţia comunităţii: Arhimandritul Veniamin Micle (Documentar biobibliografic), Slăviteştii, un neam neistovit de vremuri , autor Gheorghe Rusu şi Istoria satelor Aldeşti şi Blidari, din comuna Goleşti, Jud.Vâlcea,autor AldescuIon(colonel în rezervă). Deasemenea a avut loc şi o miniexpoziţie de pictură pe pânză, pictor fiind eleva Ilinescu Eliza din clasa a VII-a, de la Şcoala Gimnazială Galicea..
          După cum ştim, sinodul B.O.R. a hotărât ca anul 2016 să fie numit din punct de vedere religios-cultural „Anul Comemorativ al Sf.Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”. Serbându-l şi noi la bibliotecă împreună cu copiii din comunitate ne-am reamintit şi am adus în atenţie personalitatea Sfântului, educaţia şi sfinţenia vieţii lui.
Reamintim că Sf.Ierarh Antim Ivireanul a trecut prin comunitatea Galicea, iar ca ierarh şi-a lăsat semnătura pe o Sfântă Evanghelie din biserica ,,Intrarea Maicii Domnului”, a Parohiei Cremenari- Galicea.
La „Simpozionul Teodosie Rudeanu” am primit donaţie de cărţi religioase de la Preotul Nicolae State-Burluși, de la poetul Gheorghe Rusu, de la Dr.Trestian Găvănescu şi Ec. Dana Gheoca.
         În perioada aprilie-iunie s-a derulat Concursul ,,Vâlcea, Colţ de rai”-  etapa locală. S-au înscris 14 participanţi din clasele III-VIII ai Şcolii Galicea.Au fost 5 secţiuni  la concurs şi anume:3 poezii, 3 picturi/ desene, inclusiv pe temă religioasă (acuarelă, grafică); 3 creaţii proză scurtă (compunere, eseu); 2 creaţii video. Cei 14 utilizatori s-au înscris cu 42 lucrări, care au fost editate pe calculator la bibliotecă, la care s-a acordat un cod de identificare (litere şi cifre). Premianţii etapei locale şi link- urile la care se află creaţiile premiate au fost anunţate şi încărcate pe www.bibliotecivâlcene.blogspot.ro.
Premianţii au fost selectaţi de juriul format din: profesor de limba şi literatura română, bibliotecar şi preşedinta Consiliului Elevilor. Cei 14 elevi au primit diplome de participare şi premii constând în cărţi şi rechizite oferite cu sprijinul A.P.L. Galicea. Toţi câştigătorii au fost selectaţi pentru faza judeţeană care s-a încheiat în septembrie şi premierea câştigătorilor a avut loc în data de 15.01.2017, de Ziua Naţională a Culturii.
                         
Din 13 iunie s- au reluat programelor de educaţie financiară şi e-commerce BaniIQ și Banii pe net, desfășurate la Biblioteca Comunală Galicea.
S- au înscris 39 utilizatori,care au finalizat  ambele traininguri online cu șanse duble să câștige marele premiu – un voucher de călătorie de 1.500 EUR sau unul dintre cele 30 de premii de 100 lei. Condiția de înscriere a fost  ca utilizatorul să aibă 14 ani.
În data de 27.06.2016 am iniţiat programul ,,Vacanţa la bibliotecă”. 

           Atelierul de vacanţă a debutat cu înfiinţarea unui ,,Cerc literar”, unde utilizatorii înscrişi au recitat zilnic 4 poezii, iar la sfârşitul lunii s-au acordat premii pentru cei mai buni recitatori.                                              
O altă activitate de vacanţă a fost cunoaşterea calculatorului, unde copiii au realizat biografii în Microsoft Power Point, pentru marii scriitori români: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu.
 În ziua de 20 iulie 2016 la Căminul Cultural Galicea s- a desfăşurat concursul  ,,Educaţia,  sursă de inspiraţie”, organizat de Biblioteca Comunală Galicea. Acest concurs, pregătit cu minuţiozitate de un grup de tineri voluntari sub îndrumarea  bibliotecarului, s-a derulat tot în cadrul proiectului ,,Atelier de vacanţă”.
Începând cu data de 1 iulie 2016,  participanţii înscrişi au cunoscut tematica şi regulamentul de participare şi s-au pregătit în sala de lectură a bibliotecii.
S-au înscris 12 tineri participanţi cu vârste cuprinse între 14-20 ani, fiecare prezentând educaţia pentru tineri  într- un mod personal printr- un eseu şi printr- o prezentare orală.
Jurizarea şi notarea candidaţilor au facut-o tinerele eleve ale C.N.I. „Matei Basarab” din Rm. Vâlcea: Alise Vasilica Vlăsceanu, Beatrisa Elena Vlăsceanu (voluntare la B.J.Antim Ivireanul) şi Andreea Ioana Petroşel.                                      
                 

            Concursul ,,Tineri poeţi galiceni”

În data de 09.08.2016 la Căminul Cultural Galicea s-a desfăşurat concursul ,,Tineri poeţi galiceni”,organizat de Biblioteca Comunală Galicea, din cadrul proiectului ,,Atelier de vacanţă”.
Tinerii înscrişi au participat cu creaţii proprii, unii dintre ei realizându-le chiar la bibliotecă în cadrul „Cercului literar”, derulat pe toată perioada lunii iulie, sub îndrumarea bibliotecarului şi a voluntarilor.
S-au înscris la concurs 14 tineri cu vârste cuprinse între 9-18 ani, concursul desfăşurându- se în faţa comisiei de evaluare, prof. Mănoiu Simona, înv. Rizea Emil, bibliotecar, Tiţu Maria şi a elevei Predescu Nicoleta, precum şi a unei asistenţe de 37 de participanţi. Comisia de evaluare şi cei prezenţi i-au putut asculta pe concurenţi recitându- şi poeziile şi motivându- şi compoziţiile personale.       
Cu ocazia prăznuirii Naşterii Maicii Domnului, prima sărbătoare din noul an bisericesc care începe la 1 septembrie, la Biblioteca Comunală Galicea a avut loc începând cu orele 17:00, un  concert de pricesne în cinstea Maicii Domnului susţinut de Corul ,,Vocea Topologului Galicea”.
Fiind ultima activitate din proiectul ,,Atelierul de vacanţă”, cu tema ,,Cunoaşterea istoriei locale şi a folclorului în comunitate", programul a cuprins un recital poetic cu tematică religioasă şi un program artistic cu cântece populare.
Au participat tineri şi tinere din comună, utilizatori de carte ai bibliotecii care au îmbinat plăcutul cu utilul.   

Ziua Mondială a Educaţiei


Biblioteca Locală Galicea în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Galicea au desfăşurat un amplu program educativ raportat la ,,Ziua Mondială a Educaţiei”. Acest program a constat în citirea unor eseuri scrise de elevi sub denumirea de „Educaţia astăzi, Educaţia părinţilor, Educaţia frăţească, Educaţia religioasă”.   
A participat un grup de elevi din clasele V- VIII,  care după ce şi- au prezentat eseurile au citit aforisme despre educaţie şi au recitat poezii ale marilor poeţi români, sub coordonarea doamnelor profesoare Simona Mănoiu şi Bunea Roxana.
        De asemenea au participat elevii clasei a III-a sub îndrumarea doamnei învăţătoare Ceauşescu Stela care au recitat poeziile compuse de ei şi au citit maxime ale marilor scriitori, referitoare la educaţie.
            Tradiţii de Craciun

Biblioteca Comunală Galicea, în parteneriat cu parohia ,, Cuvioasa Parascheva" din Rm. Vâlcea şi corul ,, Vocea Topologului", a implementat pe 18 decembrie proiectul ,, Vine, vine, Moş Crăciun".
Copiii participanţi au prezentat un program de colinde, poezii şi cântări religioase specifice sărbătorii ,, Naşterii Domnului Iisus Hristos".

Concert ,, S- a născut Domnul Iisus"

A doua zi de Crăciun a avut loc la Căminul Cultural Galicea un concert de colinde tradiţionale, poezii religioase şi pricesne ,, S- a născut Domnul Iisus".
A participat corul ,, Vocea Topologului", al Şcolii Catehetice de Duminică.
                                             

Am reuşit să promovăm imaginea Bibliotecii Comunale Galicea prin construirea propriei adrese de facebook şi a adresei de e-mail, pentru  publicarea unor citate importante scrise de oameni ai cărţii şi a face cunoscute activităţile implementate la bibliotecă sau în parteneriat cu biblioteca. Menționăm că toate aceste activităţi au fost publicate pe blogul ,,Biblioteci Vâlcene”, ulterior transmise pe pagina web www.google.com.
De asemenea în 2016 ne- am înscris pe platforma CinEd, în proiectul CinEd- European Cinema Education For Youth, un program european de educaţie cinematografică pentru tineri în şcoli şi biblioteci,al cărui obiectiv este acela de- a oferi şansa elevilor cu vârstă cuprinsă între 6 şi 19 ani să descopere valoarea şi diversitatea cinematografiei europene.Iniţiat şi coordonat de Institutul Francez din Paris, acest program reuneşte mai multe ţări europene, (printre care Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Republica Cehă, Bulgaria şi România), proiecţiile fiind difuzate pe parcursul anului 2017.
 În acest sens am deschis un cont de utilizator pe saitul CinEd, am completat formularul de înscriere care cuprinde numele bibliotecii şi numele filmelor care se vor derula la bibliotecă, precum şi numărul de participanţi.
Tot în acest an am făcut o solicitare scrisă la Fundaţia World Vision prin care am solicitat achiziţionarea a unei boxe portabile , marca Akai şi a unui microfon atât de necesare în derularea proiectelor aprobate şi desfăşurate în cadrul celor trei instituţii de cultură: Biblioteca Publică Galicea, Căminul Cultural Galicea şi Cremenari. Pentru a fi aprobat acest proiect am transmis agenda culturală a bibliotecii pe anul 2016, inclusiv cu număr de participanţi pe fiecare activitate din proiect. S- a solicitat ca toate activităţile pe anul 2017 să fie menţionate pe formularele tip de la World Vision, denumite ,, Tabele participanţi” pentru monitorizarea activităţilor desfăşurate în comunităţi.
Pe tot parcursul anului am participat la toate solicitările făcute de B.J.A.I. în calitate de bibliotecă metodică.
Pe 20 octombrie am participat la lansarea cărţii ,, Factorul Intern- România în spirala conspiraţiilor”, eveniment ce a avut loc la B.J.A.I.
În urma solicitărilor făcute la persoane de bine am reuşit să primim donaţie de la mai multe familii din judeţ şi anume: un monitor nou şi o unitate HP Compaq Pentium 4 de la familia Groza din Rm. Vâlcea, un laptop Dell şi o unitate de la familia Matei Ion şi Cătălina   ( sat Teiu) şi un xerox de la familia arhitect Popescu Ion.
În luna noiembrie am încheiat parteneriat pe informaţii europene cu Centrul Europe Direct din cadrul B.J.A.I.
În acest an cu ajutorul administraţiei publice locale am achiziţionat sistemul integrat de bibliotecă, pentru maxim 10000 unităţi de carte, sowftul TinReade, utilizat pentru informatizarea bibliotecii.
De la 01.01.2016 şi până în prezent biblioteca a fost vizitată de 3998 persoane, dintre care 1470 au participat la evenimentele culturale, 470 la servicii organizate în exterior, 388 la vizite virtuale,1662 vizite directe la bibliotecă, 8 solicitări telefonice,s- au înscris un număr de 146 utilizatori şi am avut 12 apariţii în revista ,, Viaţa Galicei”.
Pe parcursul anului 2016 s- a primit ca donaţie un număr de 536 documente formate din 467 cărţi şi 69 periodice, provenite de la B.J.A.I.  şi diferite personae fizice din judeţ, care au fost inventariate respectând ,,Manualul de biblioteconomie pentru bibliotecile mici”, editată de ABBPR.
 Fondul total de carte la 31.12.2016 este de 6574 documente alcătuite din 6376 cărţi şi 198 periodice, valoare totală 5617.28 lei.
         Prin tot ceea ce am desfăşurat am adresat tuturor o invitaţie la educaţie, un îndemn pentru noi toţi de a transforma în bine viaţa noastră, aflată în permanentă schimbare.

Bibliotecar,
Tiţu Maria







            







 





 










                                  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu