Păușești-Măglași-căștigătorii concursului "Vâlcea ,colț de rai"-etapa locală 2020

 Secțiunea: pictură/desen

locul I

CORALINE

ELLY

ELSA

locul II

ANDU

Secțiunea :pictură  pe temă religioasă/icoană

IZA

Secțiunea:Poezie

locul I

HEIDY

Carantină

Ce mai toamnă!Ce mai vreme!

Trec în stoluri rândunele…

Înspre țări scăldate-n soare

Nimeni nu le mai privește…

Nimeni nu le strigă-n noapte:

Să călătoriți cu bine!

Să vă întoarce-ți sănătoase!

 

Ce mai școală!Ce mai carte!

Fără bănci, fără ghiozdane!...

Buchisesc din greu școlarii

De pe cărți fără coperte…

Nimeni nu le simte pulsul

Nimeni nu le poartă mâna

Pe caiete liniate…

 

Ce mai timpuri! Ce mai sate!

Cu biserici ferecate,

Oameni triști cu măști pe față…

Doar cu ochii la vedere

Să mai vadă grozăvia

Ce-ngenunche omenirea…

 

Ce mai lume!Ce mai vremuri!

Frici ne bântuie viclene

Și ne-aruncă o pânză-n față

Să vedem doar nori și ceață…

Să uităm  că vremuri grele

Au tot fost ș-or să mai fie

Că speranța și iubirea ne salvează fericirea.

Pandemie

Trăim o vreme de restriște, cu grijă, panică, nevoi

Un virus ce covid îi spune, pune probleme și la noi.

S-a răspândit, e pandemie, îngrijorează lumea-ntreagă

Nu s-a știut nici un remediu ca situația să dreagă.

 

E dezolant să vezi afară atâta lume speriată

Cu măști acoperindu-și fața și apropiere distanțată,

Că nu mai sunt elevi în clase, că multe școli , acum se-nchid

Și presa  care tot anunță, c-avem recorduri de covid

 

Am fost nepregățiți, trebuiau multe

Ca oamenii să știe , să poată și să lupte…

Se caută și chiar e gata un vaccin

Să apere și să ferească,  să scape oamenii de chin.

Timp de toamnă

Ce-i afară?Ce-i afară?

Umezeală,frig , răceală

Și verdeața a pierit

Totul pare pustiit.

 

Dimineți cu brumă, ploi

Copaci fără frunze…goi

C-au căzut , de-a valma toate

Veștejite și plouate

 

Multe păsări  călătoare

Au plecat peste hotare

Undeva în țări…departe

Unde iernile-s mai calde.

 

Au rămas netemătoare

Nici de ger,nici de ninsoare

Să ierneze pe la noi

Vrăbii multe, pițigoi.

 

E târziu,e toamna-n toi

Teamă, grijă și nevoi

Pentru multe ce se cer

Când e iarnă și e ger.

ANNE

                                          Un simplu călător

 

Și-am coborât din deal de munte

Pe un tărâm plin de amănunte.

Orice om pe care-l întâlneai

La prima vorbă, cu el te veseleai

Erau oameni buni, dornici de ajutor

Ce nu mai întâlnisem pe alt tărâm mișcător

Oamenii erau veseli și fără îndoiala,

Făcuți cu cea mai bună croială.

M-am apropiat de-o fată și cu stimă am întrebat:

„Unde mă aflu,domnișoară? Trebuie sa aflu neapărat!”

Vedeam copii cum trec pe rând

Jucându-se voioși, și lumea în jurul lor dispărând

„În Vâlcea, domnule”răspunse fata

Eu anumit, m-am gândit imediat la tata.

Ce-mi povestea mereu cât de frumos este în oraș,

Iar eu am ajuns, un simplu păstoraș.

Peisajul era de vis,

Parcă dintr-o carte desprins

Am plecat puțin mai departe,

Dar peste noapte,

Ușile mi-au fost deschise de-un chip angelic

Chiar daca eu arătam „postbelic”

Mi-a povestit despre oraș înainte de culcare

Și am rămas cu cea mai mare mirare.

Totul era perfect

Așadar nu pot găsi vreun defect

Dimineața următoare plec la drum

Cine știe unde voi ajunge acum...!

Dar cert este ca,

Asemenea oraș îl voi trece pe-o lista unică,

Caci m-a surprins din toate punctele de vedere

Fără a avea cea mai mare avere.

Oameni simpli si modești,

La care poți să și locuiești...

Locul II

ROMY

                                                           Orașul meu

Un oraș ca în povești,

Doar la noi mai găsești.

Râmnicu Vâlcea el se numește,

Și doar locuri frumoase adăpostește.

 

Muzee, munți și oameni harnici,

Plini de viață și chiar darnici.

Meleaguri parcă desenate

Cu multă frumusețe ornate.

Secțiunea :proză scurtă/eseu

locul I

LUANA

                                                        Visul meu

 ...Am stat atât de mult timp să mă gândesc la ce vis am, încât mi-am dat seama ca am mai multe vise, însa cele mai adânci și importante vise ale mele sunt(in ordinea acesta):

~să devin un doctor renumit

~să călătoresc peste tot în lume

~să pot să devin un model demn de urmat pentru ceilalți oameni

Știu ca sună foarte pompos să zic ca vreau sa devin un model demn de urmat pentru ceilalți oameni, însa pentru mine, cea mai mare onoare ar fi ca cineva sa se uite in ochi mei si să spună ca vrea sa fie ca mine.

Partea cu călătoritul e mai mult pentru a-mi satisface curiozitățile legate de ceilalți oameni, legate de modul de viața, gastronomie, tradiții, legende...orice!!!

Abia acum vine adevărata parte interesanta...cel mai important vis al meu. Da,știu ca e greu, da știu ca e mult de învățat, da știu cat de multă responsabilitate e, dar deja am luat in considerare toate aceste parți „negative” în calcul. Adică uneori stau să mă întreb...vorbiți cu un copil în clasa a 8-a care vrea să devina medic, chiar vă gândiți ca nu si-a luat în calcul lucrurile negative care se pot întâmpla?Chiar vă gândiți ca nu realizează faptul ca drumul pe care l-a ales nu este unul deloc ușor?

Haideți sa va zic eu cum am ajuns la această meserie. Am pornit de la faptul ca vreau sa fac ceva ce nu poate face oricine...de ce? Pentru ca(și acum voi fi narcisistă!)știu ca sunt o persoana destul de speciala, iar unele lucruri pe care eu le fac cu ușurința, pentru alții pot fi extrem de grele. Sunt o persoana care stă si analizează mult înainte să ia o decizie , întoarce problema pe toate părțile(da, sunt capricorn!). M-am gândit si m-am întrebat: Ești pregătită ca într-o zi sa dai vestea că operația nu a fost un succes? Ești pregătita ca la un moment dat să spui familiei că pacientul a ajuns prea târziu la spital? Ei bine,da! Chiar sunt pregătita sa zic si asta. Cum sunt așa de sigura ca pot face asta? E atât de simplu...așa e și în viața. Sunt momente când vrei ca totul sa se termine în acel moment si momente în care îți dorești să dureze o eternitate. De ce trebuie să mă raportez numai la aceea operație eșuata si să nu văd alți 15 pacienți vindecați, alte 15 familii fericite? O să învăț din greșelile mele, o să trăiesc suferința alături de membrii familiilor respective, apoi o să mă spăl cu apa rece pe fata ca să-mi aduc aminte că în salon mai sunt alți trei  pacienți a căror viața depinde de mine.

Mereu mă întreb de ce toata lumea când aude de medicina e speriată? Eu când aud de medicina mă gândesc la ceva, pot spune, chiar magic. Acum că stau să mă gândesc, încă de mica aveam o simpatie pentru doctori(probabil de aceea îi numeam eroii în halate albe). Sunt pregătita să-mi dedic toata viața acestei meserii, sunt pregătita sa-mi petrec anii de studenție printre mii de cărți, iar cu puțin noroc pot face asta alături de prietena mea și cred că aceasta chestie va fi ca un plus pentru mine, dar si pentru ea...lucrurile vor fi mult mai distractive si interesante.

Vreau să rămân aici, în Vâlcea, vreau să stau alături de familia mea si sa o pot ajuta atunci când au cea mai mare nevoie de mine. Vreau sa schimb ceva aici și sincer...chiar cred că pot să fac asta(iar sunt narcisista, știu)...pana la urma,nu suntem noi generația care va aduce o schimbare?Exact, noi vom schimba ceva, indiferent de ce vor crede ceilalți despre noi.

M-am mai gândit la faptul că toți vor să știe ce ramura a medicii aș vrea să urmez, însa nimeni nu mă întreabă ce fel de doctor aș vrea să fiu. Da,as vrea sa urmez cardiologia, chestia asta o știe toata lumea, însa nimeni nu a fost curios să întrebe ce fel de doctor as vrea sa fiu... cel mai probabil vă așteptați să zic ca voi vrea să fiu cel mai drept si priceput doctor din univers,dar nu e chiar așa...aș vrea să fiu, în primul rând, un doctor responsabil, un doctor motivat, un doctor care poate scoate un zâmbet de la un pacient care nici măcar nu mai știe ce înseamnă să râzi. Vreau ca pacienții când mă vad pe stradă să mă salute și să se gândească la mine ca la un fel de prieten. Vreau sa fiu demnă de halatul alb pe care îl port si la finalul zilei să nu am ce sa-mi reproșez, ci sa zic: „Bravo, Luana! Ai dat, din nou, tot ce e mai bun din tine!”

Ca sa-mi îndeplinesc visul, am zis că trebuie să trec și la fapte încă de pe acum. Am început sa-mi dau silința mai mult la chimie, am început să-mi învăț FIECARE lecție la biologie(fără șmecherii, fără lecții sărite) și să-mi înving temerile(în viziunea mea, doctorii nu ar trebui să aibă frica de ceva, cu mici excepții). Zis si făcut... am început sa-mi înving fricile. Treaba asta am început-o acum doi ani și ceva, ducându-mă într-o tabără pentru a-mi învinge  frica de înălțimi( nu-mi era chiar atât de frica, dar nici nu pot spune că eram în apele mele când vedeam ca e mult pana jos) făcând bungee jumping... persoana de acolo ne-a spus și cam cât de sus am fost și cam de unde am căzut noi in gol. Pentru a ne fi mai ușor nu ne-a spus în metri, ci ne-a zis tare si răspicat că pe acolo ar trebui sa fie etajul 10 al unui bloc. Apoi am fost la înot,deși îmi era mai frica de apă decât de cai și decât orice altceva, iar acum dacă mă bagi în mare sau piscina nu mă mai scoți la suprafață prea curând. Mi-am învins frica de ace, iar de vreo luna și jumătate îi iau tensiunea si glicemia bunicii mele singură(mi-a fost puțin teama sa-i fac injecția pentru glicemie la început, însa acum e ceva perfect normal).

Cred ca ar fi momentul să mă opresc pentru ca ar mai fi multe lucruri despre visul meu care trebuie menționate, însa prefer ca unele lucruri sa fie surpriza pentru viitor.

Singurul lucru pe care aș mai vrea să-l menționez este motto-ul meu: „I can do that! No one and nothing will stand in my way!”(l-am scris în engleza pentru că e una dintre  materiile mele preferate 😉)

Nu uita un lucru,atâta timp când un vis e încă in inima ta nu-l închide acolo, indiferent de ce va zice lumea. Arata-le ca poți și trăiește-ti viața exact așa cum vrei, una singura ai!

MARY

                             Tradiții , datini și obiceiuri de altădată

 

În lumea satului, sărbătorile de iarnă au însemnat dintotdeauna  bucurie, datini, tradiții și obiceiuri. Lipsite de fastul de astăzi( brad strălucitor,  multe, multe cadouri,  masa plină cu tot felul de bunătăți…), sărbătorile de iarnă din vremea copilăriei bunicului meu, copilărie petrecută în plin război mondial,în urmă cu peste 80 de ani,aveau și ele bucuriile, tradițiile și obiceiurile  lor, așa cum povestește bunicu:

 Sărbătorile de iarnă în copilăria mea, pentru noi , copiii însemnau ,în primul rând, vacanță. Din ajunul Crăciunului până după Sfântul Ioan, scăpam de școală, mare bucurie pentru copiii acelor vremi, care vedeau școala ca pe ceva la care părinții te obligă să mergi , iar învățătorii erau ,pentru ei, oameni de care să te temi.

O altă bucurie era tăiatul porcului de Ignat, spre sfârșitul postului Crăciunului, post în care nu se mânca carne, lapte, ouă, tot ce era mai bun  de mâncat în acele timpuri pentru oamenii satului.

Fiecare familie , cu ce avea, cu ce se putea, creștea și sacrifica  ,după stare , unul sau mai mulți porci. Cine nu avea porc de Crăciun, ieșea din rândul lumii care-l compătimea;”Vai de el , bietul săracul, n-are nici porc de Crăciun!”

Porcii se tăiau înainte de Crăciun pentru a rămâne timp suficient în vederea pregătirii din carne și șorici  a piftiilor, cârnaților, tobei, potroacelor , a cărnii pentru fripturi sau  prăjeli în tigaie. Fiind încă post ,nimeni nu gusta din carnea sau șoriciul porcului, că de mâncat , nici vorbă!…”pomana porcului” nu se inventase .După ce se punea de-o parte carnea necesară pentru zilele Crăciunului,gospodarii procesau ceea ce rămânea din porc .Se separau slăninile, mușchii, oasele, organele, picioarele și căpățâna .Din porc se înlătura foarte puțin .Uneori, înainte de pârlirea porcului ,se smulgea și părul de pe coama lui pentru a fi întrebuințat. Se sărau toate părțile porcului separate și pentru un timp rămâneau într-un vas mare. Urma zvântarea la aer a tot ce era pus la sărat și punerea la afumat în podul casei, procedeu care se realiza prin   deschidea unei firide în coșului de fum al sobei  .Tot acest ritual al tăierii porcului se desfășura după reguli dinainte cunoscute. Dacă întrebai de ce se întâmplă așa  și nu altfel , auzeai răspunsul „noi așa am pomenit, adică așa știm noi de la cei dinaintea noastră.

 

Colindul din ajunul Crăciunului era o altă bucurie  a oamenilor din zona noastră. Colindatul acesta se numea „Colindeț” așa cum se numea și covrigul pe care-l primeau de la săteni colindătorii.

Colindători cu steaua sau irozi  nu aveam în sat .Rar se întâmpla să  rătăcească prin satele noastre astfel de colindători veniți din alte părți.

Moș Crăciun, Moș Gerilă de mai târziu, cel care aduce daruri copiilor cuminți, nu venea în satele noastre .Cu manta roșie și barba albă, l-am cunoscut , ilustrat în cărțile școlare .Pomul de iarnă, bradul din pădure, ornat cu lumini și daruri nu exista în casele sătenilor din zona noastră, el nefiind consacrat nici în orașe în care era, de asemenea ,la început și  revelionul,petrecerea de la cumpăna dintre .

Alte obiceiuri și tradiții prezente în zona noastră-satele comunelor Păușești-Măglași și  Stoenești-  la vremea sărbătorilor de iarnă erau :”ploconul”-darul finilor ,oferit nașilor și „datul în grindă” a copiilor mici” de către moașă - obiceiuri petrecute în prima zi a noului an -și sfințirea apei de Bobotează.

Pentru familia mea, ca de altfel pentru majoritatea familiilor din Zmeurăt, satul copilăriei mele,bucuria sărbătorilor de iarnă însemna  în primul rând, să primești o carte poștală de pe front din care să înțelegi că toți ai tăi plecați la război sunt în viață, să ai o bucată de carne de pus pe masă în  ziua  de Sfântă Sărbătoare a Nașterii Domnului…Pentru mine și astăzi  bucuria   sărbătorilor de iarnă  înseamnă mai cu seamă , să fim sănătoși să  fim împreună, sa ne bucurăm de Sfintele Sărbători…

ALLEX

„Problemele” generației din ziua de azi

 

      Unii ne spun „Generația Z” sau „Generația Zen”. Preferăm pizza, chipsurile și hamburgherii. Navigăm pe mai multe ecrane simultan, iar pentru noi totul e AICI și ACUM. Suntem tinerii rebeli, născuți dupaă2000, mereu în conflict cu părinții, cu școala sau cu societatea. Unii ne cred sclipitori, alții de-a dreptul relaxați și fără posibilitatea de a face ceva în viitor.

      Suntem generația care vine tare din urmă și cu mare viteză. Suntem copiii formidabili, dar neînțeleși ai timpului în care trăim. Suntem ambițioși și grăbiți, inteligenți și cu idei sclipitoare, dar niciodată dispuși să respectăm vreo regulă. Suntem generația care face ce ne place mai mult: trăim azi, mai intens și pe repede-înainte, la fel ca și ieri și mâine, fără să ne gândim prea mult la viitor.

      Suntem generația care se uită la părinții noștri cum vin acasă obosiți sau stresați, fără chef de a trai viața cum trebuie trăită...De ce am vrea să fim ca ei? În aproximativ 15 ani să avem un orar bine stabilit  de altcineva, să ne trezim la ora 6 dimineața, iar în cel mai bun caz sa fim acasă la ora 18...să muncim pentru visul altcuiva?!

      Asta nu prea suna a planul de viitor al unui copil... Suntem cea mai visătoare generație de până acum; visăm să schimbăm lumea prin ideile noastre, dar imaginația ne este îngrădită de niște limite. Trăim într-o societate a cărei baze au fost construite pe vremea „comunistă”: învățăm de pe niște manuale de pe vremea părinților noștri, chiar dacă noi suntem obișnuiți să ne concentrăm atenția asupra unui text scurt și la obiect; la școală ne sunt predate materii vocaționale care, pe majoritatea, nu o sa ne ajute in viitor, precum Educația Muzicală și Educația Plastică, materii logice (Matematică, Fizică, Chimie) chiar daca mulți nu le înțeleg, dar hai sa nu schimbam subiectul principal...

      Facem parte dintr-o generație în care dacă nu vom munci pentru visele noastre vom ajunge să muncim pentru împlinirea viselor foștilor noștri colegi din școală...dar cel mai frustrant pentru majoritatea este faptul ca acel copil cu note „mediocre” care era mereu cu capul in nori si visător, care nu era bun la memorarea unor argumentări la Limba Română sau la aplicarea unor formule la Matematică, va avea propria afacere si le va stabili salariile celor cu 10 pe linie .

 

     Iar,  am derivat de subiectul inițial, dar cred ca am zis tot ce am avut de zis legat de generația din care fac parte.

     Poate că unii ne consideră niște „piei de vară”, dar eu sunt extrem de mandră că fac parte din generația asta de viitori adulți care vor schimba lumea prin gândirea noastă.

Bibliotecar, Ioana Goran

Biblioteca Publică"Antim Petrescu"Păușești-Măglași