&&&
Posted on martie 13, 2010 by Claudia S.
Deoarece comentariul lui Valentin merită citit şi discutat l-am pus mai jos ca un post separat:
Scriu, aici si acum, despre ceva ce ne intereseaza in mare masura pe cativa de pe Prolibro si ii vizeaza indeosebi pe colegii de la „baza piramidei bibliotecilor publice din Romania” (cum am botezat in alta imprejurare* „masa” bibliotecilor comunale si orasenesti) : cursul “Servicii moderne de biblioteca”, care urmeaza sa fie organizat curand in cadrul Programului Biblionet.
Asa cum probabil unii stiti, am militat constant pentru pregatirea profesionala a bibliotecarilor, astfel incat ei sa devina veritabile „institutii” in comunitatile in care activeaza (cred ca sunteti de acord cu mine ca bibliotecarul de biblioteca publica nu mai este doar un om, un simplu slujbas al Statului, ci ca el devine/a devenit pe alocuri mai curand o institutie).
Din 2002 si pana in prezent, prin activitatea mea, am cautat sa le cultiv si sa le dezvolt colegilor bibliotecari din judetul Valcea pregatirea de specialitate, dar si constiinta profesionala, capacitatea de a intelege cat se poate de exact ca vremea bibliotecii traditionale a apus pentru totdeauna si ca bibliotecarul modern trebuie sa stie (a face) atat de multe lucruri, incat e mai usor de enumerat ceea ce NU e numaidecat nevoie sa stie (in contextul statutului sau in comunitate, desigur)…
Mai ales de prin 2006-2007 incoace, le-am repetat ca un papagal colegilor ca dusu-s-a definitiv abordarea “luna trece, leafa merge” si ca utilitatea institutiei „biblioteca publica”, functionalitatea si, pana la urma, insasi existenta ei, deci implicit locul de munca al bibliotecarului devin strict dependente de capacitatea lui de a se (re-)prezenta ca un specialist infinit mai pregatit d.p.d.v. profesional decat bibliotecarul traditional – “pastor” peste cateva sute/ mii de carti (care chiar si „stiute” din scoarta-n scoarta nu mai satisfac deloc nevoile si cerintele utilizatorilor moderni) … le-am expus colegilor mei notiuni de baza in managementul proiectelor (m-a „marcat” cat de greu pot fi lamuriti bibliotecarii ca organizarea unei manifestari de „1 Decembrie”, de pilda, este – in orice proiect – doar o activitate, nicidecum nu poate fi obiectiv general ori specific!) …le-am „picurat” ideea ca trebuie sa se obisnuiasca intai de toate sa citeasca despre proiecte, apoi sa lucreze pe proiecte, sa aplice pentru finantari s.a.m.d.
…in fine, aproape la fiecare intalnire a noastra le-am vorbit despre uriasa sansa ca – prin computere, resursele electronice, bazele de date (in curs de constituire la noi) si fabulosul Internet – aflam si putem oferi utilizatorilor serviciilor noastre din ce in ce mai mult din inepuizabilele acumulari de cunoastere ale tuturor culturilor lumii.
Ca un corolar la cele de mai sus, va marturisesc ca – fara a banui macar ca voi avea nevoie de asta in cadrul unui program national pe care il voi coordona pentru judetul meu – am realizat analiza nevoilor de formare a colegilor mei bibliotecari din Valcea prin toate mijloacele imaginabile:
– prin chestionare (primul a fost in prima mea zi de serviciu la Compartimentul „Indrumare metodica” al BJ Valcea, in 18 martie 2002)
– prin participarea in comisii de angajare pentru mai mult de 20 de bibliotecari (in special la BJ Valcea si la biblioteci publice din judet, dar si la cateva biblioteci scolare), ocazie cu care am aplicat interviuri pentru si mai multi candidati (cred ca in jur de 40-50); pretendenti la statutul de bibliotecar, in toate aceste concursuri au fost, in total, sute de oameni
– prin observatie directa, atat „intimplatoare” (in activitatea de teren), cat si in cadrul evaluarilor pe care le-am efectuat in fiecare an, cu prezentare publica de concluzii
– prin participarea la o sumedenie de manifestari cultural-educative si de alte naturi, organizate in bibliotecile publice valcene in ultimii 8 ani, ocazie cu care mi-am putut analiza in voie colegii din teritoriu (nu i-am considerat niciodata subordonati), vazandu-le pe viu calitatile, capacitatile, dar si lacunele, lipsurile
– in timp ce-i determinam (si ii sprijineam) pe colegii mei bibliotecari valceni sa scrie constant pe http://bibliotecivalcene.ro/evenimente_ult.asp, sa-si anunte evenimentele pe care le organizeaza, planurile anuale de activitati, articolele, studiile sau alte realizari personale ref inclusiv la mostenirea culturala (printre scopurile initiale a fost si acela de a-i face sa inceapa sa comunice in spatiul virtual), am avut de asemenea ocazia sa descopar nevoi de formare care nici nu mi-as fi imaginat ca pot exista
– in fine, prin „mentoratul” exercitat asupra tuturor colegilor din judet si chiar a unora dintre colegii din serviciul Marketing-Dezvoltare al BJ Valcea (pe care il coordonez), am constatat frecvent ca rezolvand „una”, intotdeauna apare automat nevoia rezolvarii „alteia”, iar ierarhizarea corecta a abilitatilor si competentelor care trebuie insusite este esentiala.
Am facut introducerea atat de lunga – sper sa fiu ingaduit – dintr-un motiv cat se poate de simplu: imi doresc ca noul curs „Servicii moderne de biblioteca” sa fie unul cat mai util si benefic pentru bibliotecarii romani, carora – de prea multa vreme – in afara de cele multe stiute, le lipseste ceva „mai esential” decat toate: le lipseste „busola” si in consecinta se manifesta ca niste naufragiati rataciti in ocean.
Potrivit informatiilor si calendarului postate de Anca mai sus, designul si manualul cursului – creat pe baza expertizei consultantului strain, a expertizei consultantului roman, a chestionarelor aplicate deja bibliotecarilor carora le va fi predat cursul, a focus-grupurilor care probabil si ele au fost organizate s.a.m.d. – s-ar cam apropia de finalizare.
Dar vine inevitabil intrebarea cea mare: va fi acest curs exact ceea ce trebuie sa fie?
Asemenea „omologilor ” mei din celelalte 11 judete din Program – Etapa I) am consumat ceva timp si alte resurse pana sa indentific cu exactitate nevoile de formare ale bibliotecarilor (nu le-am identificat acum, ci – cum spuneam – cu mult inainte ca Global Libraries sa vina in Romania). Cu toate astea, initial (cand s-a deschis topicul asta, adica), mi-am zis ca nevoile de formare imediata pot fi relativ lesne constatate „oficial”, utilizand instrumente caracteristice analizei de nevoi (in speta aplicand chestionare) si coroborand apoi concluziile lor cu ceea ce ne invata teoria de profil si literatura de specialitate; asa am ajuns sa conchid fals – mai ales consolandu-ma ca beneficiem de expertiza unor reputati specialisti in domeniu – ca va fi relativ lesne sa rezolvam ceea ce avem de rezolvat.
De la o vreme, insa, ma obsedeaza ideea ca nu e deloc cum am crezut un timp. Nevoile de formare ale bibliotecarilor sunt precum libertatile fundamentale din Rusia: deprimant definite de sintagma „nu-ti lipseste ceea ce n-ai stiut ca exista”. Cum sa constientizeze bibliotecarii (care de doar putin timp „lucreaza” cu computerul si conexiunea Internet) nevoile pentru care trebuie construit cursul, daca ei nu resimt (aproape) nicicum aceste nevoi?; daca ele le sunt straine, in primul rand pentru ca toti bibliotecarii se raporteaza (firesc) la universul lor de pana acum – ingrozitor de ingust?
Iar daca nevoile de formare sunt „descoperite” – sa presupunem – prin intrebari cu final anticipat („nu-i asa ca Pamantul este rotund?”), care este rezultatul? Nu se cheama ca au fost „stabilite” „nevoi de formare” bine argumentate, insa in neconcordanta cu situatia de fapt? Nu cumva „rezolvam” unele nevoi – nu spun ca nu-s reale! – de prioritate 4-5-6, dar in timpul asta le ratam magistral pe cele de maxima urgenta? Fara de care nu vom putea rezolva nimic, indiferent de ce si cat vom invata la curs?
Primul training, cel din toamna trecuta, s-a axat in proportie de peste 90% pe notiuni de baza in utilizarea IT, pe notiuni de baza in utilizarea pachetului Office si a altor programe, pe posta electronica si mesageriile instant, pe administrarea computerelor cu Internet pentru public etc. A fost, consider, un training excelent, insa a fost doar unul „de incalzire”, calat indeosebi pe posibilitatea de a comunica pe care ultilizatorii o au acum in bibliotecile cu Biblionet. Doar adaptat pe ici pe colo, prin partile esentiale (eu astfel am procedat), primul curs a „cooptat” componenta de baza a activitatii bibliotecii – cea culturala. Consider ca acest al doilea curs, cel de acum, trebuie cladit intai de toate pe fundamentul menirii culturale a bibliotecii (cu tot ce presupune asta), ingloband totodata componentele de formare, informare, satisfacerea nevoilor sociale s.a.m.d. pentru publicului de toate varstele etc. etc. (cum-necum, „comunicarea” s-a rezolvat deja).
Doua vorbe si despre consultanti:
Intai ref la consultantul strain care contribuie la elaborarea cursului: ajuta la ceva coplesitoarea expertiza a doamnei June Garcia, daca nevoile de formare nu-s identificate cu maxima exactitate? In plus, ce poate reusi in Romania, in aceasta faza a Programului, super-specialistul provenit din sanatosul sistem de biblioteci publice din SUA? Ce se „potriveste” exact, atat „dincolo”, cat si „aici”, in afara de faptul ca biblioteca ar trebui sa fie tot biblioteca? In ce fel strategiile aplicate pentru dezvoltarea de servicii in beneficiul publicului american sunt ori pot fi de succes la noi? Ce anume din experienta de director al Bibliotecii Publice din San Antonio poate fi implementat asa incat sa fie de folos bibliotecarului si bibliotecii de la Cotofenii din Dos, dar mai ales satenilor Romaniei rurale? Expertiza acumulata in pozitia de CEO al The Library Corporation in ce fel profita unui bibliotecar care nici vorba sa poata realiza si sustine o prezentare publica a bunurilor si serviciilor culturare/comunitare oferite de biblioteca proprie, de pilda, si inca scrie @ in adresa site-urilor ori www in cea a e-mail-urilor? Nu cumva vasta experienta a doamnei Garcia ar fi fost de mare folos abia dupa ce bibliotecarii din Romania desluseau intreg alfabetul elementar al profesiei lor, nu doar literele a, b, c?
In fine – ca prea m-am lungit, iertat sa fiu – o intrebare referitoare la consultantul roman, inteleg elementul-cheie in realizarea noului curs:
Cate dintre handicapurile de mai sus – si din cate altele, neenumerate! – va reusi doamna Manuela Zanescu (de la „Biblioteca Britanica” din cadrul BCU Timisoara) sa inlature?
______________
Daca mai intereseaza pe cineva tema discutiei deschisa de mine cu cele mai bune intentii, o putem continua si dezvolta, chiar cu exemple despre ceea ce ar trebui sa invete inainte de toate bibliotecarii – acum, dupa ce s-au vazut cu „lumea in biblioteca lor”.
Daca discutia nu mai intereseza pe nimeni, se poate incheia aici, fara nicio problema.
______________
* la intalnirea organizata de IREX cu ministrul Culturii, care ne-a promis ca se va intalni „curand” cu reprezentantii bibliotecarilor, in vederea imbunatatirii legislatiei de specialitate (presimt ca mi-am batut gura degeaba gandind atunci cu voce tare ca „ministrul Kelemen Hunor ar putea deveni un Spiru Haret al bibliotecilor romanesti”).
Valentin, evident ca tema este de interes. Dupa cum spuneai si tu este vorba de baza piramidei fara de care varfiurile nu pot exista.
Din ceea ce spui se intelege preocuparea sincera pentru profesia noastra. Insa multe dintre problemele enumerate de tine ar trebui sa fie preocuparea asociatiilor profesionale, ministerelor responsabile, administratiilor locale s.a. nu a unui proiect sustinut de un grant din afara, pe termen scurt. IREX-ul poate sa incerce sa ajute insa nu poate sa rezolve problemele de fond ale bibliotecilor noastre. Iar ceea ce subliniezi tu sunt probleme reale din profesia noastra insa sunt ombilical legate de alte probleme mai mari ale societatii romanesti – printre care educatia, structurile birocratice…
Daca IREX-ul s-ar concentra pe nevoile de formare imediata, care nu sunt documentate (desi exista comisii si asociatii specializate…) li s-ar termina banii pana ajung la ceea ce ii intereseaza pe ei: facilitarea accesul populatiei la mijloacele tehnologiei informationale.
Privind din exterior eu am inteles ca exista interes din partea celor de la IREX in a face cat mai mult in sensul celor spuse de tine. Specialistii si oamenii care stiu despre ce e vorba sunt insa cei ca tine care ar trebui sa se implice mai mult. Cine, dintre metodistii din tara, a aplicat pentru a fi consultantul roman pentru acest curs?
Claudia,
textul pe care tu l-ai tranformat in topic a fost scris dupa miezul noptii in Ro, pe fond de oboseala, si poate nu n-am reusit sa transmit exact ceea ce gandesc. Precizez ceea ce cred ca se impune:
1. zici tu: „Privind din exterior eu am inteles ca exista interes din partea celor de la IREX in a face cat mai mult in sensul celor spuse de tine„; la fel sustin si eu si sunt intru totul de acord cu tine privind lucrurile din interior, adica din cadrul Programului, deci nici vorba sa aduc reprosuri cuiva care ne vrea si ne face binele pe care ni-l dorim atata.
2. Am vrut sa atrag atentia asupra unui aspect deosebit de important, insa foarte „neglijat”: in general, aproape toate programele cu finantari straine (europene si americane) construite pe metode, mijloace si realitati normale „dincolo” intimpina mari dificultati – de regula esueaza lamentabil – tocmai pentru ca ele nu sunt adaptate exact realitatilor de la noi, nu-s corect alesi oamenii care le coordoneaza/implementeaza, resursele sunt limitate (raportat la nevoi) …mai exista si mentalitatea de „asistat social” a celor care cred ca cineva tre sa „le dea” la nesfarsit „ceva”, orice s.a.m.d. Ori eu tocmai asta vreau sa evitam: ratarea extraordinarelor sanse pe care le ofera Programul „Biblionet” comunitatilor rurale si mic urbane din Ro.
Daca e nevoie sa dau exemple negative de insuccese legate tocmai de „facilitarea accesul populatiei la mijloacele tehnologiei informationale” – de care vorbesti tu mai sus – avem esecurile lamentabile ale majoritatii investiilor facute in centrele „PAPI” (realizate prin Programul „Economia bazata pe cunoastere”, finantat de la Banca Mondiala): serviciile de acces la Internet sunt contra-cost, centrele au stat si stau mai mult inchise, iar administratiile abia asteapta sa se incheie „parteneriatul”, sa le ramana lor computerele, sa le ia la primarie sau unde „e nevoie” de ele. Atata au inteles administratiile de la noi: ca in urma Programului EBC „le ramane ceva”.
3. Ref la intrebarea ta „Cine, dintre metodistii din tara, a aplicat pentru a fi consultantul roman pentru acest curs?”
Nu stiu, deci raspund doar in ceea ce ma priveste: presupunand ca mi-as fi dorit sa aplic, nu respectam poruncile 1 si 4 – „Cel putin 10 ani de activitate in sistemul bibliotecilor publice din Romania” – am doar opt 8) si „Cunoasterea la un nivel superior a limbii engleze” – eu la scoala „am facut” rusa-franceza (nici pe-astea nu consider ca le stapanesc „la nivel superior”); desi resimt crunt handicapul ca nu stiu decat prea putina engleza, efectiv nu gasesec o solutie imediata de rezolvare a acestei probleme, in primul rand din cauza lipsei cronice de timp la dispozitie – am doua job-uri „pline” si multiple alte preocupari cotidiene, scuze de off…
Dragi colegi,
Sunt Manuela Zanescu, bibliotecar la Biblioteca Britanica, filiala a B.C.U. „Eugen Todoran Timisoara”. Doresc sa salut cu aceasta ocazie pe toti colegii, pe care ii citesc cu interes pe Prolibro. Ma bucura faptul ca programul Biblionet a atras atatea voci de profesionisti din Romania si consider ca e un semn bun. Sunt constienta ca nu se poate face primavara cu o floare, dar o floare e un semn de primavara…
Cursul la care am lucrat timp de doua saptamani impreuna cu consultantul american este rezultatul unei analize facute “ca la carte” de catre Fundatia IREX. Raspunsurile la chestionare au fost prelucrate, corelate si completate de rezultatele de la cele doua focus grupuri la care am participat. La aceste focus grupuri au fost invitati bibliotecari cu vechime intre 2 si 20 de ani in biblioteca si care proveneau atat din biblioteci satesti/comunale cat si din biblioteci orasenesti. Nevoile care au fost mentionate de catre bibliotecarii participanti (atat la focus grup cat si la chestionar) ca fiind cele mai stringente au constituit punctul de plecare in realizarea obiectivelor cursului. Materialul rezultat este un instrument interactiv care sa ajute bibliotecarii sa-si imbunatateasca activitatea.
June Garcia, consultantul american, este un profesionist desavarsit si bine „ancorat in realitate”. A pus intrebari, a urmarit mereu toate discutiile si a propus un model de curs foarte bine inchegat. In urma vizitelor pe care le-am facut la cateva biblioteci, imi povestea de unele biblioteci din SUA care au acelasi gen de probleme cu care ne confruntam si noi. June Garcia este si autoare de carti de specialitate, initiatoarea (alaturi de Sandra Nelson) a site-ului http://elearnlibraries.mrooms.org/ si lista ar putea continua. Ceea ce vreau sa subliniez este ca nu s-a pogorat dintr-o caleasca de clestar, ci a muncit 40 de ani in domeniul acesta, a calatorit mult in interes profesional in intreaga lume, si are o experienta de necontestat. Munca la acest proiect cu echipa de traineri IREX si cu June Garcia a fost facuta cu dedicatie si profesionalism.
Draga Manuela, ma bucur sa te „cunosc” si iti multumesc mult ca ai raspuns acestui mesaj. Cred ca ai inteles ca ingrijorarile prezentate aici vin din dorinta de a ajuta primavara sa vina in sfarsit si la noi.
Evident ca asteptam cu interes sa vedem rezultatul acestui demers si, sa ne spuneti daca va putem ajuta cu ceva pentru a face cunoscut continutul cursului.
Si eu am orecare ingrijorari, dar am fost un pic mai implicata in aparitia acestui curs.
Consultantul , daca lucrurile au ramas cum s-a stabilit in noi, la Sinaia, – inainte de intalnirea coordonatorilor, a primit o structura facuta cu ajutorul nostru al metodistilor, pornind de la experientele noastre puse in comun.
Daca va fi respectata structura , se poate sa avem un instrument util.
Ca si feedback de teritoriu, bibliotecari din Bihor si Constanta au participat la Focus grupuri tot in acest scop.Aici nu pot sa spun cat de utila a fost interactiunea.
Orice s-ar intampla vom avea un instrument la care se va mai putea lucra , care va putea fi imbunatatit in urmatorii ani.
Referitor la a aplica pentru a fi consultant la crearea unui astfel de curs.
Este un efort mult prea mare de facut intr-un timp mult prea scurt, sfarsitul lui martie e un termen foarte scurt.
Nu stiu ce au gandit alti colegi dar eu am pornit de la premiza ca exista alti colegi , care au scris deja manuale, si experienta lor pe structura propusa atunci, ar da un produs mult mai bun.
Cu ingrijorarea noastra sau fara ea lucrurile au ritmul lor si desigur multe solutii.
Pai daca exista deja manuale care rezolva macar parte din problemele subliniate de Valentin atunci am sta bine…insa nu sunt. (Sau ma insel?)
Impresia mea e ca metodistii ar trebui sa fie cei care inteleg cel mai bine de unde se poate incepe „educarea” bibliotecarilor (si a administratiilor, comunitatilor) de la sat. Experienta lui Valentinu este graitoare si nu cred ca este unica. Insa cred ca este printre putinele care a avut si o latura relfexiva si vizionara. Ori tocmai astfel de experiente trebuie impartasita. Poti face aceeasi munca ani de zile, sa te izbesti de aceleasi probleme si sa nu reusesti sa vezi nici o solutie. GL este o solutia pentru bibliotecile noastre asa cum spune Valentn insa numai daca cei care stiu cum poate fi folosita aceasta solutie ies inainte.
Eu inca nu am vazut o voce clara in biblioteconomia noastra (sau la IREX) care sa explice cum anume tehnologia informationala va fi de folos bibliotecilor si comunitatilor romanesti. Se intuieste putin insa viziunea se lasa asteptata. Cei care au intuitia si inteleg cum functioneaza lucrurile nu sunt chiar asa de multi. De aceea asteptatul dupa alti colegi care parca … si poate… nu cred sa dea rezultate foarte bune. Se poate sa ma insel insa…
Foarte bune problemele ridicate de Valentin. Un lucru atat de bazic, fara de care nu se poate incepe nimic, cum este identificarea problemelor si a prioritatilor nu este facut intr-un mod documentat si meditat nicaieri. Rezultatele la chestionarele facute de IREX sunt publice?
Propun in urmatorul mesaj un sondaj plecand de aici.
Draga Valentin si dragi colegi bibliotecari,
Sunt Camelia Crisan, managerul de training al programului Biblionet. Intervin aici pentru ca tema discutiei se refera la noul curs de formare initiat de programul nostru .Procesul de analiza a nevoilor de formare a fost unul ce a avut la baza o serie de metode de cercetare, chestionarul fiind doar una dintre ele. Ceea ce Valetin numeste incapacitatea bibliotecarilor de a-si identifica nevoile noi le-am numit raspunsuri socialmente dezirabile
Intrebarile din focus-grupuri au fost bine tintite, identificarea si analiza nevoilor de training precum si obiectivele de training ale cursului au fost rezultatul unei procesari mai complexe de date. Toate inputurile au fost atent analizate. Asadar, dati Cezarului ce-i al Cezarului. Rezultatele analizei noastre vor fi inaintate catre ANBPR – departamentul de formare profesionala. Ele nu sunt generalizabile la intreaga populatie de bibliotecari a Romaniei, ci doar la nivelul acelora care au intrat in proiectul Biblionet.
E ceva ce mi-a venit in minte citind posturile de mai sus, o fraza spusa de dna Deborah Jacobs la ultima vizita in Romania, cand a stat de vorba cu departamentul nostru. Deborah ne-a spus ca dupa ce a vizitat atatea tari in care se implementeaza programul Global Libraries a ajuns la concluzia ca bibliotecarii nu sunt asa de diferiti pe cat s-ar parea. Cu totii se plang de anumite probleme, pentru toti pare ca sunt aceleasi obstacole, asa incat aproape nimic din ce am semnalat noi ca fiind „tipic romanesc” nu parea a fi asa de tipic.
As vrea sa adaug un cuvant referitor la cele 2 consultante care au lucrat la cursul Servicii Moderne de Biblioteca: excelent. Acest cuvant reflecta atat calitatea lor profesionala cat si rezultatul pe care ni l-au oferit pana in acest moment.
Suntem in acest moment in faza in care finalizam continutul cursului, vom proceda apoi la pilotarea acestuia si apoi la formarea formatorilor pentru acest curs. Livrarea cursului se va face de catre traineri bibliotecari selectati in anul 1 de proiect Biblionet. Multumesc pentru interesul aratat fata de activitatea noastra si asteptam cu interes reactiile voastre de indata ce se va incepe implementarea cursului.
Camelia, cred ca Deborah Jacobs are dreptate. Ea a ajuns la concluzia ca bibliotecarii nu sunt asa de diferiti pe cat s-ar parea. Cu totii se plang de anumite probleme, pentru toti pare ca sunt aceleasi obstacole, asa incat aproape nimic din ce am semnalat noi ca fiind “tipic romanesc” nu parea a fi asa de tipic.
Si eu am avut acceasi senzatie de multe ori in ultimii ani. Obstacolele seamana foarte mult. Ce e insa tipic unui anumit loc in lumea are de-a face cu raspunsul gasit pentru a depasi un obstacol. De cele mai multe ori solutiile vin din partea comunitatii locale nu copiind ce au facut altii.
Intrebarile lui Valentin cred ca vin tocmai din intelegerea acestui amanunt si din ingrijorarea ca multe lucruri se pot pierde in traducere si/sau redenumire.
Repet si eu intrebarea lui Marin. Vor exista rapoarte publice care sa prezinte rezultatele acestei cercetari ale nevoilor de formare?
„Intrebarile lui Valentin cred ca vin tocmai din intelegerea acestui amanunt si din ingrijorarea ca multe lucruri se pot pierde in traducere si/sau redenumire”
…asa e, insa daca ar fi numai asta, Claudia!!!
Intrebarile mele vin in primul rand din constatarea ca in Romania (in special la sud de Carpati) mai mult decat oriunde in lumea progresisa („netalibana”, adica) aproape orice „reteta de succes” pe alte meleaguri se dovedeste inaplicabila.
Stii de ce, inainte de toate? Pentru ca si „medicii” care elibereaza „reteta”, ca si „terapeutii” care se ocupa ulterior de „pacient” se raporteaza numai si numai la „normalitate”, fara sa incerce sa desluseasca toate caracteristicile culturii noastre – mai ales pe cele mai putin onorante , care ne impun ritmul de melc sau chiar ne fac sa regresam … in orice caz sa fim extrem de „rezistenti” la evolutia altminteri fireasca.
Desi sunt de peste 40 de ani in Valcea, eu nu m-am obisnuit si n-o sa ma obisnuiesc niciodata cu practica de a lua totul ca pe un „dat”, cum constat ca procedeaza majoritatea de prin preajma. Lupt pentru schimbari, insa pentru asta caut intai de toate sa identific corect cauzele pentru care lucrurile se intimpla sau nu se intimpla asa cum ar fi normal. Apoi, fireste, actionez asupra cauzelor, nu asupra efectelor. Aici e esenta. Pentru identificarea cauzelor, lucrurile trebuie privite neaparat si din perspectiva socio-istorica si socio- culturala …numai astfel ne maximizam sansele in reusita unui proiect, a unei intreprinderi de orice fel.
Pentru a exemplifica exact ceea ce vreau sa subliniez o sa fac o scurta retrospectiune de ordin militar, cu referire la „panduri”:
Pentru cine nu stie, „Termenul de pandur este folosit prima dată în lumea germanică, derivat din denumirea grupurilor de vikingi care făceau diversiuni în vremuri străvechi, când vikingii pustiiau sudul mării Baltice. În epoca modernă, prusacii au reinventat poveştile, folosind trupe special pregătite pentru producerea diversiunilor în armata habsburgică: asasinarea comandanţilor, răpirea unor persoane de rang înalt, distrugerea depozitelor de muniţie, trupe speciale care acţionau, de regulă, în spatele frontului. Habsburgii au preluat şi ei metoda, răspunzându-le prusacilor cu aceeaşi monedă. În Oltenia, termenul de panduri a fost introdus de austrieci. În momentul în care au realizat că trupele lor nu reuşesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci care îi atacau când nu erau pregătiţi, la locuri de popas, hanuri, crâşme, locuri strâmte au hotărât să angajeze mercenari din rândul populaţiei din zonă, pentru prinderea haiducilor. Numai că în Oltenia totul a luat o întorsătură neaşteptată, mulţi haiduci au găsit bună ideea ca în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie fără să facă nimic; timp de aproape doi ani, austriecii au plătit simbrie unor haiduci ca să prindă alţi haiduci, insa nici un haiduc nu a fost prins. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească Oltenia cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaţionale…”
Citatul de mai sus este o pilda (care mie imi spune multe) nu doar despre ceea ce s-a petrecut in urma cu niste sute de ani, in urma tratatului de la Passarovitz ( 1718), cand habsburgii si-au furat singuri caciula, considerand ca au solutii sa administreze nemteste si sa „civilizeze” Oltenia cucerita: si astazi constatam la tot pasul cauze si abordari care conduc la rezultate precum cel de mai sus, iar concluzia clara e ca reusita nu e deloc garantata pt ca s-a aplicat o „reteta de succes” altundeva.
Cu precizarea ca nu ma refer doar la Programul „Biblionet”:
Daca adevaratele prioritati de formare ale bibliotecarilor nu vor fi identificate cu maxima exactitate (ceea ce eu sper sincer sa nu se intimple), pe termen lung de-acum incolo beneficiile pentru comunitatile rurale si pentru institutia biblioteca publica vor fi mult mai modeste decat cele mai pesimiste temeri…
*
Ai mai scris, Claudia, ca „de cele mai multe ori solutiile vin din partea comunitatii locale, nu copiind ce au facut altii”. E cheia de bolta pentru tot ceea ce urmeaza sa fie construit practic in functie de fiecare „situatie de fapt” in parte. In intreprinderea asta, insa, „metodistii” de la judetene – care cunosc cel mai bine „situatia de fapt” – au rolul esential de a misca lucrurile astfel incat bibliotecarii sa devina vioara-ntai in comunitatile lor…
Problemele si prioritatile bibliotecarilor se afla si in atentia ANBPR.
La:http://www.anbpr.org.ro/images/pdf/evaluare_capacitate_organizationala.pdf, in articolul „Reuniunile membrilor ANBPR – cel mai bun barometru al maturitatii organizationale” gasiti opiniile participantilor la Conferinta ANBPR, exprimate prin intermediul unui chestionar si in cadrul dezbaterii interactive, Cafeneaua ANBPR.
Alaturam demersurile noastre celor care vor mai fi exprimate pe acest blog.