Secțiunea Desen/Pictură
Premiul I
Mari
Era o noapte caldă de
sfârșit de primăvară.Terminasem de citit prima parte dintr-o carte plină de suspans și înțelepciune,
care îmi furase somnul și,în timp ce toata casa dormea, eu priveam pe fereastră
luna plină care își trimetea lumina magică printre crengile bătrânului tei
inflorit de la geamul meu până în colțul gradinii noastre unde se afla
trandafirul mov pe care il îngrijisem cu
mare drag și care trebuia să inflorească peste o zi ,două, pentru prima oară,
spre marea mea bucurie.
Orchestra păsărelelor de noapte a fost
întreruptă de lătratul puternuic al cățelușului meu, Flafi, și de
apariția dintre crenguțele trandafirilor noștri cățarători a unei pisici negre, care în agitația ei , a
rupt toti bobocii trandafirululi mov din
gradina noastră.M-am ridicat grăbită din
fotoliul meu de „meditație”și lectură
și în câteva secunde am fost în
grădină.Mare mi-a fost mirarea să zăresc
printre frunzele trandafirilor
noștri ,vârful unei pălării de vrajitoare și coada misterioasei pisicuțe. Foarte uimită de scena
pe care o vedeam am scăpat din mână cartea pe care, în graba mea de a ajunge
cat mai repede in gradină, o luasem cu
mine .M-am aplecat să o ridic și am zărit chipul îngrijorat
al unei fetițe care purta pălăria de
vrăjitoare și ținea strans în brațe
misterioasa pisică neagră.M-am apropiat de micuța vrăjitoare , am
salutat-o și i-am șoptit să nu își facă griji pentru că nimic rau nu i se va întampla în grădina noastră.”Vrăjitoarea”, cu
ochi albaștrii m-a privit cu sfială și, după un moment de tăcere,a spus:
-Noapte frumoasă ,drăguță
fetiță! Te rog mult să o ierți pe prietena mea necuvântătoare pentru că a rupt trandafirul. Îmi e tare rușine de fapta pisicuței mele, Negruța! Dacă aș avea puteri supranaturale aș repara
greșeala Negruței și aș înflori într-o
clipă trandafitul mov.Mi-a fost foarte frică
că o vei fugări și o vei lovi cu o coadă de mătură pe Negruța pentru fapta sa.
-E adevărat,îmi pare rău de
boboceii trandafirului meu preferat, dar dacă m-aș enerva,aș fi violentă și
m-aș război cu Negruța, trandafirul n-ar mai fi rupt?Nu.Eu aș mai avea
ocazia să te cunosc?Nu. Răzbunarea și violenta nu aduc nimic bun, nu rezolvă probleme, nu
repara lucruri stricate.Întelegerea, blândețea, răbdarea aduc lucruri
bune,repară lucruri „stricate”.
La auzul cuvintelor
mele,teama a dispărut de pe chipul fetiței cu ochi albaștri și un
dialog magic a început să prindă contur.
-Ce frumos vorbești!Ești un
om bun!
-Mulțumesc!Ești drăgiță!Sunt
Sofia.Imi place mult să citesc și iubesc locul în care ne aflăm pentru parfumul
florilor de tei,pentru muzica orchesterei păsărelelor,pentru că înseamnă acasa…
-Într-adevăr,e atât de
frumos aici!..Sunt Irene. Nu sunt vrăjitoare.Doar pălăria e
vrăjită.Aparține vrăjitoarei din ținutul meu și m-a ajutat să ajung aici
și mă va ajuta să mă întorc acasa .Nici ea nu e o adevărată vrăjitoare .Oamenii
o numesc „vrăjitoare „ pentru că are darul de a vindeca oamenii de boli cu ajutorul
plantelor.Singura vrajă pe care a fost
hărazită să o facă ,ca recompensă pentru
binele pe care îl face oamenilor, este
aceea de a putea împlini o dată la 10 ani, dorinta cuiva. Am ajutat-o de când
eram micuță să adune ierburi necesare pentru a vindeca orice boală și nu a fost
ușor ,pentru că în ținutul din care vin eu e din ce in ce mai greu să găsești
orice.Pentru ajutorul pe care i l-am dat ,mi-a indeplinit dorința de a mă afla
o oră intr-o lume mai bună.
În acestă noapte mi-a spus că
dorința mea se va împlini.A rostit apoi câteva cuvinte magice și m-am trezit
aici în minunata ta grădină. Mi-ar plăcea foarte mult să mai pot sta puțin în
acest loc minunat.
-Sigur!Și ,dacă vrei, aș fi
încântată șă-ți țin companie.
-Bineînțeles!Mi-ai face o mare bucurie!
-Mulțumesc! Să ne
așezăm pe băncuță!
-Eu îti
mulțumesc,Sofia, pentru toate aceste
clipe minunate pe care le petrec în superba ta grădină cu păsări
cântătoare , flori colorate și frumos
mirositoare .N-am trăit niciodata asemenea bucurie.În ținutul din care
vin eu,singura muzică pe care o cunosc ,
e muzica „armelor”, florile sunt gri și miros a moarte…în locul din care vin eu
,de când mă știu, e război… Nu știu când a început, cine l-a pornit
și de ce.Bunica și Negruța sunt singurele mele prietene , care ar putea
să îmi răspundă la aceste întrebări, dar
Negruța nu știe vorbi și bunica nu vrea să vorbească despre război.
-Îmi pare foarte rău ,de răul care tronează în lumea ta!Indiferent
de cine a provocat acel război și pentru ce ,e un lucru groaznic care nu
trebuie încurajat de nimeni,niciodată!Credeam că lumea ta e plină de magie,asa
cum e în cartea aceasta pe care o citesc eu…
-Are coperti minunate,Sofia,
și povestea pe care o conține trebuie să fie într-adevăr, minunată.N-am mai
văzut o carte atât de frumoasă!
-Ti-o dăruiesc, Irene,!
-Esti foarte generoasă ,dar
nu pot să primesc darul tău,pentru că tu nu cunoști finalul cărții și oricum
, mie nu mi-ar fi de niciun folos pentru că …eu nu știu șă citesc…
-Înțeleg… nu e vina ta .În
ținutul tău nimeni nu merge la școală pentru că războiul a distrus vieți, a
distrus școli,a ucis vise…
-Sofia,cred că tu ai puteri
magice! De unde stii cum e în lumea
mea?N-ai pășit niciodată prin ea …
-Nu,nu sunt
vrăjitoare!Puterea mea magică sunt cărțile . Cu fiecare carte pe care am citit-o am călătorit
peste mări și țări,am cunoscut și oameni buni, și oameni răi,si locuri
încântătoare,asa cum e satul meu,plin de soare și flori și locuri triste,așa cum e satul tău,bântuit
de război.
-Din pacate în tinutul meu,
magie există doar în visele copiilor și al „vrăjitoarei” , care crede că eu sau
alți copii ca mine putem pune capăt războiului .Cred că glumea.Cum aș putea face,eu, asta? N-am nicio putere.Mă gândesc, uneori
,că „vrăjitoarei „ noastre i s-a dat darul
de a vindeca oameni și de a împlini dorința cuiva, pentru că face lucruri bune.Eu n-am
făcut niciodată ceva bun pentru a spera că voi primi vreodată puterea de a face
o lume mai bună.Aș vrea să fiu ca tine,darnică, dar nu am nici măcar o carte pe
care să o pot dărui cuiva.Aș vrea să -mi placă locurile de unde vin , asa cum
iti place tie locul acesta,dar nu-mi plac…
-Nu e deloc asa , Irene!Ești
un om minunat , care merită șă trăiască
intr-o lume frumoasă! Rămâi aici!Vom fi
cele mai bune prietene!Vom trăi frumos,vei învâța să citești,vei călători
oriunde vei vrea!
-Ești prea bună,
Sofia,dragă!Iți mulțumesc pentru tot, dar e timpul să mă întorc acasă.Vai, am
intârziat cu o clipă și pălăria mea și-a
pierdut puterea „de a călători” după o oră de hoinărit prin lume!
-Nu fi tristă,te rog!
Poate e un semn și trebuie să trăiești
frumos aici, în lumea mea.
-E frumos, e prea frumos
aici, dar oricât de trist e totul în lumea mea și oricât de greu se trăiește
acolo ,trebuie să mă întorc.Nu o pot
lăsa singura pe bunica mea.Eu sunt aici cu Negruța și cu tine,bunica e singură,
nu mai are pe nimeni și „vrăjitoarea” noastră cu suflet mare are nevoie
de mine să adune ierburi de
leac,eu am picioare mai bune de cățărat pe
stânci după plantele minune și locul acela, cu tot răul lui ,e acasa pentru mine.
-Irene, dăruiești mult mai
mult decât o carte!Faci atâtea lucruri
bune!”Vrăjitoarea „voastră avea dreptate:tu și alți copii ca tine veți aduce
pacea în tinutul vostru greu incercat de război , pentru că știți să dăruiți,
să ajutați, să ascultați, să iubiți, să iertați!
-Mulțumesc pentru tot ,
draga mea prietenă!Te las cu bine! Vorbele tale au activat zborul pălăriei mele pentru că ea se incarcă cu adevăr,cu iubire!
Te imbrățișez, cu prietenie!Sigur
ne vom revedea într-o zi, printre vise de noapte sau printre pagini de carte!
-La revedere, Irene!La
revedere!
Ioana Goran-bibliotecar,Biblioteca Publică "Antim Petrescu"-Păușești-Măglași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu