Amărăști- Concurs "Vâlcea - colț de rai" 2020

Secțiunea pictură/desen 

Premiul I  

---------------------------------------------------------------------------------------

Premiul al II-lea

      -------------------------------------------------------------------------------------------

----------------------------------------------------------------------------------------------------

Premiul al III-lea 

----------------------------------------------------------------------------------------------------

Secțiunea poezie

Premiul I

Cod: PA7

Floarea Vieții

Nehotărât și plin de flori

Am să iau un buchet din zori,

Și-am să cad la ale tale picioare

Pentru că tu ești ființa creatoare.

 

Nu ai trăit de n-ai simțit

Cum floarea de cais îmbată,

În primăvară

Orice fată.

 

Nu ai trăit de n-ai simțit

În cântecul păsărilor,

O muzică a stelelor

Și nici inimă n-ai avut,

 

Prin crâng, de nu te-ai abătut!

Nu ai trăit de n-ai simțit

Mirosul frunzei jeluite-n bătătură

Și nici de n-ai adulmecat mireasma primăverii-n bătătură!

Mai vreau să sper

Ai intrat în viața mea ușor,

Nu te-am chemat și n-am dorit să vii.

La fel de lin, ca pasărea în zbor

Tu ai pătruns în zilele pustii.

 

Și când te văd, adun din nou puteri

Să văd că-i soare și lumină-n cer,

Să cred că astăzi este încă ieri,

Că, dacă pot, mai vreau încă să sper.

 

Ai bătut la ușa sufletului meu.

Te-am lăsat să intri. N-am știut,

Că-ntr-o zi îmi va fi atât de greu

Să te prind. Și totuși, te-am pierdut.

Zâmbetul

Nu lăsa să treacă timpul

Fără să zâmbești!

Tristețea îți schimbă chipul

Și îmbătrânești.

 

Zâmbind mai des în viață,

Vei fi mai sănătos.

Când ai zâmbit în față,

Ai și un chip frumos.

 

Așadar , zâmbește!

Zâmbește tot timpul!

Că te-întinerește

Și-ți luminează chipul. 

Premiul al II-lea 

Cod: D1234

Satul

Într-un sat frumos, la țară

M-am născut copil sărac

N-aveam telefon, tabletă...

Mi-era gândul la jucat.

 

Zarvă mare era în drum

Răsuna întreaga vale

Ne jucam de-a pitulușul

N-aveam treabă de mâncare

 

Duminica, sărbătoare!

Bătea clopotul cu rimă

Ne strângeam cu toți la strană

Și făceam câte-o cântare.

Azi e satul pustit

Nu mai e ca altă dată.

 Rugă

Doamne, fă-i tu o minune

Să scăpăm de-această boală

Să putem fi iarăși liberi

Și să ne ducem la școală.

 

Multă lume e bolnavă

De acest virus ucigaș

La aceste lucruri grele

Eu nu vrea să fiu părtaș.

 

Dă-ne Doamne sănătate

Și putere și nădejde

Ia-ne cheia de la ușă

Să putem învăța carte.

 

Fie-ți milă Doamne ție

De noi toți mai buni, mai răi

Și ferește-ne de rele.

Pân-la vremea de “ apoi”.

Copacul

Ieri aveai cunună verde

Mai tărziu ai ruginit

Măine poate o să cadă

Și rămâi descoperit.

 

Frunzele tale frumoase

Au făcut covor pe jos

Însă crengile golașe

N-o să-ți fie de folos.

 

Amorțit și vai de tine

Toată iarna o să stai!

Îmbrăcat cu haină albă

Și cu țurțurii, vai, vai, vai!

 

Însă eu copac, sti bine

Așa-i regula la voi

Iarna-i grea, omătu-i mare

Timpul nu-l poți da –napoi!

Secțiunea proză scurtă/eseu 

Premiul I

Cod: PAM5

IARNA

A nins cu fulgi mari, zglobii, ca apoi să se aștearnă covor moale și pufos peste întinderi. În zorii zilei zăpada jucăușă va bucura inimile copiilor.

În bătătura țării, baba Iarna își adună troienile în clăi. În depărtare, pădurea scânteind în mii de luminițe pare un castel din basmele cu Feți-Frumoși, zmei-paralei, zâne, Ilene Cosânzene. Pe uliță trec sănii parcă zboară, cu zvon de zurgălăi și scârțâit de șine.

Natura este inundată într-o lumină solemnă.Toul este acoperit de o mantie srtălucitoare și zările îți sorb privirea. Întinderile-s albe ca sufletu-mi curat.

În pădurea cu copaci de zahăr, pe câmpul de cristal, animalele sunt îmbătate de acest farmec. Și cerbii cu coarne pe spate despletite fac salturi îndrăznețe și amețitoare, lupul poposește pe labe și privește încremenit, ursul își suge laba în hruba tihnită visând un vis sălbatic de iarnă în Carpații cu crestele semețe, țapii cei negri și țântați stau împietriți pe cele mai înalte piscuri ale muntelui.

Seara își îmbracă mantia ei presărată de stele. Totul domnește într-o tăcere adâncă.

ÎN PĂDURE, IARNA

Iarna, dacă mergi într-o pădure, ai să crezi că te afli într-un palat din basme. Copacii par de zahăr, câmpul de cristal, iazu-i ca oglinda. Totul e alb împrejur.

Dar și așa, pe gerul aspru și sălbatic al iernii, în pădure e liniște. animalele își continuă viața. Un stejar bătrân se acutură de omăt. 

- Uf, ce iarnă grea! oftează din greu bătrânul stejar.

- Ce este aceea iarnă, moșule ? îl întreabă un stejărel.

 - Iarnă e acum, puiule. Vezi, iarna e altfel. Mama pădure e plină de stele argintii. Plapuma albă de zăpadă a acoperit totul. Potecile nici nu se mai zăresc sub stratul gros de nea. Iepurii și celelalte animale își caută hrana. Unele din ele și-au făcut provizii, cum e veverița Rica pe care o cunoști.

- Iar noi ?

- Noi rămânem aici unde stăm neclintiți de veacuri. Uite o veveriță acolo! De unde o fi apărut ?

- Din scorbura ta, moșule!

- De, mi-ar trebui ochelari !

     - Se vede ...

 - Brrr! Uite băiete, vezi că pădurea, mama noastră, pare lipsită de viață? Vezi că omătul este pretutindeni ?

  - Da.

 - Dar știi că zăpada asta ne ține nouă de cald acum și de sete vara?

 - Asta nu știam.

 - Uite, se lasă noaptea. Ar fi bine să nu mai vorbim.

Stejărelul tăcu. Peste câteva clipe noaptea îi învălui cu vălul ei negru.             

Satul meu de vis 

Când mă gândesc la satul meu, la lanurile de grâu  ce se leagănă  sub adierea blândă a vântului de vara și la spicele încărcate de boabe ce se aplecau spre pământul moale iar soarele îl încălzea cu razele lui de aur mă cuprinde o emoție și o fericire nemărginită.

         Atunci când ne jucam cerul părea că e făcut din flori de nu mă uita și norii presărați cu puf de păpădie. Când se lăsa noaptea frumoasa ca și zâmbetul unui copil era o liniște deplină doar greierii se mai auzeau. Luna strălucea ca niciodată pe cer ca și o regina a nopții care dansa alături de steluțele aurii. Soarele se trezea bucuros și strălucea ca un diamant prețios iar păsările cântau de bucurie. Copiii se jucau pe ulița din sat iar râsetele lor semănau cu clinchetele clopoțeilor și întregeau tabloul de vis. Erau bucuroși că a venit vara mult așteptată cu vacanța ei veselă, cu cireșele ei zemoase și florile parfumate.

         Pe ulița aceea ne jucam diverse jocuri. Copii își confecționau fiecare jucăria lor. Eram îmbrăcați în straie populare.

Sufletul satului meu este familia mea,  prietenii mei și toate amintirile frumoase petrecute acolo, acolo la bunici, unde totul era de vis…

 ----------------------------------------------------------------------

Cod: SER5

O RÂNDUNICĂ NE POVESTEȘTE

Era o zi însorită de primăvară. Rândunelele se întorceau obosite la cuiburile lor. Le priveam încântați cum zburau ca săgețile, parcă atingând pământul, apoi se ridicau lin.

O rândunică a poposit pe streașina casei mele, în apropierea vechiului cuib. Nu m-am putut abține și am spus:

- Voi rândunelele, vă bucurați când reveniți în aceste ținuturi ?

- Bineînțeles! a răspuns rândunica. Dacă nu am îndrăgi aceste locuri nu am face an de an aceste călătorii obositoare și primejdioase.

 - Povestește-mi despre ținuturile peste care ai zburat, te rog !

 - Drumul nostru a fost lung și anevoios, a început a povesti rândunica. Zile și nopți am zburat neavând unde face un mic popas. Când la orizont s-a ivit vaporul n-am crezut că vom putea ajunge la el. Dar multe nu rezistăm și cădem în apă, hrană peștilor. Cu toate acestea nu ne oprim din drumul nostru decât aici, unde știm că ne așteaptă cuiburile, pădurile, câmpiile, oamenii. Aici ne reclădim cuiburile, îngrijim puișorii și plecăm împreună goniți doar de frigul iernii. În fiecare primăvară însă, ne întoarcem.

”Dintr-alte țări, de soare pline,

            Pe unde-ați fost și voi străine,

            Veniți, dragi păsări, înapoi -

            Veniți cu bine!

            De frunze și de cântec goi,

            Plâng codrii cei lipsiți de voi. ”

(Vestitorii primăverii - George Coșbuc)

 

                        CONCERTUL PRIMĂVERII 

E primăvară. Soarele și stăpânitorul lumii a dat la o parte perdeaua norilor și a apărut din nou pe cerul de cristal zâmbind și salutând parcă natura reînviată.

Iarba și copacii au înverzit, pâraiele umflate curg repede șopotind, au apărut gâzele și florile, se întorc păsările călătoare în țara multiubită.

În pădure e concert cu ocazia sosirii primei fiice a anului, primăvara. La acest concert cucul cântă din flaut, mierla numită ”perla cântăreților din mai”, doinește și, din tilincă cântă sturzii. Gaițele, ciocârliile, privighetorile cântă și ele. Dirijor este ghionoaia.

”Artiștii” stau așezați în cerc, iar dirijorul pe o creangă mai sus. În jurul cântăreților, bursucii și urșii fac tumbe, iar iepurașii țopăie.

La concertul acesta, cel mai frumos concert al cântăreților pădurii, vin spectatori, copiii. Sunetele întortocheate și repezi pe care le scot aceste păsări îi uimesc și îi fac să viseze un cântec. Seara, când spectacolul ia sfârșit și ei se întorc acasă, visează că și ei cântă la fel de frumos.

Concertul păsărilor pădurii este cel mai minunat concert din lume, cu sunete frumoase și de neimitat.

 

Lumea satului meu

Lumea satului este asa cum unii stiu din povestile bunicilor.....
       Relieful valurit, alb, verde sau galbui, in functie de anotimp, iti incanta mereu privirile, oamenii imbracati in costume populare adunati duminica la biserica, si femeile care pregatesc mancare delicioasa pentru cei care muncesc din greu pe camp, toate acestea iti mangaie sufletul, stiind ca exita o astfel de lume dominata de bunatati.

       Satul copilariei mele este un colt de rai in județul Valcea ,comuna Amarasti.

Primavara, copiii merg pe poiana la cules de zambile frumoase care zambesc cand simt atingerea duioasa a copiilor.Comuna Amărăști are multe locuri frumoase si incantatoare. Vara, copiii se joaca in garla satului si merg cu parintii lor la adunarea recoltei. Locuitorii comunei au maini harnice care culeg roadele copacilor.Toamna, micutii alearga voiosi printe frunzele uscate care si-au luat “La revedere!” de la parintii lor, copacii.Iarna ,copiii se dau cu sania pe colinele satului chiuind din tot sufletul si razand cu pofta si satisfactie.

       Casele au caciuli albe, iar satul surade voios atunci cand isi vede vesmintele albe si curate.Copacii infloriti,primavara iti dau impresia ca esti pe alta planeta unde sunt numai flori inflorite si cu miresme minunate.

      Cu alte cuvinte, lumea satului poate fi considerata si un colt linistit si pasnic, dar de asemenea si un perimentru intesat de oameni harnici si muncti grele si istovitoare, dar care se unesc prin daruinta si dragoste.