Concursul „Vâlcea colț de rai” - etapa locală, Costești
Secțiunea - Proză scurtă/ Eseu
Amintiri vii ale copilăriei
Crăciunul este emoție. Crăciunul este iubire, armonie, fericire și blândețe. Este o împletire a celor mai frumoase și pure sentimente, locul în care se reîntâlnesc și revin la viață cele mai emoționante amintiri, amintirile din copilărie.
Pentru că mă simt oarecum prinsă într-un trecut de poveste,
cu amintiri dintr-o copilărie magică, am rugat-o pe mama să-mi povestească ce
amintiri păstrează vii din iernile și Crăciunurile de altădată.
Așadar, diminețile de iarnă începeau cu foșnetele bunicii în
fața sobei, în care îndesa lemne înainte de a se fi luminat de ziuă. Începea cu
jocul flăcărilor pe pereți, cu mirosul de cald și iarnă.
Prin grija părinților, în fiecare iarnă avea parte de magia
Crăciunului: totul era curat, mirosea a cetină de la bradul împodobit și plin
cu bomboane, a portocale și a sărbători. Era nevoie de atât de puțin ca toți ai
casei să fie fericiți și împliniți.
Sărbătorile miroseau a ger, a fum și a haine spălate,
înțepenite de frig, agățate ca niște sperietori pe sârmele din curtea casei. Pe
atunci mai tot timpul ningea, iernile erau altfel.
Din coșurile caselor înșirate cochet pe ulicioare ieșeau
rotocoale fermecate, de fum. Sărbătorile mamei au glasul copiilor sosiți la
colindat și al cântecelor ce înveseleau ulițele înghețate ale satului, au
urmele lăsate de săniile pe care le trăgeau în susul și în josul dealului din
fața porții și forma oamenilor de zăpadă pe care-i construia necontenit.
Jocurile nesfârșite ale zilei o lăsau cu obrajii îmbujorați, mâinile și
picioarele amorțite și gheță pe la gene.
Masa de Crăciun era una dintre cele mai frumoase mese în
familie: se frigea carne, se puneau cârnați, murături și sărmăluțe. Salata de
Boeuf era „delicatesa” care făcea ca aceasta să nu semene cu celelate mese pe
care le întindea iarna. Cadourile lăsate de Moș Crăciun sub brad erau nelipsite
dar mult mai modeste decât cele bogate și sofisticate din ziua de azi.
Oricât am avea de mult acum și oricât de bune ar fi, mama
încă tânjește după gusturile, după momentele frumoase și lucrurile simple de
atunci.
Poveștile ei sunt așa cum mă așteptam, minunate, inima mea nu
se mai satură să se emoționeze iar mintea să le asculte și să le înțeleagă
pentru a le da mai departe.
Crăiasa Zăpezii
Magia iernii
A
venit iarna. Fulgii mici de nea cădeau ușor, formând un covor alb și pufos de
zăpadă. Satul era parcă, cufundat într-un somn adânc, sub plapuma călduroasă și
moale de nea.
Copacii
desfrunziți îmbrăcaseră straie albe de sărbătoare și în lumina lăptoasă a
dimineții, peisajul de iarnă părea desprins din poveste.
Încet,
încet în poiana din mijlocul satului s-au adunat pâlcuri-pâlcuri de copii
bucuroși de căderea primei zăpezi.
Era atâta iarnă și voioșie...
Câțiva copii au venit cu sănioarele.
Unii se bat cu bulgări alții fac oameni de zăpadă.
Ziua
întreagă larma lor veselă a umplut poienița. Amurgul a venit curând căci zilele
de iarnă sunt scurte. Veselia s-a risipit odată cu copiii care au plecat pe la
casele lor. Poiana a rămas singură și tristă. Luminițele caselor se aprind una
câte una iar gerul începe să brodeze, sub lumina firavă a lunii, dantele de gheață.
Noaptea pare magică!
Frozen
Secțiunea - Poezie
Iarna
Iarna-i mereu așteptată,
Cu zăpada ei de-argint,
Care cade-ncet pe dealuri
Și pe câmpu-ncremenit.
Toți copiii-s pregătiți,
În Ajun, cântând colinde,
Merg prin sat, stricând nămeții
Să-și primească „Colindeții”.
Neaua albă, moș Crăciun
Și-n decorul de poveste
Cu părinții și bunicii,
Iarna, tare dragă-mi este!
Clopoțelul de Argint
Secțiunea - Pictură(desen)
Crăiasa Zăpezii - Crăciunul copilăriei mele
Secțiunea - Legendele/Poveștile Vâlcii
Zâna Iarna
Este Ajunul Crăciunului. Totul în jurul
meu este acoperit de o plapumă albă, imaculată și pufoasă de zăpadă.Bradul este
împodobit iar eu îl aștept cu nerăbdare pe Moș Crăciun. Părinții mei pregătesc
tot felul de gustări. Stau lipită de geam privind fulgii de nea strălucitori deși aromele ce vin dinspre
bucătărie mă tot cheamă.
Bunica
îmi povestea că Sfântul Soare își trimisese cele patru fiice pe pământ pentru
a-și afla soarta. Cele patru fete erau: Zâna Iarna, Zâna Vara, Zâna Toamna și
ultima, cea mai sfioasă, Zâna Primăvara.
Pe
pământ fiecare a adus cât mai multe daruri pentru a se face iubite de oameni.
Toamna a adus cu ea cele mai multe și bogate daruri și oamenii au îndrăgit-o pe
dată. Iarna a adus cu ea gerul dar și fulgii minunați de gheață și copiii au
fost cei dintâi cuceriți de frumusețea ei. Auzindu-le bucuria de pe derdeluș,
cei mari au început și ei să o îndrăgească deși frigul îi ținea mai mult pe
lângă casă. Înțeleseseră că vor avea timp să facă multe dintre lucrurile pe
care vara nu le mai puteau face fiind la munca câmpului. Și așa făcuseră carul
pentru boi, leagăne, furci de tors dar mai ales săniuțele pentru bucuria
copiilor.
Iarna
va fi mereu prietena mea.
Domnița Elina
Biblioteca Publică „General Nicolae Ciobanu”, Costești
Bibliotecară, Mihaela Silvia Marinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu