File

marți, 7 februarie 2023

„Cel mai extraordinar lucru care i se poate întâmpla unei fiinţe gânditoare”/ interviu bookblog.ro 2011, despre biblioteci (valcene)

Partea a I-a: «Cel mai extraordinar lucru care i se poate întâmpla unei fiinţe gânditoare»

Anul trecut, Fundaţia Dinu Patriciu a organizat a doua ediţie a Galei Premiilor în Educaţie, o competiţie care are ca scop premierea proiectelor, a oamenilor şi a organizaţiilor care au un impact semnificativ asupra sistemului educaţional din România. Premiile în valoare totală de 250.000 euro au fost primite de elevi, profesori, studenţi, cercetători, bibliotecari dar şi şcoli, facultăţi şi ONG-uri care s-au remarcat prin rezultate deosebite şi activităţi extra-curriculare în domeniul educaţional.

Noi am văzut câstigatorii şi ne-au plăcut atât de mult încât în săptămânile care urmează vă facem cunoştinţă cu trei dintre ei. Iar dacă aveţi şi voi proiecte frumoase, începând cu 15 iunie va puteţi înscrie la ediţia din 2011, despre care găsiţi detalii aici.

În cele ce urmează veţi citi prima parte a unui interviu cu Valentin Smedescu, câştigătorul premiului 3 la secţiunea "Bibliotecarul anului", cel care a modernizat întregul sistem de biblioteci publice din judeţul Vâlcea.

bookblog: Care credeţi că este menirea bibliotecii publice contemporane?
Valentin Smedescu: Misiunea bibliotecii publice - aşa cum a fost ea percepută de la începuturi şi până în zilele noastre - s-a schimbat fundamental; bibliotecile nu mai pot rămâne doar ceea ce au fost, „depozite” izolate de cărţi: ele trebuie să promoveze principiul ubicuităţii informaţiei şi trebuie să se adapteze la cerinţele şi aşteptările utilizatorilor lor din prezent şi din viitor, cu totul diferite de cele ale cititorilor de slovă scrisă (pe papirus sau hârtie) din "copilăria" acestor instituţii.

Mai mult decât atât, bibliotecile trebuie să anticipeze toate posibilele nevoi ale utilizatorilor şi chiar dacă bibliotecarilor unele dintre solicitările de informaţii le-ar părea "fanteziste", aceştia trebuie să fie pregătiţi să le ofere pe loc sau să le procure în cel mai scurt timp cu putinţă.

În România, nevoile şi aşteptările utilizatorilor moderni ai serviciilor bibliotecilor, ca şi ale potenţialilor utilizatori, pe care vrem să-i aducem la bibliotecă, au devansat cu mult dezvoltarea şi modernizarea acestor instituţii, iar bibliotecile noastre au serios de recuperat, până să fie în măsură să satisfacă solicitările tot mai mari şi mai ales tot mai diversificate ale actualilor şi viitorilor lor utilizatori.

Avem de recuperat foarte mult şi în privinţa mentalităţilor bibliotecarilor, obişnuiţi de prea multă vreme să răspundă invariabil "nu avem...", "nu putem..." la cele mai multe dintre solicitările de informaţii ori la solicitările de a le fi puse la dispoziţie, în cadrul serviciilor de bibliotecă, u.b. multimedia, tehnică şi tehnologie IT, conexiune Internet etc.

În concluzie: spre deosebire de biblioteca pe care au cunoscut-o bunicii şi străbunicii noştri, „cititori” într-un „univers” de câteva sute, în cazuri fericite - câteva mii de cărţi, biblioteca publică modernă are, pentru toată comunitatea, rol de: instrucţie, informare, spaţiu de documentare/cercetare, recreere/ consumare în mod inteligent/util a timpului liber, socializare, loc din care se comunică în spaţiul virtual, instituţie în care, în special pentru adulţi şi vârstnici, se realizează gratuit „cea de-a doua alfabetizare”, aceea în utilizarea IT; rol de "a treia casă" (după "casă"-domiciliu şi "casă"-loc de muncă), în care pot fi rezolvate atât de multe nevoi sociale, încât pare mai uşor de enumerat ceea ce nu se poate rezolva. Trecând pragul bibliotecilor din „Era informatiei”, cititorului tradiţional de carte - până la un moment dat prizonier într-un univers extrem de restrâns - i se întîmplă cel mai extraordinar lucru care i se poate întâmpla unei fiinţe gânditoare: evadarea în infinitul univers al cunoaşterii.

bb: De ce credeţi că nu se mai citeşte în România. Doar pentru că acum avem mai multe variante de petrecere a timpului liber?

V.S.: Cauze sunt mai multe. Dincolo problemele noastre „tradiţionale”, pe noi, pe români, „explozia informaţională”, asaltul pe care Audiovizualul (în special televiziunea, iar apoi Internetul) l-a dat asupra umanităţii ne-a prins într-unul dintre cele mai nefericite momente posibile: abia ieşiţi din comunism, adică dintr-o perioadă în care:

- bibliotecile publice deveniseră adevărate cenuşărese (din punct de vedere al sub-finanţării, al cenzurării stricte a tot ceea ce se tipărea ş.a.m.d.)
- posturile de bibliotecar cu normă întreagă se desfiinţaseră, bibliotecar cu „jumătate de normă”, şi aceea de regulă neremunerată, fiind - în cel mai bun caz! - un cadru didactic care primea sarcina suplimentară „să se ocupe de bibliotecă”
- se desfiinţase învăţământul mediu şi superior de specialitate pentru cei ce doreau să devină bibliotecari, cu toate consecinţele nefaste atât împotriva acestei profesii, cât şi mai ales împotriva predării în instituţii de invatament a ştiinţelor informării, comunicării, bibliologiei ş.a.m.d.
-se crease, în rândul populaţiei României, o uriaşă şi imposibil de evaluat dorinţă şi aşteptare legată de „libertatea” de a avea la dispoziţie mai multe posturi şi programe TV, filme, muzică şi tot ceea ce ţine de divertisment; pentru majoritatea covârşitoare a populaţiei, aceasta „a suplinit” nefericit, mulţi ani după '90, nevoia naturală de informare, de cunoaştere, chiar şi de pe cea de instrucţie (învăţătură), ca să nu mai vorbim de nevoia de recreere şi de consumare în mod inteligent a timpului liber.

Revenind la problemele noastre „tradiţionale”, în Principatele Române şi apoi în România modernă, cu privire la biblioteci n-a existat nici pe departe vreo iniţiativă naţională comparabilă cu cea care l-a evidenţiat pe Spiru Haret ca „reformator al învăţământului romanesc”. Coordonat şi coerent, adică în baza unei strategii corect gândite şi aplicate, de biblioteci nu s-a ocupat nimeni dintre mai marii ţării noastre, niciodată, ba chiar unii factori decidenţi se „ocupă” în sens negativ, desfiinţând pur şi simplu biblioteci înfiinţate cu zeci şi chiar peste 100 de ani în urmă.

Date fiind toate acestea, care au condus la a nu avea o veritabilă „cultură a bibliotecilor”, un „cult” al cărţilor, este de mirare că se mai citeşte şi atât cât se mai citesteşte...

bb: Care ar fi primul pas pentru a readuce cărţile în atenţia oamenilor?
V.S: Primul pas este, indiscutabil, educaţia. De mici, încă de la grădiniţă şi din clasele întâi, a doua, copiii trebuie aduşi la bibliotecă, de către educatori şi învăţători; trebuie familiarizaţi cu rafturile cu cărţi şi atmosfera de bibliotecă, le trebuie arătate şi puse la dispoziţie cărticele cu poze inclusiv pentru colorat, ei trebuie să se joace în spaţii rezervate din bibliotecă (ludoteci, dar nu numai) etc. O parte din activităţile specifice mai ales grădiniţelor şi claselor primare trebuie organizate în bibliotecă, în mijlocul cărţilor sau având ca teme principale subiecte şi personaje din cărţi pe gustul copiilor. Le trebuie explicat cât de importantă este cartea, ce tezaur se ascunde în ea... micuţii trebuie „formaţi” încât să considere biblioteca un spaţiu şi un mediu în care se simt „acasă”, trebuie învăţaţi să aprecieze biblioteca, să o respecte, şi să îi sprijine dezvoltarea; să creadă în ea, în extraordinarele ei funcţii sociale, iar când vor avea la rându-le copii, să-i aducă ei înşişi la bibliotecă, nelăsând asta în grija şcolii. În acelaşi timp, bibliotecarii nu trebuie să aştepte ca preşcolarii şi şcolarii să fie aduşi la bibliotecă de educatori sau dascăli, ci să meargă ei înşişi în grădiniţe şi şcoli, să-şi prezinte oferta de conţinut educaţional, de bunuri şi servicii culturale pentru copii şi adolescenţi, să facă prezentări ale noilor achiziţii de unităţi de bibliotecă, ale cărţilor şi u.b. multimedia adecvate diverselor categorii de vârstă, achiziţionate chiar în funcţie de solicitările şi nevoile acestui segment de public specific etc.

Rezultatele unor astfel de proceduri şi practici nu se vor vedea imediat, ele nu sunt palpabile şi nici cuantificabile, însă cu atât mai mult este nevoie să se procedeze astfel, pentru că aşa trebuia să se întîmple „încă de ieri”. Neprocedand astfel, peste un deceniu-două vom avea aceleaşi procente insignifiante de utilizatori de biblioteci, (raportat la totalul populaţiei): dacă nu frecventează biblioteca încă de când sunt copii, tinerii, adulţii şi varstinicii aproape sigur nu o vor mai frecventa niciodată (decât cel mult accidental); biblioteca nu va face parte niciodată, cu adevărat, din viaţa lor, nu se vor simţi niciodată în elementul lor acolo, vor fi nişte intruşi... pe mine mă bulversează când îi aud pe unii utilizatori maturi, ajunşi „accidental” în biblioteci, cum se adresează bibliotecarului: „Ma scuzaţi că vă deranjez...”. Oamenii nu conştientizează că biblioteca este a lor, este chiar instituţia de care au cea mai mare nevoie, iar bibliotecarul, fireşte, este în slujba comunităţii; el nu este nicicum „deranjat” dacă i se solicită o carte, o informaţie etc., pentru că bibliotecarii lucrează tocmai în vederea satisfacerii acestor nevoi ale publicului.

În acelaşi timp, mesajul public al liderilor şi conducătorilor ţării şi administraţiilor judeţene/locale trebuie să fie constant, în permanenţă, unul în favoarea cărţilor şi instrucţiei publice, imposibil de înfăptuit pe deplin fără lectură. La noi se întîmplă invers, aproape nicio personalitate politică nu-şi îndeamnă „poporul” spre şcoală, bibliotecă ş.a.m.d., de parcă acestea ar fi „căi” ale pierzaniei.

 

Partea a II-a: «Câtă nevoie au şi bibliotecile să li se facă dreptate»

bb: Ce carte v-a făcut să îndrăgiţi lectura?

V.S.: Cred că Amintiri despre viitor, de Erich von Daniken. N-o uit toată viaţa, mi-am dorit a o reciti mult mai târziu, nu ştiu de ce a rămas un soi de referential... Aveam în jur de 10 ani când mi-a căzut în mână, m-a fascinat şi m-a „contaminat” iremediabil, m-a convins că „pentru a afla lucruri noi, trebuie să citeşti o carte veche” (asta nu înseamnă că nu citesc cărţi noi, evident).

bb: V-aţi dorit vreodată să vă schimbaţi profesia?
V.S.: Da, mi-am dorit să devin magistrat, mai exact judecător (sunt absolvent de Ştiinţe juridice, specializarea Drept). În loc să predic în deşert (de multe ori) despre cât de importante sunt cărţile şi dezvoltarea de servicii moderne pentru public, mi-ar fi plăcut să împart dreptate (câtă nevoie au şi bibliotecile să li se facă dreptate, mai ales în „razboiul” cu administraţiile care, în loc să le finanţeze, caută să le desfiinţeze!).

bb: Cum îşi petrece ziua de lucru un bibliotecar?
V.S.: Cotidian, ziua de lucru pentru mine este fundamental diferită de cea a colegilor bibliotecari de la „relaţii cu publicul”, adevărata „interfaţă” între cărţi şi cititorii lor. Eu nu sunt bibliotecar în sensul cunoscut, consacrat al noţiunii (deşi în contractul de muncă scrie „bibliotecar”). Conduc Serviciul Marketing-Dezvoltare al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, coordonez d.p.d.p.v. profesional activitatea de specialitate a bibliotecarilor publici din judeţ, coordonez Programul „Biblionet” pentru Vâlcea (sunt şi trainer în acest program), administrez şi dezvolt portalul bibliotecilor vâlcene şi sunt implicat în multe altele... îmi încep fiecare zi de lucru sau liberă (procedez la fel) urmărind ce au postat pe www.bibliotecivalcene.ro colegii mei bibliotecari din judeţ, apoi „radiografiind” presa locală şi naţională, câteva site-uri de ştiri şi bloguri, inclusiv ale unor biblioteci. Citesc selectiv. Dintr-o privire asupra titlurilor şi eventual din două-trei propoziţii evaluez dacă merită să investesc timp citind conţinuturile întregi.

Activitatea serviciului pe care îl coordonez presupune, în mare, „bucătaria internă” a Bibliotecii, prelucrarea şi clasificarea electronică a u.b., compartimentul I.T. şi tot ceea ce ţine de Intranet şi Internet (serverele site-urilor noastre, catalogul electronic), automatizarea serviciilor de bibliotecă în vederea punerii la dispoziţia publicului a cât mai multor instrumente şi mijloace de indentificare a informaţiei (sau de obţinere a ei, dacă nu o avem). Este o activitate care se vede mai puţin, eu şi colegii din serviciul Marketing-Dezvoltare nu interacţionăm direct cu publicul.

bb: Ce v-a motivat în activităţile dumneavoastră din ultimul an?
V.S.: Nu doar în ultimul an, ci în toţi cei peste 20 de ani de când desfăşor activităţi remunerate (dar, este adevărat, mai mult în ultima perioadă) m-am motivat mai mult singur, cu crezul că orice fac trebuie să fac bine, iar cât pot, să fac bine şi semenilor. În acest sens tare mult mi-a plăcut o formulare a actorului Mircea Diaconu: „dacă tot ne plătesc prost, măcar să muncim bine...”

bb: Cum credeţi că ajută lectura în formarea unui tânăr?
V.S.: Lectura e esenţială, nimic n-o poate înlocui. Din nefericire, constatăm lipsa lecturii la mult prea mulţi adolescenţi şi tineri, care vor deveni maturi şi vârstnici, îngroşând continuu rândurile unei societăţi needucate, neimplicate, fără simţ civic, amorfă, „pregatită” să fie la nesfârşit „masă de manevră”. Cumulată cu lipsa celor şapte ani de-acasă, lipsa lecturii conduce la rezultate catastrofale în planul evoluţiei tinerilor, iar sfârşitul care încununează „opera” este că lipsa lecturii, a instrucţiei şi a educaţiei, în general, este „compensată” incredibil, în aproape întreg mentalul colectiv românesc, prin alte „succesuri” de tot felul; modele devin nu cei care citesc, ci cei care nu citesc. Mie, unuia, mi-e imposibil să înţeleg o atare strâmbătate...

bb: Ce carte aţi recomanda cuiva care vrea să înceapă să citească dar nu prea ştie ce?
V.S.: Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt. E o carte grea din foarte multe puncte de vedere, mulţi o încep atraşi miraculos de titlu însă puţini o citesc până la capăt. Cei care reuşesc sunt deja alţi oameni: nu vor mai fi niciodată un „cineva” care „nu prea ştie ce să citească” (sper că nu vor mai fi nici „cineva” care nu ştie să fie „om”). Este o „carte-mesaj-măciucă”, despre educaţie, credinţă, suferinţă (martiriu e şi mai adecvat), caracter, demnitate şi mai ales ţinută morală, „rara avis” în zilele noastre.

Raluca Alexe

Sursă prima parte - http://www.bookblog.ro/articole-speciale/cel-mai-extraordinar-lucru-care-i-se-poate-intampla-unei-fiinte-ganditoare/

Sursă partea a doua - http://www.bookblog.ro/articole-speciale/cata-nevoie-au-si-bibliotecile-sa-li-se-faca-dreptate/?fbclid=IwAR1fzPg-eaGYPMN7y3DI-LkO_4JFxDTbci652l2ihe6jBOwUpmx3v-DaEcw

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu