Soarta tezaurului de monede otomane descoperit în 2013, în zona Budești-Golești/ Vâlcea

 

Aflăm dintr-o carte (deci nu trebuie să ne oprim din citit!): moment final în povestea uriașului tezaur de monede descoperit întâmplător în 2013, într-o zonă dintre Budești și Golești/ Vâlcea • cantitativ, numărul asprilor depășește de peste 15 ori tributul pe care Mircea cel Bătrân îl plătea Imperiului otoman, începând cu 1383 • și din lucrarea monografică pe care o recomandăm astăzi constatăm, colateral, modul extrem de greoi în care încurajăm descoperirea/ valorificarea/ promovarea trecutului nostru istoric – scriam despre aceasta și ieri: subiectul, tot pe o temă legată de memoria și cunoașterea locală vâlceană, completată de cea a eroismului înaintașilor noștri din urmă cu un secol, a avut un Impact cu mult peste medie – vă mulțumim că (ne) citiți! ❤👏

«...8. La 1 septembrie 2013, cu ajutorul unui detector de metale, localnicul Iulian Enache din satul Aldeşti a descoperit întâmplător în Dealul Blidarilor, într-o pădure tânără, pentru că fusese defrişată prin 1975, un important tezaur de monede medievale din argint. Această descoperire, care a făcut repede înconjurul ţării şi nu numai, numeroasele materiale şi publicaţii .«părute în media on line şi chiar asociaţii de profil, au contribuit la incingerea spiritelor, controversele afectându-1 pe tânărul descoperitor care, atunci avea 34 de ani. Iulian Enache a respectat întocmai prevederile Legii nr. 182/2000, art. 49 al. 4, republicată în 2008, pentru că, anterior, mai descoperise în acea pădure un inel de alamă, o monedă de 50 de bani de argint din 1873, un inel de alamă rupt, de prin 1800, inscripţionat cu nişte flori, o monedă mică otomană, o monedă de 5 bani din 1882, o insignă regalistă, un crotal, un cercel de cupru, un vârf de lance, o bucată de lingură din 1787, şase monede din 1905 găurite, şi altele, el studiase legea şi ştia „în 72 de ore de la găsirea oricărui obiect numismatic sau arheologic, trebuia să anunţe primarul localităţii în care le-a găsit şi să le predea voluntar Ia muzeu". Legea are şi condiţii avantajoase pentru descoperitor, adică acordă 30% din valoarea tezaurului, chiar şi bonificaţie suplimentară de până Ia 15% pentru descoperiri arheologice de valoare excepţională, numai că evaluarea a depăşit cu mult un an şi jumătate prevăzut de lege, atât datorită imensităţii tezaurului, cât şi migala prea mare pentru un singur specialist Ia Muzeul Naţional de Istorie, tânăra şi inimoasa, de 23 de ani, Cristiana Tătaru dar, mai ales, expertiza ce trebuia făcută de un evaluator acreditat d Ministerul Culturii. Absolventă de istoria artei, Cristiana abia de câteva luni începuse să înveţe turca-osmană, s-a zbătut ca tezaurul să nu fie dus la alt muzeu.

Astfel, în paralel cu analiza monedelor şi arhivarea tezaurului, Cristiana studia arhive, publicaţii, reviste din care să înţeleagă cum au ajuns monedele şi celelalte obiecte în locurile noastre de aici şi motivele îngropării lor atât de superficial. În cele două vizite Cristina şi arheologul Silviu Oţa nu au descoperit urme de aşezare umană, sau ceva structuri de construcţii, dar au declarat zona sit arheologic şi au cerut secretizarea locului. Tezaurul a transformat-o pe Cristiana ca specialistă în numismatică otomană. A şi fost invitată la Universitatea Babeş Bolyai, Institutul de Turcologie şi Studii Central Asiatice, pentru a i se propune o bursă în Turcia de consultare a arhivelor şi tezaurului acesteia.

Din studiu şi documentare s-a ajuns la concluzia că monedele datează de prin 1430, de la prima domnie a lui Murad al Il-lea, unele chiar dintr-o perioadă anterioară tulbure dominată de lupte pentru tronul imperiului. Astfel, a aflat că tatăl lui Murad l-a instalat succesor pe acesta la 18 ani, declanşând rivalitatea celuilalt frate al său care era în bune relaţii cu Mircea cel Bătrân, aceasta fiind o ipoteză a refugiului fratelui lui Mehmed cu o asemenea cantitate de monede turceşti pe la noi pe aici. S-a mai avansat şi ipoteza aducerii banilor pentru întreţinerea armatei otomane ba, chiar şi ipoteza unei jafuiri a unei persoane din zona balcanică, la fel refugiate din calea turcilor, numai că se face deosebire dintre aspri perforaţi ce constituiau moneda uzuală şi cei descoperiţi la noi. În sfârşit, s-a alizat şi posibilitatea folosinţei uzuale a celor turceşti care se impuseseră, în tranzacţiile epocii, în Tara Românească, pentru că aveau valoare superioară (monedelor emise de domnitorii noştri. Nu s-a analizat, însă, posibilitatea aşezării aici a unei temporare colonii, a unei „aga” turcească, comparabilă cu ,,târgul” tătarilor de la Gibeşti din 1241-1243. Mi-am adus aminte de cele 9 momente istorice, ale secolelor 15-18, perioadă contemporană cu datarea monedelor în discuţie, analizate ca motivaţie a apariţiei călugărilor emigranţi, eventualii constructori ai Bisericii Opăteşti, ce includ ororile războaielor austro-ruso-turc cauzate Principatului Valah, vandalizarea şi Incendierea lăcaşelor de cult ale Episcopiei Râmnicului, fuga Episcopului Cllment din cale hoardelor turco-tătare, atacul lui Suleiman dinspre Curtea de Argeş, precum şi luptele confesionale din Ardeal, ce au determinat emigrarea călugărilor şi evreilor ortodocşi la sud de munţi, în special în zona noastră, migrarea ajutată de Grigore II Ghica la 1750.

Toate acestea sunt argumente ale „pierderii” acestui morman de monede, aici în zona noastră propice ascunderii, unor grupuri, de marile pericole ce-i pândeau în lunca Oltului, aşa cum şi călugării refugiaţi s-au ascuns în negura pădurii de la Opăteşti. Sigur, puteau fi bani jefuiţi de călugări şi erei (?), de la hoardele turceşti, înainte de a fugi în pădurile noastre, puteau fi ai unui comandant turc pentru plata armatei, surprins într-o ambuscadă pe aici şi, de ce nu, chiar tributul lui Mircea cel Bătrân, care trebuia să ajungă la Suleiman.

În final, s-au restaurat, numărat şi evaluat un număr de 47.296 de aspri, în greutate de 54,7 kg, care au pe faţă scris anul emiterii, 834 al Helghirei (16 iulie 622, prima zi a calendarului Hegirian, punctul de plecare a calendarului islamului corespunzător exodului lui Mohamed de la Mecca la oaza de latribi, fostul Medina şi, adăugat cifra 834 de pe monedă, ne dă anul 1456 gregorian, faţă de 1430 stabilit de muzeu) şi numele sultanului Murad al II-lea, fiul lui Mahomed al II-lea, iar pe verso oraşul monetăriei, probabil Bursa. Muzeul a stabilit că majoritatea monedelor ce datează din anul 1430 au fost bătute în timpul primei domnii a lui Murad al II-lea, iar unele în timpul sultanilor Emir Suleiman şi Mohamed I sau Mustafa Celebi.

Pentru a înţelege valoarea acestora trebuie spus că Mircea cel Bătrân plătea, în 1383, turcilor un tribut de 3.000 de aspri, această monedă circulând în Ţările române începând cu secolul al XV-lea, monedele găsite de Iulian Enache datând de la începutul acestui secol. Un aspru sau akcea este o monedă suflată cu 1,2 gr. argint, aceasta prezentându-se albă şi cu un diametru de 18 mm (vezi ANEXA Capitol 5) (anexa la care autorii fac referire redă B&W fotografiile anexate, preluate cu citare de pe site-ul revistei DOR, pe care și noi le alăturăm - n. V.S.) .

Pentru corectitudinea gestului său de a anunţa imediat Muzeul Naţional de Istorie, Iulian Enache a fost invitat la sediul guvernului şi premiat de Primul Ministru Victor Ponta şi recompensat cu o primă în suma de 45.000 de lei. Potrivit evaluărilor, Iulian Enache trebuia să încaseze recompensa de 30%, plus o bonificaţie de 5% în valoare de 41.689,80 euro, echivalent în lei la cursul BNR în ziua plăţii, valoare stabilită prin hotărârea Tribunalului Bucureşti.

Începe apoi şirul proceselor ajuns până la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva Muzeului Naţional de Istorie (MNIR) şi Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), pentru neacordarea recompensei legale stabilită prin decizia Curţii de Apel Bucureşti care scăzuse doar bonificaţia de la 15 la 5%, suma scăzând la 32.4259 euro, prin hotărârea din 9 februarie 2017. Apare o mare controversă privind folosirea detectorului, care ar fi anulat starea „întâmplătoare" a descoperirii. Astfel, această hotărâre este desfiinţată de ICCJ, unde ajunseseră contestaţiile, dosarul fiind returnat CAB pentru rejudecare.

El a continuat să caute cu detectorul cu aprobarea oficială, dar cu păstrarea secretului locului, unde a mai descoperit, în anul următor, cartuşe şi bile de muschete şi un inel ţigănesc dintr-un aliaj de cupru.

9. Pe marginea fostului Drum al Târgului ce coboară din Dealul Popeştilor spre Sâmnicel a fost descoperit un vârf de lance din bronz aurit din evul mediu, iar pe marginea Pârâului Sâmnicel încă un vârf de lance şi inele de bronz.

10. Iulian Enache, continuându-şi căutările şi în alte zone din împrejurimile satului, efort materializat prin descoperirea altor obiecte vechi folosite de trăitori şi trecători pe aceste meleaguri în secolele trecute. Atât pe marginea Drumului Târgului, cât şi pe firul văii din marginea satului a scos la iveală foarte multe monede din bronz bătute în anii 1800-1900. Printre acestea a găsit numeroase „EIN KREUZER" austriece cunoscute la noi ca creiţari.

11. Pe drumul de olac, poşta cu cai, cunoscut în istorie sub denumirea de Drumul Vechi, adică porţiunea peste Dealul Negru al comunicaţiei Râmnicu Vâlcea Piteşti, abandonată la asfaltare, numită Piscul Firii zis şi Zăpoziile, Iulian Enache a descoperit foarte multe cartuşe şi diferite accesorii militare din Primul Război Mondial. Atât muniţia descoperită, cât şi urmele tranşeelor descoperite de curând pe vârful Zăpozii, cota 497, arată (că) în toamna anului 1916 regimentele armatei române au înfruntat inamicul pe aliniamente succesive dinspre Valea Oltului spre Piteşti, în zona Aldeşti-Blidari, Dealul Negru, Milcoiu.

Toate obiectele de patrimoniu descoperite de tânărul Iulian Enache din Aldeşti, în zona satului său natal, au fost predate Muzeului Naţional de Istorie. Întrucât specialiştii acestei instituţii au apreciat că unele dintre obiectele găsite datează din jurul anului 1000, le putem considera dovezi sigure de existenţă şi continuitate a omului încă din vechime pe aceste meleaguri.

Am reuşit să-l contactez, astăzi 11 februarie 2022 şi mi-a confirmat încheierea acţiunii în instanţă în septembrie 2020 şi încasarea recompensei de 40.000 de euro, reprezentând 30%, plus 10% bonificaţie, din evaluarea de 92.000 de euro a monedelor. A confirmat că a mai descoperit ulterior, undeva la marginea Sâmnicelului din dreptul satului Aldeşti, încă 10 monede de argint poloneze, denumite triplu gros, după părerea sa ar fi putut ca unui călăreţ să-i cadă „punguţa” cu bani din buzunar şi un cercel de argint, de 12 grame, „care se purta după ureche nu atârnat", spune el, pe care le-a predat la Muzeul Judeţean Vâlcea...» (selecție)

Sursa: Gheorghe Stanciu & Teodor Cosmin Stanciu/ «Monografia comunei rurale Bleici județul Argeș (1865-1938)/ Editura ProUniversitaria București/ lucrare recent donată Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul” Vâlcea, de către autori. Recomandăm, sperăm să putem prezenta în online întreg volumul, cât mai curând! ❤🙏👏

De azi, fragmentul prezentat mai sus este și pe site-ul dedicat memoriei și cunoașterii locale, la care contribuim.

Mai multe poze și trimiteri la informații suplimentare.