POVESTEA UNEI VIEŢI
De la Robeşti, la Rio…*
Prefaţă
După peregrinări şi războiri cu lumea, fratele meu, eroul unei odisei care ne include, retrăieşte cu înţelepciune legănarea lin curgătoare spre obârşii. Din noianul celor troienite de memorie se ivesc în firul retrăit agoniselile unei vieţi împlinite pe coclauri îndepărtate, printre… ,,zei” şi oameni.
Autorul se mărturiseşte ca într-un jurnal intim. Povesteşte, cu mult partizanat o istorie, evident, după canoanele lui Cronos şi devine sentenţios, aforistic, după ce va fi băut nectarul la şueta lui cu Zeus. Muzele îl vor fi forţat să dedice imnuri, ca nişte cântece profane, cu eroi concreţi, celor ce îi vor fi întovărăşit căutarea lânilor de aur prin munţii de acasă, ori prin preerii îndepărtate. Hermes, şi el truditor la serviciul de informaţii al Olimpului, se insinuează în tâlcul nedesluşit până la capăt, păstrând tensiunea căutării şi lăsând în viaţă bucuria deducţilor.
Fiorul întoarcerii către vârsta sa de aur, cu povestea dată să ne fie învăţătură, devine o mitologie personală, în care nu doar nepoţii, strănepoţii, vor afla cum se mai putea scrie Odiseea unui om la cumpăna milenilor doi şi trei al erei celei noi, amintindu-ne de legendele şi ele cândva, nude realităţi ale unor oameni. Orbit de lumina în ghesul ei, să erupă povestea unui om: a lui Nicolae Sporiş, ori a travestitului Spătaru, aedul versifică memoria şi cu un umor încifrat o dăruieşte celor pe care i-a iubit, fraţii lui de sânge si celor cărora le-a slujit şi împreună au servit ţara : colegilor de serviciu, din toate locurile şi din toate timpurile. Nu judecă, deşi conform profesiei sale de bază ar fi putut s-o facă, ci, constată cu multă tristeţe derapajele oamenilor (i)responsabili, îi blamează, îi ia peste picior, dar cere celor în drept să se autosesizeze şi să îndrepte lucrurile. Îşi ia avocaţi, în pledoariile sale, înţelepţii lumii, din toate veacurile şi comoara de înţelepciune a poporului român,(de multe ori şi a altor neamuri!) invocaţi în atâtea proverbe, aforisme, ziceri de duh. Am trecut lume prin tine, pare să ne spună autorul.
Este un total parţial, ştiind că autorul mai are şi alte intenţii, cărora nu le-a venit sorocul ivirii şi pentru care aedul se vrea pe mai departe orb, ştiind că oamenii judecă cu inima chiar şi chestiunile în care cugetul rigorii este cel chemat să dea soluţii. O voinţă fermă, oricât ar îmboldi-o inima, nu se clatină în faţa aparenţelor şi nu abdică de la principiile care iau călăuzit viaţa, prin lumea invocată. Se întrevede în scriitorul moralist regula, ca o normă, demult parte a fiinţei sale, dobândită de acolo unde ierarhiile şi smerenia ascultării sunt condiţii existenţiale. Tradiţia unei familii cu mulţi membrii, în regula obştilor în devălmăşie, spiritul de om liber al moşneanului, i-au dat de zestre şi forţa ascultării dar şi puterea de-a nu accepta trădările şi compromisurile de la cele fireşti, adânc înrădăcinate în sine.
Lumea largă şi lumea de acasă se împletesc în firul narativ al unui jurnal lăsat aşa, cum a fost scris în momentul datat. Din acest mod de tratare se pot observa predicţile, confirmate peste timp, şi puterea profetică de-a anticipa ce va să vină.
Intraţi cu toată încrederea în povestea vieţii lui Nicolae Sporiş, veţi lua de acolo, pentru că vă sunt dăruite, experienţe de viaţă şi multe sfaturi prielnice! Din Ithaca mea, pare a ne spune un Ulise modern, am plecat cândva pe coclaurile lumii, apoi m-am întors cu desaga plină să vă spun tuturor povestea unei vieţi…
Mihai SPORIŞ
___________________________________
Moto:
A-ţi aminti înseamnă să trăieşti în lumea reală…
Autorul
Introducere
Pe măsură ce mă apropii de împlinirea a opt decenii de existenţă, un noian de amintiri - cu osebire din perioada copilăriei, adolescenţei şi maturităţii prea grăbite – îmi dau ghes cu persistenţă, mai ales în orele destinate pentru odihna din cursul nopţii, încât reuşesc cu greu să le conving să mai amâne câte ceva pentru a doua zi. Mă gândesc că insistenţa şi graba lor de a le elibera din prizonieratul îndelungat ar putea avea drept cauză “discriminarea” la care au fost supuse în comparaţie cu o parte din amintirile din anii maturităţii profesionale care au primit libertatea să-şi ia zborul în lume prin intermediul a două cărţi deja publicate (“Evocări, un vâlcean în lumea largă” - 2001 şi “Menirea unei profesii – deosebirea între a fi şi a părea”- 2008) şi în articole apărute în diverse publicaţii.
Pentru a evita noi “proteste” din partea celor ce se consideră nebăgate în seamă şi a restabili liniştea atât de necesară pentru un trai decent, am luat hotărârea să le dau câştig de cauză, să-şi spună ce au de spus, nu atât mie, cât mai ales altora.
Ramâne de văzut dacă se vor dovedi şi interesante. Judecata o vor face ei.
Nicolae SPORIŞ
Adresă vizualizare/descărcare volum integral în PDF: https://drive.google.com/file/d/0B-G7vrM7m93sTDFKdUZEa09vVVk/view?usp=sharing
Sursă versiune electronică:
http://culturaarsmundi.ro/wp-content/uploads/2012/05/final-CARTE-nicolae-sporis-A5.pdf
________________
*EDITURA INTOL PRESS, Râmnicu Vâlcea, 2012
