SECȚIUNEA PICTURĂ/DESEN
AlexM1 (trei lucrări) - clasa a V-a
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
SECȚIUNEA PROZĂ
Cântăreața01 (trei lucrări) - clasa a VII-a
Tradiții și obiceiuri din comuna Stoenești
Stoenești este una dintre comunele județului Vâlcea. Aceasta este o localitate prosperă și plină de tradiții și obiceiuri interesante și frumoase.
De sărbători, în iarnă, pe data de 23 decembrie este colindețul. În această zi, în special copiii, se duc la case unde primesc dulciuri sau, mai tradițional, covrigi cu portocale, mandarine sau orice alt fruct. De asemenea, în această seară se vestește Nașterea Domnului prin diferite colinde.
În dimineața Crăciunului, se merge cu steaua. Copiii merg din casă în casă anunțând venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu cântând. De Anul Nou se merge cu capra și cu plugușorul, iar dimineața cu sorcova.
În trecut, dar parțial și astăzi, sub formă de evenimente culturale, se mai organizau și șezători de iarnă, unde femeile din sat se adunau pentru a toarce, a țese și a spune povești și legende locale.Pe fir de borangic
În fiecare an, în comuna Stoenești din județul Vâlcea, se organizează ziua localității, numită „ Pe fir de borangic”. Acest nume nu este unul oarecare. El ne reprezintă, deoarece în Stoenești se află singurul atelier de borangic, anume Borangic Niculescu , proprietarul acestuia fiind doamna Cristina Niculescu, care păstrează și conduce această tradiție de mai bine de 34 de ani.
Atelierul creează ii tradiționale românești din mătase de borangic, marame și alte țesături populare. Materialele sunt lucrate manual, în războaie vechi, de peste 100 de ani.
Procesul prin care este fabricată mătasea este unul destul de greu și migălos. Doamna Niculescu își crește viermii de mătase, iar din coconul lor va prelua borangicul din care sunt făcute iile. Formarea unei ii durează în jur de un an.
Legenda formării comunei Stoeneṣti
O legendă a comunei Stoeneṣti din judeṭul Vậlcea spune că acum foarte mult timp în urmă, pe locurile acestea trăia un cioban, pe nume Stoian. Acesta era îndrăgit, deoarece avea o bunătate fără margini și putea vorbi cu munții ca și cum aceștia l-ar fi înțeles.
Într-o seară de vară, o furtună foarte puternică s-a năpustit. Oamenii care locuiau în locul respectiv simțeau o teamă nestăpânită. Aceștia erau speriați că râul îi va inunda din cauza furtunii.
Stoian, fără pic de frică, s-a urcat pe stâncile din apropiere și-a îndreptat toiagul spre cer și a rostit o rugăciune veche. După aceea, ca prin minune, nenorocirea s-a terminat.
Oamenii au crezut că Dumnezeu l-a ascultat pe bătrân, așadar, ca un semn de recunoștință, au numit locul după acesta. Așa a luat naștere Stoenești, satul stâncilor lui Stoian.
Se crede că ciobanul încă veghează, nevăzut, locurile și oamenii ca să se asigure că totul este în regulă, iar atunci când va fi nevoie, va sări din nou în ajutorul ținuturilor sale dragi.
Pe fir de borangic
O tradiție foarte importantă în comuna Stoenești este firul de borangic , care se transmite din generație în generație .Firul de borangic este unic și se realizează foarte greu .
În Stoenești, femeile se ocupă cu firul de borangic , pe care îl țes cu drag . Îmi imaginez cât de mult trebuie să stea femeile să facă diferite lucruri . Când am văzut tot procesul de țesut o ie , atunci mi-am dat seama că trebuie să ai mare răbdare și că nu oricine poate să facă aceste lucruri.
Eu am observat că nu este doar o tradiție,ci este un fir atât de subțire care poate păstra o poveste atât de mare.
Povestea satului meu
Când mă gândesc la comuna Stoenești, mă gândesc la locul în care am crescut și în care trăiesc. Poate că trec zilnic pe aceleași drumuri, dar nu m-am gândit niciodată, cât de veche este povestea locului meu.
Am aflat că Stoenești este atestat documentar la 9 iunie 1507. Mi se pare fascinant să-mi imaginez oameni care munceau, își îngrijeau gospodăriile și își creșteau copiii.
Oamenii din trecut se ocupau cu agricultura , creșterea animalelor, pomicultura și diferite meșteșuguri și activități tradiționale .
Pentru mine comuna Stoenești nu este doar locul în care trăiesc, ci un loc plin de povești pe care vreau să le aflu și să le duc mai departe, locul bunilor și al străbunilor mei de care mă leagă un fir nevăzut de dor și dragoste nemărginite.
Biserica Cuvioasa Parascheva
Un loc important din comuna Stoenești este biserica Cuvioasa Parascheva . Aceasta este o biserică ortodoxă , care a fost construită în anul 1860.
Reprezintă un monument local ce impresionează cu arhitectura bisericească de la jumătatea secolului al XIX-lea. Ea a fost construită de familii boierești, dar și preoții sau localnicii au oferit o mână de ajutor.
Pe mine mă impresionează faptul că în această biserică au fost atât de multe generații care au vizitat-o. Aceasta nu este doar o biserică, ci un loc care face parte din comuna noastră.
Pe urmele transhumanței: Drumul spre munte.
„Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă ș-un câne...”
În vremuri de mult apuse, la poalele Parcului Național Buila-Vânturarița, se regăsea satul Cacova. Străbătând satul, iese în evidență faptul că fiecare om avea animale domestice în curte: oi, capre, vaci etc.
Tradiția ne spune clar că vara, acestea trebuie să pășuneze la munte, unde nu există lipsuri pentru acestea. Pentru a putea urca în masivul care se află deasupra satului, oamenii străbăteau un drum care se putea finaliza într-o zi. Acest drum implică traversarea mai multor sate și, cea mai dificilă parte, mersul prin lungul drum forestier care, în cele din urmă, duce la câmpia alpină a muntelui, munte care îi așteaptă în fiecare an cu brațele deschise.
În prezent, tradiția continuă, turme de oi, vaci și herghelii de cai se înșiră pe drumul care le duce într-un loc mai bun, realizând transhumanța. Această tradiție purtată de agricultorii vâlceni va continua mult de acum în colo datorită pasiunii pe care aceștia o pun în ceea ce fac.
Credința, o tradiție care dăinuie
În prezent, județul Vâlcea reprezintă unul dintre locurile cu cele mai multe schituri, mânăstiri, schituri și biserici, făcându-ne pe noi, locuitorii, niște persoane foarte credincioase.
În comuna Stoenești, se regăsește un astfel loc de vis, mai exact Schitul Jgheaburi, situat în satul Deleni, acesta reprezintă unul dintre cele mai valoroase locuri ale comunei. Religia reprezintă una dintre tradițiile care ne vor fi alături mereu, iar aici vei înțelege asta perfect datorită explicțiilor date de măicuțele care au ca și casă acest loc.
Mergând acolo, vei fi impresionat de peisajul silvestru care înconjoară întregul schit. De asemenea, bunătatea măicuțelor va face ca mersul pe aici să devină un obicei.
Am ajuns să fiu plăcut surprins, deoarece un astfel de loc simplu ne poate face atât de uniți, și, de asemenea, ne face să ne dăm seama de adevărata importanță a credinței.
Credința ca și tradiție nu va dispărea. De la mersul la biserică, până la poveștile spuse acasă de părinți, credința este mereu prezentă, făcându-ne să realizăm cu adevărat importanța legăturii noastre cu aceasta.
Borangic Niculescu – firul tradiției românești
Acum câteva decenii, oamenii erau obișnuiți cu sericicultura, activitate care reprezintă creșterea viermilor de mătase, cu ajutorul cărora se poate confecționa măteasa, material cu care se pot confecționa porturi naționale de o calitate suprioară. În prezent, singurul loc din țară în care poți vedea asta este în satul Bârlogu din comuna Stoenești, loc în care se regăsește atelierul Borangic Niculescu.
Făcând o vizită, îți va fi explicat modul în care mătasea naturală este confecționată. Începând de la creșterea și hrănirea viermilor, până la confecționarea materialului care se transformă în porturile naționale bine cunoscute.
Încă de la intrarea în atelier, vei vedea oameni care lucrează din zori, oameni care muncesc din greu, oameni printre care se află și doamna Niculescu.
Fiind singurul astfel de loc, a devenit un pilon principal în păstrarea tradiției românești, făcând comuna și județul recunoscute la nivel național, dar și la nivel mondial, deoarece a stârnit interesul experților UNESCO și, bluzele făcute aici, ajung și la expoziții internaționale prin colaborarea cu “La Blouse Romaine”.
Atelierul Bornagic Niculescu va duce tradiția și mai departe și, cel mai important, nu va pierde cursa cu modernizare globală.
Iris7 (trei lucrări) - clasa a VI-a
Primăvara
Soarele pe cer răsare ,
Peste dealuri și ogoare,
Păsările ciripesc.
Iar copiii, mari și mici,
Se- ntâlnesc în luminiș
Și se joacă fericiți,
Până-n seară, pe furiș.
Vara
Soarele strălucește,
Vara veselă sosește.
Flori și fluturi prin grădină
Ne aduc o zi senină.
Păsărelele cântă-n cor,
Iar copiii râd cu spor,
Joacă, veselie, soare,
Vara-i plină de culoare!
Toamna
Toamna vine pe cărare,
Cu frunzele în spinare,
Vântul suflă ușurel
Copacii danseaza-n el.
Soarele mai bland zâmbește,
Peste sat încet privește,
Iar natura, rând, pe rând,
Se lipsește de veșmânt.
