Categoria
desen
Premiul I: Trandafirul alb, cu lucrarile:
Chiliile Manastirii Saracinesti
Troita Utesti
Troita
Bratosin
Premiul
II: Garofita cu lucrarile:
Vas cu
flori
Liniste
Forta
Categoria
poezie
Premiul
I: Ploaie de stele, cu poeziile:
Pomul
meu
Mărul din a mea
grădina
Tare-i trist de-o săptamana,
C-a primit o telegramă
De la vântul cel de toamna
În care scria cu brumă
Că-i departe vremea bună!..
Ș-o să vină –n mare grabă
Toamna rece si bogată…
Tot gândindu-se la toamnă
Mărul a –nceput să geamă
Și de el mi-e tare milă!
Să-l ajut aș vrea și-n grabă
Pun pe el camașa-mi albă
Toamnei pare că nu-i pasă
Ia în zbor a mea cămasă
Și declară că-i stăpâna
Pe alei si pe grădină
Pomul meu se cocosază
Brațe spre pămant ș-apleaca
Și de toamnă se mai roagă
De mânie să-i mai treacă…
Vantul rece înceteză
Pomisorului îi spune la ureche-o veche snoavă…
Toamna se transformă-n zână!…
Pomul meu se luminează
Și covoare de aramă
La picioare îi așază…
Ruga
pentru parinti
Doamne , dă-mi întelepciune
Niciodată să nu uit
C-a părinților mei vorbă îmi
dă aripi pe pământ
Că parinții-mi sunt mândrie
Și cununa lor eu sunt.
Și îmi dă Doamne , putere
Gândul bun să îl ascult
Și fugind de lucruri rele să
mă lepăd de păcat
Ca viața mea și a părinților
mei să fie
Drum spre mântuire, nu mormânt!
Și mai revarsă , Doamne,blândețe
Peste ai mei parinti,și
revarsă Duh Sfant,
Și iubire și milă picură-n a
lor suflete ne-ncetat
Căci se ostenesc pentru mine
cu dragoste mare
Și-mi îndreaptă pașii pe
drum luminat.
Din sufletul meu, fă un
soare calduros, Doamne
Să-ncălzească ale părinților
mei suflete ne-ncetat
Și prin rugăciunile mele
rostite șoptit
Să simtă ajutor de la Tine,
Doamne
Și binecuvântarea-Ți Sfantă,
fie-le cuvânt!
Binecuvantează-mă, Sfinte
Doamne,
Cu bucurii părinții să-mi
încânt
Și-n cărările tale cele
sfinte să umblu smerit
Și fapte bune să fac , din
iubire…
Doamne, în veci fii slăvit!
Acasa
Foaie verde foi de crini
Dragă-mi e casa din vii
Cu amintiri ce n-au a-ți
spune
Case mari din astă lume.
Foaie verde foi de fagi
Dragi îmi sunt parintii ,
dragi
Cu comori ce n-au anume
Alti părinti din astă lume.
Foaie verde foi de fragi
Dragi îmi sunt bunicii,
dragi
Cu energii ce nu pot spune
Că au alti bunici pe lume.
Foaie verde foi de tei
Dragi mi-s maglășenii mei
Cu povești ce nu pot spune
Oameni, alți din asta lume.
Foaie verde foi de meri
Drag mi-e satul dintre tei
Cu iubiri ,ce n-o s-adune
Vr-un alt sat din astă lume.
Categoria
proza
Premiul
I: Iris, cu lucrarile:
Gasca
ratacita
Gâsca rătăcită
Povestea gâştei rătăcite, pe care am să
v-o spun, a început în luna noiembrie a anului trecut. Era sâmbătă. Eram cu
mama şi cu tata acasă. Ningea frumos de aproape două zile, în satul nostru.
Frumuseţea peisajului ne-a convins să facem o plimbare pe malul râului
Olăneşti.
Ne-am îmbrăcat cu haine groase, ne-am pus
căciuli, fulare şi mănuşi şi am pornit la plimbare prin zăpadă, spre râu. Fulgii
argintii, de zăpadă, cădeau necontenit şi râul Olăneşti şi zăvoiul din
apropierea râului păreau un tablou de iarnă foarte reuşit. Înaintam, pe
marginea râului, încântaţi de atâta frumuseţe, când deodată, în faţa noastră, a
apărut un bulgăre de zăpadă mişcător. Tata s-a apropiat de acel bulgăre şi a
spus, uimit:
- Un
pui de gâscă sălbatică, rătăcit!
Ne-am apropiat, şi noi, curioşi, de
bulgărele de zăpadă mişcător. Era într-adevăr o gâscă sălbatică speriată şi
aproape îngheţată de frig.Văzându-mă a încercat să zboare dar nu a reuşit. Avea
o aripă rănită. Pesemne, un vânător o împuşcase în aripă, când, ea, se afla în
zbor, cu cârdul ei de gâşte, spre ţările calde. Nu a mai putut zbura şi a
rătăcit pe malul râului Olăneşti. Am hotărât să o luăm acasă şi s-o îngrijim
cum putem mai bine. Dacă o lăsam în zăpadă, în curând, ar fi îngheţat de frig. Iarna
a trecut repede. Gâsculiţa noastră a mai crescut puţin, rana de la aripă s-a vindecat
şi putea să zboare din nou. Ne-am ataşat mult de gâscuţa rătăcită şi i-am pus
numele: Norocel pentru că, mama, a spus că, gâsculiţa noastră este norocosă
fiindcă am găsit-o noi şi nu a îngheţat de frig sau nu a mâncat-o vr’un câine
sau vreo vulpe. A avut, mare noroc, Norocel, acum. Zboară prin ogradă de colo
până colo, urmărindu-ne fiecare pas. Când a fost în stare să zboare din nou,
mi-a fost teamă că va zbura departe şi n-am s-o mai pot vedea, n-am s-o mai pot
mângâia, n-o să-i mai pot da grăunţe, n-am s-o mai pot îngâna, şi-mi voi pierde
un prieten. Norocel zbura, însă prin copacii din grădină, pe gard, pe balconul
casei şi când o strigam, venea lângă mine şi căuta, cu ciocul, grăunţe în
palmele mele.
Într-o zi, pe la amiază, ţipetele de gâşte
sălbatice, fericite de întoarcerea din ţările calde, se auzeau în depărtare.
Norocel a devenit agitată. A început să zboare, când pe casă, când pe gard. A
dat ocol curţii şi grădinii noastre şi, deodată, a dispărut. Am strigat-o:
- Norocel! Norocel! Norocel!...
Nu mi-a răspuns. Am luat grăunţe şi le-am
împrăştiat în curte şi am tot chemat-o. Când credeam că n-am s-o mai văd
vreodată, Norocel a „aterizat”, nu ştiu de unde, în faţa mea. Am mângâiat-o, am
îngânat-o, am „certat-o”, pentru că nu a venit, mai repede, la chemarea mea.
Grăbită şi cu inima bătându-i tare, tare, a luat din palma mea două grăunţe,
apoi a zburat pe gardul grădinii noastre. M-a privit câteva clipe, şi, când
cârdul de gâşte sălbatice a trecut pe deasupra casei noastre, Norocel, şi-a
deschis aripile, a întors capul spre mine, a scos un ţipăt puternic şi a zburat
sus, tot mai sus. Din văzduh, zeci de ţipete ale cârdului de gâşte sălbatice,
i-au răspuns. Eu am rămas nemişcat, în mijlocul grădinii, cu un pumn de grăunţe
în mână.
Norocel era acum cu familia lui. Era
fericit. M-am bucurat pentru el, dar ochii mei s-au umplut de lacrimi…
Paste
in sufletul meu
Paştele în sufletul meu
"Hristos
a înviat din morti,
Cu moartea
pre moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le…"
Versurile
acestea cântate , de zeci de oameni în
curtea bisericii din satul meu în Noaptea
Sfântă a Învierii Domnului,mi- aduc , în suflet mare bucurie şi emoţie puternică, greu de descris…
Cred ca
aveam trei ani când am simţit prima data aceste sentimente. Eram cu familia
mea la biserică pentru a participa la Sfânta Slujbă a Învierii Domnului şi -mi amintesc cât de
fericit eram. Nu inţelegeam prea bine ce
se întampla în jurul meu, dar mă simţeam atat de bine în curtea bisericii alaturi de parinţii şi
bunicii mei, de verişorii şi unchii mei, de prietenii din sat. Era o noapte ploioasa de primăvara.Lumea
fericită, venită la biserică, aştepta, în linişte, să primească Lumina Sfântă a
Învierii.Pe nesimţite ploaia s-a oprit. Chipurile oamenilor au fost luminate de
flacăra Sfântă ce pâlpâia în lumânările
pe care le ţineam fiecare în mâini. Curând, din zeci de glasuri, a răsunat cântarea:"Hristos
a înviat din morţi…".Fără să ştiu cum , glasul meu s-a alăturat glasurilor
consătenilor mei…eram atât de fericit…cântam şi păzeam , în căuşul palmelor mele,
ca un om mare, Lumina Sfântă a Învierii,
ce ardea în lumânărica pe care o ţineam
strâns în mânuţele mele… Au zburat ca gândul zile şi zile din vremea despre
care povestesc. Au trecut veri, toamne, ierni şi şapte primăveri care au adus
cu ele , de fiecare dată :căldură , frumuseţe, speranţă şi mult aşteptata
Sărbătoare a Paştelui.În tot acest timp, părinţii şi invăţătorii mei mi-au
vorbit despre Dumnezeu, mi-au vorbit despre Iisus, despre rostul nostru pe
pământ şi am înţeles naşterea, viaţa, suferinţele, moartea şi Învierea Mântuitorului nostru,
Iisus Hristos, am aflat ce înseamă
iubirea.Sărbătoarea Paştelui este pentru mine,momentul din an în care mă
gândesc mai mult decât în oricare moment al anului, la cât de fericit sunt
pentru că am sănătate, pentru că am parinţi buni, pe care-i iubesc mult , pentru că am prieteni , pentru că Îl iubesc pe
Dumnezeu, căruia Îi mulţumesc pentru
fericirea mea.De Paşti mă gândesc mult
si la prietenii mei din sat , uitaţi pe
la bunici bătrâni şi bolnavi , de părinţii
lor prin lume plecaţi.Inviţatia mea şi a
părinţilor mei , pentru ei la masa de Paşti şi pacheţelul cu câteva ouă roşii ,
câteva felii de cozonac, cu ouă de ciocolată pe care le oferă mama , cu drag
, în fiecare an ,de Paşti aduc bucurie şi-n sufletele lor. Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului îmi aminteşte să fiu mai
bun, să cer iertare celor pe care , cu
voie sau făra voie ,i-am supărat cu ceva şi , am neglijat să le spun că-mi pare
rău de fapta mea.Învierea Domnului este
întâmpinată de oamenii din satul meu cu grădini, curţi, case curate, cu
linişte, cu fapte bune, cu post şi rugăciune.În aşteptarea Paştelui, dau şi eu, an de an , o mână de
ajutor bunicului meu la greblatul
grădinii, curăţatul şi văruitul pomilor.Şi bunica primeşte ajutor din partea
mea , în preajma Paştelui, căci mare plăcere îmi face să-mpăturesc sărmaluţe în
foi de varză murată, cot la cot cu dumneaei.Vopsitul ouălor în fiertură de foi de ceapă roşie şi flori de
tei, în Joia Mare ,e un ritual la care particip, în fiecare an alături de
bunica şi verişorii mei.Mersul la
biserică, la Denii, la Prohod, mersul în cimitir pentru a curăţa mormintele străbunicilor mei, a planta flori şi a aprinde lumânări pe
mormintele celor apropiaţi plecaţi
dintre noi, la Domnu’ sunt lucruri pe care le fac bucuros , împreună
cu familia mea, în preajma Sfintei Sărbători a Învierii Domnului.Masa din
Vinerea Mare, pusă în curtea sau în casa bunicilor mei ,la care servim ciorbă
de lobodă sau de dragavei , fără oţet, fără ou şi fără ulei e nelipsită din obiceiurile
familiei mele.Aşteptarea Învierii Domnului e atât de plăcută!În fiecare an merg
cu toţi ai mei "la spovedit", mergem să primim lumină, să luăm Sfânta
Împărtăşanie.Iepuraşul va veni , cu siguranţă, şi în acest an de Paşti şi îmi
va aduce ouă de ciocolată, cadouri şi haine noi , că aşa e obiceiul în sat la
noi.
Peste câteva zile mă voi afla , din nou , în curtea
bisericii din satul meu şi voi trăi, împreuna cu familia mea ,Învierea Fiului Lui
Dumnezeu. Vom duce cu noi coşuri cu ouă roşii, vin şi cozonaci pentru a le dărui
celor nevoiaşi să simtă , şi ei , bucurie in Sfânta Zi de Paşti.Cu emoţie puternica şi mare bucurie , greu de descris,
voi ,cânta :
,, Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pre moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le…”
şi voi păzi cu grijă Lumina Sfântă în
căuşul palmelor mele şi-n cămăruţa sufletului meu…
Scrisoare
catre bunici.
Dragi bunici,
Scrisoarea pe
care o citiți este prima scrisoare pe care o scriu și o trimit cuiva. Ea este ,
așa cum vedeți, adresată vouă, dragi bunici. Știu că sunteți surprinși să
primiți o scrisoare de la mine și vă intrebați ce aș putea să vă scriu, când
noi ne întâlnim aproape zilnic și vă povestesc câte-n luna și-n stele, mă joc
și glumesc cu voi. E totuși ceva ce n-am
făcut prea des…nu v-am spus cât de mult vă iubesc și prea puțin
v-am spus :"mulțumesc"…
Dragă
bunicule, "Babu"al meu, am vrut să-ți mulțumesc, sâmbătă seara, când
mi-ai făcut arcul cel nou, dar prea fericit eram și dornic să-l testez și am uitat să spun:
"mulțumesc"…am vrut să-ți mulțumesc pentru salutul vesel cu care mă întâmpini
de fiecare dată când trec pragul căsuței
tale, dragi bunici, dar curios să văd ce mai e nou în primitoarea căsuță a bunicilor, am uitat să spun:"mulțumesc"…am
vrut să-ți mulțumesc de fiecare dată când ai avut răbdare să-mi răspunzi la toate întrebările mele despre război, despre întâmplările
de pe front ale străbunicului, despre avioanele rusești și nemțești care au făcut parte din copilăria ta,
dar prea impresionat am fost de istoriile povestite încât am uitat să –ți mulțumesc…am vrut să-ți
mulțumesc ca nu te-ai lăsat învins la jocul de șah, dar fiind prea motivat
pentru a mă revanșa, am uitat să-ți mulțumesc…
Dragă bunică,
tu ești mamaia mea dragă în casa căreia mă simt ca la mine acasă, care m-a hrănit,
m-a imbrăcat, s-a jucat cu mine, mi-a citit povești când părinții mei erau la
servici și eu eram prea mic ca să spun : " mulțumesc "pentru
dragostea și grija pe care mi le purtai.
Bunică dragă
îți mulțumesc, acum , pentru dragostea
ce mi-o porți, dragoste care te face să străbați tot satul pentru a-mi aduce
câteva gogoși sau clătite calde, dragoste care te-a făcut să te trezești, cu
noaptea în cap, luni de zile pentru a ajunge în zori la casa mea, să ai grijă
de mine, chiar dacă afară ploua cu găleata
sau era ger de înghețau pietrele …dragoste
, care te-a făcut să nu te superi pe mine când
te trimeteam acasă la tine, pentru că o lăsai pe mama să plece la servici,
și așteptai ,răbdătoare , de fiecare dată, să-mi treacă supărarea , să te iert și să te ajut să construiești
castele din cubulețe, lucru care nu-ți reușea niciodată, fără ajutorul meu… dragoste
,care te-a făcut să mă porți în brațe când mama, bolnavă , suferea mult că nu o
poate face…
Vă iubesc,
dragi bunici, vă mulțumesc și vă îmbrățisez , cu drag,
Iris
Bibliotecar
Ioana Goran
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu