File

joi, 25 iunie 2015

Castigatorii etapei locale a concursului judetean "Valcea - Colt de rai 2015" de la Pausesti-Maglasi

Categoria desen

Premiul I: Trandafirul alb, cu lucrarile: 
Chiliile Manastirii Saracinesti

Troita Utesti

Troita Bratosin


Premiul II: Garofita cu lucrarile:
         Vas cu flori

         Liniste

         Forta


Categoria poezie
Premiul I: Ploaie de stele, cu poeziile:
         Pomul meu

Mărul  din a mea grădina
Tare-i trist de-o săptamana,
C-a primit o telegramă
De la vântul  cel de toamna
În  care scria cu brumă
Că-i departe vremea bună!..
Ș-o să vină –n mare grabă
Toamna rece si bogată…
Tot gândindu-se la toamnă
Mărul a –nceput să geamă
Și de el mi-e tare milă!
Să-l ajut aș vrea și-n grabă
Pun pe el camașa-mi albă
Toamnei pare că nu-i pasă
Ia în zbor a mea cămasă
Și declară că-i stăpâna
Pe alei si pe grădină
Pomul meu se cocosază
Brațe spre pămant ș-apleaca
Și de toamnă se mai roagă
De mânie să-i mai treacă…
Vantul rece înceteză
Pomisorului  îi spune la ureche-o veche snoavă…
Toamna se transformă-n  zână!…
Pomul meu se luminează
Și covoare de aramă
La picioare îi așază… 

         Ruga pentru parinti

Doamne , dă-mi  întelepciune
Niciodată  să nu uit
C-a părinților mei vorbă îmi dă aripi pe pământ
Că parinții-mi sunt mândrie
Și cununa  lor eu  sunt.

Și îmi dă Doamne , putere
Gândul bun să îl ascult
Și fugind de lucruri rele să mă lepăd de păcat
Ca viața mea și a părinților mei să fie
Drum spre mântuire, nu mormânt!

Și mai revarsă , Doamne,blândețe
Peste ai mei parinti,și revarsă Duh Sfant,
Și iubire și milă picură-n a lor suflete ne-ncetat
Căci se ostenesc pentru mine cu dragoste mare
Și-mi îndreaptă pașii pe drum  luminat.

Din sufletul meu, fă un soare calduros, Doamne
Să-ncălzească ale părinților mei suflete ne-ncetat
Și prin rugăciunile mele rostite șoptit
Să simtă ajutor de la Tine, Doamne
Și binecuvântarea-Ți Sfantă, fie-le cuvânt!

Binecuvantează-mă, Sfinte Doamne,
Cu bucurii părinții să-mi încânt
Și-n cărările tale cele sfinte să umblu smerit
Și fapte bune să fac , din iubire…
Doamne, în veci fii slăvit!

         Acasa

Foaie verde foi de crini
Dragă-mi e casa  din vii
Cu amintiri ce n-au a-ți spune
Case mari din astă lume.

Foaie verde foi de fagi
Dragi îmi sunt parintii , dragi
Cu comori ce n-au anume
Alti părinti din astă lume.

Foaie verde foi de fragi
Dragi îmi sunt bunicii, dragi
Cu energii ce nu pot spune
Că au  alti bunici pe lume.

Foaie verde foi de tei
Dragi mi-s maglășenii mei
Cu povești ce nu pot spune
Oameni, alți din asta lume.

Foaie verde foi de meri
Drag mi-e satul dintre tei
Cu iubiri ,ce n-o s-adune
Vr-un alt sat din astă lume.


Categoria proza
Premiul I: Iris, cu lucrarile:
         Gasca ratacita

                                  Gâsca rătăcită
    
     Povestea gâştei rătăcite, pe care am să v-o spun, a început în luna noiembrie a anului trecut. Era sâmbătă. Eram cu mama şi cu tata acasă. Ningea frumos de aproape două zile, în satul nostru. Frumuseţea peisajului ne-a convins să facem o plimbare pe malul râului Olăneşti.
     Ne-am îmbrăcat cu haine groase, ne-am pus căciuli, fulare şi mănuşi şi am pornit la plimbare prin zăpadă, spre râu. Fulgii argintii, de zăpadă, cădeau necontenit şi râul Olăneşti şi zăvoiul din apropierea râului păreau un tablou de iarnă foarte reuşit. Înaintam, pe marginea râului, încântaţi de atâta frumuseţe, când deodată, în faţa noastră, a apărut un bulgăre de zăpadă mişcător. Tata s-a apropiat de acel bulgăre şi a spus, uimit:
     - Un pui de gâscă sălbatică, rătăcit!
     Ne-am apropiat, şi noi, curioşi, de bulgărele de zăpadă mişcător. Era într-adevăr o gâscă sălbatică speriată şi aproape îngheţată de frig.Văzându-mă a încercat să zboare dar nu a reuşit. Avea o aripă rănită. Pesemne, un vânător o împuşcase în aripă, când, ea, se afla în zbor, cu cârdul ei de gâşte, spre ţările calde. Nu a mai putut zbura şi a rătăcit pe malul râului Olăneşti. Am hotărât să o luăm acasă şi s-o îngrijim cum putem mai bine. Dacă o lăsam în zăpadă, în curând, ar fi îngheţat de frig. Iarna a trecut repede. Gâsculiţa noastră a mai crescut puţin, rana de la aripă s-a vindecat şi putea să zboare din nou. Ne-am ataşat mult de gâscuţa rătăcită şi i-am pus numele: Norocel pentru că, mama, a spus că, gâsculiţa noastră este norocosă fiindcă am găsit-o noi şi nu a îngheţat de frig sau nu a mâncat-o vr’un câine sau vreo vulpe. A avut, mare noroc, Norocel, acum. Zboară prin ogradă de colo până colo, urmărindu-ne fiecare pas. Când a fost în stare să zboare din nou, mi-a fost teamă că va zbura departe şi n-am s-o mai pot vedea, n-am s-o mai pot mângâia, n-o să-i mai pot da grăunţe, n-am s-o mai pot îngâna, şi-mi voi pierde un prieten. Norocel zbura, însă prin copacii din grădină, pe gard, pe balconul casei şi când o strigam, venea lângă mine şi căuta, cu ciocul, grăunţe în palmele mele.
     Într-o zi, pe la amiază, ţipetele de gâşte sălbatice, fericite de întoarcerea din ţările calde, se auzeau în depărtare. Norocel a devenit agitată. A început să zboare, când pe casă, când pe gard. A dat ocol curţii şi grădinii noastre şi, deodată, a dispărut. Am strigat-o:
     - Norocel! Norocel! Norocel!...
     Nu mi-a răspuns. Am luat grăunţe şi le-am împrăştiat în curte şi am tot chemat-o. Când credeam că n-am s-o mai văd vreodată, Norocel a „aterizat”, nu ştiu de unde, în faţa mea. Am mângâiat-o, am îngânat-o, am „certat-o”, pentru că nu a venit, mai repede, la chemarea mea. Grăbită şi cu inima bătându-i tare, tare, a luat din palma mea două grăunţe, apoi a zburat pe gardul grădinii noastre. M-a privit câteva clipe, şi, când cârdul de gâşte sălbatice a trecut pe deasupra casei noastre, Norocel, şi-a deschis aripile, a întors capul spre mine, a scos un ţipăt puternic şi a zburat sus, tot mai sus. Din văzduh, zeci de ţipete ale cârdului de gâşte sălbatice, i-au răspuns. Eu am rămas nemişcat, în mijlocul grădinii, cu un pumn de grăunţe în mână.
     Norocel era acum cu familia lui. Era fericit. M-am bucurat pentru el, dar ochii mei s-au umplut de lacrimi…

         Paste in sufletul meu

                                                       Paştele  în sufletul meu
                                                                                               
"Hristos a înviat din morti,
Cu moartea pre moarte călcând
Şi celor  din morminte
Viaţă  dăruindu-le…"

Versurile acestea cântate , de zeci de oameni  în curtea bisericii din satul meu în Noaptea  Sfântă a Învierii Domnului,mi- aduc  , în suflet mare bucurie şi  emoţie puternică, greu de descris…
Cred ca aveam  trei ani când am simţit prima  data aceste sentimente. Eram cu familia mea  la biserică  pentru a participa   la Sfânta Slujbă a  Învierii Domnului şi -mi amintesc cât de fericit eram. Nu inţelegeam  prea bine ce se întampla în jurul meu, dar mă simţeam atat de  bine în curtea bisericii alaturi de parinţii şi bunicii mei, de verişorii şi unchii mei, de prietenii din sat.  Era o noapte ploioasa de primăvara.Lumea fericită, venită la biserică, aştepta, în linişte, să primească Lumina Sfântă a Învierii.Pe nesimţite ploaia s-a oprit. Chipurile oamenilor au fost luminate de flacăra Sfântă  ce pâlpâia în lumânările pe care le ţineam fiecare în mâini. Curând, din zeci de glasuri, a răsunat cântarea:"Hristos a înviat din morţi…".Fără să ştiu cum , glasul meu s-a alăturat glasurilor consătenilor mei…eram atât de fericit…cântam şi păzeam , în căuşul palmelor mele, ca un om mare,  Lumina Sfântă a Învierii, ce ardea în lumânărica  pe care o ţineam strâns în mânuţele mele… Au zburat ca gândul zile şi zile din vremea despre care povestesc. Au trecut veri, toamne, ierni şi şapte primăveri care au adus cu ele , de fiecare dată :căldură , frumuseţe, speranţă şi mult aşteptata Sărbătoare a Paştelui.În tot acest timp, părinţii şi invăţătorii mei mi-au vorbit despre Dumnezeu, mi-au vorbit despre Iisus, despre rostul nostru pe pământ şi am înţeles naşterea, viaţa, suferinţele, moartea şi Învierea  Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, am aflat ce înseamă   iubirea.Sărbătoarea Paştelui este pentru mine,momentul din an în care mă gândesc mai mult decât în oricare moment al anului, la cât de fericit sunt pentru că am sănătate, pentru că am parinţi  buni, pe care-i iubesc mult , pentru că  am prieteni , pentru că Îl iubesc pe Dumnezeu, căruia  Îi mulţumesc pentru fericirea mea.De Paşti mă gândesc   mult si la prietenii mei din sat , uitaţi  pe la bunici  bătrâni şi bolnavi , de părinţii lor  prin lume plecaţi.Inviţatia mea şi a părinţilor mei , pentru ei la masa de Paşti şi pacheţelul cu câteva ouă roşii , câteva felii de cozonac, cu ouă de ciocolată pe care le oferă mama , cu drag ,  în fiecare an ,de Paşti aduc bucurie şi-n sufletele lor. Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului îmi aminteşte să fiu mai bun, să cer iertare celor  pe care , cu voie sau făra voie ,i-am supărat cu ceva şi , am neglijat să le spun că-mi pare rău de fapta mea.Învierea Domnului  este întâmpinată de oamenii din satul meu cu grădini, curţi, case curate, cu linişte, cu fapte bune, cu post şi rugăciune.În aşteptarea  Paştelui, dau şi eu, an de an , o mână de ajutor bunicului meu la  greblatul grădinii, curăţatul şi văruitul pomilor.Şi bunica primeşte ajutor din partea mea , în preajma Paştelui, căci mare plăcere îmi face să-mpăturesc sărmaluţe în foi de varză murată, cot la cot cu dumneaei.Vopsitul ouălor în  fiertură de foi de ceapă roşie şi flori de tei, în Joia Mare ,e un ritual la care particip, în fiecare an alături de bunica şi  verişorii mei.Mersul la biserică, la Denii, la Prohod, mersul în cimitir pentru a curăţa mormintele străbunicilor  mei, a planta flori şi a aprinde lumânări pe mormintele celor apropiaţi plecaţi  dintre  noi, la Domnu  sunt lucruri pe care le fac bucuros , împreună cu familia mea, în preajma Sfintei Sărbători a Învierii Domnului.Masa din Vinerea Mare, pusă în curtea sau în casa bunicilor mei ,la care servim ciorbă de lobodă sau de dragavei , fără oţet, fără ou  şi fără ulei e nelipsită din obiceiurile familiei mele.Aşteptarea Învierii Domnului e atât de plăcută!În fiecare an merg cu toţi ai mei "la spovedit", mergem să primim lumină, să luăm Sfânta Împărtăşanie.Iepuraşul va veni , cu siguranţă, şi în acest an de Paşti şi îmi va aduce ouă de ciocolată, cadouri şi haine noi , că aşa e obiceiul în sat la noi.
Peste câteva zile mă voi afla , din nou , în curtea bisericii din satul meu şi voi trăi, împreuna cu familia mea ,Învierea Fiului Lui Dumnezeu. Vom duce cu noi coşuri cu ouă roşii, vin şi cozonaci pentru a le dărui celor nevoiaşi să simtă , şi ei , bucurie in Sfânta Zi de Paşti.Cu emoţie  puternica şi mare bucurie , greu de descris, voi ,cânta :  
,,  Hristos a înviat din morţi 
Cu moartea pre moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le…”
şi voi păzi cu grijă Lumina Sfântă în căuşul palmelor mele şi-n cămăruţa sufletului meu…



         Scrisoare catre bunici.   

                                                                       Dragi bunici,

   Scrisoarea pe care o citiți este prima scrisoare pe care o scriu și o trimit cuiva. Ea este , așa cum vedeți, adresată vouă, dragi bunici. Știu că sunteți surprinși să primiți o scrisoare de la mine și vă intrebați ce aș putea să vă scriu, când noi ne întâlnim aproape zilnic și vă povestesc câte-n luna și-n stele, mă joc și glumesc cu voi. E totuși ceva ce n-am  făcut  prea des…nu    v-am spus cât de mult vă iubesc și prea puțin v-am spus :"mulțumesc"…
   Dragă bunicule, "Babu"al meu, am vrut să-ți mulțumesc, sâmbătă seara, când mi-ai făcut arcul cel nou, dar prea fericit eram  și dornic să-l testez și am uitat să spun: "mulțumesc"…am vrut să-ți mulțumesc pentru salutul vesel cu care mă întâmpini de fiecare dată când trec pragul  căsuței tale, dragi bunici, dar curios să văd ce mai e nou în  primitoarea  căsuță a bunicilor, am uitat să spun:"mulțumesc"…am vrut să-ți mulțumesc de fiecare dată când ai avut răbdare     să-mi răspunzi la toate  întrebările mele despre război, despre întâmplările de pe front ale străbunicului, despre avioanele rusești și  nemțești care au făcut parte din copilăria ta, dar  prea impresionat  am fost de istoriile povestite  încât am  uitat să –ți mulțumesc…am vrut    să-ți mulțumesc ca nu te-ai lăsat învins la jocul de șah, dar fiind prea motivat pentru a mă revanșa, am uitat să-ți mulțumesc…
   Dragă bunică, tu ești mamaia mea dragă în casa căreia mă simt ca la mine acasă, care m-a hrănit, m-a imbrăcat, s-a jucat cu mine, mi-a citit povești când părinții mei erau la servici și eu eram prea mic ca să spun : " mulțumesc "pentru dragostea și grija pe care mi le purtai.
   Bunică dragă îți mulțumesc, acum , pentru dragostea  ce mi-o porți, dragoste care te face să străbați tot satul pentru a-mi aduce câteva gogoși sau clătite calde, dragoste care te-a făcut să te trezești, cu noaptea în cap, luni de zile pentru a ajunge în zori la casa mea, să ai grijă de  mine, chiar dacă afară ploua cu găleata  sau era ger de înghețau pietrele …dragoste , care te-a făcut să nu te superi pe mine când  te trimeteam acasă la tine, pentru că o lăsai pe mama să plece la servici, și așteptai ,răbdătoare , de fiecare dată, să-mi treacă supărarea  , să te iert și să te ajut să construiești castele din cubulețe, lucru care nu-ți reușea niciodată, fără ajutorul meu… dragoste ,care  te-a făcut să mă  porți în brațe  când mama, bolnavă , suferea mult că nu o poate face…
   Vă iubesc, dragi bunici, vă mulțumesc și vă îmbrățisez , cu drag,
                                                                                                               Iris


Bibliotecar 
Ioana Goran

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu