File

luni, 7 septembrie 2015

Revista Casa Cărţii vâlcene îşi reia apariţia



Stimaţi colegi bibliotecari din judeţul Vâlcea,

Începând din această toamnă vom relua apariţia revistei Casa Cărţii vâlcene (editată de Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea până în urmă cu nişte ani), cu acelaşi profil de publicaţie de cultură şi informaţie.
Aş aprecia dacă (şi) în paginile viitoarelor numere al revistei - preconizată a fi (re)lansată în Serie nouă la sfârşitul lunii octombrie a.c. - se vor regăsi articole care să reflecte activitatea dvs. şi a bibliotecii în care activaţi.

Pentru cei care doresc să scrie, tema este la alegere*, lar articolul trebuie să îmi parvină până în data de 25.09.2015, pe adresa biblioteci.valcene@gmail.com, în format *doc, font Times New Roman, număr de caractere cu spaţii - maximum 8.000 (articolele mai mari, dacă vor exista, vor fi publicate în foileton). În cazul în care doriţi să şi ilustraţi ceea ce scrieţi, adăugaţi şi fotografii cu rezoluţie cât mai bună, de preferat în format *jpg.

Vă mulţumesc anticipat.

Valentin Smedescu

in facsimil: prima pagină cu articolul de fond din nr. 7 al revistei (ianuarie - iulie 2007)
___________________________________
*puteţi scrie despre importanţa instituţiei dvs. pentru comunitatea locală, despre un proiect/ proiecte de succes ale bibliotecii dvs., despre personalităţi locale sau naţionale cu origini în comuna/oraşul dvs., lucrări mongrafice, monumente, tradiţii s.a.m.d.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu