Actualizare 9 nov. 2015 (filmare VTV Râmnicu Vâlcea):
Ştirea din 5 nov. 2015:
Stimaţi colegi bibliotecari publici din judeţul Vâlcea,
Aşa cum vă anunţam în 2 aprilie că ne dorim - în ideea sustenabilităţii reuşitelor Programului Biblionet -, judeţul Vâlcea a fost inclus în Campania România EduCaB - „Creşterea capacităţii educaţionale a bibliotecilor publice din România”.
Pentru început, avem în pilot patru biblioteci publice: Biblioteca Municipală Drăgăşani şi Bibliotecile Publice Locale Pietrari, Glăvile şi Titeşti.
Astăzi, de la ora 11.00, la sediul Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" Vâlcea, în sala de conferinţe de la parterul instituţiei, se va desfăşura o conferinţă de presă organizată în scopul promovării Campaniei România EduCaB în Vâlcea.
Prezentare Campanie România EduCaB
„Sunt cel puţin trei tipuri de nevoi pe care dorim să le abordăm prin iniţiative EduCaB:
• Lărgirea şi înnoirea fondului de carte şi a materialului educaţional, inclusiv a flotei de calculatoare; • Sprijinirea intervenţiilor la nivel de infrastructură fizică (mobilier, amenajări, alte intervenţii legate de ergonomia şi (re)funcţionalizarea spaţiului);
• Programe educaţionale, schiţarea şi implmentarea unor iniţiative pe termen scurt şi mediu în domenii cum ar fi: educaţie pentru mobilizare şi angajare comunitară, decriptare mesaj jurnalistic, educaţie cinematografică, patrimoniu cultural, antreprenoriat social, iniţiative culturale şi sociale, limbi străine, educaţie de mediu, agricultură organică, bucătărie tradiţională, nutriţie şi activitate fizică sau dezvoltare comunitară”. (selecţie din Prezentarea Campaniei România EduCaB).
Vă rog să vă implicaţi în promovarea acestui program în judeţul nostru, pentru că în funcţie de rezultatele obţinute, se doreşte extinderea lui şi în alte biblioteci vâlcene, care au mare nevoie de înnoirea/diversificarea fondurilor de carte, a echipamentelor IT şi a serviciilor pentru public, amenajarea ambientului etc.
Cum este anunţat şi în materialele promoţionale, este de reţinut că se vor strânge cărţi, calculatoare şi mobilier inclusiv la sediul Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" Vâlcea şi - propunem - în bibliotecile publice vâlcene,
Persoană de contact România EduCaB în judeţul Vâlcea: Valentin Smedescu, biblioteci.valcene@gmail.com, 0250/739221 int. 135. (BJAI Vâlcea) şi bibliotecarii de la bibliotecile publice orăşeneşti şi comunale din judeţul Vâlcea.
vă mulţumesc,
Valentin Smedescu,
sef Serviciu Marketing-dezvoltare/ Coordonare judeţeană
Harta EduCab în mai multe culori, Stikere şi FB Cover pentru promovarea programului în biblioteci:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu