File
▼
marți, 26 ianuarie 2016
Moment aniversar, 157 de ani de la maretul act al unirii de la 1859
Biblioteca Comunala Galicea a sarbatorit in avans, in ziua de 21.01.2016, ,,Mica Unire de la 1859,,.
Reamintim ca intre 5-7 ianuarie 1859, Adunarea Electiva a Moldovei alege in unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, participant la revolutia de la 1848 si la lupta pentru Unirea Principatelor. Intre 24 ianuarie-5 februarie, Adunarea Electiva a Tarii Romanesti se pronunta pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizand astfel unirea de fapt a celor doua Principate, Moldova si Tara Romaneasca.
Contemporanii care prin activitatea lor insufletita de un cald patriotism au contribuit la indeplinirea marelui act al unirii, au numit ziua de 24 ianuarie 1859, cand Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn in ambele principate, ,,Ziua renasterii noastre nationale,, sau ,,Cea mai frumoasa zi a neamului romanesc,,.
Sarbatorirea ,, micii uniri,, a debutat cu o prezentare generala a marelui act istoric, facuta de d-na prof. Laurentia Floroiu, directoare la Scoala Gimnaziala Galicea.
Preotul Ion Popescu a marcat acest eveniment printr-o prelegere, infatisand actul educational ca un act al cititului si studiului individual, la biblioteca.
Un grup de 30 de elevi de la Scoala Gimnaziala Galicea, au sustinut un program poetic si muzical sub indrumarea doamnelor profesoare Simona Manoiu si Romanita Catanoiu. Poeziile si cantecele patriotice prezentate au adus un plus de patriotism si romanitate.
Bibliotecar Titu Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu