File

vineri, 4 martie 2016

Drăgășani: Pagini de istorie

  Vineri, 4 martie 2016, s-a desfășurat o nouă activitate realizată în parteneriat cu elevii clasei a IV-a E, de la Școala Gimnazială "Tudor Vladimirescu", coordonați de prof.institutor Barbu Maria și bibliotecar, Cristina Prunel-Bărbulescu. Ora de istorie a avut loc de această dată la cinematograf, sala bibliotecii fiind ocupată cu o altă activitate. Am realizat colaborari și cu celelalte instituții de cultură din oraș astfel încât să ne putem diversifica activitățile si modalitățile de desfășurare. In cadrul proiectului axat pe teme de istorie căutăm să familiarizăm elevii cu domeniul istoriei, prin mijloace adecvate lor, să le dezvoltăm gândirea, capacitatea de analiză și de comparare a evenimentelor istorice. In acest scop le punem la dispoziție filme istorice legate de tematica studiată la clasă, cărți tematice specifice vârstei lor, chestionare axate pe lecțiile parcurse, diplome, fișe de eveniment cultural. Elevii sunt incântați de aceste activități, pun întrebări, aduc materiale, comentează filmul pe care il vizionează. Astăzi au facut o incursiune virtuală în vremea lui Mircea cel Bătrân, urmărind filmul artistic ''Mircea''. Astfel de ore de istorie, geografie, biologie, română, au loc periodic la bibliotecă cu ajutorul videoproiectorului si al cărților.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Barbulescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu