DANICEI: Concursul "VALCEA - COLT DE RAI", editia 2016, etapa locala

               In urma jurizarii lucrarilor inscrise la etapa locala a concursului "VALCEA - COLT DE RAI", editia 2016, au fost desemnati urmatorii castigatori:

I. Sectiunea PROZA :

Premiul I - M.N. VI

                                ARMONIE                                 M. N. VI

Primăvara şi-a întins aripile pure peste natură. I-am smuls din ele albul pufului pe care l-am împletit cu roşul dragostei mele de viaţă şi am creat mărţişorul universului. Puritatea seninului cer a chemat după ea speranţa verdelui pădurii şi iubirea a înflăcărat viaţa. Firul mărţişorului a alungat blestemul morţii naturii.

L-am urmărit cu gândul şi l-am văzut atingând uşor reavănul pământ, care a tresărit surâzător şi, o dată cu el, şi albii ghiocei ce s-au ivit să-mi farmece privirea. M-am simţit legată de natură într-un fel intim şi-am hotărât să-mi declar dragostea căzându-i în genunchi şi sărutându-i poala. Mi-am agăţat sufletul de mărţişor şi am trimis încântarea mea cârdului de rândunele ivite-n depărtări. Mi-am amestecat fiinţa în clocotul firilor şi-al lumii ca să-mi simtă bucuria de viaţă. Mi-am răcorit faţa în oglinda străvezie a râului ce şuşotea tainic cu peştii argintii. Mi-am răsucit pletele în vâlvoiul de toporaşi şi am cântat cu mierlele cântecul renaşterii. Mi-am plimbat picioarele goale prin iarba dimineţii împodobită cu diamante lichide, lipsită de cea mai mică grijă, fericită în lumea asta în care totul era posibil, în care bucuria era doar un pretext pentru trăirea unei vieţi simţite cu ajutorul unui suflet pur, neafectat de probleme, nelinişti, ci plin de ropotul râului, de trilurile păsărelelor sau de poznele nevinovate ale razelor soarelui.          

În aerul limpede al dimineţii, se înalţă, ca deşteptate din somn, sub primele raze ale soarelui, crengile mărului din spatele grădinii. O briză dulce anunţă sosirea cu paşi repezi a vremii însorite. Astrul ceresc, mai tânăr ca niciodată, îşi revarsă aurul antic peste natură, peste florile cu petale de pietre preţioase ce răspândesc umbre de sidef, de rubin, de safir la poalele pomilor ce întind ramurile mlădioase către cuviosul şi infinitul adânc al cerului. Natura se îmbracă în văl diafan de viaţă şi lumină.

Cu fiecare clipă, cu fiecare suflare de vânt, grădina şopteşte, visează, ascultă. Soarele veghează plin de strălucire, mângâind-o cu razele sale subţiri şi albe ca degetele unei zâne care ciupesc pline de emoţie corzile de cristal ale unei harpe fermecate. Când o adiere parfumată mângâie graţioasă creştetul lumii necunoscutului, frunze micuţe tresar uşor ridicându-şi căpşorul timide, printre volănaşele catifelate.

Natura îşi recită poeziile adunate în jurnalul vieţii. Mărul aude şi simte simfonia acestui anotimp curgându-i prin ramuri. O rază de soare jucăuşă s-a  împletit pe o crenguţă a sa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Florii de măr din vârful crenguţei ziua întâi i se păru scurtă şi apropierea nopţii o mâhni. Trebuie să se vâre şi ea între celelalte şi acolo să aştepte până a doua zi. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza coboară din nou şi, toată ziua încălzită, floarea de măr se scaldă în albastrul cerului. Peste un timp se desface  mare și roză. Mai frumoasă ca toate şi tocmai în vârf! De deasupra îi cade multă lumină, dedesubt seara îşi ridică până la ea lalele potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră şi vede o rândunică venită de departe tăind albastrul cerului ca o săgeată. Înconjoară copacul de câteva ori, cu strigăte de bucurie, apoi se aşază în cuibul de sub streaşina casei cântând mereu. De la poalele mărului, o puzderie de panseluţe, care mai de care mai colorată, îşi leagănă încet petalele pe acordurile ciripitului rândunicii. Liliacul din colţ le face cu mâna. Numai Crinul, măreţ şi alb, îşi înalţă fruntea serios, privind ca un stăpânitor mulţumit că supuşii săi sunt plini de veselie. Şi cum să nu fie bucuroşi?! Au haine noi, colorate, căldură blândă, lumină şi trilurile privighetorilor bucură toată grădina.

            Iubind soarele, florile de piatră se întind leneşe brodând marginile aleilor din grădină, amestecându-se într-un joc de culori, întrecându-se cu petuniile şi cu panseluţele. Galben, roz, alb, roşu, mov, lila, violet, pete maronii, cărămiziu, toate aruncate pe fondul verde al ierbii şi al frunzelor, concurează curcubeul apărut într-un colţ al zării, după o ploaie căldicică de după-amiază.

            Iasomia găseşte prilej acum să împrăştie parfum delicat peste tot şi să se răsfeţe întinzându-şi lujerele fine pe gărduţul din lemn ce separă acest paradis de pustiul betonului ce se întinde până la casa mare de sub geamurile căreia, din jardiniere albe, zâmbeşte Sporul-casei şi se roşeşte timid când margaretele îi fac cu ochiul.

            Tufele dese de bujori vorbesc despre bogăţia regatului grădinii, iar trandafirii despre eleganţa ei.

            Sunet, culoare, lumină, mireasmă – o armonie perfectă... eden pământesc!

Premiul al II-lea - P. A. VII

JOCUL CĂLUȘARILOR

Vara, logodită cu mândrul Soare s-a instalat devreme, neinvitată, schimbând repede dantelele primăvăratice ale pomilor cu văluri de frunze verzi în toate nuanțele. Le adaugă accesorii: cercei roșii de cireșe,  broșe verzi de mere și pere. Și, ca să-și arate iubirea pentru Soare, îl lasă pe acesta să pună stăpânire pe ținut. Razele lui se joacă pitulușu cu vietățile care se ascund în cele mai adânci umbre.

Sunetul viorilor și al clopoțeilor însă le scoate din ascunziș. Și noi ne îngrămădim la poartă: Vin Călușarii! Sunt Rusaliile! Sărbătorim Pogorarea Sfântului Duh, despre care bunica zicea că în trecut se numea Rozalia și era o sărbătoare a trandafirilor.

Drumul e plin de panglici colorate fluturând din pălăriile călușarilor. Sunetul ascuțit al viorilor ne trezește toate simțurile și ne îndeamnă să privim dansatorii care frământă cu picioarele încălțate în opinci pulberea drumului în ritmul muzicii. Clopoțeii și ciucurașii colorați legați de picioarele lor saltă plini de veselie. Lumea se înghesuie la porți și, pentru că suntem în mijlocul satului alaiul se oprește.

Eu și verișorul meu ne apropiem de horă, dar ”Mutul” ne sperie și sărim șanțul. Vopsit pe față și îmbrăcat ciudat, pe jumătate în haine femeiești, învârtește în aer sabia de lemn și apoi trasează un cerc în jurul călușarilor. Ne face semn să nu ne apropiem și să nu îndrăznim a intra în ”cercul sacru” – îmi șoptește vecina că așa se numește și nu avem voie să intrăm. Schimonoselile Mutului par a fi înțelese de oamenii mari, însă noi, copiii, suntem doar fascinați de ceea ce se întâmplă, ca și cum am asista la un spectacol în care rolul principal revine măscăriciului. Scălâmbăielile, săriturile, rostogolirile și feluritele giumbușlucuri ne amuză și râdem copios, în timp ce sătenii se uită la noi cu reproș, ca și cum am încălca niște reguli. Ei privesc serios dansul și asta mă face să fiu mai atentă la mișcările lor. Mi se pare că execută un ritual magic în jurul bețelor de alun. În dansul lor fantastic vătaful atinge cu steagul de alun pe unul dintre dansatori și acesta cade la pământ. Sar speriată un pas în spate și mă sprijin de bunica. Ea zâmbește tainic și mă bate liniștitor pe umăr:

-          Stai calmă, draga mea! Nu s-a întâmplat nimic! Călușarul ăsta a luat  cu el răul din cei bolnavi. Cei care joacă sunt atinși de magie și nu oricine poate fi călușar. Ei au devenit demni de a juca acest dans după ce au fost inițiați printr-un ritual secret, bine păstrat.

            Verișorul meu, pe marginea drumului, încearcă să imite și el câteva mișcări, dar parcă, venind din negurile timpului, e mai greu de înțeles. Am aflat că dansul călușarilor este legat de străvechiul cult al Soarelui și asta îmbracă totul într-o aură mistică, ce ne cuprinde pe toți.

Jocul se încheie cu hora Căluşului la care participă femei, copii, oameni din sat. Căluşarilor li se dau copii în braţe și sunt plătiţi să sară peste copii, pentru ca aceștia să capete forță, sănătate, să fie feriți de boli. Bunica mă ia de mână și mă prinde în horă. Picioarele mele simt că se mișcă fără să le comand, parcă sunt vrăjite. La final, bunica dă bani mutului care îi dă câteva fire de pelinul şi de usturoi ”jucat de căluşari” pe care trebuie să le purtăm toată ziua la brâu ”ca să nu ne ia din căluș”. Pelinul, usturoiul, sarea, lâna, apa de la mijlocul cercului, jucate de căluşari, capătă puteri tămăduitoare.

Bag mâna în buzunar și strâng cu putere usturoiul și pelinul puse de bunica, pentru a fi ferită să nu fiu ”luată din căluș” de către Iele. Nu știu de ce se teme ea, pentru că am respectat cu sfințenie ce mi-a spus: ”să nu mergi singură la câmp sau în locuri pustii, în pădure, că te prind Ielele”. Mi-e teamă de fiicele lui Rusalim Împărat, căci am auzit că sunt urâte și cu puterile lor magice mă pot schimonosi. Bunica nu lucrează deloc în săptămâna Rusaliilor și nici pe mine nu măa lăsat să intru în grădinița cu flori.

Mi-a povestit atâtea despre acest obicei, încât aș fi vrut să particip și eu la “ridicarea sau legarea steagului, sau a Căluşului”, dar nu am voie, mai ales că sunt fată. Bine măcar că am participat la ”jocul Căluşului”, căci la ultima parte, “îngroparea steagului” sau “spargerea căluşului”, nici dacă eram băiat nu aveam voie să merg. Sunt curioasă din fire și acest dans m-a fascinat într-atât încât sunt hotărâtă să devin etnograf, să studiez nu numai ”Călușul”, ci și alte momente simbolice, de trecere, de comunicare directă cu lumea de dincolo – momente în care cerurile se deschid, pe care numai la sate le poți găsi.

P. A. VII

Premiul al III-lea - V. St. V

Natura, raiul copilăriei mele 

          Timpul ... peste el rămâne atotstăpânitor, rece și nemuritor în uitare. Încremenirea se îmbină parcă cu veșnicia, răscolind din abisuri taurii dinaintea genezei.

          Stau și mă gândesc uneori ce scurtă e viața unui om. Viața fiecăruia e precum o stea. Începutul e când strălucește, precum un soare pe cerul senin ori înnorat, iar maturitatea când încet se topește, dispare neajutorată, precum pâlpâirea unei lumânări. Dar parcă mai frumos e când strălucește, când are putere, acea parte a vieții numită COPILĂRIE.

          Sunt pe plajă. E o liniște de-ți auzi respirația. Doar valurile ce lovesc țărmul mai tulbură lumea. Gândul mă poartă departe. Văd o fată cu ochii verzi ca frunzele ce irup spre viață, printre snopuri de lumină. Cu părul bogat, revărsat pe umeri, cu obrajii roșii ca sângele, îmi părea de o tulburătoare și ireală frumusețe. Snopuri de iarbă îi dezmierda fața și o încălzea exact ca pe un soare preamarit, preaminunat de frumusețea acelei lumi. Eram eu! Mă întind  pe covorul înflorat și privesc norii albi și pufoși ce făceau cu ochiul din când în când, parcă salutându-mă și purtându-mă în brațele lor spre alte tărâmuri magice. Un zâmbet îmi înseninează chipul. Eram fericită!

Mă ridic și încep să alerg prin pădurea plină de mister,de vrajă. îmi întind brațele și închid ochii, răsfățându-mă sub sulițele de foc trimise de astru. Mă simțeam în siguranță! Râd soarelui, râd pădurii, mă mângâie, mă învârtește. Mă plimb prin templul liniștii. Sunt impresionată de floricelele care s-au trezit din somnul de frumusețe.  Le vorbesc … îmi vorbesc și ele. Le zâmbesc și îmi zâmbesc și ele. Continui să merg. Ajung la un lac, cu mii de fluturi de catifea. Căprioarele, iepurașii și toate celelalte vietăți se opresc din micul lor joc. Cu ochii duioși, se uită la mine. Mă analizează. Un gândăcel cu buline negre își croiește drum spre urechea mea.

             -Vino cu mine! Avem multe de făcut! Îmi spuse găndacelul, ca și cum ne-am cunoaște de când am venit prima oară în această pădure.

             Fără a mai sta pe gânduri, mă alătur animăluțelor. Alerg cu iepurașii, cânt cu privighetoarele și adun flori împreună cu frumoasele căprioare. Parfumul dulce și puternic al tămâioarelor pictate in culorile curcubeului și al narciselor cu petale din aur, domnește pe acele locuri. Simt căldura cu care astrul de foc îmi încălzește sufletul. Totul e magnific. Parcă aș trăi împreună cu natura, parcă fac parte din ea. Trecând pe sub un vișin încărcat cu mii de bijuterii, inele si lanțuri roz deschis și albe, un vânt scutură ramurile pomului, ale cărui bogății încep să cadă peste mine ca o ninsoare. Ademenit de frumusețea vișinului, un fluture trece, purtând în zborul său lin, culori rupte din infinit.  Deodată o căprioară, cu botul ud, catifelat, pătat cu maro închis, mă ridică pe spatele ei și aleargă cu mine prin toată pădurea. Ajung la un roi de albine. Zumzetul lor străbate atmosfera încărcată de bună dispoziție. Formează un cerc în jurul meu și încep un mic dans. Îndemnată de o veveriță, cu coada sub forma semnului întrebării, dansez și eu alături de ele. Florile se țin de mână și fac și ele un mic cerc în jurul nostru. E ca un spectacol, iar spectatorii sunt animalele care se uită la noi cu ochii repezi, duioși, ca niște mărgele manifestându-și plăcerea cu care ne privesc, prin diferite zgomote. Plutesc ușor ca o umbră larg deschisă. Deodată se aude un țipat ascuțit…

          Deschid ochii brusc. Sunt pe plajă. Totul a dispărut. Acum totul e negru sau gri. Am iluzii,  o văd pe fata cu obrajii roșii, apoi nu o mai văd. Mă strigă, mă cheamă. Eram eu! Eram ființa care acum cățiva ani se bucura de orice. Îmi plânge sufletul. Mi-e dor de acea vreme. Atunci nu aveam griji. Iubeam! Iubeam jocul! Mă jucam cu păpusile ori cu prietenii și nu ştiam de nimic.  Copilăria e o boare neînțeleasă a naturii, a gândului, a jocurilor și a inocenței.

V. St. V

II. Sectiunea POEZIE :

Premiul I - V. St. V

Tărâmul fanteziei

În al viselor tărâm

Faci ce vrei, ești cel mai bun.

Sari, te joci, zbori și zâmbești,

Mulți prieteni dobândești.

C-o baghetă fermecată

Faci o lume minunată:

Pitici, zâne, prinți și zmei,

Vor fi prietenii mei.

Vom sta-n palate de gheață

Și vom mânca doar dulceață.

Tot ce n-am voie acasă

Aici o să se-mplinească!

V. St. V

Premiul al II-lea - S. A. V

Împărăţia culorilor

Cine-mi bate la fereastră?

E salcâmul cel măiastru!

Cu crenguţe tremurânde

Cu flori mici şi fremătânde.

El îmi povesteşte iară

Că suntem în primăvară

C-au venit chiar cântăreţii

Să-i facă imn tinereţii!

Ce mireasmă, ce culoare!

Tonul e de sărbătoare!

              Mă-nvăluie în măreţie

A culorii-mpărăţie.

S. A. V

Premiul al III-lea - G. S. VII

Pisica și cățelul

O pisică și-un cățel,
Sunt prieteni buni de fel.

Ei când zburdă împreună,
Toata ziua este bună.

Când se ceartă amândoi,
Vai de ei și vai de noi.

Când se-mpacă ei din nou,
Parcă vine anul nou.

Pe pisică și cățel,

N-o să-i despărțim nițel.

G. S. VII

III. Sectiunea DESEN SI PICTURA RELIGIOASA :

Premiul I - M. A. V

 

Premiul al II-lea - P. A. VII

Premiul al III-lea - S. A. V

Pictura religioasa - M. A. V

 

Toti finalistii concursului "VALCEA - COLT DE RAI", editia 2016, etapa locala, au fost premiati cu diplome si carti in cadrul festivitatii de incheiere a anului scolar.

Bibliotecar,

Ioana Stoica