Etapa locală
Creații video:
Realizat de iDefne
Realizat de GOKU SSJ
Creație literară:
Pas cu pas prin România nemaivăzută
De când
mă știu am fost îndrăgostită de frumos, de natură, de locuri încărcate de
istorie. De la munții Carpați până la locul sfânt, Ierusalim nimic nu mi-a
scăpat.
Astăzi fără remușcări sau vreo
părere de rău am părăsit, a nu știu câta oară, orașul care îmi displace enorm,
Bucureștiul, cu un singur gând, să merg undeva unde nu am mai fost. Câțiva
prieteni mi-au spus că locul care mi s-ar potrivi este satul Bistrița din
comuna Costești, județul Vâlcea. Dornică de aventură și necunoscut, mi-am făcut
bagajele rapid și am plecat. După vreo patru ore obositoare de mers cu mașina,
am ajuns în sfârșit în Paradis.
Comuna Costești este unul dintre puținele locuri care se pot
lăuda că au cei mai buni paznici, munții, care sunt gata, în orice moment, să-i
apere pe localnici de accesele de furie ale mamei Natura. Chiar la intrarea în
sat, m-a întâmpinat școala, mama cărturarilor… O clădire veche dar strașnică
totuși.
Aici aerul curat și copacii
nemuritori fac legea. Pentru a contempla
așa cum se cuvine acest sat în care modernul și poluarea nu au reușit să-și
pună prea puternic amprenta, ai nevoie de minim două zile.
Pentru că este printre cele mai
cunoscute mânăstiri din țară, am decis să-mi încep ziua vizitând mânăstirea
Bistrița. Această mănăstire are o istorie bogată. Din cele spuse de ghid, am
aflat că mânăstirea a fost ctitorită de boierii Craiovești între anii
1492-1496. Atunci când Barbu, ban al Craiovei a mers la Constantinopole pentru
a cumpăra moaștele sfântului Grigorie, spre marea sa uimire dar și a turcului
de la care le-a cumpărat, a plătit un preț foarte mic. El a plătit, în aur,
contravaloarea greutății moaștelor. Acestea se ușuraseră parcă știind că se vor
întoarce în pământ românesc.
Cu toate că a fost clădită strategic,
de-a lungul timpului mânăstirea a fost distrusă de două ori. Atunci când turcii
încercau să ne cotropească, în trecerea lor încercau să fure și moaștele
sfântului dar călugării, simțind pericolul, le duceau în tainică ascunzătoare
în peștera Liliecilor (numită și Grigorie Decapolitul) loc în care cu greu se
putea ajunge.
În secolul al XVII-lea călugării
construiesc în peșteră două bisericuțe: Ovidenia și Sfinții Arhangheli.
Biserica Ovidenia, prima construită are hramul sfântului Grigorie Decapolitul,
sărbătorit în fiecare an pe 21 noiembrie. O deschidere în peretele peșterii
face ca soarele să o îmbrățișeze în clipe de lumină.
Bisericuța Sfinții Arhangheli
este săpată în stâncă. Hramul este al sfinților Arhangheli Mihail și Gavril,
sărbătoriți de lumea creștină pe 8 noiembrie.
În peșteră un izvor susură și
azi. Din el au băut, în vremuri de bejanie, locuitorii satelor din împrejurimi
și pustnici ce-și căutau loc liniștit de rugăciune.
Dacă pentru istorici și iubitorii
de natură este o bucată de rai, nici pentru biologi nu este mai prejos, peștera
adăpostind șapte specii de lilieci.
Cărarea care urcă la peșteră se
află în spatele mânăstirii. Este ușor accesibilă cu condiția ca cei care o
folosesc să poarte încălțăminte adecvată unei drumeții montane.
Tot din spatele mânăstirii
încep și Cheile Bistriței, chei săpate, de vijeliosul râu, în calcar, fiind
unele dintre cele mai înguste din țară. Peșteri și pâraie au spart calcarul
muntelui oferind privitorului forme ciudate, figuri de uriași cu ochii în
orbite și temute vrăjitoare.
Râul Bistrița a dat și numele
satului, un sat care mai păstrează urma Jianului, cruci săpate în stâncă și
câteva case cu o arhitectură deosebită.
Călătoria mea s-a încheiat la
mânăstirea Arnota, mult deasupra cheilor Bistriței, pe vârful cu același nume.
Se spune că, urmărit fiind de turci, Matei Basarab a fost salvat de un arnăut
al său care i-a dat hainele lui. Sacrificiul arnăutului și propria salvare l-au
făcut să ridice aici falnică mănăstire care peste timp i-a devenit loc de
odihnă alături de soția sa Doamna Elina.
Cele două zile s-au dublat și
încă nu am terminat călătoria pentru că de aici mi se deschid potecile spre cel
mai mic Parc Național din țară, Buila-Vânturarița.
Da, Costeștiul un loc
binecuvântat încă de la intrare, Muzeul Trovanților, mânăstirile Bistrița și
Arnota, Cheile Costești, Cheile Bistrița, Parcul Național Buila-Vânturarița,
bisericuțele de lemn Grușetu și Grămești, bisericuțele rupestre Ovidenia și
Sfinții Arhangheli, schiturile Peri, în al cărui cimitir sunt îngropați
luptătorii anticomuniști din grupul Arnota, 44 de Izvoare și biserica
Ciorobești.
Hei, călătoria mea, continuă!
Floare de Colț
Costești, iunie 2017
Pictură
Realizat de „Suflet de copil”
Mihaela-Silvia Marinescu - bibliotecar
Biblioteca Publică „G-ral Nicolae Ciobanu” Costești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu