www.bibliotecivalcene.ro: Biblioteca Bălceşti: concurs "Colț de Rai",etapa locală

Printre flori

Într-o dimineață senină și însorită de primăvară, am ieșit la plimbare pe aleile străjuite de castanii drepți, cu frunze înstelate, ce urmau să-și înalțe spre cer piramidele sidefate, simetrice și egale.

Decorul colorat de gingașele narcise, lalele și panseluțe încântau privirile curioase ale trecătorilor.

O adiere ușoară împrăștia mireasma florilor prea tinere și alb-rozalii din grădina de care m-am apropiat. Vântul cenușiu scutura din meri corăbioare transparente și le lăsa liniștit în iarba fragedă, presărată cu bănuți aurii de păpădie.

Printre crengile pline, se auzea un zumzet viu. M-am întrebat: „Oare cântă florile în soare? Sunt flori sau albine?” Ciripitul gureșelor păsărele se îngâna cu bâzâitul harnic al albinelor care se treziseră să-și înceapă miraculoasa muncă de producere a mierii.

Mergând mai departe, privirea mi-a fost atrasă de frumusețea covorului multicolor de lalele roșii, galbene, mov și șatirate din fața unei case proaspăt zugrăvită. După iarna care amorțise totul, am simțit din plin miracolul învierii întregii naturi. Cât de frumos era totul! Harnicele gospodine se străduiseră să țină pasul cu magia florilor văruind pomii, gardurile și înfrumusețând cât se poate casele și curțile. Totul era gătit ca pentru o mare sărbătoare.

Fascinată de atâta frumusețe, s-a înfiripat în mine un cântec simplu, viu și monoton ca glasul de albine. Și deodată am început să cânt împreună cu ierburile moi și foșnitoare, cu florile înmiresmate și cu frunzișul despletit în vânt.

M.AM

Un crâmpei de primăvară

Nu se treziseră nici vântul, nici albinele... Doar lumânările încremenite ale castanilor vegheau roiul de stele strânse în iarba crudă de pe marginea potecii pe care pășeam agale alături de bunicul meu.

Deodată, soarele, ce stătuse ascuns pe nu știu unde, trimite în vârful unui plop o rază aurie, iar plopul, somnoros, își aruncă umbra din frunziș pe jos. Roua scânteiază în mii de luminițe. Zorelele își deschid micile trompete pe haina de smarald a pământului, urmate de alte flori multicolore care ne îmbată cu un miros minunat. Gândacii, cu aripile pudrate cu aur, își fac apariția. Încet, încet, natura se trezește...

În apropiere, un râu lucios se încovoaie sub copaci ca un balaur ce își mișcă solzii lui de argint în razele soarelui. O salcie pletoasă se apleacă lin spre apă de parcă ar vrea să-i soarbă undele.Ajungem în livada bunicului. Pomii au ramurile albe ca și cum ar fi fost înmuiate peste noapte în varul de argint de sidef al lunii, iar din loc în loc se zăresc gingașe îmbrăcăminți tremurătoare.Toată livada strălucea de parcă ar fi fost făcută din firimituri de stele. Pe albastrul senin al cerului alunecă săgețile rândunelelor, iar vestiții cântăreți ai naturii își încep concertul primăverii.

Câtă frumusețe! Încântat că iau parte la această sărbătoare a naturii îi mulțumesc bunicului că m-a însoțit și îl rog să mai stăm puțin...

G.E.N.

Despre boierii Otetelișeni

Îmi amintesc cu mare plăcere de o plimbare cu bunicul meu pe colina ce se înfățișează în fața casei mele din satul Benești.

Pe ulița ce urcă domol spre biserică, mergeam cu pași mărunți, când bunicul a început să-mi povestească cu mândrie despre boierii Otetelișeni, o familie de mari patrioți, filantropi și iubitori de cultură, care au construit Conacul și Biserica Benești.

Am ajuns repede în fața unei porți imense, din lemn, sculptată foarte frumos. Deschizând-o, ni s-a înfățișat dincolo de aleile străjuite de stejari umbroși, albă și semeață casa boierilor Otetelișeni. În timp ce bunicul își continua povestea, eu vedeam aievea umbrele celor care locuiau odinioară pe aceste locuri...

În acest conac au locuit frații Iordache și Grigore Otetelișanu, mari iubitori de carte, care, în 1835, au înfiinţat împreună, pe cheltuiala lor, prima şcoala de învăţături începătoare în satul Beneşti.

Aici, venea pe lume, într-o zi geroasă de ianuarie, în anul 1799, Petrache Poenaru, cel care avea să devină faimos în lume pentru meritul de a fi inventat stiloul. El a fost fiul Smarandei, sora lui Iordache. Pe Petrache Poenaru, primii cinci ani de viață, petrecuţi la Beneşti cu bunica sa, şi apoi anii în care a stat pe lângă unchiul său Iordache, l-au marcat profund şi decisiv, acest boier luminat şi patriot deschizându-i cartea ştiinţei şi a preţuirii limbii şi naţionalităţii române.

Tot pe aici a trecut Tudor Vladimirescu, în drumul său cu pandurii, ai căror comandant era, către București, cu doar câteva săptămâni înainte de a fi arestat și ucis de Eterie, în mai 1821. Boierii Otetelișeni i-au fost întotdeauna apropiați conducătorului mișcării revoluționare, iar acesta avea să le fie alături în vremuri în care “pânza morții părea să li se fi lăsat tuturor pe ochi” – așa cum avea să povestească, într-o scrisoare, Iordache Otetelișanu.

Legenda spune că în adâncuri, pe sub Conacul Otetelișanu, era cândva săpat un tunel secret, care, în acele vremuri tulburi, i-ar fi ajutat de nenumărate ori pe boieri să scape cu viață. Se mai spune că la acest tunel se ajungea din pivniță, că fugarii treceau printr-o ascunzătoare secretă și că apoi dispăreau pur și simplu, erau de negăsit, pentru ca mai târziu să iasă cu toții în beciul bisericii aflate chiar în poarta conacului.

Fascinată de istorisirile bunicului, m-am simțit și mai mândră că școala unde învăț poartă numele lui Petrache Poenaru, membru renumit al acestei familii de adevărați patrioți.

P.AM.

În pădurea de lângă râu

Era o zi obisnuită de vară.Eu,alături de prietenii mei, ne-am decis să mergem în pădurea de lânga râu.

Ajunși în pădure,mintea înlemnită ne surpride atunci când observăm magnificul peisaj.Codrul infrunzit arăta cu totul altfel decât ne imaginaserăm.Bolta cerească purta pe ea aurul zilei care strălucea cu toată puterea lui,mângâind cu razele sale blânde, miile de vietăți care ne înconjurau. Cucul îsi cânta vesel numele ”cu-cu !”,”cu-cu!”,trilurile privighetoarelor răsunau în tot codrul înfrunzit,iar celelalte păsărele ciripeau în cor” cip-cirip!”,”cip-cirip!”.Lângă râul cristalin își făcuseră apariția broscuțele care păreau a fi la un concurs de înot,iar la săriturile în apă,se auzea “plosc!”,”plosc!”Timpul trecea pe nesimțite făcând și el “tic-tac!”,”tic-tac!”Natura veselă ne încânta cu minunățiile ei și cu aerul curat.

Când a sosit vremea să plecam,toate viețuitoarele pădurii s-au adunat si ne-au lasat un cadru minunat,iar acesta era alcătuit din clipele de neuitat pe care le-am trăit în pădurea de lângă râu.

R.E.M.9

Micuța Star

Într-o seară înstelată de vară,am ieșit afară să privesc universul stelelor.Acestea străluceau magnific pe înaltul cerului,desi,la prima vedere, nu sesizasem diferențe între ele.

Mă uitam pe cer,dar nu găseam nimic special,singura deosebire dintre ele fiind aceea că una era mai mică,iar alta mai mare.Privind cu o mai mare insistență,atenția imi este captată de o steluță foarte strălucitoare,înconjurată de alte stele mai mari.După părerea mea,ea reprezintă cea mai prețioasă stea de pe cer,deși,unii copii, ar crede că este doar un astru printre celelalte,lipsit de semnificație.Dintr-o dată a început să clipească așa, cu o intermitență asemanătoare unei lanterne cu bateriile aproape terminate,de parcă mi-ar fi transmis faptul că a primit mesajul meu(asta simțeam în adâncul sufletului).

Din acel moment,am numit-o”Micuța Star”,deoarece ea era ca o vedetă înconjurată de publicul mulțumit și uimit de talentul și frumusețea ei.

R.E.M.9

Prietenia este magică

Din depărtare zăresc o privire blândă care îmi părea foarte cunoscută.Se apropia din ce în ce mai mult de mine cu pași repezi.La o distanță de câțiva metri am recunoscut-o,era prietena mea ,Ionela.

Este cea mai bună amică a mea încă din copilărie.Îi recunosc și acum acel zambet de copil inocent pe care mi-l amintesc așa cu nostalgie…Alături de ea,am petrecut cele mai frumoase momente din viața noastră de copii,dar și cele mai dificile clipe,atunci cand faceam boacane si stiam că urmeaza mustrările din partea părintilor.În momentul în care s-a transferat într-un alt oraș,am simțit că inima mi-a fost sfărâmată,crezând că prietenia noastră nu va rezista în fața distanței care se interpusese între noi.Chiar dacă ne auzeam deseori la telefon,nu era același lucru precum atunci când se afla alături de mine.Momentul reîntâlnirii cu Ionela mi-a produs o avalanșă de emoții,știind că draga mea prietenă îmi împărtășea aceleași sentimente de fericire.Ziua ne-am petrecu-o împreună, bucurându-ne una de prezența celeilalte,depănând cele mai frumoase amintiri din copilăria noastră.

Noaptea,învăluită în luminile stralucitoare ale stelelor,s-a lăsat peste noi,găsindu-ne tot împreună.Epuizate după o zi încărcată de depănarea celor mai frumoase memorii ,am intrat la somn,dar nu înainte de a ne smulge reciproc promisiunile potrivit cărora, următoarea vacanță să ne gasească din nou împreună.

R.E.M.9

B.E.M.