File

marți, 22 octombrie 2019

Diplomă de excelență pentru Biblioteca Pietrari în cadrul proiectului național ”Ora să ȘTIM”

Ora să ȘTIM este o inițiativă națională care are drept obiectiv stimularea interesului copiilor din mediul rural pentru lectură și alte subiecte din aria ȘTIM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică).
Acest proiect  a fost  implementat cu ajutorul bibliotecarilor din bibliotecile publice aflate în zonele rurale și din orașele mici prin  susținerea de  ateliere  „Ora să ȘTIM”, în mod periodic, cu copii cu vârste cuprinse între 3 și10 ani. În timpul atelierelor, copii ascultă fascinați povești interactive și realizează mici experimente din domeniul ȘTIM.


Proiectul Ora să ȘTIM a fost prezent în peste 150 de localități din 12 județe din România: Argeș, Bihor, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Prahova, Mureș, Neamț, Sălaj, Vâlcea și Vrancea, iar în prezent a fost extins și în biblioteci din Republica Moldova. Bibliotecile înscrise în proiect au primit cărți pentru desfășurarea orelor de lectură.



Proiectul „Ora să STIM”, lansat la nivel național în ianuarie 2019, a fost derulat de biblioteca publică din Pietrari în perioada februarie -iunie 2019, în parteneriat cu cadre didactice ale Școlii Gimnaziale Pietrari, continuându-se apoi și în timpul ”Programului de vacanță” al bibliotecii noastre, cu sprijinul bibliovoluntarilor. În cadrul acestui proiect, 215 copii din Pietrari, dar și din alte localități, cu vârste cuprinse între 3 și 13 ani, au aflat răspunsuri la întrebări legate de știință, tehnologie, informatică, matematică, cu ajutorul lecturii, a jocului, a experimentelor realizate în metodolgia ȘTIM, a cărților cu tematică ȘTIM (donate bibliotecii de către  Fundația Ovidiu.Ro și de  către  Goethe Institut).  Temele abordate pe parcursul celor 32 de ateliere derulate în cadrul „Orei să ȘTIM” au fost diverse  (fenomene ale naturii, astronomie, geografie, matematică, fizică, biologie, anatomie, universul, igienă, alimentație sănătoasă, meserii, etc,) și au avut , de fiecare dată, o abordare originală, adaptată vârstei copiilor, fiind primite cu mare interes atât de către aceștia, cât și de părinți sau educatori.
Ceremonia de final a Proiectului  „Ora să ȘTIM / Volunteer readers” a avut loc în data de 25 iunie 2019, la  Muzeul Național Cotroceni – sala Cerchez, unde s-a desfășurat evenimentul cu tema:
 "Educație și tehnologie în mediul rural românesc”, organizat de Fundația Progress și Deutsche Telekom Stiftung.  Din păcate, din motive personale, nu am putut participa la acest eveniment deosebit, cu toate că primisem invitația oficială, la fel ca și alți bibliotecari merituoși înscriși în acest proiect.
Evenimentul de la Bucuresti a luat sfârșit prin desemnarea  "Diplomelor de excelență"  pentru ”realizarea desăvârșită a activităților - Ora să ȘTIM - și implicarea activă atât în cadrul proiectului, cât și în comunitate” ce au fost oferite de către doamna Dr. Ligia Deca, Consilier de Stat – Administrația Prezidențială; doamna Claudia Șerbănuță – Președinte Fundația Progress și Stefanie Thate, Manager comunicare – Deutsche Telekom Stiftung –  Germania,  bibliotecilor participante la eveniment, dar și celorlalte biblioteci din țară, printre care și Bibliotecii Publice Locale Pietrari, reprezentată prin Crina Popescu – bibliotecar.
Cu emoție, primind această distincție ce mă onorează, țin să mulțumesc cadrelor didactice care s-au implicat în acest proiect, alături de mine: ed. Moghină Laura, ed. Diaconu Livia, ed. Mihaela Mereși, înv. Raluca-Elena Năstasie, înv. Irina Ceprăzaru, înv. Georgiana Mărăcinescu , înv. Marius Sobolu,  iar, pentru susținere  domnișoarei  Prof. Anamaria Săndulescu –  director al Școlii Gimnaziale  Pietrari, părinților, dar și administrației locale. Fără sprijinul și susținerea atâtor oameni care înțeleg cu adevărat care este importanța lecturii în dezvoltarea copiilor, cu siguranță nu ajungeam la această performanță!

Multe felicitări tuturor colegilor bibliotecari din județul nostru, dar și din țară, care au făcut parte din marea familie ”Ora să ȘTIM”, oameni care-și iubesc cu adevărat meseria, care iubesc lectura, biblioteca, care își respectă cititorii, indiferent de vârsta lor, care au adus atâta frumusețe, pasiune, creativitate  și implicare prin acest proiect  cât rar mi-a fost dat să văd în cariera mea de peste 25 de ani de meserie. Mult succes în continuare, tuturor!

Proiectul „Ora să ȘTIM” continuă la Pietrari…

Primii la bibliotecă în acest an școlar  și cei mai dornici de noi experiențe ȘTIM au fost micii copilași din grupa mică de la școala noastră, alături de doamna educatoare Laura Moghină, care mi-au mulțumit în felul lor, prin atenția acordată lecturii și experimentului, dar și prin cântecele și poeziile recitate atât de frumos.




Vă aștept cu mic cu mare, părinți, copii, dascăli, să descoperim împreună cele mai frumoase lecturi și experimente, la noi, la bibliotecă!

Bibliotecar,
Crina Popescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu