File

miercuri, 15 ianuarie 2020

Drăgășani: Ziua Culturii Naționale - Eminescu, 170 de ani de la naștere


Miercuri, 15 ianuarie 2020, la Biblioteca Municipală Drăgășani, a avut loc o manifestare menită să marcheze Ziua Culturii Naționale și implicit ziua lui Mihai Eminescu, la 170 de ani de la nașterea acestuia. Au participat elevii claselor a VIII-a B, a VIII -a C și a V-a C, de la Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu”, coordonați de doamna prof. Alina Rogobete. În cadrul evenimentului elevii au recitat poezii, au redat aspecte mai puțin cunoscute din viața lui Mihai Eminescu. De asemenea au putut urmări și un filmuleț care a scos în evidență diferite pasiuni ale poetului precum și alte pagini mai cenzurate ale vieții sale. Elevele Gușe Elena Minodora și Măciuceanu Andreea, de la clasa a VIII-a C, au amenajat o expoziție cu picturi proprii. În bibliotecă au fost expuse și operele lui Mihai Eminescu, portofolii și desene tematice. În încheierea evenimentului domnul Jean Mielcioiu Boștină, președintele Cenaclului ”La Grandiflora”, cu numele de scenă ”John, Băiatul de la țară” a susținut un recital cu melodii folk, pe versurile poetului, acesta fiind aplaudat îndelung de cei prezenți. A fost o atmosferă deosebită, elevii chiar și-au manifestat dorința de a participa cât mai des la astfel de activități.
Bibliotecar:
Cristina Prunel-Bărbulescu;
Floarea Barbu;
Alecsandrina Bătae;
Ing.sistem Romeo Istocescu

































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu