File

miercuri, 15 martie 2023

Drăgășani: Lumea poveștilor la bibliotecă

 Preșcolarii de la Grădinița Cu Program Prelungit Nr.1 Drăgășani, grupa mare B, coordonați de doamnele educatoare, Adela Teleșpan și Ramona Petre, grupa mare C, Maria Grigorescu și Denisa Porfire, grupa mare D, Valentina Păun și Corina Călinescu, au vizitat astăzi , 15 martie 2023, Biblioteca Municipală Drăgășani. Copiii au primit informații despre cărți, despre modul cum se păstrează acestea și cum pot fi împrumutate, pentru a le lua acasă, unde le vor citi ei sau le vor fi citite de către părinți, bunici sau frați mai mari. Ne-au dat exemple cu poveștile preferate, au răsfoit cărțile cu ilustrații deosebite, cu povești, poezii și ghicitori despre anotimpul primăvara. De asemenea au admirat o expoziție de tablouri și mărțișoare realizate de elevi din învățământul primar și au promis că vor aduce și ei desene cu ocazia altei vizite la bibliotecă. Au vizionat filmulețele de desene animate ”Omul de turtă dulce” și Ursul păcălit de vulpe” și am specificat faptul că pot învăța din aceste povești lucruri care le sunt de folos, să nu se încredă în oameni străini, să nu asculte sfaturi de la oricine, să nu fie lacomi. Am asociat aceste observații cu exemple din viața cotidiană. Copiii au fost foarte receptivi și au remarcat asemămarea dintre fimulețul ”Omul de turtă dulce” și o altă poveste ”Turtița fermecată”, ne-au interpretat și un cântecel din poveste.

Timpul petrecut la bibliotecă s-a scurs foarte repede, a fost o vizită educativă și relaxantă, sperăm că vor fi curioși să intre cât mai des în lumea poveștilor la bibliotecă.

Bibliotecar,

Cristina Prunel-Bărbulescu;

Alecsandrina Bătae;

ing.sistem, Romeo Istocescu.







































































 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu