Biblioteca Publică Titești - Concursul "Vâlcea - Colț de rai" 2023, Editia a-XII-a

 

Secțiunea Poezie

Tara Loviștei

Heidi Heidi

Când vii dinspre Ardeal către olteni,

Zăreşti un colţ de rai, la regăţeni.

Un petic de ţară , de munţi înconjurat,

Un loc mirific, de Oltul bătrân vegheat.

Un loc în care vara miroase-a fân cosit,

Iama c-un cer pe care fulgii dansează necontenit. 

Toamna, turme de oi coboară-n sat, pe dealuri arămii, 

Iarna, de pe munţi de cristal, lupii urlă în nopţi pustii.

Ţara Loviştei e un pământ străvechi, un pământ sfânt, 

Cu o istorie măreaţă, c-un glorios trecut,

Cu legende şi poveşti din vremurile cu daci şi romani, 

Despre vitejii lovişteni prinşi în lupte cu mii de duşmani.

 

Toamna

Carmen Montis

Frunzele căzute dansează în vânt,

Toamna îşi arată farmecul fascinant,

Copacii se îmbracă în culori calde şi noi,

Iar păsările călătoare îşi iau zborul în nori.

Ploaia uşoară picură printre crengi

Iar razele soarelui se joacă printre norii lenţi.

Pe pajişte iarba se îmbracă în nuanţe aurii

Şi natura ne încântă cu un spectacol plin de mister şi de tăcere.

Fructele căzute se adună în coşuri de nuiele,

Aerul răcoros ne aduce bucurie şi zâmbete moi.

Păsările cântă un cântec de adio,

în timp ce natura se pregăteşte să intre într-un somn adânc şi frumos.

Toamna este un anotimp al schimbării,

Când natura ne învaţă despre frumuseţe în aceleaşi lecţii.

Să ne bucurăm de culorile vii şi de aerul răcoros 

Şi să creăm amintiri frumoase în decorul grandios.

 

Tristete

Carmen Montis

În satul meu întunecat, trist şi rece,

Frunzele căzute plâng pe poteci,

Vântul adie trist printre copaci,

Natura suspină, iar inima mea tresare.

Cerul plumburiu se odihneşte în ape,

Norii negri aduc ploaie şi suspine,

Natura geme şi se întristează, în inima mea se aude un suspin.

Copacii goi se înalţă în zare,

Frunzele căzute îşi găsesc mormântul.

Tristeţea naturii mă cuprinde.

În sufletul meu se revarsă un cânt.

În satul meu aproape pustiu, animalele suspină, 

În ochii lor tristeţea se citeşte,

Lupul singuratic urlă în noapte 

Inima suferă, în tăcere plânge.

 

Vitejii locuitori ai Loviştei

Carmen Montis

În Loviştea, un loc minunat,

Vitejii locuitori s-au înălţat.

Cu inimi curajoase şi pline de foc,

Ei luptă pentru dreptate, fără noroc.

Cu sabia strălucitoare în mână, 

Îşi apără pământul, cu demnitate, 

Înfruntă pericole şi înving greutăţi 

Pentru a păstra Loviştea în siguranţă.

În fiecare zi ei se ridică în slavă 

Pentru că Loviştea e casa lor dragă.

Cu curaj şi devotament ei se înalţă.

Vitejii locuitori ai Loviştei - o poveste frumoasă.

 

Secțiunea Proză

Poveste de demult

Heidi Heidi

Într-o adâncă zi de iarnă, zăpada cristalină şi-a făcut apariţia şi în satul nostru dintre munţi. Fiind o zi geroasă din apropierea Crăciunului, eu împreună cu câţiva colegi de-ai mei, pasionaţi, ca şi mine, de literatură şi istorie , am hotărât să ne adunăm în bătrâna casă a bunicii Alexiei, unde urma să ne aşezăm lângă gura sobei, care ardea neîncetat, parcă încinsă de nerăbdare să începem poveştile nemuritoare ale zonei noastre.

În timp ce bunica fetei s-a dus să caute nişte cărţi de legende şi mituri, noi am rămas în acelaşi loc şi am început să discutăm despre unele mituri din zonă.

Sunt de părere ca astăzi bunica să ne citească din cartea în care se află legende despre front, din Primul Război Mondial, din care o luptă sau mai multe au avut loc pe meleagurile noastre , spuse Andrei, care era într-adevăr un iubitor de istorie şi legende.

- Nu ştiu, aş prefera legenda despre târgul de Sfântul Ilie, spuse Alexia, puţin nedumerită.

-  Târg ? Război? Suntem în apropierea celei mai fericite sărbători din an! adaug eu, neînţelegându-le alegerile.

-  Aloo!! Ce atâtea pretenţii pe voi? Chiar contează despre ce se citeşte ? Eu nu cred!

Ne-am strâns aici pentrua discuta , nu pentru a ne contrazice . Lectura, despre orice ar fi ea, este precum construirea unei case . Cu cât casa este mai mare , mai înaltă, mai spaţioasă ,cu atât oferă mai multe posibilităţi şi mai multe oportunităţi de a afla lucruri interesante, a susţinut Simon, care era, pot spune, cel mai calculat din grup.

Ei, bine, atât i-a trebuit, că s-a pus tot neamul cu gura pe el.

în timp ce în casă era o zarvă, mai ceva ca la o familie cu zece copii,bunica a păşit în cameră cu căni de ciocolată caldă din care ieşeau aburi aromaţi.

- Vai, de la ce s-a iscat cearta asta ? Dacă o sun pe vecina , ea însăşi va spune despre ţipetele auzite , fără să o întreb dacă v-a auzit.Ce ar fi dacă am combina legendele şi istoria, astfel încât să nu fie ceva prea dur pentru această perioadă?

Cum se face ? întrebăm noi patru în cor.

- Ei, bine, luaţi-vă cănile lângă voi şi să începem povestea

 

Afară era deja destul de întuneric şi începu o furtună ameninţătoare de zăpadă care voia să ne întrerupă începerea acţiunii, dar bunica a început.

-  A fost odată, pe vremea când totul se tennina la începerea unei noi zile , când oamenii erau controlaţi de puterile superioare , o familie , care din pricina Primului Război Mondial a fost pusă la grele încercări. Când nemilosul război, toţi bărbaţii au fost nevoiţi să-şi apere ţara cu preţul vieţii, iar femeile şi copiii erau obligaţi să se ascundă prin păduri şi prin munţi de soldaţii care n-aveau scrupule şi inimi.

- Parcă ai spus că nu va fi ceva tragic ! o înterup eu pe bunica.

- Aşteaptă şi ai să vezi! îmi spuse ea. Aşa, unde rămăsesem ...Deci în timp ce soldaţii

luptau , femeile şi copiii se ascundeau. Din momentul în care plecau de acasă, nu se ştia daca se mai întorc. Zeci de familii au fost destrămate din cauza războiului. Bărbaţii mureau, femeile mureau, copiii mureau, toţi erau omorâţi.Cât despre soldatul nostru , acesta, la rândul lui, a fost despărţit de nevastă şi copii, însă soţia sa, locuind într-o zonă mai retrasă, nu a vrut să-şi părăsească casa, ceea ce a dus la un eveniment tragic. Soldaţii adverşi i-au zărit casa, au intrat, iar aceştia au fost ameninţaţi de mai multe ori. Dar întâmplarea face ca acţiunile petrecute acasă să ajungă la urechile soldatului. Acesta şi-a luat inima în dinţi şi a plecat în fugă acasă, însă, cum am mai spus, nimeni nu avea garanţia că se va întoarce acasă. El a fost împuşcat. în ultimele sale clipe de viaţă, care erau foarte luminate , gândul i-a fost doar la familie. Acesta a murit.

- Ce poate fi bun în legenda asta, bunico? întrebă Alexia.

- N-am terminat încă . însă, după ce acesta muri, ţin să vă anunţ că ceva fantastic

apăru lângă el şi vindecă rana . Acesta se ridică, merse acasă şi îşi putu salva familia. Lui nu-i venea să creadă , soţiei nu-i venea să creadă , nici colegilor soldaţi, nimănui nu-i venea să creadă evenimentul şocant. Când rămase doar cu familia sa , aceştia se îmbrăţişară, iar, ca prin minune, în jurul lor apăru un fel de zid protector, iar o voce măreaţă le-a spus că sunt protejaţi şi protejaţi au fost!

Şi-am încălecat pe o şa şi v-am spus povestea mea!

-  Bunico, ce poveste!!! Acesta este un mit, totuşi ar fi fost bine ca oamenii să învie ! spuse Andrei fascinat.

Ştii, Andrei, adevărul clar ne loveşte , în timp ce cel imaginat ne calmează, spuse bunica cu o desăvârşită înţelepciune . Nu putem şti ce a fost în trecut, vieţile noastre nu pot fi doar monotone . Aşa cum această poveste a fost reinterpretată, aşa poate fi şi gândirea noastră, una pozitivă, ca a soldatului care a sperat până în ultimul moment să ajungă acasă, ceea ce i-a reuşit după intervenirea fanteziei, a imaginaţiei.

 

Satul dintre munţi

Svetlana Igrayet

Vântul şuiera. Noaptea întunecată se lăsa încet-încet peste micul sat de la poalele munţilor înzăpeziţi.

În depărtare un urlet înfricoşător de lup , umplând inimile sătenilor de spaimă,

Pe la aproape toate geamurile se afla câte o lumânare care lumina vag încăperea.

Trei siluete înalte se îndreptau către Casa de literatură unde se afla o şezătoare , pentru a bea o ţuică fiartă şi pentru a spune poveşti de groază despre acest sat. Atunci când cei trei au ajuns la destinaţie siluetele s-au dovedit a fi Gheorghe , Ionică şi Mihai.

Gheorghe , Ionică... zise Mihai, după ce se aşeză şi el jos , începem ?

-  Cum vrei tu, ziseră cei doi.

Mihai începu a povesti legenda balaurului care a înconjurat biserica satului vechi.

-  Acum mult timp ... începu el, se spune că un balaur mare şi înfiorător s-a încolăcit în jurul bisericii vechi, în timpul slujbei de duminică .Balaurul dădea mereu buzna prin sat ca să mănânce animalele oamenilor .într-o seară, când toată lumea dormea, un cioban se întorcea de la stână, când a dat nas în nas cu balaurul...

Mihai se opri şi luă o gură din ţuica fiartă , iar după ce aşeză încet păhărelul pe masă, el continuă cu o voce joasă.

-  Acel cioban a fost mâncat de balaur într-o secundă, iar apoi, bestia hidoasă şi-a continuat drumul către peştera sa. într-o duminică, când aproape toţi sătenii erau la biserică, dihania slinoasă se întoarse şi se încolăci în jurul bisericii, blocând toţi oamenii înăuntru.Toată lumea era speriată şi nu mai ştia ce să mai facă.Un bărbat care se plimba pe acolo , se uită înspre biserică şi văzu balaurul hidos încolăcit în jurul acesteia . înfiorat, el se duse acasă şi se întoarse cu două torţe . Acesta se duse la balaur şi îl arse, încercând din răsputeri să scape de el. Din cauza durerii insuportabile , balaurul a fost nevoit să plece de acolo, întorcându-se în pădure.

După ce toată lumea a ieşit, sătenii au decis să se mute de acolo ca să nu mai rişte alte întâlniri cu balaurul...

 

În încăpere se lăsase o tăcere deplină . Cei trei prieteni s-au ridicat de la locurile lor şi au ieşit afară, spunându-şi ” La revedere !”

Atunci când Ionică , Gheorghe şi Mihai au plecat de acolo , au luat-o spre pădure , unde au văzut o umbră care arăta ca un balaur...Hm...poate că legendele chiar sunt adevărate...