File

miercuri, 12 martie 2025

Noua Lege a bibliotecilor, la vot final în Camera Deputaților, for decizional

🔴 la Senat, proiectul a fost îmbunătățit substantial anul trecut: a fost reintrodusă formularea ,,biblioteca are rol de importanță strategică”, ,,bibliotecile publice sunt instituţii unice la nivelul comunităţii”, vorbim de-acum și de ,,biblioteca digitală” (de fapt, toți termenii de specialitate sunt clar explicați), în orice UAT biblioteca publică va putea fi reînființată prin hotărâre judecătorească, raportul anual pe componenta de ,,Îndrumare metodologică” județeană va trebui trimis ,,spre știință” președintelui C.J. și Direcției de Cultură s.a.m.d.

> mai jos, o scurtă selecție privind cadrul general în care vor funcționa bibliotecile publice din România, după adoptarea Legii și în CD (actul normativ a fost adoptat deja în Comisia pentru Cultură):

&&&

LEGEA bibliotecilor

Senatul adoptă prezentul proiect de lege

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art.l.- (1) Prezenta lege reglementează cadrul general de organizare şi funcţionare a sistemului naţional de biblioteci din România, patrimoniul bibliotecilor şi modul de administrare a acestuia, finanţarea bibliotecilor, statutul personalului bibliotecilor, precum şi drepturile şi obligaţiile utilizatorilor.

(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de biblioteci din România, prevăzut la alin.(l) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.

(3) Statul garantează funcţionarea bibliotecilor în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, privind dreptul la informaţie şi accesul la cultură. In societatea cunoaşterii biblioteca are rol de importanţă strategică.

Art.2.- In sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) bibliotecă -persoana juridică sau compartimentul unei instituţii sau organizaţii, al cărei/cărui scop principal este înlesnirea utilizării resurselor informaţionale, serviciilor şi facilităţilor necesare pentru a satisface necesităţile de informare, de cercetare, educaţionale, culturale sau de recreere ale utilizatorilor săi;

b) resurse informaţionale - totalitatea colecţiilor de bibliotecă, a bazelor de date şi a resurselor accesibile utilizatorilor bibliotecii;

c) bibliotecă digitală - biblioteca care prin integrarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor oferă acces la colecţiile de obiecte digitale;

d) colecţie specială - colecţie distinctă de resurse informaţionale pe diferite suporturi şi formate, referitoare la un anumit subiect, personalitate sau perioadă, cu valoare istorică şi culturală;

e) document - informaţie înregistrată sau obiect material care poate fi tratată/tratat ca o unitate într-un proces documentar;

f) servicii de bibliotecă - activităţi, programe sau proiecte care asigură informarea, instruirea, formarea şi recreerea membrilor comunităţii;

g) servicii mobile de bibliotecă - servicii oferite utilizatorilor de bibliotecă prin intermediul vehiculelor, a dispozitivelor sau echipamentelor, special amenajate sau programate, ca o alternativă a accesului la sediul bibliotecii;

h) comunitate - un grup de utilizatori cu aceeaşi apartenenţă zonală şi/sau socio-profesională sau constituit pe orice alt criteriu, care are acces la serviciile si colecţiile unei biblioteci;

i) utilizator - beneficiar al serviciilor de bibliotecă;

j) facilităţi - condiţii optime pentru utilizarea serviciilor de bibliotecă asigurate publicului, precum clădiri, echipamente, locuri de studiu, orar de funcţionare, cataloage etc.

&&&

(...) Secţiunea a 7-a Bibliotecile publice

Art.27.- (1) Bibliotecile publice sunt biblioteci de drept public sau privat, cu sau fară personalitate juridică, de tip enciclopedic, cu roluri multiple, de informare, cultural, educaţional, de cercetare-dezvoltare şi social, destinate tuturor categoriilor de public fără discriminare, promovând valorile democratice.

(2) Bibliotecile publice asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente şi dezvoltării personalităţii utilizatorilor fără discriminare.

(3) Bibliotecile publice sunt instituţii unice la nivelul comunităţii şi se înfiinţează si funcţionează în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, sunt amplasate într-o reşedinţă de comună, oraş sau municipiu ori într-un punct de convergenţă regional, conform legislaţiei specifice amenajării teritoriului naţional.

(4) Bibliotecile publice au în principal următoarele roluri:

a) centru local de informare: organizează şi pun la dispoziţia utilizatorilor informaţii şi colecţii de documente specifice cu profil enciclopedic în toate formatele, baze de date şi alte tipuri de resurse, asigurând modalităţi de acces optim la cunoştinţe şi informaţii, inclusiv servicii de informare comunitară;

b) centru cultural: contribuie la dezvoltarea culturală şi artistică a comunităţii şi la modelarea, sprijinirea şi păstrarea identităţii şi diversităţii culturale a acesteia şi acţionează pentru păstrarea şi promovarea istoriei locale;

c) centru educaţional: susţin educaţia formală, nonformală şi informală la toate nivelurile şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, asigurând resurse de învăţare, facilităţi de studiu, programe de alfabetizare informaţională şi dobândire de competenţe digitale, precum şi programe de formare profesională;

d) centru local de tehnologie a informaţiei şi comunicaţiilor: furnizează acces la hardware, software şi reţele de comunicaţii şi contribuie la instruirea cetăţenilor, în vederea integrării în procesul de e-incluziune şi e-guvernare şi pentru a deveni parte activă a acestuia;

e) spaţiu public de socializare şi petrecere a timpului liber.

(5) Pentru susţinerea rolurilor şi atribuţiilor specifice, bibliotecile publice vor fi incluse ca parteneri în strategiile guvernamentale şi locale în domeniul e-incluziunii şi e-guvemării, precum şi din domeniul culturii, furnizării informaţiei, instruirii şi educaţiei.

(6) Cu acordul şi susţinerea financiară a autorităţii administraţiei publice locale se pot înfiinţa biblioteci de drept public şi în comunităţi locale mai mici din cadrul unei unităţi administrativ-teritoriale.

(7) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură consolidarea şi extinderea sistemului de biblioteci publice.

Art.28.- Bibliotecile de drept public dispun de autonomie administrativă şi profesională în raport cu autoritatea finanţatoare, constând în:

a) dreptul de a se conduce în afara oricăror ingerinţe politice, ideologice sau religioase;

b) elaborarea programelor şi proiectelor culturale proprii în concordanţă cu strategiile naţionale şi internaţionale;

c) stabilirea şi utilizarea surselor suplimentare de venituri în vederea dezvoltării serviciilor de bibliotecă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

d) încheierea protocoalelor de colaborare cu alte biblioteci sau instituţii culturale din ţară şi din străinătate;

e) participarea la reuniunile internaţionale de specialitate sau la consorţiile bibliotecare şi la asociaţiile internaţionale la care sunt membre, achitând cotizaţiile şi taxele aferente.

Art.29.- (1) Pentru sprijinirea materială a unor activităţi şi proiecte de dezvoltare a bibliotecilor, de participare a specialiştilor din biblioteci la programe culturale şi de fonnare continuă a personalului de specialitate, bibliotecile cu personalitate juridică se pot asocia între ele sau cu alte instituţii culturale şi pot crea fundaţii, asociaţii sau alte forme asociative.

(2) Condiţiile şi cuantumul participării la finanţarea programelor realizate prin asociere se stabilesc şi se aprobă de autorităţile finanţatoare.

Art.30.- Ministerul Culturii prevede în bugetul propriu fonduri destinate exclusiv pentru achiziţia de documente specifice bibliotecilor de drept public.

Art.31.- (1) Conducerile bibliotecilor publice întocmesc rapoarte anuale de

evaluare a activităţii, pe care le înaintează autorităţii finanţatoare şi le publică pe site-urile proprii.

(2) Situaţiile statistice anuale se transmit de către biblioteci Institutului Naţional de Statistică, Comisiei Naţionale a Bibliotecilor şi ministerelor de resort, potrivit prevederilor legale.

(3) Situaţiile statistice anuale se publică pe site-ul Comisiei Naţionale a Bibliotecilor, în semestrul al doilea al fiecărui an pentru anul de raportare anterior.

Art.32.- (1) Schimbarea destinaţiei imobilelor în care funcţionează biblioteci se face în baza unui aviz consultativ al conducerii bibliotecii şi numai în cazul asigurării unor sedii care respectă standardele optime de funcţionare, conform prezentei legi. în cazul bibliotecilor cu personalitate juridică avizul este obligatoriu.

(2) In situaţia prevăzută la alin.(l), instituţiile prevăzute la art.l alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să asigure continuitatea neîntreruptă a activităţii bibliotecii.

(3) Instituţiile publice care deţin sau care administrează spaţii cu destinaţia de bibliotecă au obligaţia să încheie forme legale de dare în folosinţă a clădirilor şi spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de bibliotecă şi să asigure continuitatea neîntreruptă a activităţii bibliotecii.

Art.33.- (1) Controlul respectării dispoziţiilor prezentei legi, precum şi a standardelor, normelor şi metodologiilor elaborate de Comisia Naţională a Bibliotecilor şi aprobate potrivit legii se asigură de către persoanele care au calitatea de agent constatator pentru contravenţiile stabilite prin prezenta lege.

(2) Autorităţile şi instituţiile publice în subordinea şi finanţarea cărora se află bibliotecile de drept public asigură, prin formele proprii de control şi îndrumare, aplicarea şi respectarea dispoziţiilor prezentei legi.

Art.34.- Din categoria bibliotecilor publice fac parte:

a) Biblioteca Metropolitană Bucureşti;

b) bibliotecile judeţene;

c) bibliotecile municipale şi orăşeneşti;

d) bibliotecile comunale;

e) bibliotecile publice de drept privat.

Art.35.- Biblioteca Metropolitană Bucureşti, succesoare a Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu” Bucureşti, este bibliotecă de drept public cu personalitate juridică şi funcţionează în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Art.36.- (1) Biblioteca Metropolitană Bucureşti exercită funcţia de bibliotecă municipală pentru municipiul Bucureşti şi de bibliotecă judeţeană pentru judeţul Ilfov, conform prevederilor art.39.

(2) Biblioteca Metropolitană Bucureşti are rol de coordonator metodologic pentru judeţul Ilfov.

Art.37.- (1) Activitatea Bibliotecii Metropolitane Bucureşti este finanţată din bugetul municipiului Bucureşti.

(2) Consiliile locale ale sectoarelor pot finanţa programe culturale, lucrări de investiţii şi cheltuieli materiale pentru filialele aflate pe teritoriul sectorului respectiv.

Art.38.- (1) Bibliotecile judeţene sunt biblioteci de drept public cu personalitate juridică.

(2) Bibliotecile judeţene se organizează şi funcţionează în toate municipiile reşedinţă de judeţ, în subordinea consiliilor judeţene.

(3) Activitatea bibliotecilor judeţene se finanţează din bugetul judeţului respectiv.

(4) Bibliotecile judeţene îndeplinesc şi rolul de biblioteci municipale în municipiul reşedinţă de judeţ.

(5) Fondurile privind finanţarea bibliotecii judeţene de către consiliile locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ se nominalizează distinct în bugetul propriu al acestora.

Art.39.- Bibliotecile judeţene au următoarele atribuţii principale:

a) colecţionează toate categoriile de documente necesare organizării activităţilor de informare, documentare şi lectură la nivelul comunităţii judeţene şi organizează Depozitul legal local de documente, potrivit legii; -

b) coordonează activitatea bibliotecilor publice de pe raza judeţului în care îşi desfăşoară activitatea, prin acţiuni specifice de îndrumare şi de evaluare, prin proiecte, programe şi activităţi culturale, precum şi prin acţiuni de îndrumare şi formare profesională; asigură aplicarea unitară a normelor biblioteconomice şi a legislaţiei în domeniu şi coordonarea aplicării strategiilor şi programelor de automatizare a activităţilor şi serviciilor acestor biblioteci;

c) avizează regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi fişele de post pentru bibliotecile aflate în aria de coordonare metodologică;

d) elaborează şi editează bibliografia locală curentă, materiale de îndrumare metodologică şi alte publicaţii, alcătuiesc baze de date şi organizează servicii de informare comunitară şi cooperează cu autorităţile administraţiei publice locale, cu instituţiile responsabile şi cu organizaţiile neguvemamentale în realizarea obiectivelor educaţiei permanente;

e) desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare;

f) editează publicaţii în domeniul propriu de activitate;

g) organizează activităţi cu caracter ştiinţific şi cultural.

Art.40.- (1) în realizarea atribuţiilor prevăzute la art.39 lit b), bibliotecarii cu atribuţii metodologice întocmesc un raport anual referitor la situaţia bibliotecilor coordonate metodologic. Raportul anual se comunică pentru aprobare managerului bibliotecii judeţene şi spre ştiinţă preşedintelui consiliului judeţean/primarului general al municipiului Bucureşti, direcţiei judeţene pentru cultură/Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti şi inspectoratului şcolar judeţean/inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

(2) In cazul în care raportul prevăzut la alin.(l) menţionează fapte prevăzute ca fiind contravenţii de prezenta lege, acesta are caracterul unei sesizări.

(3) Coordonarea metodologică se realizează de către biblioteca judeţeană cu personal desemnat în acest sens.

Art.41.- Bibliotecile municipale şi orăşeneşti sunt biblioteci de drept public, cu personalitate juridică.

Art.42.- Activitatea bibliotecilor municipale şi orăşeneşti se finanţează din bugetul municipiilor şi oraşelor pe raza cărora funcţionează.

Art.43.- Bibliotecile comunale se organizează şi funcţionează în toate centrele de comună, în subordinea consiliilor locale, şi sunt finanţate din bugetele locale.

Art.44.- Prevederile art.39 se aplică în mod corespunzător bibliotecilor municipale, orăşeneşti şi comunale.

Art.45.- Consiliile locale pot organiza în satele componente filiale sau puncte de servicii ale bibliotecilor publice comunale.

Art.46.- (1) In cazul localităţilor fară o bibliotecă funcţională având un program cu publicul de cel puţin 40 de ore pe săptămână, reînfiinţarea acestora poate fi dispusă de către instanţa de judecată.

(2) Calitatea procesuală activă pentru procesele prevăzute la alin.( 1) aparţine oricărei persoane fizice sau juridice.

Art.47.- Persoanele fizice sau juridice române ori străine pot înfiinţa şi finanţa biblioteci publice de drept privat pe teritoriul României, conform legilor în vigoare, prin ordinul ministrului culturii, cu avizul de specialit 

Întreaga Lege care urmează a fi adoptată este la această legătură.

Captura de ecran este din expunerea <<Biblioteca fără nicio carte, dar cu şi mai multă ”carte”>>

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu