COMUNICAT DE PRESĂ
România EduCaB a desfășurat o campanie naţională de strângere de
resurse pentru bibliotecile publice din zece județe din România, în perioada
octombrie 2015 – mai 2016.
Pe baza listelor de nevoi de carte, mobilier și calculatoare, centralizate
la bibliotecile județene, am identificat bibliotecile în care să ne concentrăm
cu prioritate, cu precădere din mediul rural, din cele 10 județe incluse în
campanie. Acestea sunt în număr de 140, adăugându-se un județ în plus fața de
cele nouă în care pornisem campania inițial. Cele zece județe sunt: Brăila,
Cluj, Constanța, Dâmboviţa, Dolj, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui și Vâlcea. Harta
cu toate localitățile implicate este atașată.
În urma campaniei, am investit împreună în bibliotecile publice: 35.290 de cărți
– majoritatea noi sau în stare foarte bună, 858 de articole de mobilier și 128
de PC-uri și laptopuri (majoritatea bunurilor au ajuns deja sau vor ajunge în
luna iunie la bibliotecile locale). Am colaborat cu 42 de companii private, ONG-uri,
edituri, autorități publice, licee, facultăți, librării, biblioteci, grupuri
informale, cărora li s-au alăturat peste 200 de voluntari. La un prim sondaj
putem spune că peste 1.300 de persoane, inclusiv persoane juridice, au investit
în biblioteci via România EduCaB. Din cele 10 județe, în 32 de localități au
fost inițiate şi campanii locale de colectare de resurse. În plus, un număr de
1.400 de volume de maculatură, rezultate în urma campaniei, sunt reciclate
creativ în cadrul unor evenimente prin care ne propunem catalizarea unor comunităti
de arhitecţi, artişti, ingineri care să colaboreze pentru dezvoltarea
domeniului de reciclare creativă.
Fiecare dintre cele 140 de biblioteci locale, majoritatea biblioteci comunale
sau sătești, au primit aproximativ 100 de cărți noi și în stare foarte bună,
urmând ca la sfârșitul anului să caseze din fondul de carte existent, aflat în
stare precară – ceea ce face parte din demersul EduCaB de reînnoire a fondului
de carte. În plus, bibliotecile au beneficiat de carte în limba engleză, pentru
copii și adulți şi material educaţional multimedia.
Mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă
această investiţie, prieteni din institutii cum ar fi: Biblioteca Națională a României, Asociația
Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, bibliotecile judeţene
din cele 10 judeţe unde implementăm momentan România EduCaB, Ipsos România, Centrul
Român pentru Inovaţie în Dezvoltare Locală, Editura Niculescu, Editura Nemira, Tarsago
(Reader’s Digest), Librăriile Cărturești, Let’s Do It Romania, Rompetrol,
UniCredit Bank, ING Romania, IBM România, Facultatea de Marketing din cadrul ASE
București, Facultățile de Sociologie și de Psihologie (Universitatea
București), CESI – Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, Universitatea
Româno-Americană, Fundația Calea
Victoriei, Ceainăria Camera din Față, Antony Frost English Bookshop, www.sub25.ro , www.totb.ro
, CSM București, Festivalul Artistic HomeFest, Festivalul Internațional de Muzică
de Cameră SoNoRo, Titan Machinery, Evident Consulting, Learnity / Universitatea
Alternativă, Saint Gobain, Rotaract Dolj, Rotaract Suceava, Foreign Policy
Romania, Glamour Salon Expert, Active Watch și mulți, mulți alții. Investiţiile
au fost făcute fie la nivel instituţional, fie la nivel de prieteni şi colaboratori
din aceste organizaţii (campanii lansate la nivel de echipe mai mici,
departamente, servicii etc.).
România EduCaB este o platformă naţională, inter-instituţională,
inter-disciplinară lansată în 2015, cu scopul de a creşte capacitatea
bibliotecilor publice de a răspunde nevoilor locale, catalizând resurse educaţionale
pentru activarea unor mecanisme de dezvoltare durabilă în comunităţi.
Prin România EduCaB ne propunem să sprijinim procesul de creştere
a capacităţii bibliotecilor publice de a funcţiona ca centre de resurse pentru comunităţile
locale, oferind platforma instituţională pentru ca diverse organizaţii şi grupuri
informale să se implice prin implementarea unor proiecte pe domeniul lor de expertiză,
în funcţiile de nevoile locale.
Ce am învățat din campania de
strângere de resurse
-
Ne-am dat
seama că EduCaB nu este o entitate virtuală, ci o echipă de oameni motivați, interconectaţi
care cred în puterea de a lucra împreună, care au capacitatea de a atrage alți
oameni la fel de motivați prin energie bună şi un obiectiv comun. De asta ne
place să spunem că punem împreună energiile societății.
-
Am cunoscut
bibliotecari care își iubesc meseria și își doresc, la fel ca noi, să
transforme biblioteca într-un ecosistem de învățare și un centru viu al
comunității, prin programe educaționale, culturale, sociale, ridicând ştacheta de
calitate a oportunităţilor de învăţare.
-
Am crescut
organic de la o mână de oameni, la o mulțime de oameni și instituții care cred
în normalitatea binelui, normalitatea de a contribui la creşterea capacităţii
organizaţionale a unor instituţii publice existente de a fi relevante şi semnificative
în comunităţile unde activează.
-
Ne-am făcut
prieteni din cele mai variate domenii: de la muzicieni, alpiniști, jurnaliști, sportivi
la arhitecţi, studenți, elevi de liceu, directori de companii și edituri.
Contact
Dacă aveți propuneri de
parteneriate instituționale și private sau idei despre cum se mai poate investi
durabil în biblioteci, ne gasiți pe www.educab.org
sau la adresa de email: noi@educab.org.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu