Ediţia 2018 (a VII-a) a Concursului "Vâlcea - colţ de rai" - proiect multianual al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea şi al partenerilor noştri enumeraţi mai jos, cărora le mulţumim şi pe această cale - şi-a stabilit premianţii.
Bibliotecarii celor 12 biblioteci publice vâlcene participante la competiţie în Anul Centenar ne-au comunicat în primele zile de An Nou 2019 numele reale ale competitorilor ale căror creaţii au fost jurizate anonim, în online, în luna decembrie.
Cele hotărâte de către Juriu* rămân confidenţiale până în momentul premierii, în Ziua Culturii Naţionale, 15 Ianuarie 2019, Sala de Conferinţe a BJAI Vâlcea, cu începere de la ora 10.00.
Pentru publicul care acum ia cunoştinţă despre acest proiect-concurs al nostru, ne propunem:
1. atragerea către biblioteca publică locală a unui număr cât mai mare de copii talentaţi din mediul rural şi mic-urban, cu şanse (ceva mai) reduse de a le fi recunoscute talentul şi sârguinţa/ străduinţa
2. punerea în valoare, promovarea în online şi premierea în cadru festiv la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea a aptitudinilor creativ-literar-artistice ale elevilor - înnăscute, dobândite în familie/ instrucţia şcolare sau manifestate ca "pasiune" a vârstei
3. așa cum am anunțat în urmă cu un an.** - „derogare” pentru Ediţia 2018 - un obiectiv important a fost conştientizarea importanţei Centenarului Marii Uniri de către toţi participanţii la proiectul nostru şi exprimarea viziunii proprii cu privire la cum vor arăta România/ Vâlcea peste încă o sută de ani.
Potrivit unei prevederi a Regulamentului***, creaţiile calificate în Etapa judeţeană a Concursului sunt jurizate pe bază de pseudonime. Numele reale ale competitorilor sunt cunoscute doar de către bibliotecarii locali care - după jurizarea judeţeană - ni le comunică în vederea stabilirii ierarhiilor celor cinci secţiuni, redactării diplomelor etc.
Festivitatea de premiere va fi publică****. Partenerii Bibliotecii Judeţene Vâlcea în acest proiect sunt Societatea Culturală „Anton Pann”, Cercul de la Râmnic „România – Grădina Maicii Domnului”, Societatea Națională Independentă a Persoanelor cu Dizabilități Vâlcea + Cenaclul „Petale”, Filiala Vâlcea a organizaţiei „Cultul Eroilor”, Boromir Ind. Începând cu această ediţie a proiectului, ni s-a alăturat şi va acorda propriile premii şi Liga Femeilor Creştine Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului.
Creaţiile pentru care vor fi premiaţi copiii/ adolescenţii se găsesc la legăturile postate de către colegii noştri bibliotecari din judeţ, la legăturile:
1. Amărăşti, bibliotecară Alexandra Bercea - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/06/amarasti-valcea-colt-de-rai-etapa.html
2. Copăceni, bibliotecară Eliza Matei - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/06/copaceni-concursul-valcea-colt-de-rai.html
2. Copăceni, bibliotecară Eliza Matei - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/06/copaceni-concursul-valcea-colt-de-rai.html
3. Costeşti, bibliotecară Mihaela Silvia Marinescu - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/06/costesti-valcea-colt-de-rai-faza-locala.html
4. Dănicei, bibliotecară Ioana Stoica - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/06/danicei-concursul-valcea-colt-de-rai.html
5. Drăgăşani, bibliotecar-responsabil Cristina Prunel-Bărbulescu - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/06/dragasani-concursul-valcea-colt-de-rai.html
6. Galicea, bibliotecară Maria Tiţu – https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/06/galicea-concurs-valcea-colt-de-rai-faza.html
7. Horezu, bibliotecară Aniela Badea - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/06/horezu-concursul-valcea-colt-de-rai.html
8. Păuşeşti-Măglaşi, bibliotecară Ioana Goran - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/07/castigatorii-concursului-valcea-colt-de.html
8. Păuşeşti-Măglaşi, bibliotecară Ioana Goran - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/07/castigatorii-concursului-valcea-colt-de.html
9. Pesceana, bibliotecar Paul Diaconu - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/07/pesceana-concursulvalceacolt-de-rai.html
10. Pietrari, bibliotecară Crina Popescu - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/06/pietrari-valcea-colt-de-rai-2018-faza.html
10. Pietrari, bibliotecară Crina Popescu - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/06/pietrari-valcea-colt-de-rai-2018-faza.html
11. Racoviţa, bibliotecară Maria Diaconescu – https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/09/racovita-creatii-concurs-valcea-colt-de.html
12. Vlădeşti, bibliotecară Maria Ciobotea - https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/08/vladesti-valcea-colt-de-rai-etapa-locala_28.html
_________________
*Juriul - şi el "tradiţional": ☺
Preşedinte: dl. Mihai Sporiş
** https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/01/premiantii-concursului-de-creatie.html
*Juriul - şi el "tradiţional": ☺
Preşedinte: dl. Mihai Sporiş
1. Sectiunea “Poezie”: dl. Felix Sima, Valentin Smedescu
2. Sectiunea “Desen/pictură” – dna. Violeta Scrociob, dl. Dumitru Zamfira
3. Secţiunea "Pictură pe temă religioasă" (Icoană) – dna. Violeta Scrociob, dl. Dumitru Zamfira
4. Secţiunea “Proza scurta/ Eseu” – dl. Mihai Sporiş, dl. Marian Pătraşcu
5. Secţiunea “Creaţii video”- dl. Valentin Schiopu-Mateiu, Valentin Smedescu
3. Secţiunea "Pictură pe temă religioasă" (Icoană) – dna. Violeta Scrociob, dl. Dumitru Zamfira
4. Secţiunea “Proza scurta/ Eseu” – dl. Mihai Sporiş, dl. Marian Pătraşcu
5. Secţiunea “Creaţii video”- dl. Valentin Schiopu-Mateiu, Valentin Smedescu
** https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/01/premiantii-concursului-de-creatie.html
*** https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2018/03/regulament-concurs-valcea-colt-de-rai.html
**** Albumul foto/ video de la festivitatea de premiere din urmă cu un an se găseşte în online la https://photos.google.com/share/AF1QipOn5c7X9mUOhrgedCr3sLLU85o4jA0C4UGcS5D3Lia67E5axkkC9VOgdh4vT4M-2Q?key=SThRR2l4VGZBMDIxdlM3SzJMZzhmdFl6QVlmNDVR

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu