miercuri, 26 mai 2021

Horezu: Să descoperim biblioteca

 

Bibliotecreprezintă un obiectiv important în procesul educațional al copiilor. Interesul pentru lectură trebuie să fie stimulat și inoculat copiilor de când sunt mici, chiar înainte de a învăța să citească. Copiii nu vor descoperi niciodată cartea dacă cineva nu le va oferi posibilitatea de a merge  într-un loc unde există cărți. Cartea trebuie să fie văzută ca o jucărie, copiii trebuie să o atingă de când sunt mici, să se joace cu ea, să o cerceteze… Pentru ca toate acestea să fie realizate, astăzi, 26.05.2021 în cadrul programului „Școala Altfel”, Biblioteca Orășenească „Ada Orleanu” Horezu a avut plăcerea de a fi gazda grădinarilor de la Grădinița cu program prelungit „Căsuța Piticilor” Horezu, însoțiți de doamna educatoare Munteanu Daniela Alexandra. Astfel copiii au descoperit tainele bibliotecii și minunata lume a cărților de povești.

Bibliotecar, Aniela Badea







Drăgășani : ”Lumea copilăriei” - Expoziție de carte dedicată zilei de 1 iunie - Ziua Copilului

Ziua Copilului a fost menţionată pentru prima dată la Geneva la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor în august 1925. În prezent, Ziua Copilului este un prilej pentru părinți de a petrece mai mult timp cu copiii, dar și pentru a retrăi ei înșiși bucuria copilăriei și a jocului. La Biblioteca Municipală Drăgășani este amenajată o expoziție de carte cu tema ”Lumea copilăriei”, dedicată zilei de 1 iunie.
Dragi copii, sa păstraţi întotdeauna copilăria în suflet, ca o raza de lumina, si viaţa voastră va fi mult mai frumoasa. La mulţi ani!
 
Bibliotecari: 
Cristina Prunel-Bărbulescu;
Alecsandrina Bătae.
Ing. sistem, Romeo Istocescu.





 

vineri, 21 mai 2021

Biblioteca Otesani 2015: 118 ANI DE LA NASTEREA COMPOZITORULUI ION DUMITRESCU

Biblioteca Otesani 2015: 118 ANI DE LA NASTEREA COMPOZITORULUI ION DUMITRESCU:   Compozitor.ION DUMITRESCU (1913-1996) COMPOZITORUL ION DUMITRESCU (20.V 1913 (Otesani – Valcea) – 6. IX 1996 (Bucuresti) Compozitor si pro...

Am primit și avertisment scris!!!

Am primit încă o dovadă palpabilă că somnul rațiunii naște monștri - chiar de Ziua Râmnicului nostru cultural, probabil încât să țin minte toată viața: avertisment scris pentru neîndeplinirea” unor ,,obligații de serviciu”, după ce primisem și un avertisment verbal, că mi-am îndeplinit obligații de serviciu într-o zi de concediu. 😉


Pe scurt: după ce am scris «Salvați Biblioteca! Împăratul e gol și iubește arginții, nu cărțile!» (link la nota de subsol 1)
și m-am adresat (degeaba până acum) prin «Scrisoare deschisă consilierilor județeni» (link la nota de subsol 2),
după ce am participat - în zi de concediu de odihnă, că altfel nu mi s-a ,,aprobat” - la evenimentul național recent organizat de EduCaB International și Biblioteca Publică Pietrari (linkuri la nota de subsol 3),
am primit un ,,avertisment” consemnat într-un proces verbal (link la nota de subsol 4), că prea îmi fac de cap, nespunând în gura mare că, deși lucrez la Biblioteca Județeană și ,,Biblioteci vâlcene”, particip la evenimente profesionale numai în calitate de persoană privată. 😁

A mai urmat o încercare adolescentină de a mușamaliza situația dezastruoasă a rețelei de biblioteci/ Biblionet-uri publice vâlcene (link la nota de subsol 5), rețea distrusă efectiv în ultimii ani ai managementului politizat al BJAI Vâlcea (am prezentat public situația de fapt) și s-a făcut oarecare ,,liniște”: se părea că toată lumea, în afară de mine, ,,a uitat” de lucrurile deosebit de grave pe care le-am semnalat în calitate de avertizor de integritate, mai ales de cele privind:

- distrugerea sistematică, din ultimii șapte ani, a rețelei de biblioteci vâlcene, interdicția de a exercita funcția metodologică a BJAI pentru care am susținut concurs în martie 2002, închiderea revistei pe care o redactam, scoaterea (,,criminală”!) de pe server a site-ului www.bibliotecivalcene.ro, pe care de asemenea l-am construit etc.

- achizițiile publice cu pronunțat caracter penal (relații de rudenie, inclusiv de grad I, cu reprezentanții firmelor furnizoare de bunuri și servicii ,,luate” prin procedura ,,încredințare directă”)

- ,,risipă” (eufemistic, vorbind) de bani publici utilizați mai mult ca sigur ilegal, pentru achiziția de mâncare (zacuscă, platouri de la ,,Coana Cami” s.a.), TV-uri scumpe (cu diagonală de ,,manelist”, inclusiv pentru propriul birou), transport (inclusiv aerian), servicii hoteliere (inclusiv în zona Mediteranei) în România și în afara țării, pentru ,,plimbări europene” fără niciun beneficiu pentru contribuabilul vâlcean (suntem for metodologic pentru bibliotecile din județ, nu pentru ,,entități” de pe continent)

- funcționarea ilegală a tipografiei BJAI (cu oameni din serviciul meu, care nu sunt lăsați/ nu-și pot îndeplini sarcinile de serviciu din fișa postului; fără proceduri operaționale; fără costuri aprobate de Consiliul Județean etc. etc.

- inexistența unui proiect de management la zi, cu atât mai puțin a unuia aprobat de Consiliul Județean, și nici a vreunei strategii privind BJAI și bibliotecile vâlcene, a unei viziuni ...și cică îi împiedic eu ,,viziunea clară”!!!

A fost oarecare liniște, așadar, până astăzi, când am primit și ,,avertismentul scris” pe care îl fac public alăturat, să știm exact cum stăm. În continuarea dispoziției de sancționare, tot în același flipsnack, pun câteva dintre rapoartele mele de activitate, unele pe ultimele două luni, iar două pe ultimii doi ani. Adică exact rapoarte care mi se impută că nu le-am întocmit, iar dacă le-am întocmit, nu sunt bune, că ,,ceilalți șefi de serviciu” le-au făcut mai bine.

Mai reiau precizarea că, de mulți ani, rapoartele mele anuale de activitate sunt publice, înregistrate nu doar la secretariatul BJAI, ci și publicate în online (link la nota de subsol 6) și mai subliniez următoarele:

- unul dintre serviciile BJAI - constituit din oameni luați efectiv din serviciul pe care îl conduc eu - nu prezintă/ nu poate prezenta de mai mult de un an niciun raport, de niciun fel, colegul nostru șef de serviciu fiind de mai multă vreme în concediu medical (îi doresc multă sănătate!); aceasta, însă, nu afectează nicicum ,,viziunea managementului” 😂 , colegii își văd de atribuțiile lor de serviciu fără nicio suferință că nu le este ,,raportată” săptămânal, lunar și anual activitatea
- rapoartele de activitate - indiferent de periodicitate - ale celorlalte două servicii + sectorul administrativ ale BJAI (în afară de cel de mai sus și de al meu) nu au fost și nu sunt cunoscute niciodată de nimeni: colegilor cu funcții de execuție nu li se cer niciodată informații, altele decât statisticile PROBIP; probabil rapoartele celorlalte servicii în afară de cel al meu sunt ,,la secret”?

- cel care a redactat dispoziția privind sancționarea mea cu avertisment scris este tânărul nostru coleg încadrat recent pe post de consilier juridic - și postul a fost înființat, de asemenea, tot recent - pentru că a primit ,,dispoziție verbală” în acest sens (este trist, foarte trist că oameni tineri și foarte tineri, angajați în ultimii ani/ ultimele luni pe posturi înființate în acest scop, cu aprobarea Consiliului Județean - indus în eroare, evident, cu privire la necesitatea înființării acestor posturi - sunt folosiți pe post de ,,pioni” într-un război (cu mine) pierdut din start; oamenii angajați la BJAI în ultimele luni sau ultimii doi-trei ani ar fi trebuit să găsească în instituția noastră de cultură ,,o atmosferă” de altă natură, în care să se ,,încadreze” cât mai frumos, mai onorabil, să-și găsească rostul și menirea și să performeze profesional; apropo de tot ceea ce se întâmplă la BJAI Vâlcea, oare ce vor fi crezând prietenii și rudele apropiate, foarte apropiate, ale noilor angajați, despre mine? că sunt un soi bau-bau, nu?; încă o precizare: a nu se înțelege că spun că suntem ,,prea mulți”, suntem chiar prea puțini pentru câte avem de făcut, dar ne lipsește ,,capul limpede”; ca urmare, în timp ce câteva zeci muncim, mai ales cei de la ,, Relații cu publicul" și ,,Managementul unităților de bibliotecă", dar nu numai, alții freacă TIR-uri de mentă... 🙊)

- cică, din cauza mea, Biblioteca nu poate funcționa la ,,standardele propuse" 🙊; dar - oamenilor buni! - la noi, la B.J. Vâlcea, nu se respectă noțiunile elementare de Biblioteconomie și nici ,,standardele", atâtea câte avem; de ani de zile insist pentru ele, degeaba până în prezent: când am bătut public șaua, să priceapă cine trebuie, în 2015 - <<Statistica de bibliotecă: respectăm Legea sau ascundem sub preș Secretul lui Polichinelle?>> (link notă subsol 7) - nu am reușit decât să-mi atrag alte și alte limitări în activitatea profesională, alte represiuni, persecuții etc...

- în sfârșit, deși subsemnatul prezint constant rapoarte de activitate - ele fiindu-mi de fiecare dată ori ignorate, ori ,,mâzgălite” cu rezoluții că scriu pe ,,bloguri și pagini personale” (am povestit că altundeva nu sunt lăsat) - excelentele statistici pe care le conțin rapoartele mele nu-l impresionează defel pe managerul nostru Conf. univ. dr. și statistician ,,la bază”, ba dimpotrivă; deși resursele electronice de bibliotecă pe care le constitui și le promovez în online ne aduc sute de mii de cititori la distanță - mai ales în condițiile pandemiei, s-a văzut bine ce și cât lucrăm fiecare - nu sunt cuprinse în raportările instituției în care lucrez: nici către autoritatea tutelară și nici către publicul contribuabil din greu la lefurile și, în general, la finanțarea instituției noastre, cu toate ,,investițiile” ei mai vechi sau mai noi...

Dispoziția care mă sancționează și rapoartele mele de activitate - care, cică, nu există sunt la

(va urma, în funcție de ,,necesități” 😁)

Valentin Smedescu

________________
(2) Scrisoarea deschisă adresată consilierilor județeni este la https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4557439657606298&id=1129989227018042

(3) Evenimentul de la Pietrari e povestit inclusiv cu foto/ video la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4609523385731258
și la

(4) Avertisment verbal pentru că am participat la un eveniment profesional într-o zi din concediu am primit cum povestesc la https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4621374944546102&id=1129989227018042


(6) Rapoartele anuale și alte documente legate de (ne)funcționarea bibliotecilor/ biblionet-urilor vâlcene sunt la https://bibliotecivalcene.blogspot.com/p/acfa.html

(7) «Statistica de bibliotecă: respectăm Legea sau ascundem sub preş Secretul lui Polichinelle?», la https://bibliotecivalcene.blogspot.com/2015/05/statistica-de-biblioteca-respectam_21.html?m=1

marți, 18 mai 2021

Raport intern sept. 2019 - Biblioteci publice / Biblionet-uri vâlcene

  

În «Scrisoarea deschisă» pe care am adresat-o* Doamnelor și Domnilor Consilieri Județeni în 21 aprilie a.c. am anunțat că se află în caznele facerii un „raport privind situația computerelor și celorlalte echipamente Biblionet din bibliotecile vâlcene”.

Fie că așa „s-a cerut”, fie că așa „s-a înțeles” și deci „s-a trans
mis” Comisiei „de resort”, au apărut mici „problemuțe”. De la obiectivul destul de explicit enunțat, s-a ajuns la niște „investigații” și întrebări de o „profunzime” cumva ...paralelă cu realitatea: de pildă dacă IREX mai funcționează, dacă IREX și-a onorat obligațiile contractuale față de noi și bibliotecile vâlcene (noi fiind donatari 🤭), dacă mai am còpii după „aplicațiile” prin care am obținut finanțarea (aplicațiile anuale consecutive pt. perioada 2009-2013 le-am făcut în online 😅), dacă subsemnatul pot să explic de ce Scrisoarea postBiblionet – care mă îndreptățește cu atât mai mult/ ,,a fortiori" să insist de unul singur pentru sustenabilitatea programului – a avut sau nu număr de înregistrare ...plus alte nedumeriri mult prea puțin relevante, care nici nu merită a mai fi menționate. Am făcut atâtea referiri la ceea ce s-ar întâmplat și la Bilanțul programului**, la cât de bine a fost implementat și cât de temeinic și cu ură a fost „distrus”, încât simt că am devenit redundant până și cu mine însumi. Ca orice bun-creștin care așteaptă cu încredere „Dies Dominus” - mă refer la cea de poimâine, a Celui de Sus de tot, prima de după termenul de 15 mai, când „Raportul Biblionet” trebuie să fie gata - mă gândesc să dau o mână de ajutor și să prezint oricui este interesat un raport (privind situația în cauză) din urmă cu doi ani și jumătate. Mie mi se pare atât de grăitor acest raport al meu din 2019, încât nu ar mai fi de verificat decât cât s-a mai înrăutățit situația de-atunci încoace. Pentru a fi mai ușor de lecturat, am pus raportul în flip book, e ușor de citit și nu prea lung, iar din el orice „nedumerit” înțelege despre ce vorbim: verificăm dacă Biblionet-urile funcționeză în bibliotecile vâlcene, potrivit angajamentelor asumate de Biblioteca Județeană, de consiliile locale vâlcene din legislaturile 2008-2012 și 2012-2016, prin HCL, de primarii vâlceni din aceleași legislaturi și de subsemnatul, toți prin angajamente scrise - eu, în calitate de coordonator județean Biblionet/ metodist/ ulterior șef Serviciu în cadrul BJAI. Ca o paranteză, pentru celelalte «disfuncționalități»*** 🤔 la care am făcut referire, detaliat, în apelul public din 2 aprilie a.c. - «Salvați Biblioteca! Împăratul e gol și iubește arginții, nu cărțile!» - încă nu a început vreun demers despre care să am cunoștință. Mai încercăm, nu ne pierdem speranța. 😁 În fine, adresa la care avem acest raport intern din 2019 - nu am primit încă niciun răspuns/ nicio rezoluție la el și la multe altele 😏 - este
https://www.flipsnack.com/Bibliotecivalcene/raport-sept-2019-biblioteci-publice-biblionet-uri-valcene.html &&& Weekend minunat! De acum - de vineri la «five o'clock>>, ora „știrilor de la ora 5” - «mai e mult până luni!» ❤🙏🤗 Valentin Smedescu
(sursa inițială) . P.S.1: cu privire la „celălalt” raport care trebuie întocmit – privind multele proiecte pe care, nu-i așa, Biblioteca Județeană le derulează în teritoriu fără implicarea mea 🙂, cum scriam* tot în 21 aprilie, am dat de asemenea o mână de ajutor oricui vrea să o primească: indiferent de obstrucțiile de care am parte, în contextul aniversar al «Zilei Bibliotecarului»**** din acest an am făcut și o scurtă enumerare neexhaustivă a proiectelor reușite în ultimii ani, împreună cu (tot mai puținele) biblioteci vâlcene funcționale. P.S.2: o nouă campanie, cu tema << să dregem busuiocu' >>, a fost declanșată în 23 Aprilie a.c., de Ziua Bibliotecarului, chipurile ,,la inițiativa conducătorului iubit": bibliotecarii de la ,,Județeană" și de la biblioteci vâlcene au oferit oamenilor cadou câte o carte, însoțită de invitația de a frecventa bibliotecile, de a citi... Ideea excelentă a fost compromisă de organizarea foarte proastă: pachetele cu cărți duse în pripă pe ici, pe colo, în câte o bibliotecă locală (în ideea de a fi luate de acolo de bibliotecarii localităților învecinate) zac în continuare ,,necadorisite": nu au fost ridicate de nimeni, pentru că nu are cine să la ridice - bibliotecile sunt închise, bibliotecarii au alte sarcini sau au plecat din sistem. În ,,graba" raportării ...,,socialiste" a succesului în Internet și mass media (mai ales TV ,,prietenoase"), au fost pomenite ca ,,implicate" de ex. ,,bibliotecile" din Golești, Ionești, Măldărești, Orlești, Alunu, Sutești, Fârtățești, Roești etc., cunoscute oficial ca nefuncționale, unele închise încă din mileniul trecut. Revenind la campanie: deși m-am implicat, iar alături de doi tineri colegi (ne-am deplasat cu mașina mea) am dăruit eu însumi cărți oamenilor în zona Târgului și Bisericii Goranu (se ieșea de la slujba de Sf. Gheorghe) + pe strada Lespezi, doar cu mine nu au apărut pozici în această ipostază, deși există (foto în primul comentariu). ,,Pretext" inventat ,,tovărășește", numa' bun să fiu bălăcărit că nu mă implic, dat exemplu negativ colegilor, alea, alea, ,,de toate"... 😂 &&& ______________ *https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4557439657606298 ** https://drive.google.com/file/d/0B-G7vrM7m93sU3VuSElCVGxjVzg/view *** https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4498680823482182 **** https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4563410547009209

miercuri, 12 mai 2021

«Avertisment» pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu 😥🤔

 <<It's five o'clock>>, deci ora „știrilor de la ora 5”... 😉😢😁

În virtutea principiului strămoșesc „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, astăzi mi-am luat „avertisment” menționat într-un proces verbal, pentru participarea mea la evenimentul organizat vinerea trecută la Pietrari, cu tema «Creșterea calității vieții în comunitățile mici prin servicii (digitale) ale bibliotecilor publice» (am scris, cu poze*, și am publicat și video* despre foarte importantul eveniment).








A fost invocat nu rețin care articol din regulamentele noastre interne (de inspirație mai ...stalinistă), modificat special în scopul să-mi interzică exprimarea în spațiul public - practic îmi este interzis chiar și să constitui/ să promovez în online resurse electronice de bibliotecă fără ,,aprobare scrisă"; să promovez și să susțin inclusiv public activitatea bibliotecilor vâlcene; ...aprobare care nu vine niciodată, deși atribuțiile pe care le-am obținut prin concurs în martie 2002 țin de esența funcției de coordonare metodologică, iar fără aceasta, Biblioteca Județeană este doar o bibliotecă municipală... 😥🤔

Regulamentele mai rău decât comunistoide ale BJAI comportă o discuție/ o postare viitoare; mai nou, nici o zi de concediu nu ne mai putem lua, indiferent de orice situație, care poate fi gravă/ urgentă, dacă nu formulăm cerere cu 48 ore înainte. &&& Pentru publicul larg – până acum, despre tărășenie au știut doar apropiații – deplasarea în timpul serviciului/ în interes de serviciu nu mi-a fost „aprobată” (am primit rezoluția «Nu»), deși invitația era nominală și strict legată de activitatea mea profesională. Nu-i vorbă, „Nu”-ul de acum nu a fost o premieră, invitații de acest fel, cărora nu le-am putut da curs, am mai primit în anii din urmă și de la Chișinău/ Programul Novateca, B.J. Sălaj, de la Biblioteca Națională a României, de la B.J. Cluj/ ca membru al «Grupului Impact»/ metodiști de Biblioteci Județene și coordonatori Biblionet etc. etc. Am scris, recent, despre toate acestea în apelul public «Salvați Biblioteca!/ Împăratul e gol și iubește arginții, nu cărțile!»*** + în «Scrisoarea deschisă adresată Doamnelor/ Domnilor Consilieri Județeni»****. Pentru că fusesem invitat, țin la Crina și deopotrivă la extraordinarii prieteni ai noștri de la Romania EduCab (avem un parteneriat solid și onest) -, mi-am luat o zi din concediul de odihnă pe anul în curs și am săvârșit păcatul de a onora invitația. Din ce am înțeles, astăzi, actul de „indisciplină” ar fi fost mai ușor de „digerat”/ aș fi avut parte de ceva mai multă clemență dacă i-aș fi anunțat pe coparticipanții la eveniment că nu sunt acolo în calitate de salariat al Bibliotecii Județene Vâlcea, ci în calitate de persoană privată – „pe PeFea”, cum ar zice Becali. 😊 Însă, și dacă - să zic -, le-aș fi spus domnului director al British Council, doamnelor și domnilor deputați, secretari de Stat, consilieri de cabinete parlamentare, lideri de ONG-uri și celorlalți invitați că particip la eveniment ca persoană privată, nu eram credibil, întrucât am fost invitat în considerația activității mele profesionale. Care, evident, este cunoscută ca desfășurându-se - de aproape 20 de ani - în cadrul Bibliotecii Județene Vâlcea și rețelei de biblioteci vâlcene. Deci nu, de ex., în cadrul vreunei Societăți de paleontologie sau al vreunui Consiliu de studiu al fosilelor și relicvelor vii... Plus că discuția era numai și numai despre biblioteci, nu despre altceva, în niciun caz despre politică (deși au fost prezenți parlamentari/ alți demnitari aleși prin vot uninominal, deci oameni performanți politic...). Dvs. – „cititorii noștri la fel de inteligenți ca noi” 👏, foarte mulți, cu siguranță, și mai deștepți ca noi – ce credeți? Cum ar trebui să procedez, astfel încât pe viitor să nu mai cad în abatere? Vă mulțumesc anticipat! ❤🙏🤗 Valentin Smedescu PS1: tot în considerația funcției (sale), cel care mi-a (acor)dat avertismentul de astăzi a fost invitat și el la eveniment, de către organizatori, insistându-se inclusiv telefonic. A refuzat să fie prezent, preferând să organizeze un eveniment în online, „la concurență”... PS2: tot fără nicio logică și parcă special pentru a ajunge ,,de poveste", mi-a fost interzisă și continuarea parteneriatului cu ,,De Basm" - ,,Scriitori la sate", început în 2019, tot prin EduCab. Proiectul e în plină desfășurare în biblioteci vâlcene - fără mine, întrucât la fel - <<au fost desemnate alte persoane>> 😁: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4620918701258393&id=1129989227018042&notif_t=page_post_reaction&notif_id=1620733856158775&ref=m_notif ________________ * https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4609523385731258 ** https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4610714082278855 *** https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4498680823482182 **** https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4557439657606298

vineri, 7 mai 2021

Eu când vreau să fluier, fluier … şi în bibliotecă

Poveste veche de 11 ani, de pe vechiul blog Prolibro, și comentariile de atunci, republicate aici să nu se piardă; problemele din 2010 ale bibliotecilor vâlcene erau infinit mai puțin grave... 
&&&
Eu când vreau să fluier, fluier … şi în bibliotecă
Posted on  by Claudia S. 
Deoarece comentariul lui Valentin merită citit şi discutat l-am pus mai jos ca un post separat:
De mai mult de o luna procedez ardeleneste, adica sed si cuget: sa zic? sa nu zic? Titlul recentului mare succes romanesc – „Eu cand vreau sa fluier, fluier” – ma determina si pe mine „sa fluier” (nadajduiesc ca nu „in biserica”).
Scriu, aici si acum, despre ceva ce ne intereseaza in mare masura pe cativa de pe Prolibro si ii vizeaza indeosebi pe colegii de la „baza piramidei bibliotecilor publice din Romania” (cum am botezat in alta imprejurare* „masa” bibliotecilor comunale si orasenesti) : cursul “Servicii moderne de biblioteca”, care urmeaza sa fie organizat curand in cadrul Programului Biblionet.

Asa cum probabil unii stiti, am militat constant pentru pregatirea profesionala a bibliotecarilor, astfel incat ei sa devina veritabile „institutii” in comunitatile in care activeaza (cred ca sunteti de acord cu mine ca bibliotecarul de biblioteca publica nu mai este doar un om, un simplu slujbas al Statului, ci ca el devine/a devenit pe alocuri mai curand o institutie).

Din 2002 si pana in prezent, prin activitatea mea, am cautat sa le cultiv si sa le dezvolt colegilor bibliotecari din judetul Valcea pregatirea de specialitate, dar si constiinta profesionala, capacitatea de a intelege cat se poate de exact ca vremea bibliotecii traditionale a apus pentru totdeauna si ca bibliotecarul modern trebuie sa stie (a face) atat de multe lucruri, incat e mai usor de enumerat ceea ce NU e numaidecat nevoie sa stie (in contextul statutului sau in comunitate, desigur)…

Mai ales de prin 2006-2007 incoace, le-am repetat ca un papagal colegilor ca dusu-s-a definitiv abordarea “luna trece, leafa merge” si ca utilitatea institutiei „biblioteca publica”, functionalitatea si, pana la urma, insasi existenta ei, deci implicit locul de munca al bibliotecarului devin strict dependente de capacitatea lui de a se (re-)prezenta ca un specialist infinit mai pregatit d.p.d.v. profesional decat bibliotecarul traditional – “pastor” peste cateva sute/ mii de carti (care chiar si „stiute” din scoarta-n scoarta nu mai satisfac deloc nevoile si cerintele utilizatorilor moderni) … le-am expus colegilor mei notiuni de baza in managementul proiectelor (m-a „marcat” cat de greu pot fi lamuriti bibliotecarii ca organizarea unei manifestari de „1 Decembrie”, de pilda, este – in orice proiect – doar o activitate, nicidecum nu poate fi obiectiv general ori specific!) …le-am „picurat” ideea ca trebuie sa se obisnuiasca intai de toate sa citeasca despre proiecte, apoi sa lucreze pe proiecte, sa aplice pentru finantari s.a.m.d.
…in fine, aproape la fiecare intalnire a noastra le-am vorbit despre uriasa sansa ca – prin computere, resursele electronice, bazele de date (in curs de constituire la noi) si fabulosul Internet – aflam si putem oferi utilizatorilor serviciilor noastre din ce in ce mai mult din inepuizabilele acumulari de cunoastere ale tuturor culturilor lumii.

Ca un corolar la cele de mai sus, va marturisesc ca – fara a banui macar ca voi avea nevoie de asta in cadrul unui program national pe care il voi coordona pentru judetul meu – am realizat analiza nevoilor de formare a colegilor mei bibliotecari din Valcea prin toate mijloacele imaginabile:
– prin chestionare (primul a fost in prima mea zi de serviciu la Compartimentul „Indrumare metodica” al BJ Valcea, in 18 martie 2002)
– prin participarea in comisii de angajare pentru mai mult de 20 de bibliotecari (in special la BJ Valcea si la biblioteci publice din judet, dar si la cateva biblioteci scolare), ocazie cu care am aplicat interviuri pentru si mai multi candidati (cred ca in jur de 40-50); pretendenti la statutul de bibliotecar, in toate aceste concursuri au fost, in total, sute de oameni
– prin observatie directa, atat „intimplatoare” (in activitatea de teren), cat si in cadrul evaluarilor pe care le-am efectuat in fiecare an, cu prezentare publica de concluzii
– prin participarea la o sumedenie de manifestari cultural-educative si de alte naturi, organizate in bibliotecile publice valcene in ultimii 8 ani, ocazie cu care mi-am putut analiza in voie colegii din teritoriu (nu i-am considerat niciodata subordonati), vazandu-le pe viu calitatile, capacitatile, dar si lacunele, lipsurile
– in timp ce-i determinam (si ii sprijineam) pe colegii mei bibliotecari valceni sa scrie constant pe http://bibliotecivalcene.ro/evenimente_ult.asp, sa-si anunte evenimentele pe care le organizeaza, planurile anuale de activitati, articolele, studiile sau alte realizari personale ref inclusiv la mostenirea culturala (printre scopurile initiale a fost si acela de a-i face sa inceapa sa comunice in spatiul virtual), am avut de asemenea ocazia sa descopar nevoi de formare care nici nu mi-as fi imaginat ca pot exista
– in fine, prin „mentoratul” exercitat asupra tuturor colegilor din judet si chiar a unora dintre colegii din serviciul Marketing-Dezvoltare al BJ Valcea (pe care il coordonez), am constatat frecvent ca rezolvand „una”, intotdeauna apare automat nevoia rezolvarii „alteia”, iar ierarhizarea corecta a abilitatilor si competentelor care trebuie insusite este esentiala.

Am facut introducerea atat de lunga – sper sa fiu ingaduit – dintr-un motiv cat se poate de simplu: imi doresc ca noul curs „Servicii moderne de biblioteca” sa fie unul cat mai util si benefic pentru bibliotecarii romani, carora – de prea multa vreme – in afara de cele multe stiute, le lipseste ceva „mai esential” decat toate: le lipseste „busola” si in consecinta se manifesta ca niste naufragiati rataciti in ocean.

Potrivit informatiilor si calendarului postate de Anca mai sus, designul si manualul cursului – creat pe baza expertizei consultantului strain, a expertizei consultantului roman, a chestionarelor aplicate deja bibliotecarilor carora le va fi predat cursul, a focus-grupurilor care probabil si ele au fost organizate s.a.m.d. – s-ar cam apropia de finalizare.
Dar vine inevitabil intrebarea cea mare: va fi acest curs exact ceea ce trebuie sa fie?
Asemenea „omologilor ” mei din celelalte 11 judete din Program – Etapa I) am consumat ceva timp si alte resurse pana sa indentific cu exactitate nevoile de formare ale bibliotecarilor (nu le-am identificat acum, ci – cum spuneam – cu mult inainte ca Global Libraries sa vina in Romania). Cu toate astea, initial (cand s-a deschis topicul asta, adica), mi-am zis ca nevoile de formare imediata pot fi relativ lesne constatate „oficial”, utilizand instrumente caracteristice analizei de nevoi (in speta aplicand chestionare) si coroborand apoi concluziile lor cu ceea ce ne invata teoria de profil si literatura de specialitate; asa am ajuns sa conchid fals – mai ales consolandu-ma ca beneficiem de expertiza unor reputati specialisti in domeniu – ca va fi relativ lesne sa rezolvam ceea ce avem de rezolvat.

De la o vreme, insa, ma obsedeaza ideea ca nu e deloc cum am crezut un timp. Nevoile de formare ale bibliotecarilor sunt precum libertatile fundamentale din Rusia: deprimant definite de sintagma „nu-ti lipseste ceea ce n-ai stiut ca exista”. Cum sa constientizeze bibliotecarii (care de doar putin timp „lucreaza” cu computerul si conexiunea Internet) nevoile pentru care trebuie construit cursul, daca ei nu resimt (aproape) nicicum aceste nevoi?; daca ele le sunt straine, in primul rand pentru ca toti bibliotecarii se raporteaza (firesc) la universul lor de pana acum – ingrozitor de ingust?
Iar daca nevoile de formare sunt „descoperite” – sa presupunem – prin intrebari cu final anticipat („nu-i asa ca Pamantul este rotund?”), care este rezultatul? Nu se cheama ca au fost „stabilite” „nevoi de formare” bine argumentate, insa in neconcordanta cu situatia de fapt? Nu cumva „rezolvam” unele nevoi – nu spun ca nu-s reale! – de prioritate 4-5-6, dar in timpul asta le ratam magistral pe cele de maxima urgenta? Fara de care nu vom putea rezolva nimic, indiferent de ce si cat vom invata la curs?

Primul training, cel din toamna trecuta, s-a axat in proportie de peste 90% pe notiuni de baza in utilizarea IT, pe notiuni de baza in utilizarea pachetului Office si a altor programe, pe posta electronica si mesageriile instant, pe administrarea computerelor cu Internet pentru public etc. A fost, consider, un training excelent, insa a fost doar unul „de incalzire”, calat indeosebi pe posibilitatea de a comunica pe care ultilizatorii o au acum in bibliotecile cu Biblionet. Doar adaptat pe ici pe colo, prin partile esentiale (eu astfel am procedat), primul curs a „cooptat” componenta de baza a activitatii bibliotecii – cea culturala. Consider ca acest al doilea curs, cel de acum, trebuie cladit intai de toate pe fundamentul menirii culturale a bibliotecii (cu tot ce presupune asta), ingloband totodata componentele de formare, informare, satisfacerea nevoilor sociale s.a.m.d. pentru publicului de toate varstele etc. etc. (cum-necum, „comunicarea” s-a rezolvat deja).

Doua vorbe si despre consultanti:
Intai ref la consultantul strain care contribuie la elaborarea cursului: ajuta la ceva coplesitoarea expertiza a doamnei June Garcia, daca nevoile de formare nu-s identificate cu maxima exactitate? In plus, ce poate reusi in Romania, in aceasta faza a Programului, super-specialistul provenit din sanatosul sistem de biblioteci publice din SUA? Ce se „potriveste” exact, atat „dincolo”, cat si „aici”, in afara de faptul ca biblioteca ar trebui sa fie tot biblioteca? In ce fel strategiile aplicate pentru dezvoltarea de servicii in beneficiul publicului american sunt ori pot fi de succes la noi? Ce anume din experienta de director al Bibliotecii Publice din San Antonio poate fi implementat asa incat sa fie de folos bibliotecarului si bibliotecii de la Cotofenii din Dos, dar mai ales satenilor Romaniei rurale? Expertiza acumulata in pozitia de CEO al The Library Corporation in ce fel profita unui bibliotecar care nici vorba sa poata realiza si sustine o prezentare publica a bunurilor si serviciilor culturare/comunitare oferite de biblioteca proprie, de pilda, si inca scrie @ in adresa site-urilor ori www in cea a e-mail-urilor? Nu cumva vasta experienta a doamnei Garcia ar fi fost de mare folos abia dupa ce bibliotecarii din Romania desluseau intreg alfabetul elementar al profesiei lor, nu doar literele a, b, c?
In fine – ca prea m-am lungit, iertat sa fiu – o intrebare referitoare la consultantul roman, inteleg elementul-cheie in realizarea noului curs:
Cate dintre handicapurile de mai sus – si din cate altele, neenumerate! – va reusi doamna Manuela Zanescu (de la „Biblioteca Britanica” din cadrul BCU Timisoara) sa inlature?
______________
Daca mai intereseaza pe cineva tema discutiei deschisa de mine cu cele mai bune intentii, o putem continua si dezvolta, chiar cu exemple despre ceea ce ar trebui sa invete inainte de toate bibliotecarii – acum, dupa ce s-au vazut cu „lumea in biblioteca lor”.
Daca discutia nu mai intereseza pe nimeni, se poate incheia aici, fara nicio problema.
______________

* la intalnirea organizata de IREX cu ministrul Culturii, care ne-a promis ca se va intalni „curand” cu reprezentantii bibliotecarilor, in vederea imbunatatirii legislatiei de specialitate (presimt ca mi-am batut gura degeaba gandind atunci cu voce tare ca „ministrul Kelemen Hunor ar putea deveni un Spiru Haret al bibliotecilor romanesti”).

  1. Valentin, evident ca tema este de interes. Dupa cum spuneai si tu este vorba de baza piramidei fara de care varfiurile nu pot exista.

    Din ceea ce spui se intelege preocuparea sincera pentru profesia noastra. Insa multe dintre problemele enumerate de tine ar trebui sa fie preocuparea asociatiilor profesionale, ministerelor responsabile, administratiilor locale s.a. nu a unui proiect sustinut de un grant din afara, pe termen scurt. IREX-ul poate sa incerce sa ajute insa nu poate sa rezolve problemele de fond ale bibliotecilor noastre. Iar ceea ce subliniezi tu sunt probleme reale din profesia noastra insa sunt ombilical legate de alte probleme mai mari ale societatii romanesti – printre care educatia, structurile birocratice…

    Daca IREX-ul s-ar concentra pe nevoile de formare imediata, care nu sunt documentate (desi exista comisii si asociatii specializate…) li s-ar termina banii pana ajung la ceea ce ii intereseaza pe ei: facilitarea accesul populatiei la mijloacele tehnologiei informationale.

    Privind din exterior eu am inteles ca exista interes din partea celor de la IREX in a face cat mai mult in sensul celor spuse de tine. Specialistii si oamenii care stiu despre ce e vorba sunt insa cei ca tine care ar trebui sa se implice mai mult. Cine, dintre metodistii din tara, a aplicat pentru a fi consultantul roman pentru acest curs?

  2. Claudia,
    textul pe care tu l-ai tranformat in topic a fost scris dupa miezul noptii in Ro, pe fond de oboseala, si poate nu n-am reusit sa transmit exact ceea ce gandesc. Precizez ceea ce cred ca se impune:

    1. zici tu: „Privind din exterior eu am inteles ca exista interes din partea celor de la IREX in a face cat mai mult in sensul celor spuse de tine„; la fel sustin si eu si sunt intru totul de acord cu tine privind lucrurile din interior, adica din cadrul Programului, deci nici vorba sa aduc reprosuri cuiva care ne vrea si ne face binele pe care ni-l dorim atata.

    2. Am vrut sa atrag atentia asupra unui aspect deosebit de important, insa foarte „neglijat”: in general, aproape toate programele cu finantari straine (europene si americane) construite pe metode, mijloace si realitati normale „dincolo” intimpina mari dificultati – de regula esueaza lamentabil – tocmai pentru ca ele nu sunt adaptate exact realitatilor de la noi, nu-s corect alesi oamenii care le coordoneaza/implementeaza, resursele sunt limitate (raportat la nevoi) …mai exista si mentalitatea de „asistat social” a celor care cred ca cineva tre sa „le dea” la nesfarsit „ceva”, orice s.a.m.d. Ori eu tocmai asta vreau sa evitam: ratarea extraordinarelor sanse pe care le ofera Programul „Biblionet” comunitatilor rurale si mic urbane din Ro.
    Daca e nevoie sa dau exemple negative de insuccese legate tocmai de „facilitarea accesul populatiei la mijloacele tehnologiei informationale” – de care vorbesti tu mai sus – avem esecurile lamentabile ale majoritatii investiilor facute in centrele „PAPI” (realizate prin Programul „Economia bazata pe cunoastere”, finantat de la Banca Mondiala): serviciile de acces la Internet sunt contra-cost, centrele au stat si stau mai mult inchise, iar administratiile abia asteapta sa se incheie „parteneriatul”, sa le ramana lor computerele, sa le ia la primarie sau unde „e nevoie” de ele. Atata au inteles administratiile de la noi: ca in urma Programului EBC „le ramane ceva”.

    3. Ref la intrebarea ta „Cine, dintre metodistii din tara, a aplicat pentru a fi consultantul roman pentru acest curs?”
    Nu stiu, deci raspund doar in ceea ce ma priveste: presupunand ca mi-as fi dorit sa aplic, nu respectam poruncile 1 si 4 – „Cel putin 10 ani de activitate in sistemul bibliotecilor publice din Romania” – am doar opt 8) si „Cunoasterea la un nivel superior a limbii engleze” – eu la scoala „am facut” rusa-franceza (nici pe-astea nu consider ca le stapanesc „la nivel superior”); desi resimt crunt handicapul ca nu stiu decat prea putina engleza, efectiv nu gasesec o solutie imediata de rezolvare a acestei probleme, in primul rand din cauza lipsei cronice de timp la dispozitie – am doua job-uri „pline” si multiple alte preocupari cotidiene, scuze de off…

    • Dragi colegi,

      Sunt Manuela Zanescu, bibliotecar la Biblioteca Britanica, filiala a B.C.U. „Eugen Todoran Timisoara”. Doresc sa salut cu aceasta ocazie pe toti colegii, pe care ii citesc cu interes pe Prolibro. Ma bucura faptul ca programul Biblionet a atras atatea voci de profesionisti din Romania si consider ca e un semn bun. Sunt constienta ca nu se poate face primavara cu o floare, dar o floare e un semn de primavara…
      Cursul la care am lucrat timp de doua saptamani impreuna cu consultantul american este rezultatul unei analize facute “ca la carte” de catre Fundatia IREX. Raspunsurile la chestionare au fost prelucrate, corelate si completate de rezultatele de la cele doua focus grupuri la care am participat. La aceste focus grupuri au fost invitati bibliotecari cu vechime intre 2 si 20 de ani in biblioteca si care proveneau atat din biblioteci satesti/comunale cat si din biblioteci orasenesti. Nevoile care au fost mentionate de catre bibliotecarii participanti (atat la focus grup cat si la chestionar) ca fiind cele mai stringente au constituit punctul de plecare in realizarea obiectivelor cursului. Materialul rezultat este un instrument interactiv care sa ajute bibliotecarii sa-si imbunatateasca activitatea.
      June Garcia, consultantul american, este un profesionist desavarsit si bine „ancorat in realitate”. A pus intrebari, a urmarit mereu toate discutiile si a propus un model de curs foarte bine inchegat. In urma vizitelor pe care le-am facut la cateva biblioteci, imi povestea de unele biblioteci din SUA care au acelasi gen de probleme cu care ne confruntam si noi. June Garcia este si autoare de carti de specialitate, initiatoarea (alaturi de Sandra Nelson) a site-ului http://elearnlibraries.mrooms.org/ si lista ar putea continua. Ceea ce vreau sa subliniez este ca nu s-a pogorat dintr-o caleasca de clestar, ci a muncit 40 de ani in domeniul acesta, a calatorit mult in interes profesional in intreaga lume, si are o experienta de necontestat. Munca la acest proiect cu echipa de traineri IREX si cu June Garcia a fost facuta cu dedicatie si profesionalism.

      • Draga Manuela, ma bucur sa te „cunosc” si iti multumesc mult ca ai raspuns acestui mesaj. Cred ca ai inteles ca ingrijorarile prezentate aici vin din dorinta de a ajuta primavara sa vina in sfarsit si la noi.

        Evident ca asteptam cu interes sa vedem rezultatul acestui demers si, sa ne spuneti daca va putem ajuta cu ceva pentru a face cunoscut continutul cursului.

  3. Si eu am orecare ingrijorari, dar am fost un pic mai implicata in aparitia acestui curs.

    Consultantul , daca lucrurile au ramas cum s-a stabilit in noi, la Sinaia, – inainte de intalnirea coordonatorilor, a primit o structura facuta cu ajutorul nostru al metodistilor, pornind de la experientele noastre puse in comun.
    Daca va fi respectata structura , se poate sa avem un instrument util.

    Ca si feedback de teritoriu, bibliotecari din Bihor si Constanta au participat la Focus grupuri tot in acest scop.Aici nu pot sa spun cat de utila a fost interactiunea.

    Orice s-ar intampla vom avea un instrument la care se va mai putea lucra , care va putea fi imbunatatit in urmatorii ani.

    Referitor la a aplica pentru a fi consultant la crearea unui astfel de curs.
    Este un efort mult prea mare de facut intr-un timp mult prea scurt, sfarsitul lui martie e un termen foarte scurt.

    Nu stiu ce au gandit alti colegi dar eu am pornit de la premiza ca exista alti colegi , care au scris deja manuale, si experienta lor pe structura propusa atunci, ar da un produs mult mai bun.

    Cu ingrijorarea noastra sau fara ea lucrurile au ritmul lor si desigur multe solutii.

  4. Pai daca exista deja manuale care rezolva macar parte din problemele subliniate de Valentin atunci am sta bine…insa nu sunt. (Sau ma insel?)

    Impresia mea e ca metodistii ar trebui sa fie cei care inteleg cel mai bine de unde se poate incepe „educarea” bibliotecarilor (si a administratiilor, comunitatilor) de la sat. Experienta lui Valentinu este graitoare si nu cred ca este unica. Insa cred ca este printre putinele care a avut si o latura relfexiva si vizionara. Ori tocmai astfel de experiente trebuie impartasita. Poti face aceeasi munca ani de zile, sa te izbesti de aceleasi probleme si sa nu reusesti sa vezi nici o solutie. GL este o solutia pentru bibliotecile noastre asa cum spune Valentn insa numai daca cei care stiu cum poate fi folosita aceasta solutie ies inainte.

    Eu inca nu am vazut o voce clara in biblioteconomia noastra (sau la IREX) care sa explice cum anume tehnologia informationala va fi de folos bibliotecilor si comunitatilor romanesti. Se intuieste putin insa viziunea se lasa asteptata. Cei care au intuitia si inteleg cum functioneaza lucrurile nu sunt chiar asa de multi. De aceea asteptatul dupa alti colegi care parca … si poate… nu cred sa dea rezultate foarte bune. Se poate sa ma insel insa…

  5. Foarte bune problemele ridicate de Valentin. Un lucru atat de bazic, fara de care nu se poate incepe nimic, cum este identificarea problemelor si a prioritatilor nu este facut intr-un mod documentat si meditat nicaieri. Rezultatele la chestionarele facute de IREX sunt publice?
    Propun in urmatorul mesaj un sondaj plecand de aici.

  6. Draga Valentin si dragi colegi bibliotecari,

    Sunt Camelia Crisan, managerul de training al programului Biblionet. Intervin aici pentru ca tema discutiei se refera la noul curs de formare initiat de programul nostru .Procesul de analiza a nevoilor de formare a fost unul ce a avut la baza o serie de metode de cercetare, chestionarul fiind doar una dintre ele. Ceea ce Valetin numeste incapacitatea bibliotecarilor de a-si identifica nevoile noi le-am numit raspunsuri socialmente dezirabile 🙂 Intrebarile din focus-grupuri au fost bine tintite, identificarea si analiza nevoilor de training precum si obiectivele de training ale cursului au fost rezultatul unei procesari mai complexe de date. Toate inputurile au fost atent analizate. Asadar, dati Cezarului ce-i al Cezarului. Rezultatele analizei noastre vor fi inaintate catre ANBPR – departamentul de formare profesionala. Ele nu sunt generalizabile la intreaga populatie de bibliotecari a Romaniei, ci doar la nivelul acelora care au intrat in proiectul Biblionet.
    E ceva ce mi-a venit in minte citind posturile de mai sus, o fraza spusa de dna Deborah Jacobs la ultima vizita in Romania, cand a stat de vorba cu departamentul nostru. Deborah ne-a spus ca dupa ce a vizitat atatea tari in care se implementeaza programul Global Libraries a ajuns la concluzia ca bibliotecarii nu sunt asa de diferiti pe cat s-ar parea. Cu totii se plang de anumite probleme, pentru toti pare ca sunt aceleasi obstacole, asa incat aproape nimic din ce am semnalat noi ca fiind „tipic romanesc” nu parea a fi asa de tipic.
    As vrea sa adaug un cuvant referitor la cele 2 consultante care au lucrat la cursul Servicii Moderne de Biblioteca: excelent. Acest cuvant reflecta atat calitatea lor profesionala cat si rezultatul pe care ni l-au oferit pana in acest moment.
    Suntem in acest moment in faza in care finalizam continutul cursului, vom proceda apoi la pilotarea acestuia si apoi la formarea formatorilor pentru acest curs. Livrarea cursului se va face de catre traineri bibliotecari selectati in anul 1 de proiect Biblionet. Multumesc pentru interesul aratat fata de activitatea noastra si asteptam cu interes reactiile voastre de indata ce se va incepe implementarea cursului.

    • Camelia, cred ca Deborah Jacobs are dreptate. Ea a ajuns la concluzia ca bibliotecarii nu sunt asa de diferiti pe cat s-ar parea. Cu totii se plang de anumite probleme, pentru toti pare ca sunt aceleasi obstacole, asa incat aproape nimic din ce am semnalat noi ca fiind “tipic romanesc” nu parea a fi asa de tipic.
      Si eu am avut acceasi senzatie de multe ori in ultimii ani. Obstacolele seamana foarte mult. Ce e insa tipic unui anumit loc in lumea are de-a face cu raspunsul gasit pentru a depasi un obstacol. De cele mai multe ori solutiile vin din partea comunitatii locale nu copiind ce au facut altii.

      Intrebarile lui Valentin cred ca vin tocmai din intelegerea acestui amanunt si din ingrijorarea ca multe lucruri se pot pierde in traducere si/sau redenumire.

      Repet si eu intrebarea lui Marin. Vor exista rapoarte publice care sa prezinte rezultatele acestei cercetari ale nevoilor de formare?

      • Intrebarile lui Valentin cred ca vin tocmai din intelegerea acestui amanunt si din ingrijorarea ca multe lucruri se pot pierde in traducere si/sau redenumire

        …asa e, insa daca ar fi numai asta, Claudia!!!
        Intrebarile mele vin in primul rand din constatarea ca in Romania (in special la sud de Carpati) mai mult decat oriunde in lumea progresisa („netalibana”, adica) aproape orice „reteta de succes” pe alte meleaguri se dovedeste inaplicabila.
        Stii de ce, inainte de toate? Pentru ca si „medicii” care elibereaza „reteta”, ca si „terapeutii” care se ocupa ulterior de „pacient” se raporteaza numai si numai la „normalitate”, fara sa incerce sa desluseasca toate caracteristicile culturii noastre – mai ales pe cele mai putin onorante , care ne impun ritmul de melc sau chiar ne fac sa regresam … in orice caz sa fim extrem de „rezistenti” la evolutia altminteri fireasca.

        Desi sunt de peste 40 de ani in Valcea, eu nu m-am obisnuit si n-o sa ma obisnuiesc niciodata cu practica de a lua totul ca pe un „dat”, cum constat ca procedeaza majoritatea de prin preajma. Lupt pentru schimbari, insa pentru asta caut intai de toate sa identific corect cauzele pentru care lucrurile se intimpla sau nu se intimpla asa cum ar fi normal. Apoi, fireste, actionez asupra cauzelor, nu asupra efectelor. Aici e esenta. Pentru identificarea cauzelor, lucrurile trebuie privite neaparat si din perspectiva socio-istorica si socio- culturala …numai astfel ne maximizam sansele in reusita unui proiect, a unei intreprinderi de orice fel.

        Pentru a exemplifica exact ceea ce vreau sa subliniez o sa fac o scurta retrospectiune de ordin militar, cu referire la „panduri”:
        Pentru cine nu stie, „Termenul de pandur este folosit prima dată în lumea germanică, derivat din denumirea grupurilor de vikingi care făceau diversiuni în vremuri străvechi, când vikingii pustiiau sudul mării Baltice. În epoca modernă, prusacii au reinventat poveştile, folosind trupe special pregătite pentru producerea diversiunilor în armata habsburgică: asasinarea comandanţilor, răpirea unor persoane de rang înalt, distrugerea depozitelor de muniţie, trupe speciale care acţionau, de regulă, în spatele frontului. Habsburgii au preluat şi ei metoda, răspunzându-le prusacilor cu aceeaşi monedă. În Oltenia, termenul de panduri a fost introdus de austrieci. În momentul în care au realizat că trupele lor nu reuşesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci care îi atacau când nu erau pregătiţi, la locuri de popas, hanuri, crâşme, locuri strâmte au hotărât să angajeze mercenari din rândul populaţiei din zonă, pentru prinderea haiducilor. Numai că în Oltenia totul a luat o întorsătură neaşteptată, mulţi haiduci au găsit bună ideea ca în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie fără să facă nimic; timp de aproape doi ani, austriecii au plătit simbrie unor haiduci ca să prindă alţi haiduci, insa nici un haiduc nu a fost prins. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească Oltenia cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaţionale…

        Citatul de mai sus este o pilda (care mie imi spune multe) nu doar despre ceea ce s-a petrecut in urma cu niste sute de ani, in urma tratatului de la Passarovitz ( 1718), cand habsburgii si-au furat singuri caciula, considerand ca au solutii sa administreze nemteste si sa „civilizeze” Oltenia cucerita: si astazi constatam la tot pasul cauze si abordari care conduc la rezultate precum cel de mai sus, iar concluzia clara e ca reusita nu e deloc garantata pt ca s-a aplicat o „reteta de succes” altundeva.

        Cu precizarea ca nu ma refer doar la Programul „Biblionet”:
        Daca adevaratele prioritati de formare ale bibliotecarilor nu vor fi identificate cu maxima exactitate (ceea ce eu sper sincer sa nu se intimple), pe termen lung de-acum incolo beneficiile pentru comunitatile rurale si pentru institutia biblioteca publica vor fi mult mai modeste decat cele mai pesimiste temeri…
        *
        Ai mai scris, Claudia, ca „de cele mai multe ori solutiile vin din partea comunitatii locale, nu copiind ce au facut altii”. E cheia de bolta pentru tot ceea ce urmeaza sa fie construit practic in functie de fiecare „situatie de fapt” in parte. In intreprinderea asta, insa, „metodistii” de la judetene – care cunosc cel mai bine „situatia de fapt” – au rolul esential de a misca lucrurile astfel incat bibliotecarii sa devina vioara-ntai in comunitatile lor…

  7. Problemele si prioritatile bibliotecarilor se afla si in atentia ANBPR.
    La:http://www.anbpr.org.ro/images/pdf/evaluare_capacitate_organizationala.pdf, in articolul „Reuniunile membrilor ANBPR – cel mai bun barometru al maturitatii organizationale” gasiti opiniile participantilor la Conferinta ANBPR, exprimate prin intermediul unui chestionar si in cadrul dezbaterii interactive, Cafeneaua ANBPR.
    Alaturam demersurile noastre celor care vor mai fi exprimate pe acest blog.


Sursa:  https://prolibro.wordpress.com/2010/03/13/eu-cand-vreau-sa-fluier-fluier-si-in-biblioteca/?fbclid=IwAR3Xy8qmPce7uMbMGK9Ir8BBfAHpYsxA9icVuzjKGB6hNSnmiItNJjm16z4