vineri, 30 martie 2018

Vladesti-Concursul Județean de Cuvinte Încrucișate


       Concursul județean de Cuvinte Încrucișate, organizat de Biblioteca Publică Vladesti şi Şcoala Gimnazială „Grigore Mihaescu” Vladesti- prima etapa
    Ne-am întâlnit cu jocurile de cuvinte ale domnului Nicolae Popescu-Rebus: antrenante și enigmatice. Ne-am pus mintea la contribuție și... am reușit să descifrăm misterul .









Bibliotecara -Ciobotea Elena Maria

joi, 29 martie 2018

EduCab - şapte computere pentru şase biblioteci vâlcene :)




Prin grija prietenilor noştri de la Romania EduCab, şase biblioteci publice vâlcene mai primesc câte o investiţie care le va fi de mare folos în împlinirea misiunii lor: şapte computere – câte unul pentru cinci biblioteci şi două pentru o bibliotecă.

În repartizarea calculatoarelor aduse ieri de la Bucureşti de către o echipă organizată la nivel de Bibliotecă Județeană, am ţinut cont de solicitările formulate de voi, de nevoile stringente pe care le aveţi, însă şi de activitatea pe care o desfăşuraţi fiecare.

Din această primăvară, sprijinul pe care ne străduim să-l dăm bibliotecilor publice din judeţul Vâlcea îşi schimbă în mod semnificativ coordonatele de abordare: împreună cu prietenii/ partenerii noştri de la EduCab – şi, desigur, în consonanţă cu aşteptările tuturor entităţilor care ne susţin programele şi proiectele - vom investi doar în bibliotecile care îşi demonstrează/ probează preocuparea pentru binele comunităţii în care funcţionează, şi nu doar „existenţa” teoretică. Şi mai sintetic, investiţiile vor fi coordonate către bibliotecile în care sustenabilitatea programelor "post-Biblionet" este vizibilă, ireversibilă; în care echipamentele obţinute cu eforturi şi dăruire, de la parteneri care conştientizează importanţa unei biblioteci publice în comunitate, sunt utilizate în scopul pentru care au fost "investite".


Aşadar, vor primi computere:
1.       Pietrari – una unitate
2.       Amărăşti – una unitate
3.       Galicea – două unităţi – întrucât este singura bibliotecă vâlceană care, deşi nu a fost eligibilă pentru Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea” (nefiind pe atunci funcţională), a recuperat spectaculos terenul pierdut şi constituie pentru noi o prioritate în privinţa dotării cu echipamente şi implicării în programe şi proiecte post-Biblionet
4.       Mihăeşti – una unitate
5.       Scundu – una unitate
6.       Băbeni – una unitate

Computerele sunt în stare foarte bună, au fost fabricate de Hewlett-Packard şi au configuraţie specifică sistemelor de calcul i5. Au adaptoare/ cablaje noi şi fiecare are propriile-i boxe, de asemenea HP. Au nevoie de monitoare care, sperăm, vor fi mai lesne procurate la nivel local, eventual cu ajutorul adminitraţiei locale finanţatoare.

În urmă cu cca. două săptămâni, în Biblioteca Publică Vlădeşti/ bibliotecară Anca Ciobotea, EduCaB a investit, de asemenea, o unitate de computer şi o imprimantă color, tot HP. Echipamentele ne-au fost aduse într-o seară de week-end, la Biblioteca Judeţeană Vâlcea, de către prietenele noastre Roxana Nicolaescu şi Corina Şerbanadmirabil implicate alături de Mihai Lupu (toţi vâlceni!!!) :) în România EduCab.

Toate colegele bibliotecare de la bibliotecile vâlcene de mai sus - Crina/ Pietrari, Alexandra/ Amărăşti, Maria/ Galicea, Luminiţa/ Mihăeşti, Tincuţa/ Scundu şi Liliana/ Băbeni - sunt aşteptate la Biblioteca Judeţeană Vâlcea să-şi ridice computerele, cu un telefon în prealabil.

PS1: în scurt timp, echipa de la Biblioteca Județeană Vâlcea va aduce de la Bucureşti şi piesele de mobilier pe care le-aţi solicitat, care vor fi repartizate de asemenea potrivit criteriilor de mai sus.
PS2: computerele şi mobilierul sunt investite de EduCaB via prietenii si partenerii de la Unicredit Business Integrated Solutions S.C.p.A.

Mulţumim frumos! ("strigă glasuri de copii", şi nu numai) 😇😇😇

Valentin Smedescu













miercuri, 28 martie 2018

Pietrari: Rezultate Campania ”Hai pe net 2018”

Campania Hai pe net! 2018 a ajuns la final, iar echipa Fundației EOS a mulțumit tuturor partenerilor săi pentru toate eforturile depuse pe parcursul săptămânii 19 – 25 Martie. Suntem mândri de rezultatele obținute, rezultate care nu ar fi fost posibile fără implicarea și dedicarea noastră, a tuturor, fie că a fost vorba de organizații mai mici sau mai mari din întreaga Europă.
România s-a situat pe un onorabil loc 2 la nivel european, în ceea ce privește numărul de evenimente derulate în cadrul campaniei Hai pe net!2018 la nivel național. La finalul săptămânii ALL DIGITAL WEEK/HAI PE NET, au fost înregistrate un număr de 105 evenimente pe site-ul ALL DITAL WEEK la secțiunea EVENTS, printre care se numără și patru evenimente ce s-au desfășurat la Biblioteca Pietrari.


 În ceea ce privește numărul de persoane care s-au înregistrat ca participanți și susținători ai campaniei, România s-a situat pe locul 3 în cadrul campaniei la nivel european ALL DIGITAL WEEK. Un număr de 2.537 de persoane s-au înregistrat pe contorul digital până la finalul evenimentului așa cum se poate observa din imaginile de mai jos, puse la dispoziție de organizatorii evenimentului:


  Detalii legate de  evenimentele derulate la Pietrari în săptămâna ”Hai pe net”, tipul activităților, numărul final de persoane care au participat la evenimente, imagini realizate pe parcursul evenimentelor derulate zilnic, puteți viziona urmărind filmul de prezentare al campaniei : 

”Hai pe net” 2018 / Pietrari

 Pentru tot efortul depus în cadrul acestei campanii am primit certificatul de participare la campania europeană ALL DIGITAL WEEK, certificat care atestă implicarea instituției noastre în campania de incluziune digitală, acesta fiind acordat tuturor celorlalte organizații europene ce au ”fost pe NET” în săptămâna 19-25 martie 2018.



Bibliotecar,
Crina Popescu

Galicea- Donație carte

Astăzi am primit vizita scriitorului galicean, Gheorghe Rusu, prieten al bibliotecii noastre care a donat un număr de 12 volume de carte și anume:

  1. Surâs în negura suferinței;
  2. Oglinda cu năravuri;
  3. Voiajor pe meleaguri spaniole.

luni, 26 martie 2018

Learn English at Costeşti/ Vâlcea Public Library!

Alături de voluntarul nostru, educator Mihaela Cristina Stănilă și de prietenii bibliotecii, elevi în clasele a V-a și a Vl-a la Școala Gimnazială „Ferigile” Costești am reînceput, în bibliotecă, cursurile gratuite de limba engleză.

Cursurile se desfășoară în fiecare zi de luni a săptămânii.



If you're happy, happy, happy clap your hands!

https://youtu.be/l4WNrvVjiTw

Un cântecel pe care copiii l-au cântat alături de „Teacher” învățând câteva dintre sentimente: fericire, furie și altele pe care le veți afla ascultându-l.

Bibliotecar,
Mihaela-Silvia Marinescu

Biblioteca Publică „G-ral Nicolae Ciobanu” Costești

Galicea ,, Săptămâna Școala Altfel la Biblioteca”


,,SĂPTĂMÂNA ȘCOALA  ALTFEL”
      LA BIBLIOTECA COMUNALĂ GALICEA

1.    26.03.2018, orele 9.30-11.30 ,, Căsuța cu povești”, vizionare povești specifice sărbătorii pascale; povestea ouălor de paște, povestea iepurașului, de ce se serbează paștele, completare rebusuri pe această temă;participă elevii clasei pregătitoare, prof.înv.Stan Narcisa  și elevii clasei 0, înv. Preda Simona.
2.    27.03.2018, ora 10.00  ,, 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, 27 martie 1918- 27 martie 2018” , prezentare a ,,Declarației de unire a Basarabiei cu România ” și ,, Un mediu sănătos”, protejarea mediului înconjurător, participă elevii clasei a III- a, prof.înv.Tudorescu Ioana;
3.    28.03.2018, orele 8.30-10.30 ,, Învierea Mântuitorului Hristos”, actul unic în istoria creștinismului. Povestea ,, Învierii lui Iisus Hristos” din cartea Biblia povestită copiilor, de Anne de Vries; antologie de poezie religioasă, participă elevii  clasei a IV- a, înv. Ceaușescu Stela și elevii clasei  a II- a, înv. Șițoiu Simona ;
4.    29.03.2018, ora 10.00 ,, Legenda iepurașului de Paște”, expoziție desene de paște, confecționare felicitări, activitate realizată în parteneriat cu Grupa Fluturașii, de la Grădinița Galicea, prof.preșcolar Neacșu Carmen.

Pietrari: "Hora costumelor, in ochi de copil" 2018

Sambata, 24 martie 2018, la Pietrari s-a desfășurat ediția a III-a a concursului interjudețean "Hora Costumelor, în ochi de copil". 
In ciuda vremii nefavorabile, la concurs au participat elevi de la 8 școli din județul Vâlcea, care au purtat cu mândrie costumul popular specific localității/zonei din care proveneau. Concursul s-a desfasurat prin participare directa pentru elevii din judetul Valcea si directa sau indirecta (prin film) pentru elevii din celelalte judete. 



Pregatirea elevilor pentru concurs a vizat valorificarea fireasca a elementelor de traditie in procesul instructiv-educativ, incurajarea elevilor, a parintilor acestora si a intregii comunitati in directia culegerii de informatii, apropierii de traditia autentica si vie, pe care sa o "patrunda", sa o decodifice si sa ii exploateze constructiv valentele. Ne dorim ca toti copiii inscrisi la aceasta competitie sa invete elementele specifice costumului romanesc pe care sa le poata prezenta cu usurinta, intr-un stil creativ, sa inteleaga cum si in ce fel au aparut acestea, sa se apropie mai mult de traditie si sa duca mai departe aceste cunostinte, lasandu-le astfel mostenire urmasilor.




Parteneri ai Scolii Gimnaziale Comuna Pietrari in organizarea manifestarii: Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Centrului Județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale Vâlcea, Primăriei comunei Pietrari, Consiliului Local Pietrari, Căminului Cultural Pietrari, Bibliotecii Publice Pietrari și Sindicatul Spip Valcea. 
A fost o ediție reușită, de la an la an creștem în valoare, învățăm să valorizăm costumul și să îl transformăm într-o adevărată lecție de cultură și sentiment românesc. 
Felicitări elevilor și cadrelor didactice de la școlile Bodești, Frâncești-Dezrobiți, Ferigile Costești, Măgura Mihăiești, Slătioara, Ulmetu Copăceni, Cârstănești-Oteșani, dar si echipei Școlii Gimnaziale Pietrari pentru implicarea în organizarea acestei manifestări: Laura Moghina, Ceprăzaru Irina, Raluca-Elena Nastasie, Livia Muresan, Manu Mariana, Diaconu Ileana Livia, Andronie Roxana, Alina Alinutza, Cornelia Uscatu, Ionut Lakotoş, Voican Mihaela, Marius Sobolu, conduse exemplar de director Anamaria Sandulescu.




Imagini "Hora costumelor, in ochi de copil"

Bibliotecar,
Crina Popescu

joi, 22 martie 2018

Maraton de activităţi/ proiecte - luni, la Secţia Multimedia/ Internet




O echipă de profesionişti din Biblioteca Judeţeană are întâlnire cu elevii clasei a VII-a B de la Şcoala Gimnazială Nr. 5 Râmnicu Vâlcea

Utilizatorii serviciilor noastre sunt însoţiţi de prof. Mădălina Adriana Popescu. 



In program:

Vreau sa fiu voluntar!

Coordonare: Dana Rădulescu şi Ioana Mazilu, bibliotecare in cadrul Centrului de Informare Comunitara

Educatie financiara cu ajutorul calculatorului

Coordonare: Maria Ciobanu, bibliotecar in cadrul Sectiei Multimedia – Internet

Atelier pe domenii de cunoastere

Coordonat de:  Adriana Edu, bibliotecar, Filiala Goranu, Monica Cosac, bibliotecar, Sectia pentru copii si Valentin Şchiopu Mateiu, bibliotecar, Sectia Multimedia – Internet

Temele de lucru pentru atelier:

Tema nr.1: Prezinta ultima carte citita si caracterizeaza personajul indragit.
 Tema nr. 2:  Selecteaza 5 mari personalitati din cartea: “Personalitati care au marcat cultura romanilor”.
Tema nr. 3:  Selecteaza ce gasesti mai important in cartile: “Cunoaste-l pe Mircea cel Batran”, “Cunoaste-l pe Stefan cel Mare”, “Cunoaste-l pe Mihai Viteazul’,  Cunoaste-l  pe Alexandru Ioan Cuza” si “Cunoaste-l  pe Carol I al Romaniei”.
Tema nr.4: Prezinta cum ti-ai putea petrece o zi fara tehnologie.
Tema nr.5: Descrieti cauzele si solutiile conflictului dintre generatii. Regizati un conflict.
Tema nr.6: Relateaza plusurile si minusurile orasului nostru.
Tema nr.7: On-line vs. Off-line: In camera, pe net sau afara cu prietenii? Argumentati.
 Concurs de cultura generala : Completeaza  spatiile libere cu raspunsul corespunzator.
Concurs muzical: Recunoaste piesa si compozitorul.

Toate se întâmplă Luni, 26 martie 2018, între orele 9.00- 12.00, la Secţia Multimedia/ Internet a BJAI Vâlcea.


Alexandru Mironov BJAI Vâlcea 1997 – întâlnire cu bibliotecarii vâlceni




În mileniul trecut , mai exact în 26 mai 1997, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea – găzduită pe atunci într-un sediu absolut impropriu, însă intim şi primitor ca întotdeauna – a avut loc un eveniment de excepţie:
întrunirea profesională trimestrială a bibliotecarilor vâlceni, care a inclus şi o întâlnire cu Alexandru Mironov.

În video îi (mai) vedem – laolaltă cu „slujitorii cărţilor” din bibliotecile comunale şi orăşeneşti şi din Biblioteca Judeţeană Vâlcea -, pe Ion Predescu, Gheorghe Bratu, Ion Stanciu, Ioan Barbu, Marin Bulugea, precum şi pe regretaţii Marian Creangă, Costea Marinoiu şi PS Gherasim Cristea.

Filmarea a fost realizată de către colegul nostru Valentin Şchiopu-Mateiu, bibliotecar la Secţia Multimedia a B.J.A.I. Vâlcea, pe atunci „Secţia Muzicală”.
Toţi cei din acest video de colecţie sunt, fireşte, la fel de frumoşi, mai tineri cu 21 de ani, aproximativ aşa cum i-am găsit la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” cinci ani mai târziu (în martie 2002)*.
____________________
*când lumea fascinantă a cărţilor m-a primit în interiorul ei nu doar în calitate de cititor pasionat 

Ion Hangiu - „O viaţă închinată şcolii şi presei românești”


(...) Vedeţi dumneavoastră, în general, există o uşoară desconsiderare faţă de munca aceasta de tip documentar; este o eroare imensă, pentru că o cultură ca a noastră nu se poate socoti nici măcar la începuturile modernizării ei dacă n-are bine repertoriată întreaga lucrare a intelectualilor români. Iată de ce, chiar din plecare, salutăm cartea lui Ion Hangiu, apreciindu-i atât rîvna, cât şi truda realizării unei astfel de întreprinderi întru totul spinoase.” (Acad. Zoe Dumitrescu – Buşulenga) 


Ion Hangiu s-a născut în Horezu, județul Vâlcea pe 16 februarie 1924 (decedat pe 10 ianuarie 2017). Școala primară în comuna natală, Școala Profesională la Drăgășani, 1940, Liceul Al Lahovary, Rm Vâlcea, 1942, Liceul Gh Lazăr, Sibiu, 1942, Facultatea de Litere și Drept, București, 1949. Teza de doctorat susținută din anul 1968, purta titlul Sămănătorismul (geneză, ideologie, reprezentanți). Activitate didactică: profesor la Horezu (1949 - 1950) și apoi la câteva licee bucureștene; șeful redacției de manuale de limba și literaatura română la Editura Didactică și Pedagogică (din anul 1958); expert la Consiliul Național al Cercetării Științifice și secretar al Comisiei de Științe Sociale și Umaniste (din anul 1966); secretar-general al Societății de Științe Filologice (din anul 1971); redactor-șef la revistele ”Limba și literatura română” și ”Buletinul de Științe Filologice” (din anul 1971). În anul1999 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor, Societatea Română de Radiodifuziune conferindu-i Diploma de Onoare pentru „îndelungata și valoroasa colaborare la redacția Învățământ Programe Educaționale”. Debutul editorial a avut loc în anul 1959, cu lucrarea Un scurt istoric al tipografiilor din România (1508 - 1958) urmată de Societăți și asociații în știința românească (1981) și Centenarul concursurilor școlare - De la „Tinerimea Română” la concursul „Mihail Eminescu” (1985) 
(Vâlcea oameni de știință, cultură și artă, vol. 2, Petre Petria, Cristina Tănăsoiu)

Sursa şi un excelent album foto online realizat de colega noastră Mihaela Silvia Marinescu - bibliotecară la Biblioteca Costeşti Vâlcea pot fi vizualizate aici.





  
x

luni, 19 martie 2018

"Hai pe net,2018 "la Păușești Măglași



Biblioteca Publică "Antim Petrescu"Păușești Măglași participă în perioada19-25 martie2018 la Campania de incluziune digitală "Hai pe net, 2018" În cadrul acestei campanii biblioteca publică din localitatea Păușești Măglași va organiza activități online adresate seniorilor și persoanelor curioase să înțeleagă ce este și cum se folosește Internetul(Primul clic), activități adresate elevilor de gimnaziu care vor să învețe să scrie cod(Programare creativă prin  Minecraft pentru Educație) ,activități de perfecționare digitală recunoscute în întreaga lume(Cursuri online de perfecționare pentru e-facilitatori, dascăli și bibliotecari)etc.
"Hai pe net-2018", organizată de Fundația  Eos, în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România și Asociația APDETIC, se află la cea de-a noua  ediție.
Campania Hai pe NET 2018! face parte din campania pan-europeană de incluziune digitală ALL DIGITAL Week 2018, în care accesul la internet arată nevoia de îmbunătățiri.44% dintre cetățenii europeni nu au competențe digitale de bază; 37% din forța de muncă nu este pregătită pentru joburi digitale; 14% dintre cetățenii europeni n-au folosit vreodată internetul; 49% dintre cetățeni n-au folosit vreodată un site care să verifice veridicitatea unor fapte sau știri și pentru că 72% dintre cetățenii Europei cred că munca lor va fi înlocuită de roboți. Statistica în timp real a procentelor de participanți per țară o găsiți pehttp://alldigitalweek.eu/register-as-all-digital-week-participant/.  Selectați România și după completarea formularului sunteți direcționați pe pagina statistică, în care vedeți topul celor mai active țări online.

vineri, 16 martie 2018

Drăgășani : Antreprenoriat sustenabil în Regiunea Sud -Vest Oltenia

Joi, 15 martie 2018, la Biblioteca Municipală Drăgășani a fost prezentat un proiect care are ca obiectiv crearea de locuri de muncă durabile prin întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană din Regiunea Sud-Vest Oltenia, prin susținerea înființării și funcționării unui număr de 37 de noi întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare, cu profil non-agricol din zona urbană, pe baza unor subvenții acordate oamenilor de afaceri și/sau antreprenorilor care participă la programul de formare și la concursul de planuri de afaceri organizate în cadrul proiectului.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu







joi, 15 martie 2018

Pietrari: Concursul județean de cuvinte încrucișate "Sfinxul din Pietrari", ediția I



Astăzi s-a dat startul competiției de cuvinte încrucișate dedicată marelui rebusist pietrărean Nicolae Popescu-Rebus. Ne dorim ca prin scoaterea în evidență a valorilor noastre locale, în Anul Centenarului, care este și anul european al patrimoniului, să încercăm să conștientizăm eforturile pe care trebuie să le depunem pentru dezvoltarea infrastructurii culturale, pentru punerea în valoare a creatorilor români și a operelor lor, din orice domeniu, pentru o Românie educată, o Românie care se poate dezvolta prin cultură. 
Nicolae Popescu-Rebus nu trebuie uitat, pentru că nu sunt cuvinte mari dacă spunem că celebrul careu care îi poartă numele este deja patrimoniu național și că trebuie să-și găsească un loc de cinste în zestrea noastră națională. Din acest motiv ne-am gândit să vă propunem tuturor această competiție în care elevii să re/descopere, cu ajutorul nostru, al tuturor,  fascinația cuvintelor "potrivite și încrucișate", așa cum bine le numea Tudor Arghezi. 
Un număr de 10 biblioteci și tot atâția bibliotecari, sprijiniți de 20 de cadre didactice din școlile vâlcene, vor participa în acest an la concursul care numără la "linia de start" 104 participanți înscriși. Acestea sunt, în ordine aleatorie:
1. Biblioteca Publică Locală Popești/Dăești în parteneriat cu Școala Gimnazială Popești/Dăești:
 - 10 elevi susținuți de cadrele didactice: Sîrbu Adelina Delia, Șerban Rozalia Elena, Șerban Sica Floriana și Sărsan Maria-Diana. 
2. Biblioteca Publică Locală Vlădești în parteneriat cu Școala Gimnazială Vlădești:
 - 25 elevi înscriși, susținuți de cadrele didactice: Stamate Carmen, Olaru Maria, Giuran Adriana, Rogoveanu Corina.
3. Biblioteca Publică Locală Bărbătești în parteneriat cu Școala Gimnazială Bodești-Bărbătești:
 - 5 elevi  susținuți de prof. Mirela Mentea.
4. Biblioteca Publică Locală Stoenești în parteneriat cu Școala Gimnazială Stoenești:
 - 9 elevi înscriși, susținuți de cadrele didactice: Mihaela Popescu, Popescu Maria Simona și Bușoi Ramona.
5. Biblioteca Publică Locală Tomșani în parteneriat cu Școala Gimnazială Tomșani:
 - 3 elevi înscriși, susținuți de prof. Nițu Camelia.
6. Biblioteca Publică Locală Frâncești în parteneriat cu Școala Gimnazială Frâncești:
 - 7 elevi susținuți de prof. Marina Fera.
7. Biblioteca Publică Locală Bunești în parteneriat cu Școala Gimnazială Bunești:
 - 14 elevi susținuți de cadrele didactice: Nicula Ramona și Mentea Mirela.
8. Biblioteca Publică Locală Păușești-Otăsău în parteneriat cu Școala Gimnazială Păușești-Otăsău:
 - 12 elevi susținuți de cadrele didactice: Bugiu Anca-Elena și Butănescu Valentina.
9. Biblioteca Publică Locală Olănești în parteneriat cu Liceul Tehnologic "Justinian Marina" Olănești:
 - 4 elevi susținuți de înv. Diana Ștefanache.
10. Biblioteca Publică Locală Pietrari în parteneriat cu Școala Gimnazială Pietrari:
 - 15 elevi înscriși, susținuți de cadrele didactice: Anamaria Săndulescu, Raluca Năstasie, Irina Ceprăzaru și Marius Sobolu.
În conformitate cu regulamentul concursului, evaluarea lucrărilor va fi realizată de un juriu de specialiști din cadrul Bibliotecii Județene "Antim Ivireanul" Vâlcea ce va fi anunțat ulterior. Festivitatea de premiere a Concursului Județean de Cuvinte Încrucișate ”Sfinxul din Pietrari”, ediția I, va avea loc în data de 22 aprilie, data nașterii întemeietorului rebusismului românesc.
Nu putem decât să urăm "mult succes" tuturor și să sperăm că vom avea cât mai mulți rebusiști, mai mici și mai mari, în urma acestui demers, astfel încât, să putem organiza un concurs prin participare directă a celor pasionați de enigmistică, la noi, la Pietrari, la a II-a ediție a "Sfinxului din Pietrari".

Bibliotecar,
Crina Popescu


Pietrari: "Hai pe net, 2018!"


Fundația EOS, în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România, și Asociația APDETIC anunță campania de alfabetizare și incluziune digitală Hai pe NET, 2018! în perioada 19-25 Martie 2018. Aflată la cea dea noua ediție, campania în care s-a înscris și Biblioteca Publică Locală Pietrari susține organizarea de activități online, de la simple ore de alfabetizare digitală, la acțiuni ce vizează performanța în mediul online. Sunt încurajate să participe în campanie școlile, bibliotecile publice, Puncte de Acces Public la Informație (PAPI), organizațiile neguvernamentale, cluburile copiilor, cluburile seniorilor sau orice alte organizații deschise publicului în care există computere sau dispozitive mobile cu acces la internet. Organizatorii promovează un set de activități:
  1. Primul clic – atragerea noilor veniți pe Internet. Activități adresate mai ales seniorilor, dar și persoanelor curioase să înțeleagă ce înseamnă și cum se folosește Internetul.
  2. Competențe digitale? No problem! – vizează testarea competențelor digitale pentru elevi de liceu și studenți interesați de cariere viitoare.
  3. Programare creativă prin Minecraft pentru Educație – activități adresate elevilor din gimnaziu care vor să învețe să scrie cod. 
  4. Cursuri online de perfecționare pentru e-facilitatori, dascăli și bibliotecari – profesorii și bibliotecarii sunt încurajați să urmeze cursuri de perfecționare digitală, recunoscute în întreaga lume.
  5. Promovarea accesibilității web – activități adresate oricui ajută nevăzători să navigheze facil Internet.
  6. Securitate cibernetică prin CISCO NetAcad – activități ce vizează tinerii, adresate cu ajutorul cadrelor didactice sau bibliotecarilor care țin cursul Introduction to Cybersecurity dezvoltat de Cisco prin programul NetAcad.
Campania Hai pe NET 2018! face parte din campania pan-europeană de incluziune digitală ALL DIGITAL Week 2018, în care accesul la internet arată nevoia de îmbunătățiri. 44% dintre cetățenii europeni nu au competențe digitale de bază; 37% din forța de muncă nu este pregătită pentru joburi digitale; 14% dintre cetățenii europeni n-au folosit vreodată internetul; 49% dintre cetățeni n-au folosit vreodată un site care să verifice veridicitatea unor fapte sau știri și pentru că 72% dintre cetățenii Europei cred că munca lor va fi înlocuită de roboți. Statistica în timp real a procentelor de participanți per țară o găsiți pe http://alldigitalweek.eu/register-as-all-digital-week-participant/.  Selectați România și după completarea formularului sunteți direcționați pe pagina statistică, în care vedeți topul celor mai active țări online.


Bibliotecar,
Crina Popescu

Galicea- ,, Ziua mondială a spunerii de povești”

                                                                 
                                                        
                                                                  
                                                                 
                                                                          INVITAȚIE

Marți 20 Martie, ora 9, vă invităm să participați la celebrarea ,, Zilei mondiale a spunerii de povești”, alături de elevii clasei a IV- a, de la Școala Gimnazială Galicea, învățător coordonator Ceaușescu Stela.
În program:

¨ Istoricul acestei zile, de unde vin poveștile și cum au apărut mai exact.
¨ De ce sunt fascinante basmele.
¨ Povestitori faimoși români și străini pe care îi deține Biblioteca Publică Galicea.

Obiectivul acestei zile de a asculta cât mai multe povești, de a împărtășii poveștile unii de la alții, de a crea contacte noi, de a arăta ca povestitul este o formă de artă, de a arăta că poveștile reprezintă primul pas spre o cultură literară, un plus de valoare și un vocabular mai bogat.

Vă așteptăm!
Bibliotecar,              
Tițu Maria                       


miercuri, 14 martie 2018

Vladesti-Concursul Judetean de Cuvinte Incrucisate -Nicolae Popescu-Rebus: Sfinxul din Pietrari


               Biblioteca Publica Vladesti in parteneriat cu Scoala Gimnaziala “Grigore Mihaescu” Vladesti participa in perioada 15.03-3.04 2018 la Concursul Judetean de Cuvinte  Incrucisate  -Nicolae Popescu-Rebus: Sfinxul din Pietrari.

         Concursul se va desfășura pe categorii de vârste:


   a. prima categorie 8-11 ani;
   b. a doua categorie 12-15 ani.
     Concursul constă în:
- CONCURS - REBUS - “Sfinxul din Pietrari” în care concurenții primesc 3 rebusuri realizate de Nicolae Popescu-Rebus, pe fiecare categorie.
- CONCURS LOCAL – “CASTELUL FERMECAT – povestea rebusului”, concurs de eseuri/ power-point, în care participanții trebuie să prezinte povestea reală sau imaginară a careului magic.

  Prima categorie  : 8-11 ani s-au inscris un numar de 19 elevi .
  A doua categorie : 12-15 ani s-au inscris un numar de 6 elevi.
  Invatatori/Profesori  coordonatori : Stamate Carmen, Olaru Maria,Rogoveanu Corina, Giuran Adriana.


Imagini pentru nicolae popescu rebus

      Bibliotecara -Ciobotea Elena Maria

marți, 13 martie 2018

Regulament Concurs „Valcea - colt de rai”, Editia 2018; Începem! :)




• în cinstea aniversării Centenarului Marii Uniri, tematica din acest an a proiectului nostru - de asemenea la libera alegere a competitorilor - va fi extinsă: creaţiile din toate cele cinci secţiuni ale concursului vor reflecta/ pot reflecta viziunea autorului cu privire la cum va arăta România (în general) sau Vâlcea (în particular), peste încă o sută de ani. Dacă în cadrul secţiunii «Pictură pe temă religioasă»*, viziunea cu privire la tematica legată de Centenar este mai dificil de exprimat, atât proza şi poezia, cât şi desenul/ pictura sau creaţia video nu au limite în exprimarea artistică nici pe această temă :)

Dragi colegi bibliotecari din judeţul Vâlcea,
Vă propun ca Ediţia 2018 (a VII-a) a Concursului "Vâlcea - colţ de rai" să înceapă în acest an şi mai devreme decât de obicei, pentru a ne rămâne timp suficient până în 10 iunie să derulăm în bune condiţii etapa locală a proiectului, mai ales date fiind noutăţile.

Ca şi în anii precedenţi, vă rog să vă implicaţi în organizarea activităţilor şi operaţiunilor deja "tradiţionale" de-acum (ne aflăm într-al şaptelea an de proiect), astfel încât să ne atingem obiectivele:
1. atragerea către biblioteca publică locală a unui număr cât mai mare de copii talentaţi
2. punerea în valoare - promovarea în online şi premierea în cadru festiv la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea - a aptitudinilor creativ-literar-artistice ale acestora - înnăscute, dobândite în timpul instrucţiei şcolare sau manifestate ca "pasiune" de moment
3. așa cum am anunțat în 15 ianuarie a.c.*, conştientizarea importanţei Centenarului Marii Uniri, de către toţi participanţii la proiectul nostru, şi exprimarea viziunii proprii cu privire la cum va arăta România/ Vâlcea peste încă o sută de ani.

Concursul este organizat şi se desfăşoară pe teritoriul judeţului Vâlcea, în bibliotecile publice locale (Municipală Drăgăşani, orăşenesti şi comunale + Biblioteca Judeţeana „Antim Ivireanul”), cu utilizarea echipamentelor şi tehnologiilor primite donaţie prin Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea”. Concursul este parte a proiectelor conexe şi ulterioare Biblionet, prin care stăruim întru sustenabilitatea acestui program şi contribuim la crearea „dependenţei” comunităţilor vâlcene de biblioteca publică locală.
Reiterăm două prevederi importante a Regulamentului:
1.       Temele lucrărilor sunt la libera alegere a elevilor
2.       Fiecare creaţie din fiecare secţiune de concurs va avea înscris vizibil un cuvânt-cheie (cod) de recunoaştere, ales de candidat şi cunoscut de bibliotecar. Acest cuvânt-cheie, care poate conţine litere şi cifre, (ne) va permite identificarea autorilor lucrărilor după jurizarea anonimă acestora. Subliniem, elevii competitori în concurs nu-şi vor inscrie numele pe lucrări, ci doar cuvântul-cheie de recunoaştere.

Aveţi mai jos Regulamentul de concurs actualizat, iar de la legătura https://drive.google.com/file/d/1ZqPHyyM9hwU2e0tN9J2AHfGLedqCmuzx/view?usp=sharing puteţi descărca documentul în format *pdf, pentru afişare, distribuire, promovare locală s.a.m.d.

Vă doresc succes!
Valentin Smedescu

___________________

*Festivitatea și premianţii Concursului de creaţie pentru elevi ”Vâlcea – Colţ de rai”, Ediţia a VI-a (2017) - la https://bibliotecivalcene.blogspot.ro/2018/01/premiantii-concursului-de-creatie.html



Regulament Concurs „Vâlcea - colţ de rai” 2018
(Ediţia a VII-a)


SECTIUNEA 1. Organizatorii/Partenerii 

Concursul este organizat de Biblioteca Judeţeana „Antim Ivireanul” Vâlcea şi bibliotecile publice din judeţul Vâlcea.
Parteneri ne sunt Cercul de la Râmnic/ „România - Grădina Maicii Domnului”, Societatea Culturală "Anton Pann", Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” - Filiala Vâlcea, Cenaclul „Petale”, oameni de cultură, edituri, sponsori.

Organizatorii şi participantii la concurs se obligă să respecte prezentul Regulament oficial de concurs, făcut public prin intermediul www.bibliotecivalcene.blogspot.ro şi al paginii https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/  în data de 13.03.2018.

SECTIUNEA 2. Zona de desfăşurare

Concursul este organizat şi se desfăşoară pe teritoriul judeţului Vâlcea, în bibliotecile publice locale (Municipală Drăgăşani, orăşenesti şi comunale + Biblioteca Judeţeana „Antim Ivireanul”), cu utilizarea echipamentelor şi tehnologiilor primite donaţie prin Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea”. Concursul este parte a proiectelor conexe şi ulterioare Biblionet, prin care asigurăm sustenabilitatea acestui program şi contribuim la crearea „dependenţei” comunităţilor vâlcene de biblioteca publică locală.

Concursul are cinci secţiuni, după cum urmează:
• Proză scurta/ Eseu
         •  Poezie
         • Pictură/ Desen
• Pictură pe temă religioasă (Icoană)
         • Creaţii video

SECTIUNEA 3. Durata

Concursul începe în data de 15 martie 2018 şi se derulează în două etape:

etapa locală (oraşenească sau comunală), care va dura până la data de 10 iunie 2018 (ora 24.00)
- etapa judeţeană se va derula în perioada 11 iunie – 15 septembrie 2018.
Câştigătorii etapelor locale ale Concursului, calificaţi în etapa judeţeană, vor fi anuntaţi oficial într-un document sintetic publicat online cel târziu în data de 15 septembrie 2018 (fără a le fi divulgate numele, ci doar pseudonimul cu care şi-au semnat creaţiile).

SECTIUNEA 4. Mecanismul concursului

I.Etapa locală (comunală/orăşenească):

a) în baza prezentului Regulamentbibliotecarul public optează pentru parteneri de proiect - cadre didactice, personalităţi locale s.a.m.d., cu ajutorul cărora concursul este promovat în şcolile din localitate şi, în general, în comunitate.

b) Participanţii la concurs prezintă bibliotecarului public din localitate creaţiile proprii, care pot fi: 
- trei poezii şi/sau 
- trei picturi, care pot fi inclusiv pe temă religioasă (acuarela, grafica etc.) şi/sau 
- trei creaţii de proza scurta (compunere, eseu etc.) şi/ sau
- două creaţii video.

Temele lucrărilor sunt la libera alegere a elevilor şi vor pune în evidenţă date şi fapte istorice, monumente, trăsături nobile ale spiritului oamenilor, frumusetea reliefului (florei, faunei), a tradiţiilor locale şi a valorilor cultural-spirituale locale şi universale;


În cinstea aniversării Centenarului Marii Uniri, tematica din acest an a proiectului nostru - de asemenea la libera alegere a competitorilor - va fi extinsă: creaţiile din toate cele cinci secţiuni ale concursului vor reflecta/ pot reflecta viziunea autorului cu privire la cum va arăta România (în general) sau Vâlcea (în particular), peste încă o sută de ani. Dacă în cadrul secţiunii «Pictură pe temă religioasă»*, viziunea cu privire la tematica legată de Centenar este mai dificil de exprimat, atât proza şi poezia, cât şi desenul/ pictura sau creaţia video nu au limite în exprimarea artistică nici pe această temă J


Aşa cum ne-am obişnuit, fiecare creaţie din fiecare secţiune de concurs va avea înscris vizibil un cuvânt-cheie (cod) de recunoaştere, ales de candidat şi cunoscut de bibliotecar. Acest cuvânt-cheie, care poate conţine litere şi cifre, (ne) va permite identificarea autorilor lucrărilor după jurizarea acestora. Subliniem, elevii competitori în concurs nu-şi vor inscrie numele pe lucrări, ci doar cuvântul-cheie de recunoaştere.  

c) Cu ajutorul bibliotecarului (daca este cazul) şi utilizand computerele, scanerul şi conexiunea Internet din biblioteca publică, participantii la concurs îşi încarcă în mediul on-line poeziile şi proza sub forma de text (fişier *.doc), iar picturile/desenele – ca fotografii de rezoluţie acceptabilă (fisier  *.jpg); creaţiile video vor fi încărcate în YouTube sau alt canal de găzduire gratuită a materialelor video; adresele din Internet (link-urile) unde se vor afla creaţiile upload-ate din fiecare localitate vor fi făcute publice de către fiecare bibliotecar în parte, pe blogul www.bibliotecivalcene.blogspot.ro.

Notă: bibliotecarii care întâmpină dificultaţi în a înfaptui operaţiunile de mai sus sunt rugaţi să îl contacteze pe subsemnatul Valentin Smedescu (pentru îndrumare prin e-mail sau telefon ori editarea postării eronate).

d) Bibliotecarul public local şi partenerii cadre didactice (ideal ar fi: profesori de limba şi literatura română, istorie, desen/arte plastice) se constituie într-un juriu care evaluează toate lucrările centralizate la biblioteca locală.

e) Lucrările premiate la nivel local în fiecare sectiune de concurs sunt propuse de către juriu pentru etapa judeţeana a concursului; bibliotecarul anunţă pe www.bibliotecivalcene.blogspot.ro premianţii etapei locale a concursului şi link-urile la care se află creaţiile premiate.

f)  La serbarea de sfârşit de an a fiecărei şcoli locale implicate/ atrase în proiect ar fi de dorit - şi recomandăm - premierea câştigătorilor, recunoaşterea publică a talentului şi meritelor lor în fata colegilor şi a comunităţii; colegii bibliotecari care, în afară de diplome de merit, vor să premieze la nivel local elevii câştigători inclusiv cu cărţi, pot conta pe sprijinul nostru în acest sens.

II. Etapa judeţeana:

a) Se constituie juriul de evaluare a creaţiilor pentru cele patru secţiuni de concurs (componenţa juriului este cea consacrată).

b) Subsemnatul, Valentin Smedescu, centralizeaza într-un document online unic toate creaţiile pentru cele cinci sectiuni, din toate bibliotecile participante. Aceste creaţii, conţinând cuvântul-cheie care permite identificarea autorilor, vor fi libere la vizualizare în Internet încă dinainte de jurizare. Legăturile către creaţii vor fi transmise ulterior juriului, când acesta va hotari să se întrunească.

c) Juriul hotărăşte, până în data de 1 Decembrie 2018, cine sunt câştigătorii Concursului “Vâlcea – colţ de rai”, Ediţia 2018; după jurizarea judeţeană, subsemnatul îi contactează pe colegii bibliotecari din judeţ pentru a afla numele reale ale premianţilor cunoscuţi până în acel moment doar ca pseudonim, pentru redactarea diplomelor, constituirea premiilor etc.


d) Rezultatele concursului - premiile obţinute de cei mai talentaţi şi merituoşi participanti – vor fi anunţate oficial, în cadru festiv, la Biblioteca Judeţeana “Antim Ivireanul” Vâlcea, în prezenţa tuturor premianţilor din cadrul Etapei judeţene, a bibliotecarilor-îndrumători ai elevilor, a cadrelor didactice şi a reprezentanţilor administraţiilor locale, ca în fiecare an. Evenimentul va avea loc, cel mai probabil (conform „tradiţiei”) de Ziua Culturii Naţionale 15 ianuarie 2019.

e) Administratiile locale (primarul şi consiliul local) finanţatoare ale bibliotecilor care se implică în organizarea concursului vor fi înştiinţate (felicitate) personal de către subsemnatul cu privire la meritele bibliotecarului şi ale elevilor premiaţi şi invitate la festivitatea de premiere.


SECTIUNEA 5. Proceduri pentru validarea câştigătorilor şi pentru premiere

I.Etapa locală (comunală/orăşenească):
Toti participantii la concurs, conform celor mentionate în sectiunea 4, vor fi invitaţi personal de către bibliotecar la festivitatea de premiere de la nivel local (cum am menţionat, ideal ar fi ca aceasta să se înfăptuiască în cadrul serbării de sfârşit de an şcolar, la care participanţii la concurs ar trebui să fie prezenţi în calitate de elevi). Dupa ce sintetizeaza, în cateva fraze, importanta strategică a bibliotecii pentru comunitate şi nevoia de parteneriat perpetuu bibliotecă-şcoală, bibliotecarul spune câteva cuvinte despre concurs şi obiectivele acestuia, îi felicită pe toţi participanţii, anunţă componenţa juriului care a hotărât premiile şi inmânează diplome câştigătorilor, pentru fiecare secţiune de concurs: menţiune/menţiuni (daca este cazul), premiul al III-lea, al II-lea şi premiul I.
La final, bibliotecarul comunică asistenţei că toţi elevii premiaţi la nivel local, indiferent de premiu (deci şi menţiunile), se califică pentru etapa judeţeană a concursului, unde va avea loc o nouă jurizare – pentru o competiţie în care depăşim cadrul local.

Nota: pentru o firească încununare a Etapei locale a concursului, bibliotecarul trebuie să aibă un parteneriat (care poate fi şi un simplu acord verbal) cu conducerea şcolii, astfel încât “ordinea de zi” a serbării de sfârşit de an să includă activitatea de premiere a câştigătorilor concursului nostru.

II.Etapa judeţeana:
 La Biblioteca Judeţeana “Antim Ivireanul” Vâlcea va fi organizată festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului. Toţi bibliotecarii care propun candidaţi calificaţi în etapa judeţeană vor fi prezenţi împreuna cu premianţii lor – daca este posibil, insoţiţi şi de cadre didactice, reprezentanţi ai administraţiilor locale s.a.m.d., eventual părinţi - la festivitatea de premiere.
Ne dorim ca  momentul culminant al proiectului să fie o acţiune înfaptuită inclusiv prin cointeresarea şcolilor din judeţ în a-şi aduce elevii merituoşi la Râmnicu Vâlcea - să viziteze Biblioteca Judeţeană, să conştientizeze că aceasta le aparţine şi lor şi că instituţia bibliotecă publică, prin misiunea şi funcţiile ei, este de importanţă strategică în societate (cum, de altfel stipulează şi Legea bibliotecilor).

SECTIUNEA 6. Responsabilitatea 

Prin participarea la concurs, toţi elevii sunt de acord şi se obligă să se conformeze tuturor ce­rinţelor şi condiţiilor stabilite de către organizatori, prin prezentul Regulament oficial, dar şi normelor nescrise de consideraţie pentru creaţiile celorlalţi competitori, de bună purtare şi convieţuire civică, inclusiv în timpul vizitei la Biblioteca Judeţeana Vâlcea.

SECTIUNEA 7. Dreptul de participare

Concursul este deschis participării tuturor preşcolarilor, elevilor de ciclu primar şi de gimnaziu, din toate localităţile judeţului VâlceaDin considerente organizatorice şi dată fiind precaritatea surselor de premiere, nu putem „diviza” concursul şi pe secţiuni de vârstă, însă ne reafirmăm convingerea că talentul artistic şi sârguinţa vor fi vizibile pentru juriu atât pentru vârste fragede, cât şi aproape de absolvirea ciclului gimnazial.
Concursul şi înmanarea premiilor desfăşurându-se în mod public – în biblioteci şi în online –, participarea constituie acordul implicit ca numele câştigătorilor, imaginea lor şi creaţiile produse conform cerinţelor să fie făcute publice şi utilizate gratuit de către organizatori, în scop educaţional/motivaţional.

SECTIUNEA 8. Durabilitatea concursului

Ne dorim ca prezentul concurs, ajuns la Ediţia a VII-a, să continue a fi organizat anual, să înceteze numai în cazul producerii unui eveniment ce constituie forţă majoră.

organizator,
Valentin Smedescu
sef Serviciu
Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea


*secţiune „impusă” în concurs de către juriul de specialitate, ca urmare a numărului mare de lucrări de gen