Meşteşugul olăritului apărut în epoca neolitică ca o necesitate practică legată de prepararea şi păstrarea alimentelor s-a transmis pînă în zilele noastre, în prezent (1982 – n. V.S.) existînd în zona Vîlcea multe sate în care se mai practică pe scară largă, deşi concurenţa produselor industriale a restrîns mult sfera de utilizare a ceramicii populare.
Între centrele actuale de ceramică populară vîlceană de veche tradiţie ne-am oprit asupra centrului Vlădeşti, important atît sub raportul numeric al meşterilor, cît şi sub aspectul formelor de vase şi a realizării lor artistice.
Comuna Vlădeşti situată pe valea rîului Olăneşti, afluent al Oltului, delimitată de dealuri subcarpatice este atestată documentar pentru prima dată în timpul domniei lui Vlad Călugărul, la 1480—1490, cînd acesta dă hrisovul de stăpînire al schitului Sf. Arhangheli asupra moşiei Vlădeşti pe care era clădit (1). În anii 1677—1679, prin hrisovul emis de Şerban Cantacuzino se pomeneşte de moşia Vlădeşti care aparţinea logofătului Badea (2).
