luni, 20 iunie 2022

Drăgășani: Caravana culturală ”Citiți românește”

 Sâmbătă, 18 iunie 2022, restaurantul Paradis din Drăgășani, a fost gazda unui eveniment cultural dedicat iubitorilor de cuvânt scris din orașul dintre vii, așa cum este denumit municipiul Drăgășani. Scriitorii Ioan Barbu din Rm.Vâlcea și Costel Nedelcu din București și-au prezentat noile volume. Ioan Barbu a dedicat schița monografică ”Un Ragaiac interbelic: Gib I. Mihăescu”, locuitorilor și urmașilor scriitorului ca un omagiu adus personalității scriitorului drăgășănean. Lucrarea are o valoare deosebită în primul rând pentru că reînsuflețește figura emblematică a unui scriitor mai puțin studiat, iar în al doilea rând acest studiu are o mare valoare documentară. Scriitorul Costel Nedelcu a venit în fața invitaților cu volumul de nuvele ”Violetta de Sadova”in cadrul căruia ne prezintă 3 nuvele , excelent structurate și scrise, ele sunt considerate ”inventate”dar fundamentate pe oameni și fapte din realitatea noastră, aflată la vedere sau ascunsă în faldurile și pliurile memoriei. La eveniment au participat invitați din Slatina, Craiova, Drăgășani, nepoata scriitorului Gib I. Mihăescu împreună cu soțul, reprezentanți ai Bibliotecii Județene ”Antim Ivireanul”,director, conf.univ.doctor, Remus Grigorescu, Bibliotecii Municipale Curtea de Argeș , director, Marian Ghiță, Bibliotecii Municipale Drăgășani, Cristina Prunel-Bărbulescu și Alecsandrina Bătae. Moderatorul evenimentului a fost poetul Marian Bărascu, iar recenziile volumelor au fost făcute de prof.doctor, Mihaela Rădulescu. Din partea Editurii Kitcom au fost prezenți soții Rodica și George Tulea. 

Biblioteca Municipală Drăgășani și-a îmbogățit fondul de carte cu aceste volume dar și cu alte volume apărute mai demult precum și cu publicații tematice, ziare și reviste.

bibliotecar:

Cristina Prunel-Bărbulescu;

Alecsandrina Bătae;

ing.sistem, Romeo Istocescu










































 

joi, 16 iunie 2022

" Punguța cu două cărți 2022"

 













             Biblioteca Publică Amărăști  în colaborare cu Grădinița cu Program Normal  Amărăști  a participat și anul acesta la sesiunile de formare " Punguța cu două cărți " pentru încurajarea lecturii din primii ani de viață și 10 copilași cu vârsta de 2 ani au primit punguța cu două cărți, pe care le-am citit împreună cu părinții, frații, bunicii.

Am discutat cu fiecare familie în parte, am explicat importanța lecturii încă de la vârste foarte mici, a mersului la grădiniță și a cititului ca activitate de familie.

“Punguța cu două cărți „ este un proiect dedicat copiilor de 0-3 ani, din comunități defavorizate, prin care încurajăm părinții să le citească celor mici încă de la naștere și să oferim copiilor experiențe plăcute cu cărțile.

Mulțumim Asociația OvidiuRo și Kaufland România.

 

 

Bibliotecar: Alexandra Bercea