joi, 25 mai 2017

Amarasti- Ziua Eroilor


           

         In Biserica Ortodoxa Romana, sarbatoarea Inaltarii Domnului  este si ziua dedicata pomenirii eroilor neamului cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate, pentru apararea tarii si intregirea neamului. Si la Amarasti aceasta sarbatoare a fost marcata printr-o slujba religioasa, de pomenire a eroilor romani tinuta la Monumentul Eroilor din localitate.

        Au fost prezenti primarul comunei Amarasti, reprezentanti din partea Primariei, preoti, cadre didactice, cetatenii din localitate, si elevii Scolii Gimnaziale Amarasti care au sustinut un frumos program artistic cu poezii si cantece patriotice.

La incheierea evenimentului s-au depus flori la Monumentul Eroilor.




Bibliotecar: Alexandra Bercea


Scundu - Inaltarea si Ziua Eroilor

           Si azi,  ca in fiecare an,  in comuna Scundu, judetul Valcea, la monumentul eroilor din localitate s-au adus jerbe de flori si s-a tinut un mic program artistic de catre elevi ai Scolii Gimnaziale Scundu, judetul Valcea cu ocazia dublei sarbatori: Inaltarea si Ziua Eroilor. Comemorarea eroilor cazuti la datorie in lupta pentru apararea patriei a avut loc la Primaria comunei Scundu, unde au fost prezenti reprezentanti ai principalelor institutii din localitate, salariatii primariei si alte persoane.




                                                                                             
                                                                                        Bibliotecar,
                                                                                        Tincuta Stoicanoiu

Galicea- Ziua Eroilor



Biblioteca Comunală Galicea în parteneriat cu Școala Gimnazială Galicea și Parohia Galicea a desfășurat astăzi proiectul ,, Eroi au fost eroi sunt încă”.
După o prezentare a referatului ,, Eroii comunei Galicea,  ținută la sala bibliotecii comunale Galicea, în fața utilizatorilor de carte, elevii galiceni alături de profesori, au prezentat programe patriotice la cele două monumente istorice din centrul comunei precum și la cel de pe lângă biserica Sfântul Nicolae, unde se află și cimitirul eroilor.

S- au depus coroane și buchete de flori în memoria celor ce au luptat pentru apărarea țării și pacea întregului popor român.
Veșnică să le fie amintirea și veșnică să le fie pomenirea.
Bibliotecar,
Tițu Maria




 


















miercuri, 24 mai 2017

Vladesti-Implementare Proiect Cinematografic CinEd

    Biblioteca Vladesti a organizat prima proiectie publica din colectia de filme CinEd-educatie cinematografica in biblioteci.
       A fost vizionat filmul Shelter.
    CinEd este un program de colaborare europeana dedicat educatiei cinematografice,al carui obiectiv este acela de a oferi tinerilor sansa sa descopere diversitatea cinematografiei europene si, in acelasi timp, sa isi dezvolte capacitatea de analiza critica si sa acumuleze cunostinte in privinta limbajului cinematografic si a procedeelor utilizate in film.
        Au participat elevii cls a VIa-prof.Mioara Cirstea    


                                               

Bibliotecara,Ciobotea Elena -Maria

Drăgășani : Strategii pentru succes

Marți, 23 mai și miercuri, 24 mai 2017, elevi de la Liceul Tehnologic I.C.Brătianu au participat la Biblioteca Municipală Drăgășani, în cadrul programului ”Școala Altfel”, la  activități și dezbateri pe diverse teme : carieră, oportunități specifice anumitor meserii, consiliere psihologică privind modul de exprimare și de gândire al adolescenților. Parteneriatul încheiat între bibliotecă și diverse asociații și instituții de învățământ cu rol educativ are ca obiectiv stabilirea unei viziuni reale asupra vieții, prin intermediul căruia adolescenții să-și atingă țelurile pe care și le propun, să reușească să-și dezvolte aptitudinile, să-și înfrunte temerile, să știe să evite anumite pericole care se manifestă cu precădere în perioada actuală ( drogurile, traficul de persoane, alcoolismul, violența, teribilismul, etc.). Activitățile pregătite pentru a expune aceste idei au constat în discuții libere, în diverse jocuri, desene, colaje, fișe de lucru axate pe descrierea lor ca persoane, din punct de vedere al personalității, al pasiunilor și dorințelor pentru viitor, propuneri pentru alte modalități de prezentare sau de desfășurare  a tematicilor de interes pentru vârsta lor și  pentru problemele cu care se confruntă în anumite situații.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu






























luni, 22 mai 2017

Drăgășani : Lansări de carte



Sâmbătă, 27 mai 2017, vă invităm la Clubul T, la un eveniment cultural deosebit cu lansări de carte, muzică și poezie.
ORGANIZATORI:
1- Primăria Municipiului Drăgășani;
2-Asociația Rusidava Culturală;
3-Biblioteca Municipală Drăgășani;
4-Club T Drăgășani.

Se lansează antologiile naționale de poezie „Fel de Fel de Stihuri”, „Surâsuri în Alb-Negru”coautori patruzeci de poeți și volumul de specialitate premiat de Banca Națională„ Istoria Băncilor Urbane din Oltenia” autor Georgeta Ghionea.
PROGRAM:
-13,00 Lansarea antologiei „Fel de Fel de Stihuri” 40 coautori, prezintă; Corina Mihaela Soare (Călărași), Mihaela Rădulescu, prof .dr. Drăgășani. (coautorii prezenți în sală vor recita din creațiile proprii cuprinse în antologie)
-14,00 Lansarea antologiei „Surâsuri în Alb-Negru” 40 coautori, prezintă; Nicolae Nistor, poet Rm. Vâlcea, Mihaela Rădulescu, prof. dr. Drăgășani, prof . universitar Nicolae Dinescu Rm. Vâlcea,
Liliana Ghiță Boian, poet, Drăgănești Olt, Constantin Triță, poet, Piatra Olt. (coautorii vor recita din creațiile lor)
-15,00 Lansarea Volumului de specialitate bancară „Istoria Băncilor Urbane din Oltenia” (1880 - 1948) inclusiv istoria băncilor drăgășănene, prezentarea volumului va fi făcută de autor, de Narcisa Maria Mitu cercetător științific trei, doctor și câțiva lectori universitari din Craiova.

-16,00 Seară de muzică și poezie
SOLIȘTI:
-Silvana Andrada Tcacenco (muzică ușoară) București;
-Sava Regățeanu (romanțe) colaborator al tv.naționale București;
-Traian Chiricuță (solist folk) București;
-Alexia Rotaru (populară) Balș;
-Dumitru Negulescu (folk) Rm. Vâlcea
Vor recita poeții...Daniela Pătrașcu, Andrada Silvana, C. Triță, N. Nistor, Dan Mitrache, Gabriela Zidaru, Marian Bărăscu, Liliana Andrei, Ion Sorescu, Ștefania Burnea, Nicula Lungu... (lista rămâne deschisă).
MODERATOR MARIAN BĂRĂSCU

Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu

Galicea- Festivalul- concurs ,, Pridvorul Tinereții”, Crețeni 2017

Comuna Galicea a fost reprezentată la Festivalul - concurs al tinerilor interpreți de folclor ,, Pridvorul Tinereții”- Crețeni 2017, de 5 soliste din Ansamblul Vocea Topologului- Galicea 2005, coordonator pr.prof. Tițu Ion.
Tinerii participanți, din 12 comune din județ au fost grupați pe două categorii de vârstă: 10-15 ani, respectiv 16-25 ani.
Tinerii galiceni au avut un succes remarcabil:
- Premiul I, la categoria 16-25 ani, Petrică Maria Diana, elevă la Liceul Alexandru Lahovari”, care a interpretat doina ,, Mamă numa- o fată ai” și cântecul popular ,, Asta- i sârbă de demult”;
-2 Premii al II- lea, la categoria 10-15 ani,  eleva Ursei Elena Luiza care a interpretat doina ,, Firule, măi fir de iarbă”, cântecul popular ,, M- a făcut mama așa”  și eleva Costescu Paula Antonela, care a interpretat doina ,, Măicuță mă măritai” și cântecul popular ,, Constantine, Constantine”.
Bibliotecar,
Tițu Maria