
Masa Rotundă de Istorie a Bibliotecilor din cadrul Asociației Bibliotecilor Americane i-a decernat doamnei prof. dr. Hermina GB Anghelescu ,,Premiul pentru Serviciu Distins în Istoria Bibliotecilor” pe anul 2025. Premiul onorează cariera de o viață de cercetare și servicii în domeniul istoriei bibliotecilor.
Premiul, nemonetar, este acordat anual unei persoane care are o istorie a contribuțiilor care demonstrează implicare îndelungată, amploare și profunzime în istoria bibliotecilor; un specialist în Biblioteconomie și Științele informării care a avut un impact semnificativ asupra activității Mesei Rotunde de Istorie a Bibliotecilor (membre) ALA sau asupra comunității de istorie a bibliotecilor, în general.
Hermina Anghelescu* profesor la „Școala de Științele informației”/ Wayne State University/ Detroit – prelegeri pentru bibliotecarii vâlceni, 31 iulie - 4 agust 2009**: „ca Bibliotecă, existăm pentru oameni, nu pentru cărțile pe care trebuie să le protejăm și să le ținem în custodia noatră!” - integral la această legătură
Hermina Anghelescu a adus contribuții globale extraordinare la dezvoltarea istoriei bibliotecilor - prin predare, servicii și leadership profesional. După o carieră timpurie, de succes, la Biblioteca Națională a României, și-a urmat doctoratul în Statele Unite, iar de atunci a lucrat/ lucrează la Universitatea Wayne State (Detroit), unde a îndrumat generații întregi de bibliotecari și cercetători umaniști din întreaga lume.
Cercetătoare recunoscută la nivel internațional în domeniul dezvoltării bibliotecilor din Europa Centrală și de Est, Hermina Anghelescu a extins semnificativ vizibilitatea regiunilor subreprezentate în acest domeniu. Serviciile sale în cadrul Secției de Istorie a Bibliotecilor a IFLA - mai întâi ca secretar, apoi ca președinte și ulterior coordonator - demonstrează leadershipul său susținut în organizarea schimburilor academice în contexte internaționale.
A organizat paneluri și publicații care evidențiază instituții și zone geografice trecute cu vederea, de la bibliotecile parlamentare, la patrimoniul cultural al unor țări precum Cuba și Ucraina.
Munca editorială a Herminei Anghelescu a consolidat infrastructura studiilor de istorie biblioteconomică. A făcut parte din consiliile editoriale ale unor reviste importante, inclusiv Library Trends , Library and Archival Security și Libraries: Culture, History, and Society (LCHS).
13 minute extraordinare pe tema „Biblioteca – instituţie strategică”: cum „stăteam” și ce perspective aveam în urmă cu 16 ani. Ne-o spune dr. Hermina Anghelescu, profesor la Wayne State University Detroit/ Michigan. „Dr. A” a conferențiat* atunci la Râmnicu Vâlcea pentru bibliotecari vâlceni care „au investit” în ei înșiși, achitându-și costul cursurilor.
Sursa: Televiziunea VTV, emisiune realizată la Râmnicu Vâlcea, în 5 august 2009, moderator George Smeoreanu. Fragment - emisiunea intreagă, la această legătură
Prin aceste roluri, a pledat pentru conservarea culturii, a conectat vocile emergente la oportunitățile de publicare și a promovat conștientizarea crizelor globale care afectează bibliotecile și instituțiile culturale.
Eforturile sale din culise au fost esențiale în conturarea politicii editoriale, încurajarea colaborării academice și ridicarea discursului internațional. Face parte dintr-o generație de bibliotecari ,,pe cale de dispariție”, care au participat la scrierea/ întocmirea bibliografiilor naționale și a cataloagelor ,,cu titluri scurte” (cuvinte-cheie și metadate), dar care înțelege și predă și tendințele moderne ale bibliotecilor.
Mai mulți dintre colegii Herminei Anghelescu atestă impactul ei ca educator, colegă și ambasador al istoriei bibliotecilor. Ea exemplifică servicii distinse prin construirea de punți interdisciplinare și internaționale, susținând voci neauzite și modelând o conducere și un mentorat generos și vizionar în domeniul istoriei bibliotecilor.
Despre Masa Rotundă de Istorie a Bibliotecii
Masa Rotundă de Istorie a Bibliotecilor din cadrul Asociației Bibliotecilor Americane există pentru a facilita comunicarea între cercetători și studenții la istoria bibliotecilor, pentru a sprijini cercetarea în istoria bibliotecilor și pentru a fi activă în probleme precum conservarea, care îi preocupă pe istoricii bibliotecilor. Masa Rotundă sponsorizează conferințe, publică un buletin informativ și acordă mai multe premii și distincții, pentru a promova excelența în cercetarea în istoria bibliotecilor.
Traducere/ adaptare a anunțului oficial de pe site-ul American Library Association - în original, la această legătură.
&&&
Dna Hermina Anghelescu - pe care am felicitat-o în acest weekend pentru deosebit de onorantul premiul care i s-a decernat - tocmai a realizat un interviu un directorul MoMA Library (Modern Art Museum), care supervizează alți 35 reputați specialiști în domeniu - un mic ,,stat major” constituit din ,,comandanți” de bibliotecari de artă care lucrează cot la cot cu ,,soldații” din marea armată de muzeografi și curatori de artă.
Săptămâna viitoare, dna Anghelescu va primi spalturile la alte două volume pe care le are în lucru la editură. Pentru acestea, a intervievat 115 bibliotecari de muzica din întreaga lume, inclusiv din România - afiliati cu orchestre simfonice, case de operă și balet.
Un excelent refugiu/ evadări extrem de inspirate de la atmosfera politică din SUA și din întreaga lume...
Selecțiile video alăturate (din resurse anterioare #bibliotecivalcene/ #memoriavalceana) au alăturat linkuri către conținuturile integrale.
_________
#memoriavalceana #bibliotecivalcene #istorielocala #mostenireculturala #Valcea #Educație #Valceaculturalheritage #Valceaculturalmemory #istorielocalavalcea #ramnicuvalcea #antimivireanul #judetulvalcea #biblioteca #bibliotecaonline #nevedemlabiblioteca #bvaav #BibliotecaVirtualaaAutorilorValceni #bibliotecari #lectură #cultură #cunoastere #Biblioteconomie #StiintaInformarii #CulturaInformatională #InovatieinBiblioteci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu