miercuri, 5 decembrie 2018

Galicea- Hour of Code#Ora de Programare

În săptămâna 3-9 decembrie, celebrăm săptămâna ,,Educației în tehnologia computerelor”.
Biblioteca Publică Galicea s- a înscris pe harta României, pentru a participa la evenimentul ,,Hore of Code”, eveniment care aduce educația mai aproape de tehnologie.
Elevii galiceni se pregătesc pentru meseriile viitorului, participând la evenimentele organizate la bibliotecă, dedicate programării, folosind tutorialele interactive de pe hourofcode.ro, secțiunea activități.
Bibliotecar,
Tițu Maria





marți, 4 decembrie 2018

Păușești Măglași-Activități realizate în cinstea Centenarului Marii Uniri


Joi, 29 noiembrie 2018, Biblioteca Publică "Antim Petrescu"Păușești Măglași  în parteneriat cu Primăria Păușești Măglași și  Școala Gimnazială "Achim Popescu"Păușești Măglași au realizat în cinstea Centenarului Marii Uniri, evenimentul "Omagiu eroilor neamului".Evenimentul a cuprins un emoționant  program artistic realizat de elevi ai școlii gimnaziale din localitatea Păușești Măglași și premierea elevilor câștigători ai concursului de creație literar –artistică"Omagiu eroilor neamului".Concursul, inițiat de Biblioteca Publică "Antim Petrescu"Păușești Măglași a fost organizat în scopul punerii în valoare a  aptitudinilor creativ-artistice ale elevilor din comuna Păușești Măglași și în scopul conștientizării importanței Centenarului  Marii Uniri de către participanții la eveniment. Activitățile desfășurate, joi 29 noiembrie la Școala Gimnazială  "Achim Popescu "Păușești Măglași, au făcut parte din Proiectul"Omagiu eroilor neamului", proiect derulat in perioada 1mai-1 decembrie 2018 și realizat cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri de către Primăria Păușești Măglași ,Biblioteca Publică "Antim Petrescu"Păușești Măglași ,  Școala Gimnazială "Achim Popescu"Păușești Măglași și bisericile din localitatea Păușești Măglași.








bibliotecar, Ioana Goran

TETOIU - 1 DECEMBRIE –CENTENAR SI ZIUA NATIONALA A ROMANIEI


Și în comuna Tetoiu ,activitățile, destinate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri (1918-2018)  și a  Zilei Nationale  a României s-au desfășurat  cu mare fast .

Primăria comunei Tetoiu în colaborare cu Școala Gimnazială Țepești - Tetoiu,Biblioteca comunală Bogdan Amaru Tetoiu și Consiliul Local  Tetoiu, au dat startul evenimentelor din comuna noastră ,joi 29 noiembrie ora 11:00,când elevii,însoțiți de cadre didactice și părinți au mers la căminul cultural Atanasie Pop Marțian  din satul Țepești ,unde au susținut un program artistic deosebit cu poezii , scenete istorice și cântece ,dedicate eroilor căzuți pe câmpul de luptă în Primul și Al Doilea Război Mondial .La finalul acestui program ,toată lumea s-a prins într-o horă și în același timp au eliberat un mănunchi de baloane colorate în cele trei culori ale steagului nostru .

A doua parte a programului a continuat sâmbătă 1 Decembrie ,zi în care domnul Primar Antonie Lucian alături de ceilalți colaboratori au depus coroane la toate Monumentele din localitate, la care preoții au ținut slujbe de pomenire a ostașilor care s-au jertfit pentru noi. După toate aceste evenimente ,cu toții au fost invitați la sediul primăriei unde au primit o porție de fasole cu cârnat .

În speranța,că vom fi uniți și vom petrece la fel și peste o sută de ani domnul Primar, a urat  “La multi ani tuturor  românilor !”

BIBLIOTECAR :MIHAI GHEORGHIȚA .
  



















 
 














luni, 3 decembrie 2018

Pietrari: Centenarul Marii Uniri sărbătorit și în comuna Pietrari

1 Decembrie sărbătorit  și în comuna Pietrari!
Centenarul Marii Uniri a fost și va rămâne un moment istoric, unic pentru toți românii.
Este datoria și responsabilitatea noastră de a omagia trecutul și de a transmite generațiilor viitoarea idealurile naționale.
Pentru a cinsti acest eveniment, in perioada 01 octombrie- 01 decembrie 2018, biblioteca a derulat campania media "100 de ani in 100 de zile" prin care si-a propus să trimita spre casele și mințile pietrarenilor câteva "picături de istorie locală" în cele 100 de postari legate de istoria acestor locuri. 






De asemenea, duminica, 2 decembrie 2018, am sarbatorit acest eveniment istoric in sala Caminului Cultural Pietrarii de Sus, alaturi de elevi, cadre didactice, parinti si oficialitati,  bucurandu-ne si emotionandu-ne in acelasi timp de momentele pregătite  de copii în cinstea acestui important eveniment pentru români și România!
Îi felicit pentru activitate și pentru reușita manifestărilor!
La mulți ani, dragi vâlceni!
La mulți ani, români!
La mulți ani, România!


Bibliotecar,
Crina Popescu