In continuare puteti urmari cuvantul parohului Ion Armasi - preot la Parohia Ioan Evanghelistul din Bucureşti, unde dl. col. ing. Gheorghe Constantinescu activează ca epitrop - despre autor si carte, iar apoi un fragment-poveste: "Cea mai frumoasă experienţă sufletească":
Îmi aduc ai rnnte cu emoţie când, la vârsta de 7 ani, m-am spovedit pentru prima dată la preotul satului, Nicolae lonescu. Aşa cum l-am caracterizat puţin mai sus, era un părinte bătrăn, fără barbă şi mustaţă şi cu un trup masiv, căci credeam că este un uriaş venit de departe în satul nostru. Deşi era mare la chip, avea sufiet de copil cu noi, copiii. Ne mai scăpa căte o bombonică în buzunar. Avea o voce groasă, sacadată. Spovedea în cursul săptămânii cu câteva zile înainte de marile sărbători. Din faţa altarului striga: "să vină alta la spovedit". Majoritatea la spovedit erau femei. Toate femeile şi noi copiii aşteptam la rând în pridvor. Peste toţi era o linişte deplină.
Eu, copil fiind, eram tare curios când îmi va veni rândul la spovedit, ce mă va întreba. Mama mi-a spus: „să fii ochi şi urechi la părintele, că el te întreabă tot ce ai făcut şi chiar îţi va pune întrebări şi din ce nu al făcut". În mintea mea de copil se derulau tot felul de scenarii, de curiozităţi. Cu o viteză fantastică se perindau în sufletul meu tot felul de stări de emoţie, de bucurie, de teamă. Nu ştiam deloc ce mă va întreba părintele duhovnic, ce-mi va spune să fac.
Deodată, lulica lui Dumitraşcu (Iulica Fiţî), o femeie mai miloasă care sta la rând, văzându-mi neliniştea îmi zice: „măi - Gheorghe, intră şi tu, căci eu dacă eram în locul părintelui nu-mi mai pierdeam timpul cu tine. Ce păcate poate avea un copil la 7 anişori, cănd nu ştie nici să vorbească mult?" Biata femeie avea dreptate că eu mi-am dat drumul la vorbire mai târzior şi acum făceam progrese ca să recuperez, cu ajutorui lui Dumnezeu, anii din urmă.
Am deschis uşa mare de la intrarea în Biserică, și alergam repede la altar, încât am început să gâfăi în faţa lcoanei Mari Împărăteşti cu chipul Mântuitorului Hristos unde mă aştepta PărIntele Nicolae.
-Sărut mâna părinte!
-Eşti copilul Măriei ? Măi, da ce mare te-ai făcut!
-Aşa este părinte, că merg la școală în clasa întâi !
-Ce ştii tu să faci la şcoală? Am început să scriu şi să socotesc.
- Foarte frumos. Dar, doamna învăţătoare vă învață despre Doamne-Doamne?
-Da, si într-o zi ne-a adus colivă la toţi copiii spunându-ne că aceasta este tort pentru bunicii ei care au murit.
-Da', tu ştii ce este moartea?
-Da părinte. Acasă mi-a murit un pui de găină şi l-am îngropat în grădină.
-Înseamnă că îţi este milă de păsări.
- Le iubesc ca pe nişte flori.
-Tu ştii că noi avem suflet?
-Eu nu ştiu ce este sufletul, dar ştiu că am inimă şi când fac ceva rău mă doare.
-Dar ce rău ai putut face tu copile?
-Într-o zi, o furnică s-a urcat pe mine, m-a înţepat şi i-am dat o pălmuţă şi am văzut-o că a căzut moartă şi s-au strâns multe furnici în jurul ei şi apoi le-am văzut cum fugeau după mine. Îmi este tare frică de furnici!
-Măi copile, să ştii, tot ce mişcă, tot ce zboară şi tot ce creşte din pământ este făcut de Doamne-Doamne. Ce alte năzdrăvănii ai mai făcut?
-Am mâncat din farfuria surorii mele mai mici.
-Nu este bine să iei nimic de la cineva. Și daca e mică și dacă e mare persoana, tot furt este. şi dacă
-Dar, părinte, nu am furat, doar era foame, am mâncat pentru că îmi era foame
-Chiar dacă îţi este foame sau sete, să nu iei fără să ceri voie. Ai înțeles copile ?
-Da părințele, am înțeles că trebuie să nu mai îmi fie foame
-Tu ştii să te rogi la Doamne-Doamne ?
-Eu ştiu doar să stau de vorbă cu Doamne-Doamne. Îi spun la icoană, acasă, poezia Înger Îngerașul meu.
-Măi copile, tu asculți de părinții tăi ?
-Da, căci mama mi-a spus că la icoană este o nuielușă mare care zice că este a Sfântului Nicolae și ne poate lovi cu ea.
-Doamne ferește ! Să nu se lipească de tine nuielușa !
-Așa vreau și eu părinte
Apoi părintele mi-a dat o iconiță, m-a sărutat pe frunte, mi-a zis o rugăciune de iertare și am zburat ca o vrăbiuță din mâinile lui mari şi grele. Eram cel mai fericit, deoarece părintele nu m-a urecheat deloc; mi-a vorbit tare frumos, a zâmbit mult la mine şi m-a invitat a doua zi la împărtăşit. Mi-a zis că-mi dă el de la altar o lumânare gratis, pe care să o aprind când mă împărtăşeşte.
De la Biserică şi până acasă era cam un kilometru, distanţă pe care am parcurs-o în 10 minute. Am venit tot într-o fugă, m-am dus la icoana Maicli Domnului, m-am rugat plin de fericire că părintele m-a iertat de toate şi că mă primeşte la împărtăşit. Trecusem cu bine de cel dintâi examen al vieţii, care m-a maturizat şi m-a schimbat foarte mult. Acum am început să conştientizez ce este păcatul, ce este răul, ce trebuie să fac să plac lui Doamne-Doamne! Și acum trăiesc acel moment unic. A fost cea mai frumoasă experienţă sufletească din anii copilăriei mele! Ce bine ar fi să fiu şi acum un copil nevinovat In faţa lui Dumnezeu şi a duhovnicului meu!
"Povestea copilariei mele" integral, în PDF.
(Valentin Smedescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu