Secțiunea POEZIE
LOCUL I
ROMÂNIA – cls. a VII-a
Eroilor nemuritori
Vă strig acum, eroii mei din patru zări!
Vă chem cu glas de jale și iubire,
Vă chem să fiți cu noi și-ntreaga fire
În pragul acestei sfinte și-nalte sărbători
Vă cer să reînviați din cer, din humă,
Să vă prezint acestor strănepoți!
Să știe toți:Nu mai sunteți pe lume,
V-ați jertfit atunci...Pentru noi toți!
Vă chem cu glas de mare-mbărbătare,
Pe toți bărbații că ați căzut la datorie:
-Sculați acum, la ceas de sărbătoare!
-Sculați acum! E Ziua de-Nălțare!
Să fiți mereu slăviți de strănepoți
Și pomeniți la praznicile toate.
Că voi sunteți prezenți în tot și-n toate,
Ați semnat istoria pentru eternitate!
Vă știu acum prezenți la monument,
Și inima cea bravă în voie se zbate,
Eu știu că sunteți toți, în lutul sfânt, vii și treji,
Și la chemarea țării, toți veți striga:
PREZENT, PREZENT!!!
Veniți la Alba,
veniți la Unire
Sună tulnicul pe vale
Sună sus pe munți
Să coboare, tineri și cărunți,
La Alba-i sărbătoare!
Urmașii strașnici ai lui Traian,
Zveltele fiice ale neamului dac,
Moții-narmați cu al lor baltag,
Nepoții lui Cloșca și Crișan.
La Alba-i sărbtoare,
Alerg degrabă nemțenii,
Vrâncenii și vasluienii,
Vin plăieșii lui Ștefan cel Mare!
Dincoace de munte, din regat,
Vin la Alba cu grăbire,
Vin la Marea Unire
Muntenii, la al doilea descălecat!
Sună întreaga Albă de urale de unire,
Poporul nu mai întreabă străinii
Ci-și alege pe cei buni, tribunii,
Pentru a României întregire!
Veniți la Alba, veniți cu toți
Astăzi este Ziua Marii Uniri, 1 Decembrie,
Astăzi avem din nou o Mare Românie,
Ardeleni, moldoveni, munteni!
Ecou la Unire, ecou
la Burebista!
Donaris, Danubius, Dunăre bătrână,
Să-ți duci copiii și să-i porți de mână,
Pe lângă locuri sfinte, vechi cetăți
Zidite de traci, de carpi, de daco-geți!
În valul tău, s-au oglindit cu vremea,
În apa ta corăbii trace, cu odgon
Un fiu trimis de Burebista, ca sol la Acornion,
De s-a dus vestea despre mintea-i înțeleaptă
Și ne-a rămas azi faima-i dăltuită-n piatră.
Și dacă piatra săracă ni-l înfățișează
Ca chip, figura lui de dac, vitează
Străbate secoli și ni-l aduce-n față.
Un dac voinic purtând cămașă și ițari
Și semnul dacic, ”sceptrul” celor mari,
Apoi o voce de tunet taie timpul:
E Burebista! Stăpân măreț peste hotare,
Ce zice:Dacii mei! Uniți acum cu mic cu mare
Veniți aici, la Dunăre-n vâltoare
Să facem zid armatelor vrăjmașe
Și să zidim cetăți unite și frumoase!
Liberi să fim ca vulturii în zbor!
Ura! Trăiască Burebista! Se strigă în popor!
Și i-a unit, el, Burebista pe carpi, pe daco-geți
Și a zidit noi dave, noi cetăți,
Ca zestre măreață, milenară, strămoșească
Ne-a dat această țară.
O Dacie frumoasă! Românească!
Pe care viteazul Mihai și Cuza au mărit-o
La Alba-Iulia și Milcov ne-a chemat
Și apa toată din Milcov am sorbit-o
Și ne-am unit pe veci și necondiționat!
Reîntregiți ca frați apoi în ‘918
Chemat-am lângă noi pe frații basarabeni,
Ne-am adunat cu toți în hora românească
Chemând cu drag pe frații dobrogeni:
-Străbuni, să nu vă temeți, azi se știe
Că noi suntem uniți pentru vecie!
Locul II
ARMONIA- cls. a VII-a
O piatră
– cruce de hotar
Se știe din vechime faptul,
Un drept și mare adevăr:
Tot codrul este frate cu românul
Că i-a fost casă, vatră, ajutor!
Haideți cu toți, încă o dată,
Ca să vedem a noastră moștenire,
Să știm că-i pân-aici hotarul,
Ce l-am primit de la străbuni,
Ca zestre mare din vechime
Toți îl știam păstrându-l cu sfințire.
Creștea pădurea și-i iubeam lăstarul,
Știam că până-aci este al nostru,
Că dincolo se-ntindeau Tomșanii.
Dar linia hotarnică trasată
Fără de garduri, sârme sau zăvoare
Fixată doar de acte funciare,
Precum și Cuza-Vodă statornicise-n legile agrare.
Dar s-a gândit adânc un om,
Născut aici, alături de pădure,
Umblând desculț pe când era copil,
Strângând alune, nuci și mure,
Să-și lase moștenire al său nume,
Înscris pe-o cruce, piatră de hotar.
Și să cunoască bine, cu temei
Că zestrea-i zestre! Hotarul e hotar,
Iar Giurcă, colonelul, este militar!
Că e sătean de-al nostru, pietrărean,
El vrut-a să arate an de an
Că lasă fapte-n urmă, că-i oștean!
Tu, oastea țării și a națiunii,
Iubește satul, zestrea sacră a pădurii,
Iubește codrul – frate cu românul,
Iubește tot ce-i bun și drept și te mândrește
Că la Pietrari se mai trăiește încă românește!
Sfânta Troiță
Sfântă cruce ridicată la o margine de drum,
Ne-nchinăm azi cu credință, murmurând în gând: Amin!
Am trăit-o și pe-aceasta, să vedem cum se zidesc
Iară, troițe sfințite pe pământul românesc.
Se uitase-aproape gestul, ce românul calm făcea
Se-nchina făcându-și cruce, pălăria-și ridica
Spre ceruri înălța fruntea, implorând pe Dumnezeu:
-Doamne Dumnezeul nostru! Fere-i pe români de Rău!
În tradiția română moștenită din străbuni
Se găsea mereu un suflet mai avut și mai de viță
Să zidească, să ridice la răspântie de drum
Adăpost pentru icoane, sfântă cruce, o Troiță!
Troițe erau din piatră, cărămidă, lemn solid.
În ele tronau icoane, ori un izvoraș curgând
Adăpost era-n furtună și umbrar era-n zăduf,
Rândunele-și făceau cuiburi, pentru puișori-n puf
Nu trecea pe lângă dânsa niciun om nepăsător
Se-nchina cerând iertare, sprijinn, milă, ajutor...
Se rugau de pomenirea celor care au trudit
Să ridice sfânta cruce și izvorul neadormit.
Ne-nchinăm azi la troița care abia s-a sfințit
Din ofranda și iubirea unui consătean
Care ne-a spus înc-odată că el este un oștean
A pus trudă, bani, avere și așa a reușit
Și ne lasă moștenire sfântă, pentru infinit
Troița sfântă zidită la răspântie de drum
Ca la ea să se închine toți creștinii de acum.
Să citească iară lista cu eroii bravi din sat
Căzuți pentru țară, morți la datorie
Eroi, tați ai noștri, sfinți-ntru vecie!
Ce nu i-am uitat!
Rugă
Doamne! Cum de s-a putut
Să ne iei bărbații tineri
I-ai luat fără să-i numeri
C-au stat țării mele scut?
Doamne! Cum de-ai putut
Pentru îngerii din rai,
Să aduni doar flori curate
De pe-al României plai?
N-ai știut Tu, Doamne Sfinte
Cât îl doare pe-un părinte
Când dă țării copil, vamă,
Și cât plânge atunci o mamă?
Domnul semn din cer a arătat
Și cu glas de slavă a strigat:
-Nu mai plânge țară, Românie,
Pe copiii tăi, căzuți la datorie.
Toți cu fața la dușmani au luptat.
Libertatea o puneau mai sus de toate.
Viața pentru țară
ei și-au dat,
Pentru-al vostru viitor, pentru libertate!
În locul drepților, pe toți i-am așezat,
Iertați de toate, i-am binecuvântat
Și vă păzesc pe voi, de tot și toate
De dincolo de groapă și de moarte!
Locul III
INAMORA – cls a
V-a
Marea Unire
Frate cu frate,
Hai s-o facem ca la carte!
Să o facem cu onoare,
Să avem o țară mare!
Avem în gând Marea Unire,
S-avem parte de iubire,
Mândre straie să purtăm,
Transilvania să ne-o luăm!
Soră cu soră
Hai să facem și noi o horă,
Să ne cinstim curajoșii,
Să-ntâmpinăm frumoșii!
Horă mare noi să facem,
Nici nu ne gândim să zacem,
Transilvania e-a noastră,
Asta-i realizarea voastră.
Moldovenii și oltenii
Acum joacă cu ardelenii,
Transilvania ne aparține,
Iar acum ne este bine!
Fericiți ca niciodată
Să facem o horă lată!
Să se audă peste hotare,
Că România-i cea mai mare!
Satul meu
E un sat nu prea mare
Dar pentru mine-i cel mai tare
Cu o pajiște frumoasă,
Țesută parcă de-o croitoreasă!
O croitoreasă talentată
Și o prea frumoasă fată,
Așa-i comuna mea
Și mă mândresc cu ea.
Știi tu frățioare,
Că atunci când trece pe-aici un oarecare,
Rămâne impresionat de el,
Fiindcă așa-i satul meu de fel!
Un sat de vizitat,
Este atât de minunat!
Mii de fantasme,
Parcă sunt scoase din basme!
Aici mă simt eu bine,
Satul acesta este-n tine,
Frumusețea lui mai rară,
Aici, Soarele și Luna vor s-apară!
Înainte hore se țineau,
Și ore întregi jucau,
Și acum este frumos,
Aici nimic nu e pe dos!
Localitatea-mi este cu nume de cremene,
Iarna zăpada atât de frumos cerne,
Fulgul cade pe păânt,
Simțindu-se o adiere blândă de vânt.
Copiii, prieteni între ei,
Fete mândre din cireșe fac cercei
Băieții fotbal mereu joacă
Și nu se opresc să vorbească
Cine câștigă, nu contează,
Să știi asta, notează!
Așa e pe la noi,
De fericire, este roi,
La noi e atmosferă mereu,
Pur și simplu așa e satul meu!
Copilăria
Copilărie, unic paradis,
Ești...de parcă ai fi un vis!
Tărâmul meu minunat,
De flori mai mereu înconjurat.
Copilărie, frumusețe infinită,
Nicicând n-am fost atât de
fericită!
Este magie peste tot,
Să văd paradisul, eu pot!
Măreția-ți uimitoar,
Totul acoperit de culoare,
Soarele doar aici ar sta,
Îndrăgostit de frumusețea ta!
Pajiște de pace,
Copiilor așa le place!
Ești locul perfect,
Fără vreun defect.
Copilărie, diamant argintiu,
Despre tine eu acum scriu,
Tu, un loc fără nici o lege
Viitor frumos ne-alege!
Copilărie, copac veșnic înflorit,
De toată lumea amintit,
Cântă păsările-ntruna
Aici vor să rămână pentru
totdeauna.
Păcat că timpul trece,
Iar totul devine tot mai rece,
Dar hai , momentul să-l trăim,
Nicidecum să-l risipim!
Secțiunea PROZĂ
LOCUL I
MUGURAȘ
–cls. a VIII-a
PIETRARI-
continuare și început
Patina
timpului ferecă povești despre un Pietrari al bunicilor și străbunicilor ce
veghează tăcuți în tablouri. Privirea lor sfredelește de dincolo, prin
înțelepciunea tăioasă a pietrei ce-a ales să fie picior de zidire.
Nu s-au dat
duși de la sânul dealurilor șerpuite ce le-au curs roade în casa lor de oameni
harnici; palmele cuminți au mângâiat atât chipuri senine de copii, cât și coada
sapei și ccoarnele plugului.
Ulițele
prăfuite păstrează liniștea copilăriei multora dintre noi, călăuzind pașii
trecătorului spre solarul culmilor Manta, Anghelești, Motești, Cuculici,
Albota...Numele este rostirea stabilității și împotrivirea uitării. Un ”ieri”
mândru îl găsim în curțile pietrărenilor ce seamănă sămânță de muncă de dimineață
până seara.
Un ”ieri”
regăsit cu fiecare sărbătoare a Floriilor, la ”Hora Costumelor”...Un ”ieri”
ce-a ales să nu apună, ci să se-adune în fiecare dintre noi, zestre a credinței
în Dumnezeul iubirii de oameni...Bisericile, lumânări albe, aprinse-ntru lumina
din noi, sprijină timpurile venite cu încercări și temeri, îndreptând calea
noastră spre valoarea supremă: BINELE.
Biserică a
celor ce-au fost, a celor ce sunt, a celor ce vor fi...aceeași!
Românismul pulsează
în Pietrari în ”escu” și ”anu”: Vintilescu, Merișescu, Dinculescu, Ionescu,
Apostolescu, Vețeleanu, Capanu, Avanu, construind coloana vertebrală a istoriei
neamului ce se continuă cu fiecare prunc, aici, în inima țării.
Desprinderea
de pământ au deprins-o puii de pietrăreni prin cunoaștere, pe băncile școlii,
în fața aceleiași curiozități flămânde a ochilor larg deschiși de curiozitate
s-au perindat alți ”domni Trandafir”, începând cu dom’ Culaie (Nicolae Popescu-Rebus)
până la prezentul ce a adus în inima comunei, drept slujitori ai cărții, fiii
satului, deveniți dascăli ai viitorului său.
Aceleași litere, alte degete ce le
rotunjesc.
Istoria
așteaptă ca prezentul să-și consume intensitatea pentru a-l înălța la rang de
sevă înțeleaptă a generațiilor ce vin.
Aripile sufletului tău...
Pentru
oamenii ce-și deschid inima spre Dumnezeu, rugăciunea este dăruirea totală, iar
Biserica e locul în care divinitatea îți picură liniște și pace peste clipele
de căutare.
Dumnezeul
moșilor și strămoșilor vine la întâlnirea cu prezentul de câte ori ridicăm
ochii spre cer. El citește cuvintele plânse în rugăciunea din privire și-ți
întărește sufletul ca să poți trece creștinește viața. Dar, după ce ai fost
ajutat sau pus la încercare, de Părintele și Stăpânul tău, tu-i întorci
spatele, El își duce durerea părăsirii nu în ură, ci-n iubirea ce-a născut
odată cu Hristos din întunecatele legi ale firii.
Cartea
istoriei noastre respiră lupta chinuită a unui neam pentru a nu-și închina
spiritul decât unui singur Stăpân, Dumnezeul iubirii, Părintele tuturor celor
ce-l descoperă și-l slujesc cu credință.
Sufletul
greu de păcate nefăcute mi-l plec la picioarele lui de la primii pași călcați
sfios sub ochii îngăduitori ai sfinților din icoană. Mi-e ființa mistuită de
setea cunoașterii de Dumnezeu și mă zbat în neputința de a-i duce eu mai
departe Crucea aici, pe pământ, între oameni.
Genunchii
îndoiți și chipu-ți plecat te strigă când Tu ești aproape și-mi mângâi
zbuciumul: ”...învață-mă, Doamne, să iert și ajută-mă, Dumnezeul meu, să nu
cunosc decât iubirea, darul Tău divin!” și gândurile-mi curg spre icoana din
fața altarului. Te ridici și privești în jur, creștine. Liniște și iar
liniște...faci semnul Crucii și viața îți curge cald prin vene.
Natura-ți
zâmbește a primăvară fragedă. Plantele se dăruiesc vieții și îmbrățișării
vântului. Doar ție, creștine, ți-e greu să-ți ridici privirea, te apasă
suferința de a-L vedea coborât sub lespedea rece a mormântului, pe Cel ce-ți
luminase chipul prin puterea iubirii.
Lacrimile
neplânse îți îneacă sufletul și cuvintele se zbuciumă în neputința de a fi
rostite. Omul ce-și pleacă trupul într-o totală uitare de sine, ți-e frate și
încerci ca împreună cu el să-L reînvii pe Hristos prin iubirea ce vă unește.
Florile ce
le-ai adus la mormânt sărută trupul coborât de pe Cruce al Domnului. Știi că a
plecat să dea morții lumina zorilor de zi, să calce peste păcatele oamenilor cu
iertare și să deschidă prin timp poarta unei alte vieți. Sângele Lui ți-a
spălat ție gândurile vinovate, Trupul Lui a fost Mielul dăruit împăcării între
oameni.
”Nu te da
deznădejdii!, îți spui, Hristos e viața și vieții nu i se poate lua lumina, nu
poate fi închisă într-un mormânt. Cântare însuflețită se ridică peste suferință
în biserica din vatra satuluice răsună peste dealuri, până departe: ”În
mormânt, viață / Pus ai-fost Hristoase”.
Și deodată
speranța îți luminează gândurile, Domnul tău a învins moartea, i-a dat aripi
sufletului tău și ție ți-a lăsat drum deschis spre el. Nu-L uita pe Cel ce-ți
dă Botezul iubirii ...oriunde vei merge te va ocroti cu dumnezeiasca-i putere,
pe tine și pe cei pentru care înalți rugăciune.
Secțiunea PICTURĂ
Locul I
DOR - cls. a V-a
Secțiunea VIDEO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu