Credea cineva că o dată cu Ion Creangă realismul şi frumuseţea copilăriei la sat au fost epuizate, ca teme?
Nici pe departe: o carte* tocmai apărută la Râmnicu Vâlcea, scrisă de prof. Dumitru Matei din Copăceni, ne povesteşte frumos despre (capitole): „Oameni şi locuri”, „Anii cei dintâi”, „Limba mamei, limbă sfântă”, „Primii ani de şcoală”, „În smolniţă”, „Cireşe pietroase”, „Prin bâlci”, „Când stăpânul nu-i acasă”, „La săniuş”, „Cu pluguşorul”, „Elev la gimnaziu”, „Pe la clăci şi furcării”, „În poiană la Copoiu”, „Alergam l-a ei chemare”, „Pe drum. La vale”, „Nu toţi strugurii sunt dulci”, „Oile şi lupul”, „Rămas bun, copilărie!” s.a.
Redăm „Cuvântul înainte”:
„Aducerea-aminte despre copilărie ne trezeşte întotdeauna fiori şi emoţii, fiind plăcută pentru fiecare. Această primă perioadă din viaţa omului este cea mai frumoasă, lipsită de griji, plină de peripeţii şi nevinovată. O privim cu zâmbet şi nostalgie şi ce n-am face să putem da timpul înapoi şi să mai fim o dată copii.
Lucrarea de faţă, având caracter autobiografic, zugrăveşte viaţa unui copil de la ţară, de pe valea Cernei, cu zburdălniciile sale, cu jocurile şi cu tot ce aparţine copilăriei. Se relatează despre Dumitru, fiul lui Costică, al Costandinii si al Linuţei din Copăcenii de dincolo de Cerna, care prin stăruinţă şi muncă îsi termină studiile şcolare si devine învăţător, învăţător de ţară şi apoi profesor. Tot de ţară.
Dumitru nu este un copil ascultător şi cuminte, ca mai toţi copiii din toate timpurile şi locurile. Era zburdalnic şi oricând gata să facă boroboaţe. Fură struguri din via lui Ganea, care-1 urmăreşte şi-l lasă în pielea goală; este prins la cireşe de unchiul Călugăru: dă iama prin cultura de lubeniţe a Lisavetei, când femeia nu-i acasă, lăsând-o fără marfa ce dorea s-o vândă la bâlci; pleacă cu pluguşorul pe furiş, fără să ceară voie părinţilor; nu are grijă de animalele cu care fusese trimis la păscut, lăsându-le câtva timp nesupravegheate, fiind gata să rămână fără vaca de lapte pe care o înghiţise smolniţa şi câte alte nebunii pe care numai un copil neastâmpărat le poate face.
Dar personajul nostru are şi unele comportamente demne de laudă. Ajută părinţii la unele treburi din familie, leagănă şi îngrijeşte surorile mai mici când mama e plecată la treabă, face ţevi la sucală pentru războiul de ţesut, vede de vaci şi de oi, aduce dudău pentru porci, răneşte la animale în şopru, culege fructe de pe câmp şi participă la strânsul fânului în plaste. Şcolile pe care le-a urmat, în ascensiunea sa până a ajunge învăţător, au adus numai bucurie lui si familiei. în lucrare, şcoala, de la cea primară la medie, ocupă un spaţiu întins pe multe pagini unde aflăm despre dascăli şi metodele lor de predare, despre elevi cu năzbâtiile lor cât şi despre întreg sistemul de învăţământ din vremea aceea.
Nici pe departe: o carte* tocmai apărută la Râmnicu Vâlcea, scrisă de prof. Dumitru Matei din Copăceni, ne povesteşte frumos despre (capitole): „Oameni şi locuri”, „Anii cei dintâi”, „Limba mamei, limbă sfântă”, „Primii ani de şcoală”, „În smolniţă”, „Cireşe pietroase”, „Prin bâlci”, „Când stăpânul nu-i acasă”, „La săniuş”, „Cu pluguşorul”, „Elev la gimnaziu”, „Pe la clăci şi furcării”, „În poiană la Copoiu”, „Alergam l-a ei chemare”, „Pe drum. La vale”, „Nu toţi strugurii sunt dulci”, „Oile şi lupul”, „Rămas bun, copilărie!” s.a.
Redăm „Cuvântul înainte”:
„Aducerea-aminte despre copilărie ne trezeşte întotdeauna fiori şi emoţii, fiind plăcută pentru fiecare. Această primă perioadă din viaţa omului este cea mai frumoasă, lipsită de griji, plină de peripeţii şi nevinovată. O privim cu zâmbet şi nostalgie şi ce n-am face să putem da timpul înapoi şi să mai fim o dată copii.
Lucrarea de faţă, având caracter autobiografic, zugrăveşte viaţa unui copil de la ţară, de pe valea Cernei, cu zburdălniciile sale, cu jocurile şi cu tot ce aparţine copilăriei. Se relatează despre Dumitru, fiul lui Costică, al Costandinii si al Linuţei din Copăcenii de dincolo de Cerna, care prin stăruinţă şi muncă îsi termină studiile şcolare si devine învăţător, învăţător de ţară şi apoi profesor. Tot de ţară.
Dumitru nu este un copil ascultător şi cuminte, ca mai toţi copiii din toate timpurile şi locurile. Era zburdalnic şi oricând gata să facă boroboaţe. Fură struguri din via lui Ganea, care-1 urmăreşte şi-l lasă în pielea goală; este prins la cireşe de unchiul Călugăru: dă iama prin cultura de lubeniţe a Lisavetei, când femeia nu-i acasă, lăsând-o fără marfa ce dorea s-o vândă la bâlci; pleacă cu pluguşorul pe furiş, fără să ceară voie părinţilor; nu are grijă de animalele cu care fusese trimis la păscut, lăsându-le câtva timp nesupravegheate, fiind gata să rămână fără vaca de lapte pe care o înghiţise smolniţa şi câte alte nebunii pe care numai un copil neastâmpărat le poate face.
Dar personajul nostru are şi unele comportamente demne de laudă. Ajută părinţii la unele treburi din familie, leagănă şi îngrijeşte surorile mai mici când mama e plecată la treabă, face ţevi la sucală pentru războiul de ţesut, vede de vaci şi de oi, aduce dudău pentru porci, răneşte la animale în şopru, culege fructe de pe câmp şi participă la strânsul fânului în plaste. Şcolile pe care le-a urmat, în ascensiunea sa până a ajunge învăţător, au adus numai bucurie lui si familiei. în lucrare, şcoala, de la cea primară la medie, ocupă un spaţiu întins pe multe pagini unde aflăm despre dascăli şi metodele lor de predare, despre elevi cu năzbâtiile lor cât şi despre întreg sistemul de învăţământ din vremea aceea.
Sunt evocate locul naşterii, cu căsuţa părintească, părinţii, fraţii şi surorile, oamenii din sat cu ocupaţiile şi bucuriile lor, locurile dragi ale copilăriei, Cerna cea frumos curgătoare, cu ză-voaiele ei umbroase, dealurile şi poienile, pădurile din preajmă unde sălăşluiesc păsările cu glasul lor fermecat şi sălbăticiunile care hălăduiesc în voie prin ele.
In Copăcenii acelor vremuri viaţa nu era deloc uşoară. Fiind într-o zonă de deal, cu puţine lunci în preajma râului, cei mai mulţi gospodari aveau pământ insuficient pentru a-şi agonisi cele necesare traiului, munceau pe la cei mai înstăriţi, ocupându-se pe lângă plugărie şi cu alte îndeletniciri, cum era cărăuşia cu var, fructe şi araci, pe drum, la vale.
Lucrarea zugrăveşte întâmplări reale săvârşite de personaje care au existat în această parte de peste Cerna a satului, cât şi unele fictive. Ea reînvie imaginea copilăriei de altădată, a vieţii rurale cu oameni care au fost, cu firea şi ocupaţiile lor, cu felul acestora de a vorbi şi cu datinile şi obiceiurile de peste ani, care s-au păstrat neşterse în sufletul şi în memoria autorului, alături de limbajul din acele vremuri.
Reconstituind universul ţărănesc şi al copilăriei de pe Valea Cernei cu aproape un secol în urmă, în lucrare se oglindesc în mod realist aspectele principale ale vieţii satului Copăceni de altădată.
Autorul
Copăceni, la 10 ianuarie 2018”
_________________
*Amintiri despre copilărie, de prof. Dumitru Matei, Editura Proşcoala, Râmnicu Vâlcea 2018
Reconstituind universul ţărănesc şi al copilăriei de pe Valea Cernei cu aproape un secol în urmă, în lucrare se oglindesc în mod realist aspectele principale ale vieţii satului Copăceni de altădată.
Autorul
Copăceni, la 10 ianuarie 2018”
_________________
*Amintiri despre copilărie, de prof. Dumitru Matei, Editura Proşcoala, Râmnicu Vâlcea 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu