miercuri, 13 mai 2020

Vâlcea în dezbaterile Adunării Deputaților României întregiete (1919-1922)


Flavius Cătălin Sîiulescu




La sfârşitul primului război mondial, în spaţiul românesc au loc trei substanţiale prefaceri, care nu s-au manifestat simultan la nici un alt popor: desăvârşirea unităţii statale, reforma agrară şi reforma electorală.
Excepţionalele acte de unificare statală înfăptuite plebiscitar şi democratic în 1918 (unirea Basarabiei[1], Bucovinei[2], Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului[3] cu România) împlineau simetria existentă între poporul român şi pământul românesc, mărginită de Dunăre, Marea Neagra, Nistru şi Tisa. „Pe un pământ aşa de unitar clădit – scria Simion Mehedinţi – era firesc să se nască şi un neam tot aşa de unitar. Acesta este neamul românesc”[4], „orice despărţire a unei bucăţi înseamnă o suferinţă şi o pagubă pentru toată partea rămasă”[5]. România întregită avea, în anul 1920[6], o populaţie de 15 541 424 locuitori şi o suprafaţă de 295 049 kmp[7], fiind, din acest punct de vedere, una din ţările mari ale Europei interbelice.
Unirea politică trebuia consolidată printr-o intensă activitate legislativă, rolul principal, în acest sens, revenind Parlamentului. Cu o structură bicamerală (Senat şi Adunarea Deputaţilor), Parlamentul României întregite era unul cu adevărat reprezentativ ca urmare a decretului–lege din 16 decembrie 1918, act care prevedea votul universal, direct şi secret pentru toţi cetăţenii de sex masculin, de 21 de ani. Între 1919 –1922, în România Mare s-au organizat, în 1919 şi 1920, două scrutinuri electorale, durata mandatelor primelor două parlamente fiind cuprinsă cronologic între noiembrie 1919 - martie 1920 şi respectiv între iunie 1920 - martie 1922.
Primele alegeri parlamentare ale României Mari au avut loc în noiembrie 1919, rezultatele lor fiind semnificative în ceea ce priveşte schimbările petrecute în societatea românească. Guvernul format, primul al României întregite, guvernul Blocului parlamentar era rezultatul înţelegerilor politice şi avea ca prim ministru pe Alexandru Vaida Voievod. Blocul cuprindea partide din Vechiul Regat (Partidul Naţionalist Democrat al lui Nicolae Iorga, Partidul Ţărănesc condus de Ion Mihalache) şi partide din provinciile revenite la patria–mamă (Partidul Naţional Român din Transilvania şi Banat condus de Iuliu Maniu, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina condus de Ion Nistor şi Partidul Ţărănesc din Basarabia condus de Ion Inculeţ). Reprezentativitatea acestui Parlament este dovedită şi de faptul că 83 % din deputaţii aleşi se aflau pentru prima dată sub cupola forului legislativ din Dealul Mitropoliei[8].

În spaţiul Vechiului Regat au fost înscrişi pe listele electorale 1.229.823 de alegători[9], dintre aceştia, în judeţul Vâlcea numărul alegătorilor era de 42.882 de alegători[10]. Alegerile au avut loc în zilele de 2, 3 şi 4 noiembrie 1919, prezentându-se la urne doar 29.692 de alegători, 4.363 de voturi fiind anulate [11].

La 20 noiembrie 1919, regele Ferdinand I Întregitorul deschidea şedinţele primului parlament, cerând aleşilor neamului reîntregit „înalta îndatorire de a pune aşezământul viitor al Patriei pe temelii solide, astfel ca poporul român să rămână neclintit santinela civilizaţiei latine în răsăritul Europei”, exprimându-şi mândria de a se afla „în mijlocul reprezentanţilor din Vechiul Regat, Basarabia, Bucovina, Ardeal, Maramureş, Crişana şi Banat, unite pe vecie în statul Român”.[12]
Trăind sentimente de înaltă simţire românească, în acel moment se aflau în Parlamentul României şi cei 8 deputaţi vâlceni, aparţinând Partidului Naţional Liberal (Ion Gh. Duca, Nicolae Budurăscu, Dumitru Drăghicescu, Petre Partenie, Mihai Mihălescu şi Ion G. Fărcăşanu) şi Ligii poporului (dr. Gheorghe Sabin şi Dinu Şincău)[13].
Deşi P.N.L. pierduse alegerile la nivel naţional (având 103 mandate faţă de 122 ale P.N.R.), acest partid le câştigase la nivelul judeţului Vâlcea (candidaţii P.N.L., trecuţi pe lista nr 1, obţinuseră 78.688 de voturi[14]). În momentul validării acestor alegeri în Adunarea deputaţilor, deputatul Cezar Spineanu a depus o contestaţie, acuzându-i pe liberalii vâlceni de fraudă electorală. Neregulile semnalate de Cezar Spineanu se refereau la lipsa creioanelor pentru selectarea candidaţilor, pătrunderea în cabine peste alegători şi violarea urnei la Zătreni, aducerea ţăranilor la vot sub escorta jandarmilor şi obligarea acestora de a vota crucea (însemnul electoral al liberalilor) la Zăvideni, acuzaţii dezminţite de Ion Gh. Duca, iar contestaţia fiind respinsă de plenul Adunării[15].

Prima intervenţie în Adunarea Deputaţilor, care vizează exclusiv probleme ale vâlcenilor, o are dr. Gh. Sabin constând în interpelarea ministrului Domeniilor, referitoare la distribuirea vitelor aduse din Ungaria pentru văduvele, orfanii şi invalizii de război, insistând asupra distribuirii vitelor din depozitul de la Câineni[16]. Deputatul Gheorghe Sabin devine şi mijlocitorul unei întâlniri între reprezentanţii Camerei de Comerţ din Vâlcea şi ministrul Lucrărilor Publice, Comerţului şi Industriei pentru „a înlesni transportul alimentelor şi mărfurilor destinate judeţului Vâlcea, căci sunt alimente şi mărfuri de luni de zile prin gări, iar populaţia suferă de foame, neavând zahăr, gaz, peşte nu are de 5 luni, porumbul, necesar populaţiei sărace se plăteşte cu 1 leu şi 50 de bani şi nu se găseşte, plus celelalte mărfuri lipsesc, tot din cauza transportului pe C.F.R.”[17]. Această intervenţie, prin care se zugrăvea tabloul dramatic al suferinţelor de după război şi se semnala funcţionarea defectuoasă a instituţiilor statului, a fost considerată de Nicolae Iorga, preşedintele Adunării, drept „întâia chestiune de interes general care ni se prezintă”[18].

În şedinţa Camerei din 20 decembrie 1919 lua cuvântul şi D. Drăghicescu pentru a protesta contra abuzurilor săvârşite de comisiile de clasare a invalizilor de război în judeţul Vâlcea, arătând cinismul unora dintre medicii examinatori: „unul dintre doctorii care examina un invalid, cu mâna dreaptă tăiată, l-a clasat cu 30 %, ceea ce înseamnă 30 de lei lunar; iar când acesta s-a plâns că e prea puţin, doctorul i-a spus că dacă vrea mai mult, n-are decât să-şi taie şi cealaltă mână”[19]. Deputatul Drăghicescu cerea guvernului constituirea altor comisii şi mai ales găsirea de soluţii pentru mărirea ajutorului dat invalizilor, în contextul în care „bănicioara de grâu sau porumb era de 50 de lei”. Dovedind constanţă faţă de necesităţile celor nepăstuiţi de război, D. Drăghicescu propunea cedarea indemnizaţiei de deputat pe o zi pentru a se oferi daruri de Crăciun copiilor orfani de război, indemnizaţia zilnică a unui deputat fiind de 100 de lei pe zi[20].
Cele mai multe intervenţii le-a avut deputatul liberal I. Gh. Duca, dar subiectele abordate vizau apărarea politicii liberale şi a lui Ionel Brătianu din vremea războiului.

Dreptul de petiţie a fost folosit şi de locuitorii judeţului Vâlcea, Camera primind petiţii din partea soldaţilor activi din comunele Marcea şi Ioneşti, care cereau votarea legii pentru anchetarea celor îmbogăţiţi de război[21], din partea învăţătorului Petre P. Georgescu din Broştenii Vâlcii, care cere împroprietărire şi izlaz[22], cel mai activ petiţionar fiind inspectorul silvic Em. Obrogea din Râmnicu Vâlcea, cel care cerea în patru petiţii reorganizarea serviciului silvic, înfiinţarea unui Polytehnicum român şi reactivarea sa din statutul de pensionar[23]. Alarmantă este şi petiţia agro-nomului I. Stroe prin care protesta contra înstrăinării avutului moşnenesc, cerând legiuitorului stoparea acestei înstrăinări[24].
În perioada guvernării Blocului parlamentar, deputaţii vâlceni au susţinut şi adoptat hotărârile majore cu privire la consolidarea unirii şi modernizarea societăţii româneşti, din care amintim doar legile privind ratificarea unirii Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România din 29 decembrie 1919[25].
Guvernarea Blocului parlamentar ia sfârşit în 13 martie 1920, prin demisia guvernului condus de Alexandru Vaida Voievod, urmând noi ale-geri organizate de un guvern condus de Alexandru Averescu.
În Vâlcea, alegerile parlamentare au loc în zilele de 25, 26 şi 27 mai 1920, numărul deputaţilor vâlceni fiind redus la 5. Pentru Adunarea Deputaţilor sunt depuse 10 liste, fiind chemaţi la urne 40.353 alegători, din care la vot se prezintă 34.532, fiind anulate 2.236 de voturi. Cele mai multe voturi le primesc candidaţii Partidului Poporului (125.337 voturi), cei cinci deputaţi vâlceni aparţinând exclusiv acestui partid: generalul Gheorghe Cantacuzino Grănicerul, ing. Constantin Schitănescu – Schiteanul, Adam Ionescu – Vaideeni, preotul Ion Tomescu şi Gheorghe Pleşoianu[26].
Generalul Gheorghe Cantacuzino Grănicerul va candida pentru funcţia de preşedinte al Adunării deputaţilor, fiind devansat de Duiliu Zamfirescu, generalul obţinând 120 de voturi, în timp ce contracandidatul său a obţinut 180 de voturi din totalul de 300 de voturi valabil exprimate[27].
Liderul deputaţilor vâlceni, generalul Gheorghe Cantacuzino Grănicerul va interpela în dese rândui guvernul, apărând interesele locuitorilor din Vâlcea: cere refacerea grabnică a localităţii Câineni, bombardată de inamic, dar mai ales de trupele comandate de el în timpul războiului[28], solicită un spor de scumpete pentru funcţionarii vâlceni din staţiunile balneare, în contextul în care „frumosul judeţ Vâlcea este presărat de staţiuni balneare, unde viaţa este mai scumpă decât la oraş”[29], somează guvernul pentru a acorda ajutor urgent şi substanţial pentru locuitorii judeţului Vâlcea, pentru că „Vâlcea a suferit mai mult ca orice alt judeţ de pe urma inundaţiilor [n. ns. – din vara lui 1920][30] şi face un apel pentru organizarea, cât mai grabnică, a alegerilor locale din Vâlcea[31].

Dezbaterea parlamentară s-a concentrat în această perioadă asupra a două măsuri vitale: reforma agrară[32] şi unificarea monetară[33], ambele generând intervenţii şi propuneri legislative din partea deputaţilor vâlceni. Deputatul Ion Tomescu propunea, de la tribuna Camerei, coborârea cotei de expropriere, în ceea ce priveşte păşunile, de la 100 ha la 50 de ha în zonele de deal şi munte, motivând că „numai în judeţul Vâlcea, vor rămâne aproape 30 de comune care nu vor putea lua izlaz”, iar în materie de vânzări, propunea ca statul şi obştea comunală să aibă drept de preemţiune[34]. Propunerea preotului deputat Tomescu, privind înfiinţarea unor fâneţuri artificiale, era considerată de ministrul de stat C. Garoflid - preşedintele Comitetului agrar – ca fiind „interesantă şi foarte bună în teorie, dar greu de aplicat”[35]. Toate aceste amendamente aduse proiectului legii agrare de către Ion Tomescu au fost respinse de plenul Adunării.

În ceea ce priveşte reforma monetară, deputatul Adam Ionescu – Vaideeni propunea Camerei proiectul de lege privind reducerea restului de plată de 40 % din suma coroanelor declarate spre preschimbare, având un raport variabil, în funcţia de provincia reunită; astfel de la 1 la 100.000 coroane declarate să se schimbe 40%, procentul scăzând până la confiscarea coroanelor care sunt peste cifra de 500.000 de coroane[36]. Proiectul a fost admis fiind utilizat de Nicolae Titulescu în cadrul reformei financiare încheiate în iunie 1921[37].

Deputatul C. Schitănescu adresează în aceeaşi sesiune o interpelare în care deplânge proasta funcţionare a CFR, arătând că porumbul necesar primăriei Horezu a făcut „15 zile de la Ţigăneşti (Teleorman) până la Slatina, unde a mai stat 10 zile, nemaiştiind nimic de el”[38].
Deputatul Schitănescu „se remarcă” în cameră ca fiind un tip conflictual, ponegrind pe nedrept personalităţile vremii, cazul lui Nicolae Iorga[39] sau al lui Virgil Madgearu[40], fapt ce l-a determinat pe dr. Lupu să-l diagnosticheze drept bolnav de nervi[41]. Şi preotul Tomescu are o altercaţie verbală cu deputatul brăilean Bălan, pe care-l acuză de atentat asupra lui  C. Argetoianu, acuză taxată drept fabulaţie şi care îi aduce din partea opoziţiei apelativul de Iuda[42]. De altfel, preotul deputat Tomescu era privit de către adversarii săi ca o „persoană politică sus-pusă”[43], unul dintre argumente fiind şi acela că făcea parte din trei comisii parlamentare permanente (agricultură, produse şi domenii; financiar-bugetară; muncă şi asigurări de prevederi sociale şi economice)[44]. Spre deosebire de el, ceilalţi deputaţi de Vâlcea făceau parte doar dintr-o singură comisie: generalul Cantacuzino Grănicerul din comisia de armată şi marină militară, iar C. Schitănescu din comisia lucrărilor publice, căi ferate, poduri şi drumuri[45].
Locuitorii judeţului Vâlcea continuă să adreseze petiţii Adunării, sătenii din Robeşti cer fonduri pentru rezidirea şcolii distruse de război[46], în timp ce Victor Iliescu din Sineşti şi Ion P. Nicolaescu din Slăveşti acuză autorităţile locale de corupţie şi fraudă în distribuirea zahărului destinat populaţiei[47].

Perioada deselor schimbări guvernamentale[48] este curmată în ianuarie 1922 când PNL revine la guvernare, prin alegerile parlamentare din martie 1922 asigurându-se stabilitatea politică şi deschizându-se o nouă etapă în procesul de modernizare a societăţii româneşti.


[1] vezi Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studii și documente, Chişinău, 1993; Ioan Scurtu ş.a., Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1998, Bucureşti 1998; Ion Calafeteanu şi Viorica-Pompilia Moisiuc, Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România. 1917 – 1918. Documente, Chişinău, 1995.
[2] vezi Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Bucureşti, 1991; idem, Unirea Bucovinei. Studiu și documente, Bucureşti 1928; *** Zece ani de la Unirea Bucovinei cu România, Cernăuţi, 1928; Ion Calafeteanu şi Viorica-Pompilia Moisiuc, op. cit., Chişinău, 1995.
[3] Vezi *** Unirea Transilvaniei cu România – 1 decembrie 1918, Bucureşti 1972; *** Desăvârșirea unificării statului național român. Unirea Transilvaniei cu vechea Românie, Bucureşti, 1968; Ştefan Pascu, Făurirea statului național unitar român, 2 vol, Bucureşti, 1983.
[4] Simion Mehedinţi, România, Bucureşti 1923, p. 205.
[5] Ibidem, p. 54.
[6] Sabin Manuilă, Mitu Georgescu, Populația României, în *** Enciclopedia României, vol I, București, 1938, pp. 133-154.
[7] Simion Mehedinţi, George Vâlsan, România, Bucureşti 1929, p. 5.
[8] Silviu Curtişteanu, Gheorghe I. Ioniţă, Electoratul din România în anii interbelici, Cluj- Napoca, 1981, p. 16 şi urm.
[9] Ibidem.
[10] Dezbaterile Adunării Deputaților (în continuare DAD), în „Monitorul Oficial” (în continuare “M. Of.”), nr 6 din 3 decembrie 1919, şedinţa din 17 noiembrie 1919, p. 47.
[11] Ibidem.
[12] Mesajul regelui Ferdinand I, în DAD, ședința din 20 noiembrie 1919 în „M. Of.”, nr. 1 din 21 noiembrie 1919, p. 1.
[13] DAD, ședinţa din 27 noiembrie 1919, în „M. Of.”, nr. 6 din 3 decembrie 1919, p. 47.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem, pp. 48 – 49.
[16] Ibidem, ședința din 13 decembrie 1919, în „M. Of.”, nr. 12 din 16 decembrie 1919, p. 117.
[17] Ibidem.
[18] DAD, ședința din 13 decembrie 1919, în „M. Of.”, nr. 12 din 16 decembrie 1919, p. 117.
[19] Ibidem, ședința din 20 decembrie 1919, în „M. Of.”, nr. 17 din 4 decembrie 1920, pp. 199 - 200.
[20] Ibidem, ședința din 25 decembrie 1919, în „M. Of.”, nr. 21 din 17 decembrie 1920, p. 265.
[21] Ibidem, ședința din 4 februarie 1920, în „M. Of.”, nr. 30 din 6 februarie 1920, p. 395.
[22] Ibidem, ședința din 13 februarie 1920, în „M. Of.”, nr. 44 din 25 februarie 1920, p. 675.
[23] Ibidem, ședința din 24 februarie 1920, în „M. Of.”, nr. 45 din 26 februarie 1920, p. 743.
[24] Ibidem, ședința din 8 martie 1920, în „M. Of.”, nr. 56 din 10 martie 1920, p. 917.
[25] „M. Of.”, nr. 206 din 1 ianuarie 1920.
[26] DAD, ședința din 23 iunie 1920, în „M. Of.”, nr. 4 din 26 iunie 1920, pp. 15 -16.
[27] Ibidem, ședința din 30 iunie 1920, în „M. Of.”, nr.11 din 4 iulie 1920, p. 169.
[28] DAD 1920 - 1921, anexa nr. 1 din 2 septembrie 1920, p. 3.
[29] Ibidem, anexa nr. 2 din 8 septembrie 1920, p. 10.
[30] DAD 1920 - 1921, anexa nr. 4 din 16 decembrie 1920, p. 9.
[31] Ibidem, p. 9.
[32] Legea pentru reforma agrară în Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea a fost publicată în „M. Of.”, nr. 82 din 17 iulie 1921.
[33] Legea pentru retragerea din circulație a coroanelor și rublelor a fost publicată în „M. Of.”, nr. 105 din 13 august 1920.
[34] DAD, ședința din 23 august 1920, în „M. Of.”, nr. 52 din 2 septembrie 1920, pp. 1245- 256.
[35] Ibidem, p. 1249.
[36] Ibidem, ședința din 26 februarie 1921, în „M. Of.”, nr. 47 din 2 martie 1921, p. 949 şi urm..
[37] vezi Ion M. Oprea, Nicolae Titulescu, Bucureşti, 1966, paragraful Reforma financiară, pp. 62-86.
[38] DAD, ședința din 26 febr. 1921, în „M. Of.”, nr. 47 din 2 martie 1921, pp. 943-944.
[39] Ibidem, ședințele din 1 iulie 1920 și 10 iulie 1920, în „M. Of.” nr. 12 din 6 iulie 1920 şi nr. 18 din 15 iulie 1920.
[40] Ibidem, ședința din 17 august 1920, în „M. Of.”, nr. 51 din 1 septembrie 1920, pp. 1159-1166.
[41] Ibidem, ședința din 4 august 1920, în „M. Of.”, nr. 39 din 13 august 1920, p. 795.
[42] Ibidem, ședința din 14 decembrie 1920, în „M. Of.”, nr. 10 din 18 dec. 1920, p. 191.
[43] Ibidem.
[44] Ibidem, ședința din 13 decembrie 1920, în „M. Of.”, nr. 8 din 15 decembrie 1920, pp. 375, 377, 378.
[45] Ibidem, p. 376 – 377.
[46] Ibidem, ședința din 14 martie 1921, în „M. Of.”, nr. 61 din 18 martie 1921, p. 1234.
[47] Ibidem, ședința din 27 august 1920, în „M. Of.”, nr. 56 din 8 septembrie 1920, p. 1378.
[48] Între 12 decembrie 1918 şi 19 ianuarie 1922 au funcționat 5 guverne; demisia guvernului Averescu din 17 decembrie 1921 s-a datorat în mare măsură scandalului afacerii Reșița, în care se pare că a fost implicat şi deputatul vâlcean C. Schitănescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu