luni, 7 martie 2022

Primăvară românească, pretutindeni!

Festival „Primăvară românească, pretutindeni!”, ediția a II-a

Zilele de muncă, întrebări, gânduri, emoții sau teamă că nu vom fi la nivelul așteptărilor s-au încheiat. Douăzeci și șase de echipe din România, Republica Moldova și din comunitățile românești din Diaspora au participat la concursul de „Limbă, cultură și civilizație” desfășurat în cadrul acestui tânăr festival.

Echipa noastră a fost formată din elevele: Diana Elena Pavel, Andrada Mihuță Șodolescu, Alexandra Stan, Alexia Ivan și Carla Elena Comănescu (3 participante și două rezerve), îndrumători, profesor Mirabela Prodescu de la Școala Gimnazială „Ferigile” Costești și Mihaela Silvia Marinescu, bibliotecară.



Alexandra, Andrada, Diana și Alexia sunt temerarele noastre care au câștigat un meritoriu loc trei, în concurs participând douăzeci și șase de echipe.




“Cuvintele sunt interfața între noi și lume. Odată înțelese, exprimate la rezonanța lor cea mai înaltă, îmbinate într-o logică de neclintit, devin cea mai nobilă carte de vizită. Când devii stăpân pe limbajul tău, nu mai poți fi stăpânit de limbajul altora.” 
                                   Profesor Corina Popa


Profesor Marina Luiza Cristea, coordonator și pr-ul festivalului

Am avut privilegiul de a cunoaște elevi ai școlilor din comunitățile românești din Franța (Paris), Regatul Unit al Marii Britanii (Londra), Spania (Madrid), SUA (Atlanta), Tiraspol (Grigoriopol), Moldova (Chișinău), Dubai dar și elevi ai școlilor din București și diferite județe ale țării.

Am fost prezenți la un interesant dialog care s-a desfășurat între scriitoarele, Liliana Corobca din Republica Moldova și profesor Smaranda Cazan-Livescu /Mada CAZALI, din Atlanta, Georgia, SUA.


Despre literatura istorică, scriitori și eroi cu scriitorul Vasile Lupașc, despre poezie cu poetul George V. Precup, ambii în dialog cu profesorul și criticul literar, Cristian Crăciun dar și cu elevi și profesori participanți în festival.

Repetiție pentru intrarea-live în spectacol

Andrei Iacob

Andrei Iacob - fluier, Carla Elena Comănescu, Andreea Dăscălete, Andreea Maria Monea, nai, alături de minunatul lor profesor Cosmin Bădiță de la Clubului Copiilor din Horezu au fost invitații noștri în acest festival.

https://fb.watch/bBMcJT4-YW/




https://fb.watch/bBMdMuVtLB/



„Să știm unii despre ceilalți și despre istoria celorlalți, să construim poduri și relații, despre asta e lumea noastră.”


Biblioteca Publică „G-ral Nicolae Ciobanu” Costești
Bibliotecară, Mihaela Silvia Marinescu







Un comentariu: