miercuri, 27 aprilie 2022

«Cartea de la Fondul Secret»



Pentru toți bibliotecarii și utilizatorii de biblioteci care (nu) conștientizează că «S» a precedat/ precede «Z»... 😢😉🤔

«…în perioada comunistă a existat în bibliotecile româneşti o cenzură a cărţii şi a altor tipuri de documente, denumite generic „cărţile din fondul secret”. Cenzura cărţii a afectat întreaga societate, dar, mai ales, intelectualitatea. Se pare că repercursiuni mai există şi astăzi, pentru că unele biblioteci din ţară nu prea s-au preocupat de situaţia acestor fonduri şi, prin urmare, cărţile din fondul secret au o soartă oarecum similară cu aceea din perioada comunistă: s-a păstrat separarea lor de restul publicaţiilor accesibil publicului larg, s-au menţinut mărcile „S - Special”, iar utilizatorii nu au acces la lista respectivelor lucrări în cataloagele tradiţionale sau electronice ale bibliotecilor. Se produce, astfel, o nouă cenzură - prin omisiune, lipsă de interes etc. În comunism, biblioteca s-a bazat în interior, mai ales, pe rolul ei tradiţional de selectare şi conservare şi a funcţionat în exterior în special ca un centru de împrumut. Acest lucru a făcut din ea o instituţie care se adresa mai curând publicului de şcoală decât publicului larg. Bineînţeles, cartea şi publicaţiile periodice erau accesibile tuturor, dar focalizarea pe publicul de şcoală era clară de vreme ce întreaga populaţie era ideologic activă în educaţie, producţie etc. Prioritatea bibliotecii publice a fost publicul şcolar. Focalizarea ei mai curând pe literatură, curriculum-ul şcolar şi/ sau traduceri (cartea netradusă era aproape absentă din bibliotecile publice) susţine acest argumente. Biblioteca publică s-a bazat pe fondurile şi colecţiile curriculare şi şi-a dezvoltat legăturile cu şcolile din apropiere. În orice caz, o idee de spaţiu public, chiar şi într-o formă limitată, n-a fost posibilă. Biblioteca şi focalizarea ei pe publicul şcolar făceau parte dintrun proiect mai larg de formare a „omului nou”. Iar acest lucru anula definirea ei ca spaţiu public. În legislaţia de bibliotecă din timpul regimului comunist se pot distinge acte normative cu valoare generală și altele referitoare la anumite tehnici şi activități de bibliotecă. Documentul fundamental emis în timpul comunismului, încă neabrogat în totalitate este „Hotărârea nr. 1542 a Consiliului de Miniştri privind măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătăţirea activităţii bibliotecilor din Republica Populară Română” publicată în „Buletinul Oficial” nr. 120 din 29 decembrie 1951. Articolul 7, punctul b. este baza introducerii cenzurii comuniste în biblioteci. „Direcţia generală a Presei şi Tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniştri împreună cu Comitetul Aşezămintelor Culturale va întocmi şi edita lista tipăriturilor ce urmează a fi scoase din biblioteci şi va controla permanent conţinutul politic al fondurilor de cărţi din bibliotecile de toate categoriile”. A fost o lovitură dură dată bibliotecilor prin eliminarea din circuitul curent a celor mai valoroase cărţi ale culturii române, cu urmări grave asupra accesului la lectură a generaţii întregi de elevi şi studenţi, dar şi a altor categorii de utilizatori ai bibliotecii, în special intelecuali. Împărţirea în „Fond liber” şi „Fond S (Secret)” a dăinuit practic până la prăbuşirea comunismului, deşi anumite publicaţii au fost repuse in circulaţie în perioada dezgheţului comunist din deceniul al şaptelea al secolului trecut. Anul 1945 deschide prima etapă în constituirea fondurilor secrete în cultură românească postbelică, conform Decretului-lege din 2 mai 1945. În expunerea de motive aferentă acestei legi, Ministrul propagandei Petre Constantinescu-Iaşi arată că această măsură s-a luat în baza prevederilor Convenţiei de armistiţiu pentru „retragerea imediată din circulaţie a publicaţiunilor periodice şi neperiodice, reproducerilor plastice şi grafice, filmelor, discurilor, medaliilor şi insignelor metalice, având un caracter de tip fascisto-hitlerist sau conţinând elemente de natură a dăuna bunelor relaţii ale României cu Naţiunile Unite şi Uniunea Sovietică”. Pe de o parte, motivele specificate au misiunea de a determina înlăturarea prin aceste măsuri a „otravei fasciste", iar pe de altă parte, ele sunt expresia unui partizanat politic, evident marcat de culoarea politică comunistă a ministrului filosovetic, P. Constantinescu-Iaşi, în sensul că înlăturarea explicabilă a publicaţiilor fasciste sau de nuanţă fascistă sunt o „condiţiune primordială" pentru „reala democratizare a ţării... pentru cimentarea prieteniei noastre cu toate popoarele iubitoare de libertate şi pace", dar, pe de altă parte, supralicitează necesitatea bunelor raporturi cu U.R.SS: „în special cu popoarele sovietice de la Răsărit". Modelul care a stat la baza instaurării cenzurii în România a fost cel al Uniunii Sovietice, fiind creată o instituţie similară celei din U.R.SS, Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor, care avea rolul de a aplica cenzura în România. În atribuţiile sale intrau controlul textelor trimise spre editare, DGPT acordând dreptul „bun de imprimat” şi „bun de difuzare”, controlul şi epurarea anticariatelor şi bibliotecilor, controlul materialelor provenite din import şi a celor destinate exporturilor, atât pentru instituţii, cât şi pentru persoane fizice. Ea a funcţionat până în anul 1977, când a fost desfiinţată. Controlul asupra societății a continuat să existe şi după desfiinţarea DGPT, atribuţiile sale fiind preluate de alte instituţii ale aparatului de stat. Sarcinile DGPT au constat în crearea instrumentelor de lucru, cât şi în verificarea modului în care au fost aplicate instrucţiunile. Criteriile de selecţie a publicaţiilor au variat de-a lungul timpului, pornind de la eliminarea publicaţiilor cu caracter fascist, şovin sau care ar putea afecta relaţiile României cu Naţiunile Unite, la eliminarea din circuitul lecturii a tuturor acelor materiale care ar putea aduce prejudicii regimului comunist. Biblioteca interzisă cuprindea: „cărţile fasciste, în special anii 1937-1944; cărţile şovine, anti-comuniste, anti-marxiste combative şi de propagandă; cărţile poliţiste cu excepţia clasicilor genului, cărţile pornografice, de aventuri etc.; traducerile din literatura anglo-americană din perioada 1920- 1945; cărţile ocultiste, neştiinţifice, de visuri, minuni etc.; manualele de şcoală elementară şi liceu din perioada 1920- 1948; statutele partidelor politice şi ale celor fasciste şi legionare” . Se mai adaugă lucrările scrise de membrii Casei Regale sau scrierile despre ei şi autorii din listele oficiale. Totodată, se precizează că „biblioteca interzisă nu poate fi consultată de nimeni fără aprobarea unor foruri ce vor fi stabilitate mai târziu”, cărţile urmând a fi puse separat, iar fişele vor fi scoase din catalogul public. În biblioteca documentară erau incluse: „clasicii literaturii și stiintei” - dacă sunt comentaţi de autori ai filosofului, opera este interzisă, autori consideraţi persona non-grata (criminali de război, fugiţi din ţară); cărţi de istorie şi geografie, care conţin problema Basarabiei; lucrările cosmopolite; materialul militar, regulamente, tratate din 1916; legile şi instrucţiunile din 1920-1945; „cărţile marxist-socialiste, democratice care nu mai corespund actualelor îm prejurări”, precum şi toate periodicele dinainte de venirea noii ordini politice. Este menţionat faptul că aceste lucrări pot fi consultate de către profesori universitari, cercetători sau studenţi, numai pe baza unei recomandări venite din partea unui cadru didactic universitar. Fişele acestor cărţi au fost scoase din catalogul general, dar cărţile au rămas pe locurile lor în depozite. Restul publicărilor intrau în biblioteca liberă, lucrările autorilor „clasici români şi străini, neconsemnati sau comentaţi fară tendință”, precum şi lucrările de ştiinţă. Fondurile documentare au fost desfiinţate după 1968, însă cele secrete s-au păstrat până la căderea regimului comunist, în anul 1989. Unele dintre menţiunile de stabilitate pentru fondul documentar ca de exemplu posibilitatea ca lucrările să fie consulte la recomandarea unui profesor universitar, au devenit valabile treptat şi pentru literatura secretă. Campania de identificare şi interzicere a cărţilor necomuniste a continuat după 1948. Între anii 1950-1956, sunt trimise bibliotecilor publice noi şi noi variante, mereu „îmbunătăţite“ (ceea ce înseamnă cu mereu mai mare efect distructiv), ale unor broşuri de genul: „Instrucţiunile cu privire la selectarea cărţilor din fondul bibliotecilor” sau „Regulamentul privind importul materialelor de presă si editură, clasificarea, păstrarea şi folosirea acestora”. Urmează Instrucţiunile nr. 346/ 13 octombrie / 1960 privind stabilirea categoriilor fondurilor de cărţi din biblioteci, elaborate de Ministerul Învăţământului şi Culturii, Direcţia Generală a Aşezămintelor Culturale, prin Fondul de Stat al Cărţii, înfiinţat iniţial de direcţia bibliotecilor, cu avizul Direcţiei de Control şi Orientare pentru Administraţia Locală de Stat. Simultan se alcătuiesc listele cu bibliotecile din ţară care au dreptul să deţină fondul D („documentar”, accesibil doar unor specialişti, cu aprobare) şi fondul S („special”, aproape inaccesibil). Dacă la început pustiirea bibliotecilor se desfăşura sub pretextul „defascizării” , treptat ea a fost extinsă la tot ceea ce se situa în afara accepţiei proletcultiste. Într-un raport din septembrie 1950 se precizează concludent „Serviciul Controlul Cărţii şi-a lărgit treptat sfera de activitate, urmărind evoluţia politică a ţării şi întărirea regimului de democraţie populară, trecînd de la opera de defascizare propriu-zisă la aceea de înlăturare a materialului răspândit de putreda cultură burgheză, barieră ideologică pe care clasa muncitoare trebuie s-o înlăture în drumul său spre socialism ”. Ce fel de titluri erau sacrificate, conform unui raport din 1950: Cronicul Româno-Moldo-Vlahilor de Dimitrie Cantemir, Iaşi, 1835, Anastasimatar, traducere de Anton Pann, Bucureşti, 1854, Istoria lui Numa Pompiliu, al doilea craiu al Romei, traducere din franceză de Alexandru Beldiman, 1820, Manual de Istorie a Principatelor de FI. Aaron, 1839. Povăţuirea către economia de câmp, Buda, 1806, Gramatica Romano-Gallica, Buda 1833. Dintr-un alt Raport, din 1948: „S-au scos, fară nici un fel de alegere, absolut toate periodicele disponibile cu Revista «Curierul de ambe sexe» a lui Heliade Rădulescu, «Gazeta Transilvaniei», «Dacia» şi altele şi până la «Analele Academiei Române» şi extrasele din Anale, pe care, indiferent de conţinut, le-au retras din biblioteci pentru motivul, credem, că au caracter de periodicitate. La fel poate, a fost considerat şi «Dicţionarul limbii române» al lui August Treboniu Laurian care, apărând treptat în fascicole, a fost considerat periodic”. Şi încă: „S-au retras toţi clasicii antici (Aristofan, Sallustius, Eschil, Helevetius, Sofocle, Xenofon, Cornelius Nepos, Cicero, Ovidiu, Titus Livius), unii din ei în ediţii diferite, româneşti şi franceze” . Nefasta listă continuă cu Anatole France, Lev Tolstoi, Fénelon, Lord Byron, Maupassant, Montesquieu, Alfred de Vigny, Emil Zola, Goethe…» (fragmente) Sursa: drd. Carmen Vițcu/ prezentarea «Cartea de la Fondul Secret»/ Colocviile Școlii Doctorale – Facultatea de Istorie Iași 28-29 octombrie 2016, integral în online la https://www.academia.edu/33632174/Cartea_de_la_Fondul_Secret_pptx Foto ilustrative din colaj: - Iucrarea Războiul româno-ruso-turc din 1877, scrisă de I. Manoilescu, a fost interzisă pentru că prezenta o alta perspectivă asupra istoriei acestui război decât cea recunoscută de regimul comunist. - cartea lui Nicolae Iorga despre Basarabia făcea din titlu o trimitere la anexarea forțată aceste regiuni, în 1812,de către ruși, motiv pentru care a fost trecută, de asemenea, la index - o ediție a Poeziilor lui Eminescu a fost interzisă deoarece conține și text cu caracter naţional, patriotic sau folcloric - lucrarea lui Vasile Alexandri a fost interzisă pentru că făcea o trimitere clară la valorile naționale și folclorice ale românilor - glumița propagandistică din dreapta colajului (meme-ul, cum i-am spune azi) e din oficiosul Scânteia no. 1140/ 8 iunie 1948, pag. 4.

Pentru alte resurse electronice de bibliotecă, urmăm/ recomandăm legăturile:






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu